389 matches
-
acesta inițierea în negrăitul unei morți inițiatice, pierdere de sine într-o beatitudine fără de nume: ...Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. Mai departe, mai departe, Mai încet, tot mai încet, Sufletu-mi nemângâiet Îndulcind cu dor de moarte. Poezia orfică este cathartică inițiind în nemurire. Lucrul acesta îl împlinește prezentul etern poetic. Căci scrie Pindar: Numai cele frumoase se cuvine să le arătăm oamenilor", deoarece "cine înfăptuiește frumosul, arde slava lui cu văpaia imnurilor de glorie". În armonia lucrurilor nepieritoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
valurile unduitoare ale mării extazului, în adiindul Tot al sufletului lumii să mă înec să mă cufund fără de nume cea mai înaltă voluptate !" Poezia lui Charles Baudelaire Harmonie du soir Armonia serii este de asemenea exemplară ca magie și inițiere orfică. Incantația datorită melodicității excepționale, însoțită de mișcarea ritualică suitoare, poartă cu perfectă logică internă către inițierea într-un mister, cel al sacralității și perenității iubirii: E ceasul când pe lujer în seara ce se stinge, Cădelnițând miresme, se-evaporă-orice floare; Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pierde, a ne absorbi în Unul universal, idee hindusă, idee goetheană și nietzscheană, idee din finalul operei Tristan și Isolda. Poeziile de mai sus sunt doar câteva exemple de creații din lirica universală dezvoltând complexitatea mitică și simbolică a spiritului orfic, pe care îl aflăm rezumat în lirica lui Pindar: "Muritorilor le sunt date zile nemuritoare", deoarece "există o vecie a vremii"; acest lucru are loc când poetul "însămânțează strălucire", când suflul său poetic viețuiește în "curăția picăturilor de rouă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
vremii"; acest lucru are loc când poetul "însămânțează strălucire", când suflul său poetic viețuiește în "curăția picăturilor de rouă și se înalță către Eter". Ca atare, trebuie spus că este eronat a se considera orice poezie ca fiind prin definiție orfică. Poezia este orfică atunci când inițiază, purifică și transfigurează spiritual catharsis. Într-o lume disontologică și disaxiologică, precum cea actuală, binele, adevărul. frumosul trebuie să fie eroice. Acest lucru îl poate realiza numai înalta "poezie gânditoare", cea care "dă în floare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
are loc când poetul "însămânțează strălucire", când suflul său poetic viețuiește în "curăția picăturilor de rouă și se înalță către Eter". Ca atare, trebuie spus că este eronat a se considera orice poezie ca fiind prin definiție orfică. Poezia este orfică atunci când inițiază, purifică și transfigurează spiritual catharsis. Într-o lume disontologică și disaxiologică, precum cea actuală, binele, adevărul. frumosul trebuie să fie eroice. Acest lucru îl poate realiza numai înalta "poezie gânditoare", cea care "dă în floare pe înălțimile sofiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Armonia poetică, poetul de înaltă viziune, Leonida Maniu, surprinde în mod măiestrit fenomenologia necesității poeziei, și anume, pentru întoarcerea în armonia dintâi, scurtcircuitând astfel neizbutita lume a di zarmoniei pulverulente. Căci această întoarcere nu poate avea loc decât prin magia orfică: Cuvântul Prim, când a sosit momentul Să zămislească ce va fi să fie: Un univers fără sfârșit și-o lume, A spulberat eterna armonie. Și mii de țăndări au sărit din el, Mii de cuvinte au umplut eterul, Cu nimburi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
