158 matches
-
-i noile Poeme, G. Călinescu avea să scrie în Istoria literaturii române... : „izbește cu acea notă care-i dă originalitate, punându-l de altfel într-un grup de poeți pentru care „îngerul” e un instrument mitologic elementar. Acum poetul este ortodoxist, tradiționalist și continuă alături de Blaga, cântarea jalei metafizice”. Tudor Vianu, raportându-se la Poeme cu îngeri, sublinia că (Alegorism, în Opere, V, 1975). În Calendarul în 1933, Nicolae Crevedia, sporește gradul aprecierilor pozitive, și îl situează pe Voiculescu printre cei
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
literar din partea teologilor, a așa-zișilor „creștini adevărați”, a zelatorilor „ortodoxiei pure”, a păzitorilor „tradiției nealterate”. Pentru aceștia, nu mai Încape vorbă, cuvântul „apocrif” miroase a pucioasă și nu-și are locul În vocabularul pravoslavnic. Dacă te ocupi, În România ortodoxistă, de apocrife, imediat ajungi „eretic”, prin urmare direct În fundul iadului. De partea cealaltă, Întâlnim o pasiune smintită, necontrolată pentru aceste scrieri, văzute ca un eșantion de literatură ezoterică. În ultimii ani mai cu seamă au apărut tot felul de traduceri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
identitatea cerchistă pusă destul de rigid și chiar abuziv sub semnul estetismului. În cartea sa, Cercul literar de la Sibiu , Petru Poantă relativizează unul dintre principiile de existență a Cercului Literar, autonomia esteticului, subliniind evoluția în paralel cu generația cri- terionistă, naționalist- ortodoxistă pe linia Vulcănescu - Crainic - Eliade - Noica. Diferența este una de asumare a unei tradiții culturale, în cazul cerchiștilor fiind vorba de Școala ardeleană - Maiorescu - Eugen Lovinescu. În Surâsul abundenței. Cunoaștere lirică și modele ideologice la Ștefan Augustin‑Doinaș , Virgil Nemoianu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
marginalizați sau excluși în țara noastră cetățeni care aparțin altor etnii, religii, credințe, altui gen? Practicăm oare un patriotism civic, al cetățenilor români indiferent de gen, etnie, rasă, convingeri, credințe, sau am rămas cantonați într-un patriotism etnic, eventual și ortodoxist? Este România în mod egal și țara femeilor, romilor, maghiarilor, evreilor, neortodocșilor, respectiv a oricărui cetățean și contribuabil? Încurajăm politici și discursuri publice astfel încât fiecare să se simtă „acasă”? Acesta, cred eu, ar putea să fie testul moral al revalidării
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
vast subiect de ironie ca români. Probabil că, în acest mod, în sfârșit o bună parte din naționaliștii noștri se vor trezi frate cu ungurul și romul contra neamțului sau marocanului. „Vatra românească” se va vărsa în „vatra europeană”, „vatra ortodoxistă” în cea creștină. Ce îmi este clar este faptul că, în timpul vieții mele am avut șansa să trăiesc în trei societăți diferite ca natură. Pe prima, cea comunistă, aș da-o la câini. Pe cea de-a doua, de tranziție
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
oficială, Poetul național M. Eminescu). Pentru secolul XX, el fixează „momente” semnificative, care generează o anumită stare de spirit, o direcție, o estetică: momentul 1901 (Tendința națională), momentul 1906 (Teoria specificului național), momentul 1919 (Moderniștii. Sburătorul. Fenomenul arghezian), momentul 1926 (Ortodoxiștii), momentul 1928 (Dadaiști. Suprarealiști. Hermetici), momentul 1933 (Noua generație) ș.a. Dar acestea sunt deduse nu din programele revistelor, ci din analiza creației, unde se descoperă personalitatea dominantă, fapt ce face să nu se mai respecte întotdeauna cronologia. Scriitorii sunt grupați
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286041_a_287370]
-
