337 matches
-
o uriașă victorie. Se epuiza astfel o substanță care nu apucase să se manifeste complet și se reînnoda legătura cu tradiția poeziei românești, atât de brusc întreruptă. Această resurecție a esteticului a adus cu sine o vădită aplecare către rostirea oraculară, un cult al purității genurilor și, mai cu seamă, preocuparea pentru limbaj, valorificat cel mai adesea în latura sa ermetică și conceptualizantă. În lirica șaizecistă, pe lângă „păsările”, „caii” (de preferință albi), „copacii”, „îngerii”, „pietrele” aglomerate în rețeaua densă de simboluri
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
foarte multe lucruri, o bună parte dintre aceste afirmații dovedindu-se contradictorii: criticii din generațiile mai vechi au insistat cu precădere asupra strategiilor de corporalizare a inefabilului, ignorând adesea evidența că poezia aceasta nu conține aproape nimic înalt, obscur sau oracular 348; autorii generației optzeci, la rândul lor, au stăruit asupra înclinației lui Mircea Ivănescu spre (auto)ironie și narativitate, revendicându-și-l drept precursor 349 și neglijând în mod deliberat împrejurarea că, la autorul nostru tocmai ironia este cea care
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
frumos, acela vrea să-l dobândească pentru totdeauna; de aceea îi e propriu iubirii ca persoana care iubește să aspire la durată, la nemurire (s.ns.)". (11, p. 50) Dacă această aspirație este absolutizată, dusă la extrem printr-o "filosofie oraculară", profetică în genul lui Hegel și Marx, atunci ea poate fi însoțită de autoritarism excesiv, de naționalism și rasism, ca cele practicate de totalitarismele secolului trecut. Soluția filosofică găsită a fost "societatea deschisă". (12) Iubirea trupească dintre bărbat și femeie
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
înregistrat de poeții de la începutul veacului trecut ori de avangardiștii interbelicului, ci acela din vremea noastră. La fel, nostalgiile ruraliste și resentimentele, frustrările cu întemeiere istorică nu sunt tratate în maniera specifică unei ramuri a modernismului șaptezecist, patriotic-ardelenească și nedeslușit oraculară, ci desolemnizate. Colorat de un pitoresc administrat cu reticență, tensionat de neliniști inimos-elegiace, lirismul lui V. se recomandă prin distincția unei simplități elegante, ocazional cu accente de sentențiozitate, de gravitate patetică: „Sângele rămas zălog eșafodului/a fost împrumutat/jocului pentru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290424_a_291753]
-
și Încă ceva: dorința de a trăi poate fi reglată prin plasarea unei credințe totale În sistemul divinatoriu al superstițiilor. Acest lucru se Întîmplă deja și fără intervenția noastră. Mulți oameni sînt deja parțial ghidați de numerologie și alte mecanici oraculare, de la cărțile de tarot pînă la cititul În cafea. Diavolul scrîșnește din dinți. Și unde mai e distracția În toate astea? Care ar mai fi provocarea dacă oamenii n-ar mai avea sentimente? Poate că este atașat ontologic de oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
trupul cu niște vibrații instabile care nu sînt propice creației. — Vecinul meu a crescut, probabil, Într-o rulotă, la marginea unei mlaștini afectate de instabilitatea mareelor și de aceea a făcut o obsesie pentru cărămizi, Încuviințează Wakefield. Zamyatin Închide ochii oracular: — Trupul lui vibrează și doar atunci cînd atinge cărămizile se liniștește de Îndată. Poate că și el este poet, ca și mine. Este Întotdeauna o plăcere un pic năucitoare să-l asculți pe rus, mai ales după cîteva pahare. — Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
nu monologhează atât de intens despre moarte" (p. 81). Gheorghe Grigurcu, cel mai bun critic de poezie al ultimelor decenii, observă că poezia lui Cezar Ivănescu își are izvorul în orfism, în sincretismul poeziei cu cântecul, "statuându-i un sens oracular" (83). Poetul trece cu naturalețe de la condiția de poet oral la cea de poet cult. O altă singularitate canonică a poeziei lui Cezar Ivănescu e decelată de Marin Mincu în "expiațiunea textuală", "moartea fiind un procedeu absolut al intrării în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
homo ludens", miniaturalul, cantabilitatea versului vierean, toate acestea sunt desprinse din monografia lui Mihai Cimpoi Întoarcerea la izvoare spre a fi analizate dintr-o perspectiva actualizată. Extinderea axei comparatistice, pe linia Eminescu Alecsandri Coșbuc Mateevici Goga, ca "poezie strigăt existențial, oracular mesianică și înverșunat-pamfletară", reluarea în dezbatere a unor constante neoromantice vierene din perspectiva întoarcerii la "matricea românismului" în stare să refacă întregul dezmembrat", poetica preaplinului evocată prin "trăirismul organic" transfigurat finalmente în moralism și mesianism", precum și textualizarea postmodernistă de care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Mă și mir că încă ne mai îngăduie. Nu. Ne trebuie altă soluție! Cum ar fi..., un transplant de șoric?! îl persiflează Dan. O bombă, zice Boss, laconic. Taci, mă, că ești limbiu! îl înjură Dănuț. O bombă, repetă Vierme oracular și senin, netulburat. Gura, cretinule! se răstește Poetul. Tata avea un dulău. Îl chema ca pe tine: Câine prost... Liniște! Nu mă mai conturba! Vreau să cuget. O bombă, măi! O bombiță cu gaz! îl înfruntă același Vierme, sfidător. Dănuț