creat Nietzsche: o filozofie în mare tensiune poetică, mergând până la celebra afirmare care formează titlul uneia din poeziile sale: "Nur Narr! Nur Dichter!" Numai nebun ! Numai poet ! Căci Zarathustra poartă în sângele său pe Orfeu. El ne oferă o "carte orfică explicația orfică a Pământului". Nietzsche adoptă elanul poetic, așa cum au făcut și presocraticii, pe care îi consideră cei mai profunzi dintre gânditorii europeni, din ale căror idei s-au născut sistemele filozofice ulterioare, începând cu Platon și Aristotel. În versuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o filozofie în mare tensiune poetică, mergând până la celebra afirmare care formează titlul uneia din poeziile sale: "Nur Narr! Nur Dichter!" Numai nebun ! Numai poet ! Căci Zarathustra poartă în sângele său pe Orfeu. El ne oferă o "carte orfică explicația orfică a Pământului". Nietzsche adoptă elanul poetic, așa cum au făcut și presocraticii, pe care îi consideră cei mai profunzi dintre gânditorii europeni, din ale căror idei s-au născut sistemele filozofice ulterioare, începând cu Platon și Aristotel. În versuri au scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
armonia care face perceptibilă ideea poetică: figuri de stil, ritm, măsură, rimă. Amintim de asemenea formele prozodice fixe: sonetul, terțina, rondelul, glossa, catrenul, robaiyatul persan, gazelul, monorima, pentagrama. Și acum apare paradoxul: în condițiile în care cele două componente gândul orfic și structura prozodică conlucrează armonios, poemul dobândește capacitatea de dezvolta o a treia componentă care depășește perfecțiunea și armonizarea dublului cadru "geometric": este deschiderea metafizică eliberatoare. Întâlnirea dintre cvadratura pitagoreică și deschidere metafizică reflectă și pune în acțiune caracterul antinomic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
finală infinită, satisface esențiala năzuință a ființei omenești: eliberarea din limite, din finitudine către eliberarea metafizică. Rainer Maria Rilke în Sonetul către Orfeu II,13 dezvoltă ideea naturii muzicii de a constitui renaștere perpetuă, "veșnicia în mișcare", afirma Platon. Mirajul orfic înfăptuiește dizolvarea noastră inițiatică noi cei numerici, noi cei monadici, noi fiii limitelor asemenea unui cristal în inefabil: ...Să mori neîncetat în Euridice -, și suie cântând iară, și mai mult slăvind, suie-napoi în raportul curat. Intre cei ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Valéry Ce este absurdul ? Conceptul de "absurd" se referă la două realități: ceea ce este anti-existențial și ceea ce este împotriva unei realități superioare, creată de om: această neorealitate este poezia, înțelegând prin poezie atât arta verbului, precum și pictura, sculptura, muzica transfigurate orfic. În ce privește implicarea absurdului în poezie, aceasta comportă două aspecte: absurdul ca temă a liricii și absurdul privind modul de a privi ființa poeziei. Absurdul temă existențială În raport cu viața, absurdul este ceea ce o neagă: suferința, moartea, răul. Toate trei au constituit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ecou, Friedrich Hölderlin. Iar Eminescu: Noi suntem din cei cu auzul fin/ Și ascultarăm șoapta misterului divin". Ca atare, axiologic, poezia ne poartă la cea mai înaltă spiritualitate, deasupra noastră, cum cerea Nietzsche. * Pleonastic vorbind, poezia nu poate fi decât orfică. Astfel, potrivit mitului tracic al lui Orfeu, în creuzetul alchimic al unei poezii intră cele trei elemente, despre care am mai discutat în alt capitol: melodicitatea; caracterul incantatoriu fermecare, vrăjire (thauma lui Pindar, incantamentum al lui Ovidiu, Zauberung hölderlinian, enchantement