tradiționalistă dar o plănuia steril de mulți ani. Primarul beneficiar al construcției obiectează justificat asupra absurdității de a se ridica piedici unei construcții religioase chiar din partea clerului. Călinescu e un liber cugetător fără stimă pentru cler, dar nici pentru literatura ortodoxistă pe care o ironizează repetat. Bietul Ioanide, când ridică o biserică, nu o face cu smerenie și convingere, ci ca pe o demonstrație rece și geometrică. Rivalul său, Pomponescu, vrea să ridice catedrala neamului doar din dorința de a-și
[Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
păcătuiesc de moarte. La Arghezi, în Cimitirul Buna-Vestire călugării care învie în masă îi găsesc pe confrații lor de peste câteva generații mai dedați cu ale lumii, odoarele rămase fără nestematele originale și pictura murală stricată de intervenții moderniste deșuchiate. Povestirile ortodoxiste relatează diferite miracole și epifanii, apar și convertiri, dar ele sunt prea teziste ca să intereseze cititorul. După 1990, proza ar găsi subiecte suculente în conflictele religioase, proliferarea sectelor, tratată schematic în unele romane de dinainte de 1989, pelerinajele și arătările de
[Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
tradiției. La fel, Ion Pillat (născut în 1891), Lucian Blaga și Ion Barbu (născuți în 1895), deși aparținând aceleiași generații, sunt departe de a avea un program estetic analog. Concomitent cu propulsarea modernismului la "Sburătorul", se manifestă la "Gândirea" tradiționalismul ortodoxist; în cel de al treilea deceniu al veacului tr4ecut, câțiva intelectuali la început de drum, grupați în jurul "Crinului alb", înțeleg să ridice "tânăra generație românească", bântuită de neliniști multiple în calea vârstnicilor; la rândul lor, experiențele avangardiste, europenizante, au susținătorii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
constat, își „așteptau rezolvarea” cu acest prilej. Se conturează două tabere: „tradiționaliștii” și „experimentaliștii”. Primii apară tradiția și „valorile emblematice ale spiritului rus”, ceilalți pledează pentru o mai mare deschidere către modelele europene. „Tradiționaliștii” sunt comuniști sau nostalgici camuflați în ortodoxiști, iar „experimentaliștii” s-au „vândut” Occidentului, nu au nimic cu viața din Rusia și consumă - „fără demnitate” - granturi străine... Un refren pastișat, parcă, după procurorii literari de la Chișinău. Din punct de vedere fizionomic, reprezentanții celor două tabere adverse împărtășesc, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
-n casă (1940) se menține, în linii mai sobre, între limitele aceluiași tipar, căruia i se adaugă o mai pronunțată componentă religioasă care, deși autentică, nu îl individualizează pe autor ci, dimpotrivă, îl apropie de grupul numeros și divers al ortodoxiștilor, și un panteism liric ce poate fi ușor descifrat și în proza lui P. De o mai mare consistență e volumul de versuri Iarba fiarelor (1942), unde, în spiritul liricii de la „Gândirea” și, într-o măsură, al lui Arghezi, poetul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288966_a_290295]
-
sfârteca / Văzduhul rezemat pe fund de zări, [...] Și-a semăna, cu brațul lor gigantic, / Pe sânu-i alb, negritele orașe!”. Poetul cântă impulsurile titanice, într-un univers lipsit de orizont metafizic, în care omul se autoglorifică în „dezolare”. Cu toate influențele ortodoxiste, devenite poncifuri, și dincolo de ideologia subiacentă, aici subzistă câteva imagini viabile. SCRIERI: Sărmanul pescar, Arad, 1926; Fulgi, Arad, 1927; Parodii adevărate, Arad, 1930; Răutăți mici pentru oameni mari, București, 1932; Ardealul, Arad, 1941; Ecoul tăcerii, București, 1972. Repere critice: Perpessicius
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288951_a_290280]
-
masă, nu pot totuși să fie servite ca fel de mâncare cuiva căruia îi e foame. Asta dă leșineală" . S-a scris frecvent despre eseul polemic intitulat Tremuricii, străbătut de puternice nervuri pamfletare și îndreptat împotriva devierilor, exagerărilor și fanatismelor ortodoxiste din cultura noastră, cu aluzii și trimiteri explicite la peisajul literar interbelic. În opinia lui Vladimir Streinu, Tremuriciul-individ reprezintă o "existențăsumă", având în spatele său o întreagă clasă, de unde valoarea lui, să-i zicem exponențială. Ce sunt Tremuricii? La această întrebare
