337 matches
-
cel mai nobil, îndemnându-i astfel pe germani la revoluție. Totuși, Klopstock a biciuit excesele ulterioare ale Revoluției Franceze, în poemul "Die Jacobiner", din 1792, unde critică regimul Iacobinilor, pe care îl compară cu un șarpe care se se mișcă ondulatoriu prin Franța. Pentru meritul de a fi cântat în odele sale Revoluția Franceză, i s-a decernat titlul de "cetățean francez" și a fost ales membru asociat al "Academiei de inscripții și litere", în 1802. În continuare, ca reacție la
Friedrich Gottlieb Klopstock () [Corola-website/Science/314938_a_316267]
-
pot fi testate experimental; rezultate parțiale par să favorizeze interpretarea de la Copenhaga. La sfârșitul secolului al XIX-lea, fizica clasică oferea imaginea unitară a unui Univers alcătuit din "materie" și "radiație". Existau o "teorie corpusculară a materiei" și o "teorie ondulatorie a radiației", capabile să descrie în mod coerent, pe baza unor principii generale, cele două categorii de fenomene. Dificultățile pe care le-au întâmpinat aceste teorii în interpretarea interacțiunii dintre materie și radiație au stimulat dezvoltarea ideilor care, treptat, au
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
dus ideea un pas mai departe, postulând că un fascicul luminos constă dintr-un jet de particule (numite apoi fotoni), care reprezintă cuante de energie; pe această bază el a elaborat o teorie cantitativă a efectului fotoelectric, pe care teoria ondulatorie fusese incapabilă să-l explice. O confirmare ulterioară a teoriei fotonului în detrimentul teoriei ondulatorii a venit de la efectul Compton (1924). Analiza experimentelor de interferență și difracție arată că lumina se propagă sub formă de unde; aspectul corpuscular se manifestă însă în
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
jet de particule (numite apoi fotoni), care reprezintă cuante de energie; pe această bază el a elaborat o teorie cantitativă a efectului fotoelectric, pe care teoria ondulatorie fusese incapabilă să-l explice. O confirmare ulterioară a teoriei fotonului în detrimentul teoriei ondulatorii a venit de la efectul Compton (1924). Analiza experimentelor de interferență și difracție arată că lumina se propagă sub formă de unde; aspectul corpuscular se manifestă însă în procesul emisiei sau absorbției luminii de către materie. Acest caracter dual — corpuscular și ondulatoriu — al
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
teoriei ondulatorii a venit de la efectul Compton (1924). Analiza experimentelor de interferență și difracție arată că lumina se propagă sub formă de unde; aspectul corpuscular se manifestă însă în procesul emisiei sau absorbției luminii de către materie. Acest caracter dual — corpuscular și ondulatoriu — al radiației este incompatibil cu fizica clasică. În teoria corpusculară a materiei, descoperirea electronului în razele catodice de către J.J. Thomson (1897) și cercetările asupra împrăștierii razelor "alfa" efectuate de Rutherford l-au condus pe acesta din urmă la elaborarea unui
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
interpretarea de la Copenhaga". În căutarea unei baze pentru o teorie unificată a materiei și radiației, Louis de Broglie (1924) a extins conceptul de dualitate undă-corpuscul de la radiație la materie, făcând sugestia că unei particule microscopice îi este asociat un fenomen ondulatoriu. Ipoteza existenței unor „unde de materie” a fost punctul de plecare pentru o teorie atomică propusă de Schrödinger (1925) sub numele de "mecanică ondulatorie"; în anul următor tot Schrödinger a arătat că ea era echivalentă cu mecanica matricială a lui
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
undă-corpuscul de la radiație la materie, făcând sugestia că unei particule microscopice îi este asociat un fenomen ondulatoriu. Ipoteza existenței unor „unde de materie” a fost punctul de plecare pentru o teorie atomică propusă de Schrödinger (1925) sub numele de "mecanică ondulatorie"; în anul următor tot Schrödinger a arătat că ea era echivalentă cu mecanica matricială a lui Heisenberg. Proprietățile ondulatorii ale electronilor au fost confirmate de experimentul Davisson-Germer (1927). La a cincea "Conferință Solvay" despre electroni și fotoni (1927), "mecanica cuantică
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
unor „unde de materie” a fost punctul de plecare pentru o teorie atomică propusă de Schrödinger (1925) sub numele de "mecanică ondulatorie"; în anul următor tot Schrödinger a arătat că ea era echivalentă cu mecanica matricială a lui Heisenberg. Proprietățile ondulatorii ale electronilor au fost confirmate de experimentul Davisson-Germer (1927). La a cincea "Conferință Solvay" despre electroni și fotoni (1927), "mecanica cuantică" a fost consacrată ca teorie a materiei la scară atomică. Conferința a marcat și punctul culminant al unei dezbateri
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