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poet nou. Precum și exegetul luminat cel care vede, se bucură și, pentru el, a transmite această bucurie constituie un comandament sacru, împărtășind altora, iluminați, cel mai elevat adevăr omenesc adevărul poetic. Suferința stare filozofică Suferința este stare filozofică. O filozofie orfică. Este Gânditorul lui Rodin, meditând asupra dramaticului destin uman, este Gândirea (model, Camille Claudel) a aceluiași sculptor, meditând la transcenderea suferinței prin impulsionarea la crearea unei ființări superioare prin artă. Creația lumii de către Demiurg a fost consecința unei suferințe: singurătatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
suferință", scria Eminescu. Or, viața este mișcare. A exista înseamnă a suferi. Ca și cum impulsul și motorul vieții, ale clipei următoare este suferința. Dar suferința este certitudinea absolută a faptului că existăm. Ea este necesară pentru ca să reinventăm mereu existența. La modul orfic. Ca atare, suferința este sfântă. Ea a creat lumea, a creat viața, a creat artele. A creat sfinții și geniile. Poezia cel mai înalt posibil Un om este produsul unor infinite interferențe de vectori energetici, al unor determinisme venind din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
loc epifania, autogeneza operei de artă, eliberându-se din posibil, spațiu pe care îl asimilează acelui Nirgends ohne Nicht din a opta Elegia duineză a lui Rilke, "Niciundele fără nimic", amintit mai sus. Cuprins Poezia a treia stare 5 Poezia orfică 12 Fenomenologia creației poetice 23 Mărturii 23 Creatorul primește fulgerul 28 Mecanismul dicteului 31 Ochiul transcendental 34 Poezie și filozofie 45 Fenomenologia receptării poeziei 51 Armonia‚ condiția ontologică a lumii umane 51 Logica internă 53 Armonia prozodică 55 Interacțiuni cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de hâr numai, coincidentia oppositorum" (Zoe D.Bu? ulenga). Iar aceast? armonie este posibil? numai În lumea • superioar? a ideilor („izvoare ale gândirii") sau În spa?iul magic al naturii str???tute de „râuri de cânt?ri": „În aceast? viziune orfic?, universul eminescian se Insufle???te muzical, plenitudinea mult visat? a macro ?i microcosmosului exprimându-se În armonii sonore ", (Zoe D.Bu?ulenga) pe care doar astrele („stele albe sun? În aeriene coarde rug?ciunea universului" „S?rmanul Dionis") sau cuvintele
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
imaginative a poetului. Fantasia are Întâietate, dar se Întemeiaz? pe un solid suport culturall" . (Noemi Bomher) Se reg?sesc astfel, În mitologia eminescian?, dup? cum afirm? N. Bomher, cele trei categorii apriorice specifice oric?rei mitologii: timp, spa?iu, cauzalitate orfic?. Originalitatea operei eminesciene vine din „Întruparea lor În forme proprii" (topos-urile poetice), În structuri ce poart? „Însemnele matricii gândirii" sale iar, pe de alt? parte, din ineditul expresiei artistice. Lumea mitului, reunind aceste virtu?i, face posibil? comunicarea fiin
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
de reflec?ie În poem" (de exemplu, versurile din „Epigonii": „Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate / Voluptuos joc cu imagini / Strai de purpur???i aur peste ?? rană cea grea"), iar a doua, „esen?ial?", se refer? Ia dimensiunea orfic? a poeziei, „ca expresie a unei muzicalit??i interioare, profunde, o muzic? inconfundabil?, care devine semnul de identitate al eminescianismului” (E. Simion). ??zute din perspectiv? mitic?, elementele ce compun acest „cosmos viu" al universului poetic eminescian, I?i dep??esc
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
din valuri" etc, des? văr?ind frumuse?ea magic? a acestui „Eden" al poeziei eminesciene, unde „pe-um?rul Dochiei mandre cânt? pas?rea m?iastr?" (Memento Mori). Lacul, ca stare de suflet, ca mod de a fi În acest univers „orfic", are propriul s?u „glas" („Îngâna?i de glas de ape") ale c?rui ecouri „ating" Ins??i „r???cină fiin?ei noastre"; prin muzic?, sufletul omenesc resimte armonia pierdut? a lumii: „Cel ce cânt? se dezmiard?? ? i pe el
