635 matches
-
timpului, într-un alt moment literar și social-politic, Mircea Martin - cu distincția-i binecunoscută - își spune punctul de vedere într-o dezbatere care a inflamat spiritele în critica noastră de după 1989. E adevărat, sugerează profesorul, că a existat un regim opresiv, care și-a pus, într-un fel sau altul, amprenta asupra textelor, opiniilor și atitudinilor. Însă măsura acestei intruziuni a depins mult, decisiv chiar, de caracterul și de profesionalismul celui care scrie: un critic onest putea să își facă meseria
Mircea Martin, istoric literar by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2736_a_4061]
-
să devină o „femme fatale" la propriu, o femeie-asasin plătit, așa cum a văzut în filmele de Hollywood. Asta ca să mai scape din datoriile pe care nu și le poate plăti, dar și de rutina muncii la birou și de șeful opresiv... Așa că se pregătește să devină mercenar, dar nu-i prea iese. Mai ales când în ecuație intră un psihoterapeut. Deloc surprinzător, eforturile ei de a deveni asasin plătit sfârșesc în situații ilare. Și, totuși, noua ei meserie are riscuri: când
CREAM, PROTAGONISTĂ ÎN THRILLERUL “TERAPIE PENTRU CRIMĂ”, DIN 3 OCTOMBRIE LA CINEMA [Corola-blog/BlogPost/98532_a_99824]
-
Rucăreanu (“frate”, întru etnicitate și credință), mort pe meleaguri străine, și a cărui “umbră” o caută protagoniștii, soții Tiberiu și Minodora Chendea, nu este o victimă a pomenitei globalizări, ci dimpotrivă: el a părăsit, cândva, demult, România, o societate închisă, opresivă, pe atunci, s-a stabilit în Suedia, mai întâi la Göteborg, de unde s-a mutat, urmându-și soția, Karin, la Mariestad, pe malul lacului Vänern, a avut o fiică, a divorțat, s-a afirmat profesional, apoi, neregretându-și, neapărat, desțărarea
EUGEN DORCESCU, ÎN CĂUTAREA FRATELUI PIERDUT de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1390 din 21 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383794_a_385123]
-
denumească evenimentele din decembrie 1989, contează mai puțin. Cert este că ele ne-au adus eliberarea de sub comunism, fiindcă românilor le ajunseseră cuțitul la os. Comunismul degenerând în URSS, iar după acest model și în alte țări, devenise un regim opresiv, cu o politică dură luată în spatele ușilor închise, în prim plan situându-se cultul personalității. Cortina de fier trebuia să cadă! În general, sunt foarte dezamăgit de ceea ce văd astăzi în România, după 24 de ani de libertate, în ce privește mentalitatea
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94168_a_95460]
-
ne referim la cea mai sensibilă dintre teme) este văzută diferit din cele două perspective. Partidul comunist, ce se recomandă ca sursă a fericirii generale, tinde să deligitimeze puterea literaturii când aceasta își arogă dreptul la adevărul propriu despre consecințele opresive ale ideologiei, punând în relief suferința umană. Literatura se vrea expresia unui adevăr estetic, ceea ce presupune particularizarea viziunii într-un mod subiectiv, pe când partidul cere adevărul politic într-o formulare standardizată, idealizată, adesea fără legătură cu realitatea. Diferența ireconciliabilă provine
Literatura subversivă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8493_a_9818]
-
Stănescu, Cezar Baltag, Ioan Alexandru, Ana Blandiana, Mircea Ivănescu etc.), în ironie și speculație livrescă (Marin Sorescu, Paul Georgescu, Șerban Foarță) sau în oniric (Leonid Dimov, Dumitru }epeneag), propriul text rămânea ultimul loc unde scriitorul se putea ascunde de realitatea opresivă a regimului politic (așa au procedat Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Costache Olăreanu și, pe urmele lor, mulți dintre optzeciști). Textualismul, experimentalismul și postmodernismul au devenit în anii ´80 soluții salvatoare, în aceeași sferă, devenită din ce în ce mai largă, a literaturii evazioniste
Literatura evazionistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8514_a_9839]
-
