531 matches
-
își are logica ei: după ce Dumnezeu l-a făcut pe om și, mai ales, după ce Dumnezeu s-a făcut om, e rândul omului să se ridice, făcându-se Dumnezeu. Tot acest parcurs e marcat de tendința de creștere a statutului ontic al umanului. Să fie acesta rostul uitării divinului în procesul de secularizare? Gnosticism? Sfârșit de poveste și/sau încă o etapă în brâncușiana creștere- descreștere a lumii? Toate aceste întrebări pot fi puse fără strângeri canonice de inimă. Așa cum generos
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
A, ap. 15 țel. 647538 092215844 1821 NICULESCU VICTORIA (n. 1945) Constantă, Al. Daliei nr. 24, bl. L 126, sc. B. ap. 36 țel. 637795 094375300 1822 OANCEA ZINA (n. 1943) Constantă, Str. Ion Slavici nr. 18 țel. 685455 16235 ONTICA ELENĂ (n. 1942) Constantă, Str. Suceava nr. 12, bl. V 4, sc. B, ap. 26 țel. 647522 12724 PACEA HRISTU (n. 1935) Constantă, Str. N. Iorga nr. 28 B, bl. D2, sc. 1, ap. 4 țel. 665680 9628 PAPIN CARMEN
EUR-Lex () [Corola-website/Law/142865_a_144194]
-
singuratic în cadrul generației 80, căreia îi aparține prin biografie și prin bibliografie, el și-a creat un stil inconfundabil, în descendență argheziană, înlăuntrul căruia lexicul se prăvălește aluvionar, imprecația se împletește cu viziunile diafane, iar imaginea grotescă, denunțul circumstanțial sau ontic, se solidarizează de la sine cu ideea abstractă și cu tremurul metafizic. Spațiu enorm, așa cum este configurată și peisagistic lumea sudului, poezia lui Drăghici se așterne panoramic în literatura noastră de astăzi, cu linia orizontului joasă și îndepărtată, și prin ea
Un rebel mai puțin by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16580_a_17905]
-
este perfect adevărat. Caragiale nici că se putea altfel cultivă o poetică a obiectivității: " Am observat deja că poetica obiectivității s-a născut pe una din laturile esențiale ale spiritualității românești înclinația spre sinteză și pluralism. Vom vedea că spațiul ontic caragialesc stă sub semnul ondulațiunii, dorul mioritic fiind de esență muzicală. Unda este "muzica" prin excelență, plânsul neauzit al lui Demiurgos. Ea străbate până la consonantismul lui Odobleja și ontologia "muzicală" a lui Alexandru Bogza. Să nu uităm că Orfeu era
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
spirituale în universalitate își păstrează intrinsec valabilitatea. Conturarea unui tablou al gândirii eminesciene demonstrează că el acționa în conformitate cu imperativele sale endemice, neploconindu-se în fața ideilor de-a gata. Organicismul lui are în vedere regenerarea spirituală și materială pornind de la temeiurile noastre ontice și istorice. Cultivator al antitezelor, el vede în dinamica lor o rezolvare rodnică, specifică scindării omului modern. Depășindu-și înaintașii, dar nefiind în dezacord substanțial cu Kant ori Schopenhauer, acceptă coordonata subiectivității în alchimia omului de geniu. Când spune că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în regândirea ființei". De asemeni, el posedă conștiința individual și generic ontologică potrivit căreia fiecare om încearcă refacerea universului; cu atât mai mult geniul, care ctitorește "un complex de euri". Autorul trăiește convingerea că "poetul aduce în gândirea europeană mesajul ontic al poporului său. Intenția lui cea mai statornică a fost să dovedească lumii că românismul poate fi roditor în sensul major al creației culturale". La fel de incitante și profitabile sunt capitolele: Eminescu și erosul divin, De ce totuși Eminescu și Einstein?, Armonia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
mai complicată. Sau, cu mult mai simplă. Nu pe tine te-a-ntrebat! îl ia Fratele la rost. Te bagi..., ca musca-n curu-iepii! Cu iertăciune, Îngere! Voiam să pricepem, din curiozitate, ce este Existența, cu adevărat și cum este ea structurată, ontic. Trăim în era informaticii, nu pe vremea dinozaurilor! Iar ultimele teorii unificatoare, dezvoltate și ele din fizica stringurilor, par să afirme, știți voi ce...? Că, la nivel micro și macroscopic, sub imperiul respectării principiilor de conservare, universalitatea informației ce descrie
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
sunt consubstanțiale cu două viziuni picturale. În prima, corespondentă cercului mare, se întrezărește, ca într-un filigran, imaginea Autorului și a Animei sale, (d-na T.). E ca o dezvăluire a întregii sale personalități psihice cuprinse în vâltoarea unei aventuri ontice (anima este, între altele, arhetipul vieții oricărui bărbat), dar și o profunzime a scriitorului care își deconspiră concepțiile despre teatru, roman, stil sau spirit de camaraderie. Încercând o paralelă cu arta plastică, s-ar putea ajunge la concluzia că este