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
semnul corifeilor tradiționalismului, va îngreuna încă din start decolarea poetului spre zona de originalitate, în cele din urmă dobândită prin volumul "Poeme cu îngeri" (1927), urmat de "Destin", "Urcuș", "Întrezăriri", cărți axate pe tema destinului, al artistului și al omului. Ortodoxist, pastelist, eticist, mitologizant, poetul nu va exclude totuși celebrarea farmecelor anatomice ale femeii iubite într-o sublimată și totuși mistuitoare posesiune: "Te dezgolesc și-n brațe îți strâng rotunda noapte / Lumina cărnii pipăi cu degete de orb / și mâna ospătată
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
instalării lui în țara noastră. Mai precis, și în raport cu poziția luată de G. Călinescu în monumentala sa Istorie a literaturii române de la origini pînă în prezent. Marele critic, precum se știe, îl încadrase într-adevăr pe poetul respectiv la capitolul Ortodoxiști, dar prin chiar prima frază a paragrafului - "Evreu, Paul Sterian parodiază cu malițiozitate ortodoxismul în versuri dadaiste și nu fără talent... " - îl excludea din grup și îi recunoștea o valoare relativ modestă 3. "Revalorificarea" despre care vorbim se întemeia pe
Cazul Paul Sterian - Ortodox și futurist by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/9429_a_10754]
-
minune spirituală: Un ortodox a devenit futurist!" Înainte de a vedea răspunsul poetului, e util desigur să examinăm afirmația făcută de Sahia, după care Paul Sterian "împarte ortodoxismul pe toate cărările". Mai exact, să vedem cînd a devenit cel în cauză ortodoxist și care i-au fost faptele. Într-un articolaș publicat la începutul lunii decembrie 1929, referitor la o reuniune a Asociației Creștine a Studenților din București 14, proaspătul redactor al "Cuvîntului" rememora începuturile acesteia declarînd: "Noi ne-am angajat în
Cazul Paul Sterian - Ortodox și futurist by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/9429_a_10754]
-
Hristos; neavând tăria să pună prin viața lor stavillă ereziei, întorcând poporul la Hristos, s-au apucat să aducă această Biserică la nivelul necredincioșilor, s-o modernizeze pe gustul și pe placul lor ș...ț” (p. 91). Uneori, această pledoarie ortodoxistă capă tă savuroase nuanțe polemice, ca în cazul „dialogului” publicistic cu un preot ortodox, contestatar al Tradiției (care, alături de textele scripturistice, alcătuiește fundamentul, miezul tare al Ortodoxiei). Alteori, atinge puncte nevralgice ale modernității sceptice, incapabilă să împace discursul raționalității cu
Adevăratul interbelic by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/2504_a_3829]
-
care el l-a asumat și în interiorul căruia evoluează. A-l aproxima și judeca apelând la o normă unică e nu numai o eroare de adecvare, dar și un lucru perfect inutil. Căci niciodată nu-i vom vedea pe fundamentalistul ortodoxist și pe sfios-obraznicul partizan al toleranței sexuale întâlnindu-se pe străzi nu pentru a se înjura și lovi cu sete, ci pentru a se înfrăți și iubi. Epoca ștergerii diferențelor a apus. Acum suntem în cea a sublinierii lor. E
Un roman "deflationist" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10156_a_11481]
-
mai tenace decît el. Deși profund pesimist, Lovinescu s-a crezut dator să polemizeze cu toate ideologiile care amenințau progresul și chiar ființa națională (uneori chiar în numele ei!). I-a combătut deopotrivă pe tradiționaliștii ca Nicolae Iorga, Pamfil Șeicaru, pe ortodoxiștii ca Nichifor Crainic, pe adepții legionarismului, pe spiritualiștii din noua generație, pe marxiștii, mai mult ori mai puțin naivi, pe antiliberalii de toate spețele. Lovinescu era un burghez atașat valorilor morale ale umanismului occidental, format la școala clasicismului greco-latin, dar
