531 matches
-
înscrie cu simboluri perfide/ în genele pregătite pentru o nouă născare/ în urmași;// și nu mă întreba nici despre felul/ acestor victorii, ca să nu mă constrîngi/ la sinceritate, acea ipostază în care/ tristețea o simt că mă șterge/ din răvașul ontic” (Nu mă întreba). În atari condiții satisfacția autorului e însăși tăria renunțării, forța existențială întoarsă pe cealaltă parte: „am dobîndit puterea de a refuza/ orice victorie,/ un act de voință prin care m-am despovărat” (ibidem). Voluntar inhibat, Kocsis Francisko
Invers decît Dorian Gray by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2803_a_4128]
-
1974, ca „dușman al poporului”, în timp ce era inginer stagiar pe un șantier, din cauza temperamentului rebel, și eliberat în 1986, prozatorul reușește să expună, într-un desen veridic, relieful unei lumi contradictorii, greu de surprins într-o singură dimensiune sau modulație ontică. Jocul perspectivelor temporale, cu imersiuni într-un trecut demonizant și cu reveniri în prezentul convulsiv, este semnificativ pentru capacitatea prozatorului de a circumscrie în perimetrul narațiunii experiențe și momente ale epocii comunismului. Ilustrative sunt experiențele carcerale de la Pitești, Aiud sau
Trecutul ca poveste by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/2752_a_4077]
-
De multe ori artistul însuși, în ipostaza autoportretului vag, se plaseză explicit sub acțiunea agresivă a acestora. Într-un fel sau altul, presiunea istoriei și disfuncțiile vremurilor au acționat asupra conștiinței lui Florin Mitroi ca semnal cert al unei agresiuni ontice, ca sursă a unui rău profund care trebuie, în același timp, identificat și sancționat.
Singurătatea lui Florin Mitroi(II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8152_a_9477]
-
comportă măsură și echilibru, prudență, chiar suspiciune. Preferabile sunt ambiguitatea, intuiția, misterul, (cvasi)mistica ori mistica directă. De aceea, N. Balotă remarcă, într-un fel implicat, filosofia și "estetica (foarte puțin conceptualizate)" ale lui Th. Hardy (340). Grav cu viziunea ontică, N. Balotă e ironic cu tehnica, forma, până la urmă cu metoda. Îi citește în acest mod mai ales pe scriitorii cei mai admirați. Iată, în cazul lui W. Faulkner: "Tot ce spunem în legătură cu vocile sale, cu monologul interior și cu
Între crize și profeții by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/8163_a_9488]
-
mai puțin polemică, la limbajul metafizic prigonit din toate părțile de la optzeciști încoace. Vlad Moldovan nu se sfiește să facă uz, în ultima lui carte, de cuvinte și expresii de care colegi de generație s-ar feri ca de ...Dumnezeu: „ontic”, „Empireu”, „Bucuria Eternă”, „văzduh”, „noian”, „păsările Domnului” ș.a.m.d. sunt, azi, cuvinte de-a dreptul licențioase în poezie. Și, cum asta n-ar fi de ajuns, nu lipsesc nici insolențele metafizice în cel mai pur stil arghezian: „Ceva măreț
Licențiozități metafizice by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4290_a_5615]
-
étant ivre d'absence" viața este vastă, fiind beată de absență consideră Paul Valéry. Prin urmare, noi putem să ne extragem conținutul existențial tocmai din "beția" pe care ne-o rezervă infinitudinea absenței noastre, absență care se transformă în virtualitate ontică, în disponibilizarea euală către care ne poate purta și pe care o umple experiența poetică. Rezultă de aici că, pentru a ajunge la sinele nostru, trebuie să încercăm eliberarea de conținutul care nu ne aparține. Or, cum proprie ne este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
prea multa energie existențială ce va să înfăptuiască un sine în nelimitată expansiune. Și anume, expansiune către o a treia stare care, prin actul inițiatic poetic, a depășit și eul intramundan străin și extincția, sincopa existențială. Trecerea acestui prag, denivelarea ontică are loc printr-un "fin dezastru", printr-un seism sublim, ce apar deosebit de pregnant în tablourile lui El Greco și Van Gogh, în Chant sacré din Cvartetul 132 beethovenian, în lirica lui Hölderlin, în Iluminările lui Rimbaud... Această "ruptură inefabilă" această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
exterior și confundând totul în aceeași vibrație a negrăitului. Starea inefabilă generată de cânt, în forma ei cea mai înaltă, mai pură, mai "creatoare" este o stingere inițiatică purificatoare ducând spre înviere într-o bucurie fără nume, beatitudinea deplinei descătușări ontice. In felul acesta inefabilul cântului, poezia "salvează ființa", afirmă autorul După amiezii unui faun. În Sonetele către Orfeu, Rilke și-a ales drept simbol al universului său poetic pe zeul muzicii pentru că acesta străbătuse moartea și renăscuse, o învinsese prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