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Ștefan, însă dă dovadă de mondenitate și, pragmatică, nu refuză ideea ca Nae Gheorghidiu să investească averea soțului în afaceri rentabile. O apropiere mai aprofundată între piesa shakesperiană și operele camilpetresciene ar trebui să țină seama nu numai de drama ontică și fenomenologică a eroului hamletian, prin intermediul căreia scriitorul nostru își verifică propriul sistem filozofic. Fascinația exercitată de Hamlet își găsește categoricul suport argumentativ în condiția de orfan a lui Camil Petrescu. Dacă metodele psihanalizei moderne evidențiază, în scrierile sale, un
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
cine e, în lumina lunei târzii, la ora aceea, m-am înfiorat. Era domnul de la Movilă cu care mă bătusem în duel. Parcă era un strigoi, desprins de cele pământești."214 Regimul nocturn este apanajul existențial al poetului, și metafora ontică prin care se autodefinește într-o epistolă ar fi "...ocnaș al vieții". Cvasi-identic apare caracterizat și fostul rege, de însuși fiul său: "Așa, sobol bătrân! Zi, robotești/ Atât de iute sub pământ? Grozav ocnaș!"215 Ladima și regele ucis ne
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
mică de se măsură cu cotul". Versul devine chiar o transpunere poetică a destinului uman și al spațiului ce-i este imanent, adică tocmai Patul lui Procust în viziunea grav absconsă eminesciană. Mitul reapare ulterior, ca o încununare, în metafora ontică a "... cercului vostru strâmt". Este lumea tatălui biologic, în antiteză cu lumea care nu cunoaște nici timp, nici loc, în care viețuiesc nemurind Hyperion și tatăl său dezirabil, imaginar, Demiurgos. Mitul lui Procust este conexiunea intimă, profundă, care leagă opera
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
celulelor etc.) a fost dezvoltată în cadrul teoriei pulstonice (prin lumina universală). Această teorie explică, dar cu instrumentele fizico-matematice, cum este posibil transferul - prin mecanisme (info)energetice - a unei informații/pulsații (oscilații) conservate în câmpul pulstonic (prin analize spectrale de tip ontic Fourier - Constantinescu, 1990) pe suportul oscilațiilor manifestate la nivelul organismului viu. O serie de aspecte - ținând de magia terapiilor complementare - devin cât se poate de clare acum: regenerarea țesuturilor/organelor sub efectul propriilor coduri bară mentale, când transferul de informație
Fitoterapie clinică by Mihai V. Botez, Viorel D. Donţu () [Corola-publishinghouse/Science/1133_a_2099]
-
Balcani ca să ajung să trăiesc în mijlocul celui mai balcanic popor din Occident!” (31 august 1973 Ă 506). De fapt, regretă Ă de data aceasta Ă că nu poate fi elvețian. Oricum, identifică Parisul cu Occidentul, care suferă de grave păcate ontice. Inconsistent, începe să trăiască gustul catastrofei și nu trăiește din energiile unei credințe. Este ceea ce Cioran îi reproșa României, la începuturi. Acum, de la Paris, regretă matricea din care a plecat; recunoaște în ea plinul: „Dar aici, în Occident, suntem cu toții
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
dolari să te joci pe calculator. Eu vreau să spun că provocarea rămâne totuși la nivel personal - provocarea rămâne la nivelul opțiunii lui Corin. Vreau să ne spună care este metoda. Domnul profesor Muthu a spus: „Nu, să intrăm În ontic!”. Sanda a spus: „Atenție, sunt anumite probleme! Să explicăm pe felii. Unde, cine, când, cum, de ce?”. Eu, pe de altă parte, Îi dădeam cu ale mele, cu scufundări, cu prostii, cu inexplicabil. În momentul acesta cred că totuși Corin este
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
discursului metateoretic, autoreflexiv și înglobant al metalogicii. Forța comprehensiv-interpretativă a ipostazei metalogice a gândirii se explică prin faptul că metalogicul nu este doar o logică a logicii, ci, în primul rând, o filosofie a logos-ului. Dând spirit și sens onticului, logos-ul se împlinește ca ontologic (ontologic), iar metalogicul, ca filosofie a logos-ului, nu mai este doar gândire-despre-gândire, ci mai mult, gândire-despre-ființa-care-gândește. Astfel, metalogicul atinge limita logicului și, în același timp, o depășește pentru că se constituie ca loc (topos
by Sergiu Gherghina [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
alb, care zilnic trebuie clătit în apă și lumină și călcat cu fierul cald, pe cutele cuvenite, cu horbotele la margini. Prin degetele ei trebuie să se depene zilnic, ca un fir, sănătatea, veselia și cinstea familiei."133 În plan ontic, principiile călăuzitoare au ca sursă forma practică, țărănească și nealterată a credinței religioase, ceea ce face din poetul cu vocație de moralist un susținător al familiei tradiționale în care rolurile, clar distribuite, nu sunt doar complementare, ci și imuabile. Dacă mutăm
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
interactiv. Aceste imagini se dezvoltă ca urmare a interacțiunilor eu lume și nu se rezumă la percepția vizuală sau auditivă, ci se construiesc pe baza unui întreg univers social, cultural, cognitiv, educațional. Din convergența imaginarelor individuale se dezvoltă un complex ontic cu "viață" proprie, independentă de voința individuală. Diada individ-societate se transformă în acest context în triada individ - societate - imaginar în care fiecare entitate se află în strânsă relație cu cealaltă (o simbioză), dar nici una dintre entități nu o poate determina
