103 matches
-
opozitivă exprimă numai o opoziție între cele două unități sintactice implicate, în sensul negării sau infirmării uneia din cele două posibilități luate în considerație: Nu vine ci pleacă., Nu e marți ci miercuri., Nu e înalt, ci chiar scund. Coordonarea opozitivă se stabilește între termeni al căror conținut semantic se opune, în interiorul opoziției afirmativ-negativ; unul din termeni, de obicei primul, este negat pentru a se afirma celălalt: „Eminescu nu cântă incidențele unei iubiri, ci iubirea, nu cântă farmecele unei femei, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
opune, în interiorul opoziției afirmativ-negativ; unul din termeni, de obicei primul, este negat pentru a se afirma celălalt: „Eminescu nu cântă incidențele unei iubiri, ci iubirea, nu cântă farmecele unei femei, ci femeia.” (G. Ibrăileanu, Scriitori, 12) Termenii implicați în coordonarea opozitivă pot fi: • propoziții: „Nu-mi trebuie flamuri, Nu voi sicriu bogat, Ci-mi împletiți un pat Din tinere ramuri.” (M. Eminescu, I, 216) • contituenți sintactici, purtători (singuri sau împreună cu un verb copulativ) ai unor funcții sintactice, cu diferite dezvoltări: „Timpul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
învățați, ci este un product instinctiv al poporului întreg.” (T. Maiorescu, 345) șatributț, „De din vale de Rovine grăim, Doamnă, cătră tine, nu din gură, ci din carte, că ne ești așa departe.” (M. Eminescu, I, 149) șcircumstanțial instrumentalț Coordonarea opozitivă implică doi termeni principali. Când în enunț se cuprind mai multe unități lexico-gramaticale, acestea se grupează la un pol sau la altul prin intermediul coordonării copulative (cel mai frecvent) sau disjunctive: „După cum se vede, etimologismul nu este o întrebare alfabetică, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la un pol sau la altul prin intermediul coordonării copulative (cel mai frecvent) sau disjunctive: „După cum se vede, etimologismul nu este o întrebare alfabetică, ci ortografică și limbistică...” (T. Maiorescu, 285) Exprimarea relației de coordonare opozitivătc "Exprimarea rela]iei de coordonare opozitiv\" Principala marcă a coordonării opozitive este conjuncția ci, care asigură desfășurarea relației între termeni infrapropoziționali: „Negrul, de pildă, la Bacovia, nu-i o negație ci o formă specială de lumină.” (G. Călinescu, U.P., 291) sau termeni propoziționali: „Ea ne
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
altul prin intermediul coordonării copulative (cel mai frecvent) sau disjunctive: „După cum se vede, etimologismul nu este o întrebare alfabetică, ci ortografică și limbistică...” (T. Maiorescu, 285) Exprimarea relației de coordonare opozitivătc "Exprimarea rela]iei de coordonare opozitiv\" Principala marcă a coordonării opozitive este conjuncția ci, care asigură desfășurarea relației între termeni infrapropoziționali: „Negrul, de pildă, la Bacovia, nu-i o negație ci o formă specială de lumină.” (G. Călinescu, U.P., 291) sau termeni propoziționali: „Ea ne cere nu să înțelegem istoria
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
adaugă conjuncțiile și, iar, numai cu forma negativă a termenului al doilea al relației: Mihai a susținut această idee, și nu Petre. și conjuncția discontinuă nu atât... cât: Nu atât Mihai a susținut ideea cât Petre. Întemeierea relației de coordonare opozitivă pe opoziția afirmativ-negativ determină exprimarea ei foarte frecventă prin parataxă, concomitent cu o intonație specifică. În aceste enunțuri, formă negativă primește, cel mai adesea, termenul al doilea: „Arta e tensiune, nu contemplație.” (G. Călinescu, C.O., 149), „Când ai venit
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în enunțurile în care relația se realizează prin conjuncția ci: „Nu eu semăn îndoiala, dacă vrei să știi, adevărul totdeauna seamănă îndoială prin forța lui, mai ales în cei care ajung cu greu la el.” (P. Sălcudeanu, 358) Când coordonarea opozitivă se exprimă prin conjuncția nu atât... cât, termenii implicați nu se exclud; termenul al doilea îl domină net pe cel dintâi în constituirea planului semantic al enunțului: „Nu atât adevărul unor idei a influențat lumea, cât convingerea cu care acestea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nu se exclud; termenul al doilea îl domină net pe cel dintâi în constituirea planului semantic al enunțului: „Nu atât adevărul unor idei a influențat lumea, cât convingerea cu care acestea au fost rostite.” (O. Paler, Viața..., 247) Uneori, coordonarea opozitivă este mascată de o construcție gerunzială: „Nimeni nu râsese de această soluție ușor de caricaturizat, rămânând toți tulburați.” (G. Călinescu, C.O., 262) COORDONAREA CONCLUZIVĂTC "COORDONAREA CONCLUZIV|" Coordonarea concluzivă se desfășoară între doi termeni, dintre care cel de-al doilea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