acesta inefabilul cântului, poezia "salvează ființa", afirmă autorul După amiezii unui faun. În Sonetele către Orfeu, Rilke și-a ales drept simbol al universului său poetic pe zeul muzicii pentru că acesta străbătuse moartea și renăscuse, o învinsese prin natura sa ontică, muzica fiind renaștere perpetuă. Și totodată, înfăptuiește dizolvarea noastră inițiatică noi cei numerici în inefabil, așa cum scrie în Sonetul către Orfeu II,13: Fii înaintea oricărei despărțiri, ca și cum s-ar afla în urma ta, ca iarna care tocmai sfârșește. Căci printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
finitudinea, ignoranța și moartea. Pentru a depăși această realitate dramatică, pentru a-și contracara criza existențială, conștiința transmundană a omului a trebuit să găsească o soluție care nu putea fi decât imaginară: crearea unei alte versiuni a realității, a condiției ontice impuse. Așa s-au născut miturile, s-au născut idealitățile, reflexe ale mirării și ale întrebărilor. Astfel, conștiința umană este conștiință creatoare, este conștiință poietică. Conștiința singurătății unită cu cea a imperfecțiunii lumii unde se află ostracizat, "aruncat", temperate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
istoria eternității, au făcut ca în poezia creată să se îmbine melancolia cu elanul înălțării, extazul cu tristețea metafizică, cultul realității cu năzuința de eliberare. Ca atare, poezia a fost dintru început reflexivă, o meditație asupra depășirii finitudinii și prizonieratului ontic. In fața muțeniei misterului a luat naștere prima formă concretă a gândirii, cuvântul care este numire prin dibuire, rezultat al privirii care nu vede, al atingerii de suprafețe și nu de esențe. Astfel, pentru conștiința transmundană a ființei umane s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Fuga, aglomerarea de idei și imagini care nu polarizează către un sens unitar, sens rezultat fie al unui mers linear, sau al confruntării dialectice dintre tensiuni, este refractară receptării, tocmai pentru că un agregat confuz, dizarmonic nu induce cititorului sentimentul certitudinii ontice. Un gazel al lui Hafiz, un sonet al lui Petrarca, o poezie a lui Goethe, Baudelaire, Tagore etc., oricât de extinse ar fi, constituie un rotund indisolubil din care nu se poate scoate nimic și nici se poate adăuga ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ce-a murit/ Încet pe cer se suie; / Era pe când nu s-a zărit,/ Azi o vedem, și nu e". În primele două versuri mișcarea are loc de la nonexistență către existență, pe când în ultimele două stihuri mișcarea este inversă, dinspre ontic către extincție. Este surprinsă astfel în aceste patru versuri una din cele mai expresive și mai tulburătoare ritmicități cu balans cosmic. Strofa finală, reia alternanța între un vers enunțiativ, fără conținut mobil, și un vers cu dinamică prelungită prin indefinitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în taină,/ ca vraja sângelui să nu se piardă,/ ca vraja basmului mereu să ardă". Poetul primește de la Marele Anonim "diferențialele divine", asemenea razelor Unului din viziunea lui Hölderlin, și cu acestea creează un univers transfigurat, ca răspuns la disanalogia ontică dintre misterul avar și realul uman, exercitată de "frânele transcendentale" divine. În volumele "Poemele luminii", "Pașii profetului" -apolinicul (Lumina raiului, Din copilăria mea), se asociază cu dionisiacul (Vreau să joc, Dați-mi un trup, voi, munților) învăluite în clarobscur. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
se afundă", afirma la rândul său Heraclit din Efes. Aceasta cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a spus de la Marc-Aurel la Eminescu, trupul este un străin în care a fost captată conștiința, spiritul. b. Absolutul ontologic eternitatea entităților ontice, nici ea nu poate fi atinsă. Ființa se află într-o devenire continuă, o moarte de la o clipă la alta, urmând o nouă renaștere, iar pe de altă parte, entitățile individuale poartă in formula lor ființială perisabilitatea. Sunt Seine zum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poeți au glorificat existența, poezia constituind o liturghie care oficiază celebrarea ei ca pe un ritual divin. Nu însă toți la modul absolut, unii dintre ei având și momente de ieșire din entuziasmul necondiționat. Deși pentru om vremea potrivită exaltării ontice are măsură scurtă, totuși "muritorilor le sunt date zile nemuritoare", afirma Pindar, pentru că "există o vecie a vremii"; "bucuria și slava dau în flăcări când tot ce poetul atinge cu strunele se află în armonie" cu omul și cu toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lume străină, o entitate din afara Creației, așa încât, după ce se va elibera din "corpul cel urât", geniul își va crea o lume proprie, a gândului pur, paralelă celei a lui Dumnezeu. O altă originalitate constă în termenul de arheu definind identitatea ontică a fiecărui om, unică pentru