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
este analizată posibilitatea umană de cunoaștere și unde sunt analizați, în principal, doi autori Francis Bacon (idolii) și René Descartes (scepticismul), urmată de analiza cenzurii prin metodă. Importantă este și cenzura metafizică care reordonează universul repunând omul în centrul construcției ontice și epistemice prin Meditationes de Prima Philosophia. Regândirea cosmosului și lupta dintre geocentrism și heliocentrism joacă un rol important în dezvoltarea cenzurii, fiind una dintre elementele importante ale acesteia, atât prin modificarea în structura imaginarului, cât și în componenta modalității
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
poate exista decât într-un spațiu pur uman, la fel și omul nu poate exista decât într-o lume a imaginarului. Fără aceasta noi nu putem să trăim. Există o simbioză perfectă între cele două lumi. Dar ca orice formă ontică imaginarul are tendința de a se dezvolta treptat. El pornește de la simplu, care ar fi reprezentat de percepția imediatului, spre forme complexe cât mai îndepărtate de acesta. Relația cu imediatul reprezintă criteriul după care trebuie judecat imaginarul, iar dezvoltarea de
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
spre simplitatea Sa, Celui de îndumnezeiește. "Pentru că de la El și prin El și întru El sunt toate", precum spune cuvântul cel sfânt"80. Dar existența nu se rezumă doar la nivelul binelui și de aceea a fost căutată și identitatea ontică a răului. Negativitatea nu capătă statut ontic și, implicit, formele acesteia sunt considerate doar lipsuri parțiale: "Răul însă nu are cauză, nici definiție, nici nu este în conformitate cu natura; căci în natură nu există ceva contra ei, precum în artă nu
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
de la El și prin El și întru El sunt toate", precum spune cuvântul cel sfânt"80. Dar existența nu se rezumă doar la nivelul binelui și de aceea a fost căutată și identitatea ontică a răului. Negativitatea nu capătă statut ontic și, implicit, formele acesteia sunt considerate doar lipsuri parțiale: "Răul însă nu are cauză, nici definiție, nici nu este în conformitate cu natura; căci în natură nu există ceva contra ei, precum în artă nu găsim rațiunea lipsei de artă."81 Datorită
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
patru feluri de cunoaștere "care ne dau în mod necesar certitudine; și anume: lucruri cognoscibile într-un mod simplu, lucruri cognoscibile prin experiență, acțiunile noastre, lucruri cunoscute acum prin simțuri"97 nu include printre cele cognoscibile și universaliile ca entități ontice. Această modalitate de a vedea cunoașterea nu cuprinde în sine și ideea existenței universaliilor și posibilitatea conceperii acestora ca entități exterioare. De aceea chiar dacă este acceptată concepția oficială aceasta nu este integrată în sistem permițând o anumită atitudine vis-à-vis de
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
căutare a adevărului, de relevare a cunoașterii, dincolo de problemele teologice s-a dezvoltat și o perspectivă asupra relației omului cu natura. În urma dezvoltării unui imaginar rațional în relație cu divinitatea s-a ridicat și problema relației cu o altă componentă ontică, natura. Cum ne raportăm la aceasta a devenit la un moment dat problema centrală a discursului perioadei medievale. Din acest punct de vedere s-a ridicat problema cunoașterii în sensul în care există unitate în ceea ce privește cunoașterea (problema unității intelectului analizată
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
pus pe reconstrucția universului dintr-o nouă perspectivă: cea a omului. Omul devine centrul universului, iar geneza lumii se realizează în jurul capacităților sale de a cogita. Este adevărat că în acest caz nu avem de-a face cu o construcție ontică a lumii, ci cu una epistemică. Omul devine creatorul lumii prin propriul său Cogito, Meditațiile devin astfel "Geneza" pentru epistemologie. Consecințele operei sale au fost bine conștientizate în epocă fiind considerată deschizătoare de noi drumuri. Totuși nu au fost observate
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
obiect. Forma este un universal care întemeiază lumea. Problema existenței formei ca realitate ne legată de obiect este o particularizare a problemei universaliilor: au universalele realitate sau sunt doar simple concepte? Discursul se află la alt nivel metafizic. Dumnezeu fundamentează ontic universalele, iar "ideile" devin forme ale divinității. Pentru Toma de Aquino, forma era actus per quam, actu existent (actul prin care lucrurile există în act)23. Prin această concepție el se apropie de Aristotel care considera că forma este o
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]