al mecanicii cuantice faptului că ar fi fost o teorie incompletă) și Bohr (care, de pe pozițiile interpretării de la Copenhaga, susținea că ea dă o descriere completă a realității). Formularea generală a teoriei, în care aspectele de mecanică matricială și mecanică ondulatorie rezultă dintr-un formalism matematic unic, a fost dată de Dirac (1930). Dirac (1928) a propus o teorie a electronului, compatibilă atât cu principiile mecanicii cuantice cât și cu teoria relativității. Pornind de la aceste principii fundamentale, "ecuația lui Dirac" explica
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
Tomonaga, Schwinger și Feynman (1946-1949); echivalența celor trei formulări a fost demonstrată de Dyson (1949). În mecanica cuantică o stare dinamică a unui sistem atomic este descrisă cantitativ de o "funcție de stare" (numită, într-o formulare particulară, "funcție de undă"). Comportarea ondulatorie a sistemelor atomice arată că stările lor ascultă de principiul superpoziției; pe plan teoretic, aceasta înseamnă că funcțiile de stare sunt elemente ale unui spațiu vectorial. Pentru interpretarea fizică a funcției de stare e necesar ca vectorii din spațiul stărilor
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
Operatorul hermitic formula 75 care determină dinamica, se numește "hamiltonianul" sistemului. Efectele cuantice sunt introduse în teorie de constanta universală formula 76 numită constanta Planck redusă, care are dimensiunile unei "acțiuni" (energie formula 77 timp). În formularea dată de Schrödinger mecanicii cuantice (mecanică ondulatorie), operatorii hermitici formula 12 asociați observabilelor nu depind de timp. Funcția de stare, numită "funcție de undă", evoluează conform "ecuației lui Schrödinger" care rezultă din relațiile (14) și (16). Dacă hamiltonianul nu depinde de timp, el este operatorul asociat observabilei "energie". Ecuația
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
Potrivit , nu este posibil să se măsoare precis atât poziția cât și impulsul unei particule cuantice, în același timp. Cu alte cuvinte, poziția și impulsul sunt complementare. În 1927, Niels Bohr a susținut că particulele cuantice au atât un comportament ondulatoriu cât și un comportament de particulă, dar pot manifesta doar un singur tip de comportament, ceea ce împiedică manifestarea caracteristicii complementare. Această complementaritate a ajuns să fie cunoscută sub numele de dualismul corpuscul-undă al mecanicii cuantice. Richard Feynman credea că prezența
Ștergerea întârziată a alegerii cuantice () [Corola-website/Science/329393_a_330722]
-
fizică” după cea realizată de Isaac Newton. Cu publicarea lucrării sale "" în 1865, Maxwell a demonstrat că câmpurile electrice și magnetice se deplasează prin spațiu ca niște unde cu viteza luminii. Maxwell a avansat ipoteza că lumina este o mișcare ondulatorie în același mediu care este și cauza fenomenelor electrice și magnetice. Unificarea luminii cu fenomenele electrice a condus la predicția existenței undelor radio. Maxwell a contribuit la dezvoltarea , un mijloc statistic de a descrie aspecte din teoria cinetică a gazelor
James Clerk Maxwell () [Corola-website/Science/298405_a_299734]
-
deosebită în acel moment pentru că a ales-o drept subiect pentru din 1857. Maxwell a dedicat doi ani studiului problemei, dovedind că un inel solid regulat nu ar putea fi stabil, în timp ce un inel lichid ar fi obligat de acțiunea ondulatorie, să se dezmembreze în bule. Din moment ce nu se observa niciunul din cele două fenomene, Maxwell a concluzionat că inelele trebuie să fie compuse din numeroase particule mici pe care le-a numit „brick-bats” („șrapnele”), fiecare orbitând planeta Saturn independent. Maxwell
James Clerk Maxwell () [Corola-website/Science/298405_a_299734]
-
ea a transmis primele imagini detaliate ale Marii Pete Roșii înapoi la Pământ. Se vedeau detalii ale norilor până la dimensiunea de 160 km. Modelul colorat, ondulat al norilor vizibil la stânga (vest) față de Pata Roșie este o regiune cu o mișcare ondulatorie extraordinar de complexă și variabilă. La începutul anului 2004, Marea Pată Roșie avea aproximativ jumătate din dimensiunea longitudinală avută în urmă cu un secol, când a ajuns la o dimensiune de 40.000 de km. La rata actuală de reducere
Marea Pată Roșie () [Corola-website/Science/337133_a_338462]
-
Optica ondulatorie este o ramură a fizicii și a opticii în particular în care fenomene ca difracția, interferența și polarizarea luminii sunt explicate prin considerentul că lumina este un fenomen de natură ondulatorie, mai concret o undă electromagnetică. Acest lucru a fost
Optică ondulatorie () [Corola-website/Science/326269_a_327598]
-
Optica ondulatorie este o ramură a fizicii și a opticii în particular în care fenomene ca difracția, interferența și polarizarea luminii sunt explicate prin considerentul că lumina este un fenomen de natură ondulatorie, mai concret o undă electromagnetică. Acest lucru a fost arătat de Maxwell care a afirmat că "lumina face parte din spectrul undelor" electromagnetice, și deci, ca și celelalte unde electromagnetice, se propagă prin aer cu viteza luminii. Lumina, spre deosebire de celelalte