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
dacă am discuta cu cineva aflat în pragul sinuciderii. Este binecunoscută povestea regelui grec ce a mers la Oracolul din Delphi pentru a o întreba pe Pitia dacă poate să plece sau nu la luptă și Pitia i-a răspuns oracular, fără semne de punctuație: „Te vei duce te vei întoarce nu vei muri”. Încrezător în profeție, regele a pornit la luptă, dar a fost ucis. Asta nu înseamnă că vorbele Pitiei fuseseră mincinoase. Eroarea de lectură aparținea regelui, care interpretase
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
că poartă înscrise pe flamura lui, fără să știe, cuvintele "scrie și nu cerceta". Noi care suntem din punct de vedere al glasului interior, niște surdo-muți, compensăm totuși uneori acest defect printr-o modestă conștiință care deși lipsită de competență oraculară, ne sfătuiește să facem cât putem mai bine, ne amintește că lucrările noastre trebuie să fie cât mai lipsite de cusur (ca ispășire pentru lipsa noastră de inspirație) și care, pe scurt, ne face să pierdem o groază de timp
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
uriașul de-o palmă” ce „aduce pierzania”, „leoaica-ciocârlie” și, mai ales, mierla, interlocutor gracil, muză, dar și autor fictiv, pe seama căruia se pun multe „istorii”. Aceste făpturi par mai puțin participanți la un rit sacrificial, cât purtători ai unui mesaj oracular. Titlul ultimei cărți de versuri, Un dor fără sațiu, reluat de la poemul ce deschidea Pe-o gură de rai, ar putea sugera o revenire la gama trăirilor de acolo. În fapt, dominantă rămâne pătimirea cauzată de finitudinea ființei umane caracterizate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
nu trece fără neliniște peste cumpăna apelor: Privește în jos! Privește-ndelung, dar să nu vorbim. S-ar putea întâmpla să ne tremure glasul. Timpul preface cuvintele în "morminte"; acestea închizând anxietăți, tristeți, "suferințe", reamintesc inexorabil trecerea. O linie tonală oraculară imprimă unei meditații despre destin un aer solemn, de amvon: "Sub bolțile-acestea, sub sfintele,/ e bine, tu să știi, să vorbim mai puțin/ și mai rar. Să nu ne jucăm cu mormintele..." (Domnițele). Până și "Marelui Orb" îi e "frică
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
formală era singura strălucire pe care o percepeam în această artă a cuvântului inspirat, obscuritatea ei mi se părea o axiomă. Veneam, fără îndoială complexat, de la țară, fascinat de abstracțiunile încifrate ale lui Mallarmé și Valéry, descoperind abia acum tonul oracular al lui Hölderlin și "măsurile de aur" ale lui Goethe: cum aș fi putut să nu reacționez extrem de contrariat de această spectaculoasă dar și jignitoare "coborâre" a temelor poetice în arena zilnicelor preocupări, a limbajului liric printre vocabulele străzii? Geo
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în special explorator al etniei, pasional și reflexiv, programul său tinde spre panoramic și uriașenie. Stilistic, arhitectonic, Imnele bucuriei prefațează toate construcțiile viitoare de gen: viziunea (supradimensionată hugolian), regia, mișcarea, instrumentația verbală, toate instituie o heraldică particularizantă între introspecție și oracular. Texte imnice, acum uitate, publicase în 1934 Adrian Maniu în Cartea țării. Țara lui Ioan Alexandru, începând cu Imnele Transilvaniei (1976), se revarsă în aproape două mii de poeme motive de ceremonial, de solemnități și elegie. Preluând clișee de la începutul veacului
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
gingășii, pe idealități, blândețea fiind la el o dispoziție naturală generatoare de empatie, răspânditoare de ingenitate. De îndată ce intră în joc Ceilalți, unda lirică fermă, energică se suprapune apăsat conotațiilor melancolice, elegiace. Rostirea lină, sensibilizatoare, cedează pasul unui rezonator, unui rostitor oracular respirând credință și eticism. Într-o ipostază, lucrurile se scaldă în fantezie, în legendă și mit, în cea de a doua figurația limpede, sobră, directă, lăsând jelirea în urmă, punctează traumatisme, crize, stări de impas, realități perturbatoare frizând absurdul. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
e un liric îngândurat, de o ironie blând-amară, uneori bravând, alteori retrăgându-se în sinele rănit cum ne încredințează printre altele Elegia tristeții din prea multă iubire, Tristețea sărbătorilor ori un remarcabil Bocet pentru Meșterul Manole. Un Nicolae Dabija apoteotic, oracular și solemn, cel care în lapidarul poem Moldova creionează o suită de definiții sclipitoare, coexistă cu un altul, retractil, savuros-narcisist și aproape sfios, în echilibru legănător. Codului estetic, statornic asumat, i se asociază eticul, în nuanțe subliniate clar în micro-eseul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