1967, nr. 2, pp. 241-242. RELAȚII DE COORDONARE 48. Când relația de coordonare ar implica numai doi termeni, absența unuia înseamnă absența relației și, ca atare, absența mijloacelor de manifestare a relației în planul expresiei: și, sau, când. În relația opozitivă, schimbarea ordinii termenilor implică și schimbarea topicii opoziției afirmativ-negativ iar absența unuia dintre ei atrage și absența mărcii negative sau afirmative. 49. Pentru alte funcții sintactice realizate prin constituenți sintactici multipli să se vadă capitolul Tipuri structurale din descrierea diverselor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
închinători ai Sfintei Treimi; Iisus Hristos este Dumnezeul în Sfânta Treime, creștinismul neavând sens fără Cele Trei Fețe Dumnezeiești. Pornind de la aceste disocieri dintre ortodocși și catolici, Mircea Vulcănescu dezvoltă semnificativ demersul său analitic de arheologie interconfesională prin abordarea raporturilor opozitive dintre catolici și protestanți, pe filiera lui Luther, din perspectivă ortodoxă, cu aplicație la câteva probleme esențiale: răul radical al firii omenești; mântuirea prin credință, nu prin fapte; îndreptățirea păcătosului prin jertfa lui Hristos; religiozitatea interioară opusă formalismului sacramental; evanghelism
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
viziunea antică asupra imaginii și asupra puterii la cea creștină, apoi la imaginea sacră a basileului? Imaginarul puterii constantinopolitane ne apare astăzi ca un "proiect negociat" despre imaginea sacră, aflat mereu la zona de imapct a două mișcări de idei opozitive: iconoclastia și iconolatria, cu adânci rădăcini și în filosofia lui Platon, și a lui Aristotel (Mondzain 33-35). În descendența acestui imaginar, dar și în mare parte după modelul lui se va configura mult mai târziu și cel medieval românesc, confruntat
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
arta religioasă greacă, în încercarea de figurare a chipului mitic al zeului, și filosofia concentrată asupra vieții civice și politice a cetății nu provoacă o fracțiune imediat, ci doar mult mai târziu, în secolul VIII. Creștinismul va întâlni, ca termen opozitiv, interpretarea iconoclastă, precum și metoda unică de cunoaștere − fondată pe cele două valori contradictorii, adevărul și falsul −, derivată din filosofia lui Socrate și susținută de Platon. În termenii teoriei reprezentării, imaginea ar putea fi considerată un soi de terț exclus, care
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
caracter didactic și uzînd, în multe cazuri, de funcția metalingvistică a limbii. V. nume, definiție. NIDA 1975; LYONS 1977; ESCANDELL VIDAL 2004. IO DENOTAȚIE. Cuvîntul denotație a apărut prima dată în terminologia logică întrebuințată de J. S. Mill, în corelație opozitivă cu conotație, cu înțelesul de extensiune a unui concept. Preluat de lingvistică, termenul denotație a devenit numele elementului stabil din conținutul cuvîntului, nesubiectiv și analizabil în afara discursului, adică un conținut atribuit de limbă, dar evaluat din perspectiva tuturor entităților extralingvistice
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ș...ț nu schimbă cu nimic definiția lucrului ca fenomen, din contră, o împinge în absolut”2. Acestei reguli se supun toți marii gânditori europeni - Descartes, Kant, Schopenhauer, Nietzsche -, deși fiecare dintre ei a furnizat premisele unei „ieșiri” din raportul opozitiv conștiință-lume3. În cazul lui Husserl, principiul corelației fenomenologice asimetrice (între intenția de semnificare și intuiția donatoare) canonizează un raport de transcendență factică prin care orice fenomen primește o descripție parțială, proprie unui existent. Însă existența este pentru Henry contradicția apariției
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sens procedează și Schlegel, arată Benjamin, definind absolutul ca „mediu al reflecției“, altfel spus ca generare a gândirii în raportarea ei la sine. Teoria cunoașterii este descrisă în romantism în acord cu aceste presupoziții despre natura reflexivă a gândirii. Schema opozitivă subiect- obiect își pierde relevanța epistemologică. De fapt, obiectul este el însuși un sine care se recunoaște ca atare, prin procesul cunoașterii. Termenii teoriei cunoașterii sunt, în interpretarea lui Benjamin, termeni mistici, făcând referință la absolut ca mediu al recunoașterii
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
operaționale). Mai eficientă și mai adecvată din acest punct de vedere e taxonomia lui Alan Dundes, care distinge, mai întâi, între "temă" (topic) și "caracterizare" (comment), apoi între caracterul binar și cel cvadripartit al proverbului și, în fine, între caracterul opozitiv și cel non-opozitiv al relațiilor exprimate: "Proverbul pare să fie o aserțiune propozițională tradițională alcătuită din cel puțin un element descriptiv, care se compune, la rândul lui, dintr-o temă și un comentariu. Aceasta înseamnă că proverbul trebuie să aibă
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
la rândul lui, dintr-o temă și un comentariu. Aceasta înseamnă că proverbul trebuie să aibă cel puțin două cuvinte. Proverbele care conțin un singur element descriptiv sunt non-opozitive. Proverbele cu două sau mai multe elemente descriptive pot fi sau opozitive, sau non-opozitive."137 Din acest motiv, vom apela și noi la tipologia lui Alan Dundes în capitolul III al lucrării de față, unde vom încerca să o reformulăm cu ajutorul semanticii structurale coșeriene. 5.3. Asemenea celorlalte discipline umaniste, și paremiologia