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
ruinii unui vis", zădărnicie trecută prin zădărnicie, speranța deșartă a călătorului în pantă, atît e de fragilă frînghia de sunete și de bănuieli. Amintiri care nu se încheagă, chipuri după care nu poți să te întorci, parcă legat cu blestemul orfic al unei ieșiri din infern. Și, deopotrivă, cu celălalt, al unei înălțări nedorite, nunta necesară, vorba lui Barbu, asupra căreia toate tac. Iată, în Miorița lui Voiculescu, gîndul de despărțire al ciobănașului, pe care balada ni-l ține secret: "Plecam
Aspre căi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7191_a_8516]
-
neputinței sperînd să ivească / Un fabulos magnet în stare a realcătui Forma, splendoarea-i irosită" (ibidem). Întrebarea e cît preț am putea pune pe cuvîntul nostru, palidă, neputincioasă umbră a Logosului divin. Poate fi acesta utilizat, prin mijlocirea grației de orfică esență, ca un vehicul al năzuinței mistice, sau rămîne în zona naturalistă, instrument pedestru de comunicare? Aici contează opțiunea personală a autorului (firește, a unuia cu orizont spiritual), care-și poate celebra creația drept un reflex al divinității, drept lumen
Miza spirituală (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8781_a_10106]
-
biografia omului comun, adevărurile vieții cotidiene, colocvialitatea vorbirii" etc., etc.), ci pentru înzestrarea lor imanentă, pentru harul lor poetic intrinsec. "Ei nu cred în acea simbolistică ieftină mimînd eroismul condiției umane sau tragedia autohtonă a clasei țărănești, nu mai agresează orficul și oracularul, originile și increatul, nu mai idealizează natura, nu mai resping lumea urbană", afirmă, ușurat, Gheorghe Crăciun, ca și cum o anume tematică (sau absența ei), ca și cum un anume limbaj al poeziei (sau ocultarea lui) le-ar fi determinat cota valorică
Poezie și ontologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9608_a_10933]
-
pijama? Întrebări care vor rămâne veșnic fără răspuns... Dacă vrem totuși un fel de răspunsuri - și anume false - le găsim în colecția de citate critice de la sfârșitul volumului: Iulian Boldea: „E limpede că Valentin Marica e un poet de structură orfică.“ Mihai Sin: „O temă poetică de mare dramatism în poezia lui Valentin Marica este cea a suferinței și penitenței.“ Nicolae Băciuț: „Remarc consistența semantică și de ritm interior a versurilor.“ Marius Însurățelu: „După modelul marilor autori lirici dintotdeauna, Valentin Marica
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
ar vrea să citească o asemenea frază cu glas tare, dintr-o răsuflare, s-ar asfixia pe la mijlocul ei: „Înregistrând, din perspective preponderent senzuale, polietajarea intrași extratextuală a lumii, nerepudiind utopia mitică salvgardantă a genezei scripturale a macroexistării și a destinului orfic al autorului care se obstinează neîncetat să-și ‹ decanteze jaloanele individualității din substanța fluidă, anamorfică și insidios cromatizată a unui timp înțepenit (parcă) primordial între eschatologii și soteriologii vicariante și orbiculare, George Vulturescu are tăria de a face din vocabulă
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
lingvistic în argoticele adolescentine. El observă că sunt cuvinte care stârnesc dezbateri aprinse și că elevii săi au simțul replicii sesizante, că inteligența și intuiția funcționează chiar și acolo unde exprimarea lasă de dorit. În film nu apare privilegiatul instrument orfic, poezia, pentru a îmblânzi demonii adolescentini, și eșecul se conturează mai bine nu ca eroare de sistem, ci ca posibilitate. Souleyman, băiatul de culoare are o sensibilitate artistică reală, o profunzime care se face remarcată, dar și o violență care
Dincoace și dincolo de ziduri by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7814_a_9139]