transformat moartea, dintr-o problemă gravă și de interes universal, într-un accident rezolvabil prin baltag. Cine ridică baltagul nu rezolvă nici problema morții sale, nici a altora, ci o permanentizează. Eroul a ales, în locul violenței, curajul întrebării. Nici mioara oraculară nu-l sfătuiește altfel pe ocrotitorul său. Iar întrebarea este, prin definiție, filosofică și destinală. Deținem datele unei înțelegeri cuprinzătoare și esențiale: epopee păstorească? cîntec liric din epoca geto-dacă ori daco-romană? frică de strigoi? colind-baladă-bocet? Toate acestea la un loc
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
ai omului de rând”. Cu un zel militant ce tinde să împrumute ceva din entuziasmul lui Vladimir Maiakovski („Entuziasmul meu este știința / De-a măsura exact realitatea”), S. se apropie de lirica lui Adrian Păunescu prin „contrastele puternice și ritmul oracular” (Ion Cristofor), însă fără energia acestuia. În versurile din culegerea Întoarcerea la lucrurile naturii (1971) recurența unor teme și motive precum nostalgia copilăriei, evocarea ținuturilor natale asigură un timbru ceva mai firesc, mai puțin convențional și ideologizat, cu toate că declarativismul încă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289946_a_291275]
-
apropiat de fenomenul divinatoriu prin Însăși funcția sa de preot la Delfi, Plutarh a dedicat acestui subiect două dintre cele trei „dialoguri pythice”, De Pythiae Oraculis și De Defectu Oraculorum 1. Acesta din urmă abordează problema - generală - a decadenței sanctuarelor oraculare, fenomen atestat istoric la Începuturile erei creștine și chiar ceva mai Înainte. De aici va porni o amplă dezbatere asupra agenților divinației (daimoni intermediari, pneuma - suflul profetic) care, „părăsind” unele sanctuare, ar fi provocat decăderea lor totală. Cel dintâi dialog
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
părăsind” unele sanctuare, ar fi provocat decăderea lor totală. Cel dintâi dialog, De Pythiae Oraculis - sau, după titlulsău grecesc, De ce răspunsurile Pythiei nu mai sunt acum În versuri? -, tratând strict despre divinația delfică, ne oferă, pe lângă o teorie a inspirației oraculare, informații extrem de bogate privitoare la forma și la semnificația oracolului ca revelație. Concepția lui Plutarh despre oracole - și, În consecință, și studiul nostru - se articulează, așadar, În jurul a trei aspecte extrem de complexe: agenții divinației, inspirația profetică și mesajul oracular propriuzis
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
inspirației oraculare, informații extrem de bogate privitoare la forma și la semnificația oracolului ca revelație. Concepția lui Plutarh despre oracole - și, În consecință, și studiul nostru - se articulează, așadar, În jurul a trei aspecte extrem de complexe: agenții divinației, inspirația profetică și mesajul oracular propriuzis. Pentru a putea aborda Însă problemele ridicate de aceste scrieri, se impun mai Întâi de toate câteva precizări de ordin cronologic. Vom Încerca apoi să situăm „discuțiile delfice” În contextul istorico-filosofic al epocii lui Plutarh - secolele I-II d.
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
avusese altădată aparținea acum, pe de o parte, oracolelor apolliniene din Asia Mică, mai cu seamă Didymos și Claros 3, și, pe de altă parte, oracolelor tămăduitoare, ca Asklepeion-ul din Pergam și oracolul din Abonotica. Oricum, Delfi rămâne simbolul divinației oraculare. Unul dintre criticii cei mai Înverșunați ai oracolelor, Œnomaos din Gadara, dezamăgit de Apollo Clarios, „Își va regla conturile” nu cu acesta, ci numai cu Apollo Pythianul, imaginând o confruntare directă În care zeul era acuzat ca și cum ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
și să se refugieze pe corăbii 1. Sunt probleme deja abordate de Plutarh, mai ales În dialogul De Pythiae Oraculis, unde critica oracolelor se incarnează În persoana epicureului Boethos. Dialogurile pythice constituie astfel o analiză foarte nuanțată a fenomenului divinației oraculare făcută din interior de un autor interesat de acest lucru prin chiar funcția sa de preot delfic, mânat Însă și de un profund interes pentru faptul religios. Daimonii și oracoleletc "Daimonii și oracolele" Intervenția lui Cleombrotos, care Încearcă să explice
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
Într-un Orient populat cu profeți ale căror trăsături esențiale le regăsim În descrierea făcută de Cleombrotos barbarului inspirat: lipsa bolilor 1, asceza 2, căutarea singurătății și a intimității cu divinul 3, harul divinației inspirate 4 și caracterul de revelație, oracular, atribuit oricărui cuvânt al lor, logica demonstrației fiind cu mult mai prejos de adevărul dezvăluit prin acești profeți: „ai fi zis că era vorba de-o adevărată inițiere În mistere, pentru că nu aducea În sprijinul spuselor sale nici un argument, nici o
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]