diferitele forme de îngrădire sau restrângere a libertății au fost exercitate de instituții precum organizația statală, familia, instituții magice și religioase, confrerii profesionale și comunitatea locală. Formele privării de libertate au fost răpirea, captivitatea (profilactică, profesională, rituală, familială), surghiunul, servitutea opresivă, pedepsele infamante, cătănia, prizonieratul, sclavia, detenția penitenciară (nu-i rețin atenția însă mediul penitenciar și grupurile infracționale). Socotind tema pe care o cercetează ca un "fenomen major, relevant și reprezentativ pentru definirea profilului cultural și spiritual al comunității tradiționale", autorul
Folclorul detenției by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/8126_a_9451]
-
produs intruziunea Securității, cu presiuni în vederea înrolării mele". Ne putem lesne imagina oroarea acestui debonnaire în fața oneroasei propuneri. Mai presus de toate, d-sa a înțeles a-și păstra libertatea lăuntrică, firește condiționată de o rezonabilă libertate socială pe care opresivul regim voia s-o încalce, adică să-l împiedice a rămîne într-un dialog senin cu sine însuși. Să mai adăugăm cîteva tușe la portretul acestui autor ce se mărturisește nu doar prin pana poetică, ci și prin cea a
Clasicul romantic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8141_a_9466]
-
pasăre, / vai, cum voi îndrăzni eu oare să-mi ridic limba / printre buruieni" (Între draperiile experienței). Teama față de incapacitatea de a manipula limbajul poetic - "vai, cum voi îndrăzni eu oare să-mi ridic limba / printre buruieni" - este anihilată de existența opresivă a viziunilor care se cer exorcizate prin cuvînt -: "căci, iată, ferestrele cîrciumii umflîndu-se ca niște / săculeți de piele catifelată / și ca niște ugere de vacă / și din ce în ce mai aproape roiurile de fluturi / întunecați / foșgăind hămesite. // Și soarele cît un pui de
Expresioniști după expresionism by Georgeta Moarcăș () [Corola-journal/Journalistic/8147_a_9472]
-
exercita un control dur asupra imaginarului scriitorului - un semn al virtuozității, simbolul unui comportament autist, evazionist ce permitea ocolirea unei alianțe cu politicul sau sporirea autonomiei estetice, dar și forma cea mai la îndemână de exprimare a protestului față de puterea opresivă. ,,Întoarcerea mitului" nu înseamnă așadar doar o ,,întoarcere a refulatului" - cum arată pe urmele lui G. Durand, Corin Braga- a ceea ce, în deceniul dejist, supraeul social politic respinsese, ci ea este mai degrabă ,,o întoarcere la mit", adică la o
Mitul în romanul românesc postbelic by Evelina Cârciu () [Corola-journal/Journalistic/8148_a_9473]
-
a timpului în À la recherche du temps perdu și, pe de alta, în noul roman francez. De asemenea, m-a captivat observația fină a felului cum se manifestă psihologia de ghetou la Sebastian în operă prin evadarea din realitatea opresivă și amenințătoare, fie în „joc”. Jocul de-a vacanța, fie în „vis” Steaua fără nume. Memorabilă și impresionantă mi s-a părut explicația de la care a pornit ideea Stelei fără nume; de la munca la care erau supuși evreii, obligați să
Jocul și visul. by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/3901_a_5226]
-
acuratețea exprimării ei. Socraticul știu că nu știu e rodul cel mai concis și pur al autocenzurii. Din păcate, astăzi, la noi, cei mai mulți își imaginează că știu. Totul despre toate. Și nu cenzura trebuie blamată, ci folosirea ei în scopuri opresive. Cenzura ca atare este inevitabilă și necesară într-o democrație și orice intelectual care își asumă o răspundere publică e obligat să vegheze la menținerea unor interdicții, fără de care viața socială ar deveni insuportabilă. Știu ce spun: interdicțiile sunt tabuurile
Despre (auto)cenzura necesară by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4463_a_5788]
-