Lecția lui Lovinescu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15793_a_17118]
-
căreia mă puteam aștepta la cele mai năstrușnice reacții." Cristian Bădiliță are șanse să ajungă un mare scriitor și să facă epocă în istoria culturii române dacă: 1. Evită să se transforme dintr-un expert în religia ortodoxă într-un ortodoxist. Deja se observă o tendință de ideologizare a scrisului său. 2. Refuză "tentația mizantropiei". Nu pretinde nimeni, în mod naiv, că marii scriitori îi iubesc pe oameni (deși unii chiar îi iubesc). însă este sigur că ei își privesc semenii
România, mon amour by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17086_a_18411]
-
trata ca pe o compensatoare atracție. Din nou intervine o indirectitate, prin apelul la angeologie (întreaga poezie în chestiune e suprasaturată de îngeri, nu la modul la care înaripatele făpturi făceau act de prezență, sub semnul gravității cucernice, în versurile ortodoxiștilor, ci cu un rost exclusiv ornamental; o superfetație estetă): "Culcarea lucrurilor un heruv / Sfîșietor o cîntă dintr-un tub, / Aeru-i strîns cu grijă în dulap, / Împăturit de cel mai blînd seraf, / O, prin unghere îngerii fac liberi / Deschideri moi de
Emil Brumaru la ora actuală by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6594_a_7919]
-
acutele tușe ale d-lui Preda. Trece, apoi, prea fugitiv în revistă opiniile lui Eminescu, exclusiv prin filtrul apreciativ al lui A.C. Popovici, trece galopant peste aprecierile lui Gherea și se oprește tocmai la D. Stăniloae în tentativa acestui cugetător ortodoxist (să ne amintim, în treacăt fie spus, că a polemizat și cu Blaga, tot din perspectivă ortodoxistă). Definiția lui Stăniloae despre specificitatea românismului e de tot hazul (dl Preda afirmă direct că "textul său ajunge la expresii ridicole"): "O notă
Despre liberalism si românism by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15903_a_17228]
-
filtrul apreciativ al lui A.C. Popovici, trece galopant peste aprecierile lui Gherea și se oprește tocmai la D. Stăniloae în tentativa acestui cugetător ortodoxist (să ne amintim, în treacăt fie spus, că a polemizat și cu Blaga, tot din perspectivă ortodoxistă). Definiția lui Stăniloae despre specificitatea românismului e de tot hazul (dl Preda afirmă direct că "textul său ajunge la expresii ridicole"): "O notă specifică a sufletului românesc și a manifestărilor lui artistice, unanim remarcată, e simțirea unei legături mistice cu
Despre liberalism si românism by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15903_a_17228]
-
stradă, scene dintr-o piesă extrem de familiară. Inteligența autorului este de a exploata la maximum greutatea acestor semifabricate, dispunându-le într-un ansamblu coerent al nebuniei generalizate. Sunt speculate, cu maliție subțire, teze și antiteze românești, clișee naționaliste și febre ortodoxiste, ,patriotismul" lui Pavel Coruț și, nu mai puțin, ,europenismul" bursierilor de formație. Bogdan Suceavă își propune și reușește să monteze un memorabil spectacol-kitsch, o Daciadă în care cele mai aberante convingeri și teorii sunt purtate în carele alegorice ale religiei
Daciada by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11207_a_12532]
-
muchia abisului, / Acest Hercule grăjdar, în sirenă deghizat, / Acest stupid de posibil înec pe loc uscat / Despre care nu știi nimic intrând în panica scrisului." Fără să cunosc prea bine lirica de tinerețe a lui Vasile Voiculescu, la acele versuri ortodoxiste m-au dus cu gândul poemele Valeriei Grosu, deși, cum spuneam, există și intenția unui ermetism conceptual, cum altfel, nichitastănescian: "Apoi să te învelești fără oroare și frică / Cu ea, neadormita, mereu în așteptare / Să apuce, să înghită, să dezdoaie
La o primă și ultimă lectură by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13764_a_15089]