fiecare dintre noi. Concepții noi a formulat pe plan universal de asemenea despre libertatea metafizică, despre prezentul poetic etern, sau despre frumusețe ca fiind nu o armonie statică, încremenită "secțiunea de aur" a vechilor greci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Așa cum afirmă în autobiografia sa, Ecce homo esența cărții Așa vorbit-a Zarathustra, este ceea ce Nietzsche consideră marea sa descoperire, Eterna întoarcere. Ideea revenirii, a renașterii iterative de-a lungul veșniciei, este de origine indiană. Omul revine în aceeași formulă ontică, iar pentru Eminescu, în același spațiu și același timp. Dar dacă pentru Eminescu eterna întoarcere este forma supremă a tragicului, în sensul că omul, care confiscă întreaga posibilitate de a fi, totalitatea Ființei, este condamnat la reluarea sisifică a aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poeți, precum presocraticii, Platon, Nietzsche. De la ei învățăm ce suntem și ce am putea fi, ei ne deschid porțile metafizice către adevărurile vieții și ale lumii și ne induc elanul către idealități prin care ne depășim spre a atinge stări ontice superioare. "Ultimul filozof, afirmă Karl Jaspers, care ne arată drumul spre cea mai înaltă măreție a ființei este Nietzsche". Educația nietzscheană are loc prin inducerea sensibilității pentru valori, pentru transvaluarea vieții. Dar gândirea sa nu ne înalță până la ele prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
enstatica ascultării unei insuflări, care se aude cu cea mai mare claritate și puritate de ton, neștiind de unde vine, dar despre care ai sentimentul că tu erai cel căutat, cel chemat să dai o nouă față lucrurilor, o nouă deschidere ontică. Este o transă, o bucurie inexprimabilă ce te vizitează, o stare de grație care te uimește prin lumina orbitoare și firescul, simplitatea cu care are loc miracolul. Este expresia supremă a justiției poetice care vine de undeva de dincolo de noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
întâmplare faptul că Eminescu a fost nemulțumit de capodopera sa, și intenționa să "o modifice și mai ales să-i înalțe cu mult sfârșitul à la Giordano Bruno" ? Sfatul demiurgului nu i-a fost de ajuns. L-a nemulțumit încremenirea ontică a lui Hyperion și vroia să-l înaripeze pentru un zbor fără oprire către cea mai înaltă treaptă existențială de neatins niciodată. Nu e nimic și totuși e/ O sete care-l soarbe". Nu aflăm această viziune în consonanță cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
reunește triada supremei axiologii. Precum afirmam și în altă parte, muzica dezvoltă poetica cea mai eliberatoare, acest lucru mai ales în secvențele lente, în care vibrația melodică suavă, elevată, răscolitoare posedă prin excelență magia de a sublima și transfigura neliniștea ontică. Așa are loc cu mișcările adagio și andante din concertele pentru pian și orchestră ale lui Mozart, fiorul dramatic din Simfonia neterminată și trio-ul Nocturna ale lui Franz Schubert, tensiunea infinită din Cântecul de mulțumire adresat lui Dumnezeu, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
celor din Odă (în metru antic) eminesciană: "Focul meu a-l stinge nu pot / Cu toate apele mării". În lumina viziunii lui Giordano Bruno, urmărind logica mersului ascendent al eliberării radicale posibile, în Luceafărul, sinele eminescian urma să părăsească hipostazele ontice cu putință a fi experimentate în lumea polarității pământ-cer, și după depășirea focului heraclitian, teluric, avea să se petreacă și depășirea focului înghețat, astral din finalul poemului. Astfel, sinele va medita la forme ale eliberării ultime, depășind realitățile fundamentale care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
doar copiată cuminte după model. Propaganda comunistă, de la începuturile ei și pînă astăzi, cînd, aparent, este căzută în caducitate, a făcut eforturi imense - prin amenințări, prin constrîngere, prin amăgire și prin cumpărarea conștiințelor - să dea gregarului, sălbăticiei și urii statut ontic și măreție simbolică. în încercarea de a-i flata naivitatea și a-i obloji frustrările, pentru o sporită eficiență a manipulării sale și a plasării mai comode în cinicele scenarii ale luptei de clasă, muncitorul, ca individ și ca grup
Marșul spre București și fuga din atelier by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9553_a_10878]
-
Pavel Șușară Jurnal de noapte Laura Mara își trăiește imperativ condiția de ființă tolerată cu grație, de vietate cu un statut ontic aproximativ, și, din chiar vîltoarea complicațiilor care decurg de aici, demontează realitatea cu o luciditate de chirurg. Eroarea de a fi o femeie inteligentă, cu alte cuvinte, o adevărată monstruozitate, într-o lume de bărbați care au devenit transparenți și
Portrete și schițe by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9666_a_10991]