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
fi într-adevăr "suspendate". În asemenea cazuri, unul dintre termenii opoziției vizate își asumă de obicei sarcina de a reprezenta valoarea comună care constituie baza acestei opoziții. Altfel spus, acest termen are deja în limbă două valori diferite: o valoare opozitivă și o valoare non-opozitivă (care apare tocmai în cazurile de neutralizare)." 4.3. În conformitate cu aceste principii, semantica structurală delimitează, clasifică și analizează structurile lexematice ale unei limbi. "Sarcina lexematicii - precizează fondatorul integralismului lingvistic - este de a releva în limbile funcționale
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
formală (rimă, asonanță, aliterație, armonie imitativă etc.), posibile în sistem (adică, existente virtual), dar inedite în normă."349 Așadar, ca semantică a normei, semantica configurativă este totodată o semantică asociativă, asemănătoare în parte, dar diferită în mare măsură de semantica opozitivă ce analizează structurile lexicale din planul sistemului unei limbi. 1.1.3. Care ar fi, însă, tipul de "conținut" idiomatic (= semnificat) care ar trebui să stea în atenția unei semantici configurative? În mod evident, nu poate fi vorba despre semnificatul
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
ț va da hrană; și pădzeaște la bisearecă și să dzici: "Greșit-am, Doamne, iartă-mă!", că Dumnedzău iartă păcătosul carele easte cât de păcătos, numai să să roage lui Dumnedzău pururea."366 3.4.3. LUPUL nu stabilește raporturi opozitive și/sau echivalente doar cu ființele (animale sau umane), ci și cu anumite ELEMENTE "NATURALE", de natură fizică (149: Iarna n-o mănâncă lupii = "Adică răul cel greu anevoie se ridică de la noi" - Iordache Golescu) sau fiziologică (1991: Foamea (și
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
sofiștii și retorii se întâlnesc în același domeniu de preocupări comune și nu pot preciza cu ce anume se ocupă, nici ei înșiși, și nici ceilalți oameni cu privire la ei”. Există un dualism antropologic care se naște la Platon prin situarea opozitivă a artei inovatoare față de lumea socio-politică. Cunoașterea pe care o poate deține artistul este autolimitată. Ocultarea permanentă a sensului imaginii artistice este rezultatul lipsei de reguli sintactice precise. Atunci când se întâmplă să spună adevărul, artistul nu e decât un instrument
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
cerul zeilor învăluiți în taină, sacerdotul luminos al compasiunii își urmează poteca astrală neatins de tentacolele mândriei atemporale. Pasul său spre transcendent străpunge selenar apăsarea nopții imanentului descoperind umanității sacralitatea izbăvitoare a spiritului. Întâlnirea cu răutatea celulalt implică o ciocnire opozitivă în care negativitatea opresivă își poate aroga o formă deschisă a demersului său incisiv sau una înșelătoare, vicleană. Acest chip viclean al răutății se concretizează prin amorful srtident și bufonic al măștii interpuse chipului autentic. O astfel de mască poate
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
surveniri ale binelui în lumini insulare pe fondul întunecat și glacial extins de prezența răului. Astfel, el înțelege prin intermediul propriei situări în suferința de ordin spiritual, precum și prin modalitatea de răspuns a semenilor la drama ce-l mistuie, dialectica perechii opozitive bine-rău drept unul dintre principiile remise imanentului ca axiomă de persistare și înaintare în existență. Fără această dialectică, mundaneitatea efemerității umane ar fi aici de neconceput. Dar cel ce îndură suferința de ordin spiritual intuiește în agonia sa fremătândă abisul
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
a separa în mod incontestabil și la nesfârșit verosimilul de model"?1 Când Adrian Maniu scrie, de exemplu, "undiri albe în giulgiul ceții" (Drum pierdut)2, cuvântul își ocultează semnificatul, ceea ce apare - la "prima" vedere - nefiind decât imaginea clar-obscură structurată opozitiv: undiri albe vs. giulgiul ceții. Aparent, avem de a face doar cu "o aproximație "picturală" în care umbrele și luminile dau de văzut o imagine, iar imaginea aceasta, în negru și alb practic, nu are alt statut decât asemănarea și
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
inventaria cinci isme refractare mediologiei (dualismul, spiritualismul, umanismul, individualismul, modernismul), cinci centre doctrinare care, prin raportare și reper, vor contura mai bine terenul mediologic. Astfel, mediologia iese de sub jurisdicția oricărui tip de dualism, din moment ce nu folosește în dezvoltarea sa cuplurile opozitive gîndire/materie, spirit/corp, sensibil/inteligibil etc. Această modalitate tipic occidentală de reprezentare a realității pare a-l avea drept inițiator pe Platon, care, prin a sa teorie a Ideilor, a influențat mersul secolelor de filosofie care au urmat. Un
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]