o modă a acestor criterii; curentul la putere este corectitudinea politică, aceasta contestând toate criteriile de diferențiere la care a apelat până acum umanitatea, inventând, prin chiar existența sa, altele: celălalt este incorect politic, este retrograd, este majoritar și deci opresiv etc. Setea de un celălalt în care ne proiectăm temerile nu dispare, fiind satisfăcută de noi forme. Și asta deoarece în mod curent ne definim propria existență în funcție de ceilalți; iar un mod al acestei definiri îl constituie diferența. Depinde de
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
izolare la prigoană. Deși despărțiți de un interval de vîrstă și de distanța geografică, îmi dau seama că-mi pot stabili cu d. Chihaia similitudini existențiale în cadrul deceniului șase, al Răului inflorescent. Neputîndu-și găsi rostul în condițiile unui sistem social opresiv, în care valorile erau batjocorite, autorul Blocadei se vede marginalizat, proiectat în "munci de jos". E unul din intelectualii pe care regimul îi pedepsește întrucît nu i se subordonau, cu o nesiguranță a traiului menită a-i demoraliza: De dimineață
Analogii existențiale by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8726_a_10051]
-
atât de dezastruos pe cât e de clamat. Dar e clar că literatura română postdecembristă se scrie într-un alt climat ideologic decât cea imediat postbelică, deși efectele sunt cam aceleași. Dictatura pieței și a divertismentului funcționează într-un mod la fel de opresiv și de nefast ca dictatura politică. Distorsiunile literarității și corupția esteticului sunt pericole la fel de mari și într-un caz (perioada comunistă) și în celălalt (perioada consumistă sau epoca divertismentului). De aceea, pe baza acestei comparații, aș fi fost tentat să
Ce s-a întâmplat cu literatura română în postcomunism by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8755_a_10080]
-
că Mircea Platon este un exemplu grăitor a ceea ce înseamnă neputința ideologiilor de a deforma oamenii. Firește, mă gîndesc la cea pe care am îndurat-o și o îndurăm încă: comunismul și apoi, în forme travestite și cosmetizate, actuala undă opresivă a corectitudinii politice. Citindu-i cartea Cine ne scrie istoria?, mi-am spus că, dacă în generația tînără mai apar oameni ca el, atunci comuniștii s-au chinuit degeaba. N-au putut schimba tiparul mental al generațiilor. N-au reușit
Un autor de viitor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8775_a_10100]
-
metafora aceea privind feminitatea -, și ea, se leagă de nămolul vieții, de noroiul vieții, de informul vieții". Norman Manea scoate în evidență, cu un anume cinism la prima vedere, împrejurarea cum că individul care emigrează în Occident dintr-o societate opresivă se poate integra într-un mediu democratic, nescutit nici acesta de dificultăți, cu atît mai ușor cu cît a trecut prin suferințe mai mari: "Noul venit trece, totdeauna, printr-un adînc șoc. Manipulările care erau în totalitarism ale Autorității, adică
Seductia dialogulu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8887_a_10212]
-
nu tu le alegi, ci ele ți se impun sub presiunea confortului, și tot din acest moment, libertatea ta a luat sfîrșit. Circuitul e totalitar fiindcă pătrunde în toate laturile vieții: îți modelează gîndirea și îți dictează preferințele. Totodată, este opresiv fiindcă nu ai de ales: ori de te supui și ești înghițit, ori te împotrivești și ești exclus. Kaczynski a ales excluderea, sperînd că, prin ceea ce a scris, va deveni profetul unei prăbușiri totale: colapsul civilizației tehnologice, urmat de reîntoarcerea
Cazul Unabomber by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8906_a_10231]
-
spune, ce venerăm noi, este batjocorit; în schimb, tot ce este impur, este admis." înclinarea lor spre utopie (Cioran). Ce sont des maîtres a exister" (Idem). * Teologia a fost nu de puține ori o formă de dictatură de stat acaparatoare, opresivă. Descoperirile importante ale științei au fost primele victime tragice. Absurditatea (continuă) e că, pentru aceasta, papa, ultimul, și-a cerut iertare. Absurd, deoarece... nu-nvie morții, e în zadar, copile... O dată, un șofer, la drum lung, m-a întrebat de ce