Optică ondulatorie () [Corola-website/Science/326269_a_327598]
-
a modelului standard al interacțiilor fundamentale. Teoria cuantică, în stadiul de mecanică cuantică în care se afla în anul 1927, explica structura sistemelor atomice din două puncte de vedere aparent contradictorii, care ilustrau ideea de dualism undă-particulă. Punctul de vedere „ondulatoriu” (Schrödinger) și punctul de vedere „corpuscular” (Heisenberg), în interpretarea statistică dată de Born, conduceau la aceleași rezultate, iar Dirac avea să arate în 1930 că ele erau aspecte complementare ale unei teorii unice. Mecanica cuantică nu includea însă interacția sistemelor
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
corpuscular: radiația electromagnetică era tratată ca un gaz de bosoni de masă zero (fotoni) ale cărui stări erau descrise în reprezentarea numerelor de ocupare, emisia și absorbția de radiație fiind descrise de operatori de creare și anihilare. Punctul de vedere ondulatoriu a fost introdus în același an de Jordan, care a indicat că operatorii de creare și anihilare trebuie utilizați și pentru electroni (fermioni), descriși printr-un câmp cuantic. Fermi a publicat în 1930 o versiune concisă de electrodinamică cuantică, în
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
încât i-a permis să obțină în puține ore rezultate care, prin metode convenționale, le-au luat altora mai multe luni. Schwinger nu aprecia această metodă, care pune accentul pe aspectul corpuscular (particulă) al teoriei, trecând în plan secundar aspectul ondulatoriu (câmp); el a făcut cândva comentariul ambiguu: „Ca și circuitele integrate cu siliciu din anii mai recenți, diagrama Feynman a adus calculul la îndemâna maselor”. ("Like the silicon chips of more recent years, the Feynman diagram was bringing computation to the
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
fost capabil să ofere o descriere consistentă și corectă a evenimentelor fizice din diverse sisteme de referință inerțiale fără a face presupuneri speciale cu privire la natura materiei sau a radiației, sau a felului cum ele interacționează. Teoria relativității restrânse explică fenomenele ondulatorii, eliminând acțiunea instantanee de la distanță. Electrodinamica lui Faraday și Maxwell este compatibilă cu viteza finită de propagare a luminii. Prin generalizarea legilor mecanicii newtoniene și a unor legi ale fizicii, electrodinamica devine relativistă. Dar pentru a pune gravitația in concordanță
Albert Einstein () [Corola-website/Science/296781_a_298110]
-
o explicație cât mai completă și detaliată a imaginii fizice a lumii. El n-a reușit însă să creeze o astfel de teorie. Efectul fotoelectric constituie unul din domeniile tratate în 1905. Pentru a explica acest fenomen, care infirma caracterul ondulatoriu al luminii, Einstein explică mecanismul emisiei de electroni utilizând ideile recente ale lui Max Planck, folosind termenul de "cuantă" (pachet de energie). Pentru această lucrare, Einstein va primi Premiul Nobel pentru Fizică. Asta înseamnă că Einstein a primit premiul Nobel
Albert Einstein () [Corola-website/Science/296781_a_298110]
-
ul (lat.: "Oesophagus", grec.: οισοφάγος) este o parte a tractusului digestiv cu funcția de transport a hranei, "ul" este un tub, ce leagă faringele de stomac. Pereții săi musculari produc contracții ondulatorii, care ajută la transportarea hranei. Are un diametru larg, comparativ cu alte cordate. La unele specii poate servi drept depozit temporar de hrană. Este acoperit cu un strat epitelial, care conține multe glande subepiteliale. Esofagul la adulți are o lungime
Esofag () [Corola-website/Science/302711_a_304040]
-
În 1787, Otto Friedrich Müller a dat o descriere mai completă a organismului, pe care l-a numit "Cercaria viridis", observându-i culoarea verde și forma schimbătoare a corpului. Müller a mai desenat niște ilustrații care arătau cu acuratețe mișcările ondulatorii ale corpului euglenei. În 1830, Christian Gottfried Ehrenberg a redenumit "Cercaria" „"Euglena viridis"” și a plasat-o, în sistemul său fără succes de clasificare, în Polygastrica în familia Astasiaea, care cuprindea creaturi cu mai multe „burți”, formă schimbătoare a corpului
Euglenă () [Corola-website/Science/316092_a_317421]
-
Daca atingem tentaculele, ele se retrag ca un deget de manușă. Helix Pomatia se retrage în cochilie când simte pericolul. Sistemul nervos este alcătuit din ganglioni grupați la cap. Cu ajutorul piciorului Helix Pomatia se mișcă făcând o mulțime de mișcări ondulatorii. Melcul ține hrana cu unele părți ale cerului gurii si le fărâmițează cu ajutorul limbii. La digestie participă o glandă care are rol de ficat și pancreas. Orificiul anal se află pe partea dreapta a corpului melcului, aproape de marginea deschiderii cochiliei
Melc de livadă () [Corola-website/Science/314331_a_315660]