59 matches
-
spurcate ale Căii Victoriei se buluceau și își vârau ghearele (deschizîndu-l, spintecîndu-l, întrebuințîndu-l ca pe un soi de tripou, în care toate căutau să-și afle viitorul), zbârnâi și se zvârcoli ziua întreagă. Una după alta, fiecare filă pocnea, sub opintirile vânturilor, precum o pânză de catarg, purtând orașul București ca pe-o corabie printre vertebrele norilor. Mutîndu-l mai întîi către gurile Dunării. Plimbîndu-l apoi de-a lungul râurilor, molcome și nepoluate ale Moldovei. Dîndu-i, bineînțeles, brânci sau răsucindu-l pe deasupra
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
celui rău se va stinge și flacăra din focul lui, nu va mai străluci. 6. Se va întuneca lumina în cortul lui și se va stinge candela deasupra lui. 7. Pașii lui cei puternici se vor strîmta; și, cu toate opintirile lui, va cădea. 8. Căci calcă cu picioarele pe laț, și umblă prin ochiuri de rețea; 9. este prins în cursă de călcîi, și lațul pune stăpînire pe el; 10. capcana în care se prinde este ascunsă în pămînt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
pe-o orbită lentă, la nivelul mijlocului. — Hmm. Acum hainele lui Nimeni erau din nou uscate, cămașa albastră făcută la comandă era călcată, părul într-o ordine perfectă, jeanșii scumpi îi veneau ca turnați. — Ce noroc, zise el. Din câteva opintiri dureroase m-am ridicat în picioare. Avusesem noroc, într-adevăr. Dictafoanele mă salvaseră, dar pentru a rămâne pe mai departe în siguranță, pentru a ține luxofagul lui Nimeni blocat, trebuia să le abandonez acolo. Acum plec, am zis. — Ba nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ochelarii de miop și își tamponează cu batista fruntea asudată. Geamul e greu. Balamalele nu spun nimic. Însă își pune ochelarii la loc și le inspectează atent, în nădejdea că o observație sinceră și dezinteresată, coroborată cu o ultimă, zdravănă opintire, va aduce rezultatul dorit și geamul se va îmbina în sfârșit cu canatul său. Cei doi copii, care din pat, care de pe jos, îi strigă: Mai sus! ─ Mai la dreapta! ─ Mai puțin! Și mai sus! Efortul de a sta cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
istoric și așa-zisele capitulații. În primul memoriu, adresat plenipotențiarului austriac, se spunea că „Principatele moldo-române au stătut totdeauna slobode supt domnii lor pământeni, uniți cu Ungaria și Transilvania, de unde au primit totdeauna ajutoare spre a se lupta împotriva deselor opintiri ce făceau turcii pentru a-i supune. În cele din urmă, nevoia a silit pe părinții noștri a se preda supt mari condiții, folositoare și însemnate, pe care însă tiranii întâi au început a le restrânge...”; să ne ajutați, încheiau
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
Se împingeau violent, rodeau, țâșneau iuți pe firele întinse, se rostogoleau amețitor într-o prefăcută încleștare asemenea unui dans. Își duse mâna la stomac, îl ardea. Gata, hotărâse: Giandomenico o să plece, iar el va să rămână să ia în piept opintirile vieții. Așa își repeta în pofida mâhnirii și pentru a-și obișnui stomacul cu arsurile iadului. Întors spre văpaia din vatră, îi spuse nevestei: N-o să se simtă rău, o să facă față, n-o să se simtă rău iar noi, cu ajutorul Domnului
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
1966, p. 14), Bacovia „decelează vidul sub existența noastră obișnuită”. Și „ironia e prisma prin care filtrează percepția sa a realului”. în poemele în proză ale lui Bacovia sînt mici sinteze intelectuale, făcute cu efort, dar duse pînă la capăt. Opintirile se văd în fiecare paragraf, căci Bacovia nu prea are poftă de a comunica. Ipostaza care îi convine e cea de spectator mut. în ultimele decenii ale vieții, Bacovia își concentrează „gîndirile” în cîte un cuvînt, nu în propoziții și
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
a-și spune mereu cuvântul, a mijloci împlinirea marilor nădejdi colective. Pentru aceasta însă, insista Xenopol, o înțelegere și o lucrare comună a elementului bun este condiția neapărată a reușitei. Nu mulțimea puterilor, ci îndreptarea lor spre același țel și opintirea lor împreună hotărăște mărimea izbânzilor." Solidaritatea celor buni slăbește elementul rău, tot așa după cum dispersia lor îi stimulează expansiunea. Lipsa de activitate a părții alese privează națiunea de îndrumare și o expune mizeriilor de tot felul: "atunci se lățește crima
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
sus E slugarnic, mieros și supus. Nicolae LABIȘ - Rândunica albastră. În: Viața românească nr.12, dec, 1953 Era țigan și-l chema Cordun. Era purtat în căruța șaretei. Și avea un zâmbet fraged ca floarea de prun. Căruțele curgeau cu opintiri de cai și fulgerări de bici În fundul căruțelor stăteau uitându-se în urmă Țiganii cei mici. Cel mai mic întreba pentru ce-și strâng gospodinele Rufele din funii și din ogrăzi găinile. Se gândeau că găinile zboară slobode-n copaci
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]