Luther și biserica pe roți - variantă - by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9994_a_11319]
-
marile lucrări de la Canal. A luat drumul Aiudului, pentru exemplaritate și pentru a așeza o treaptă la statuia intransigenței partinice, la noile statui ale țîrcovnicilor". Iar pentru a ne da seama cum arăta în realitate "grija față de om" a sistemului opresiv e suficient să aruncăm o privire asupra vieții hărăzite deținuților de conștiință, victime ale sacrosanctei "lupte de clasă": "Văzusem generali scormonind după coji de cartofi și mă cutremurasem. Văzusem deținuți sorbind tărîța caldă a porcilor, pregătită de Moș Bâră, bătuți
Avocat și martor by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8911_a_10236]
-
cont propriu, a unor probleme care îi angajează pe mulți: în cercuri concentrice, intelectualitatea, comunitatea, naționalitatea, umanitatea largă. De multe ori singur, însingurat printr-o funciară retractilitate, scriitorul nu este niciodată izolat. Abordând teme esențiale, atât în interiorul unui context socio-istoric opresiv, cât și în afara lui, analizându-le cu o gravitate specifică, el devine, nolens-volens, parte integrantă a discuției și reflecției publice. Nici în sfera mitologiilor, oricât de "subiective", nici în cea a literaturii de investigație a raporturilor omului cu Istoria, nu
Ultimul Paler by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9003_a_10328]
-
pe care le reproșează altora, că un om bun se ferește de relele pe care, văzîndu-le la alții, nu bănuiește că le poartă deja în sine, fiind astfel un om constituțional rău, că nu te poți elibera de un sistem opresiv decît participînd mai întîi al el, că orice refuz este o încuviințare, și tot așa. Ca exerciții de elasticitate a minții, paradoxurile din Minima moralia sunt de un incontestabil folos. Atîta doar că, pe baza lor, se pot isca cele
Jocul dialectic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9247_a_10572]
-
în Transnistria. Un ordin obscur al jandarmeriei îi determină pe țiganii nomazi să meargă într-o direcție controlată, spre Răsărit. Destinația lor nu e clară, dar nomadismul lor nu mai e liber, trebuie să respecte o constrângere, ce devine din ce în ce mai opresivă și mai sumbră. Șătrarii își citesc condamnarea în ochii oamenilor. Sentința neîndurătoare și inexplicabilă este citită mai întâi în ochii jandarmilor: "Jandarmii se uitară unul la altul. Zâmbiră o clipă. Apoi zâmbetele le pieriră și fețele li se împietriră. Se
Călătorie spre necunoscut by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9355_a_10680]
-
de la fiecare zi și pentru că "îți ia o groază de timp ca să îmbătrânești". Dar capitolul meu favorit este al 8-lea, cel cu demersul administrativ pentru schimbarea de cap, o mică piesă perfectă, de sine stătătoare, din mașinăria acestei lumi opresive. Nu știu dacă generațiile care n-au trăit comunismul vor decoda la fel ca noi, cei care l-am trăit, acest mic roman amar. Dar cred că el poate fi citit și de neavizați, așa cum publicul din 1932 citea, să
Povești pentru adulți by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/9404_a_10729]
-
Prin urmare, aparenta sa inactivitate este observație și "studiu" al caracterelor. Locvacitatea e iluzia acțiunii și angajării: la "cafiné" nu se pun la cale nici măcar inițiative proprii. Gazetăria e și ea un simulacru de activitate. Astfel încât "slava stătătoare" își întinde opresiv umbra. Singura ieșire din acest "timp băltit" e balcaniada limbajului, o epopee a cuvântului: "trecerea bruscă de la un plan la altul, de la ficțiunea halucinant derizorie la inserția acută în social, o frenezie a concretului". Realul și fantezia se scurtcircuitează. Episoade
Vipie, zăpușeală și zăduf by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9425_a_10750]