140 matches
-
individ și grupul său de apartenență. Astfel, devianța apare ca o calitate atribuită de anturaj, fiind deci produsul judecării unei conduite sau atitudini. Criteriul major al devianței este deci reacția pe care o provoacă: mustrare aspră, sarcasm, condamnare, denunțare, izolare, ostracizare, tratament obligatoriu, privare de libertate, execuție...Când un act judecat altădată ca deviant nu mai provoacă reacții, înseamnă că a încetat să mai fie deviant. Noțiunea de devianță nu poate fi înțeleasă în afara interacțiunii deviantului cu aceia care îl judecă
ROLUL STILURILOR PARENTALE ŞI AL FACTORILOR DE PERSONALITATE ASUPRA DEVIANŢEI COMPORTAMENTALE by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/522_a_875]
-
remușcare, stări ale conștiinței din care ia naștere dorința și hotărârea de a nu mai repeta aceleași greșeli și de a repara răul cauzat. Sancțiunile specifice încălcărilor normelor morale aplicate de colectivitate sunt blamul, ocara, disprețul, oprobriul public, stigmatizarea sau ostracizarea. Alți autori 17, referindu-se la structura normei morale disting cinci elemente: expresia normativă, autoritatea, subiectul, domeniul de aplicare și modul de sancțiune. Primul element din structura normelor morale, expresia lor normativă, este alcătuit din conținutul și forma normei 18
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
simte chinurile conștiinței sau ale remușcărilor, ne aflăm în prezența unei sancțiuni specifice eticii și, prin urmare, a unei norme etice. Dacă A îl ucide pe B și o societate neorganizată reacționează prin demonstrații spontane de dezaprobare, precum boicotul afacerilor, ostracizare socială și alte lucruri de felul acesta, avem de-a face cu o sancțiune specifică moravurilor și, așadar, cu o normă a moravurilor. Dacă, în cele din urmă, A îl ucide pe B și o societate organizată reacționează sub forma
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
sancțiuni. În acest fel, moralitatea, moravurile și dreptul se întăresc reciproc, oferind o protecție întreită vieții societății și vieților indivizilor care o compun. Potențialul trădător sau asasin înfruntă chinurile conștiinței sale, reacțiile spontane ale societății sub forma, de exemplu, a ostracizării, precum și pedeapsa legii. Aceeași situație predomină și acolo unde este în joc nu existența societății sau a membrilor ei, ci proprietatea lor. Proprietatea, de asemenea, este înconjurată de zidul triplu al moralității, moravurilor și dreptului. Între potențialul hoț și escroc
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
politicii active, iar izolaționismul i-a luat locul. Conflictul dintre cele două universalisme s-a făcut simțit în acel timp pe tărâmul politicii internaționale doar în provocarea teoretică pe care propovăduitorii noului universalism marxist o adresau lumii democratice și în ostracizarea morală, politică și economică cu care cea de-a doua întâmpina provocarea. În anii ’30, filosofia național-socialismului, crescută pe pământul unei națiuni anume, a fost proclamată drept noul cod moral care ar înlocui crezul vicios al bolșevismului și moralitatea decadentă
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
mai întâi în fascicole, Istoria literaturii române vechi (I, 1947). Problemele culturii basarabene au reprezentat o altă preocupare constantă a lui C. El a studiat fenomenul literar în conjuncție cu cel cultural-istoric, destinul pământului dintre Nistru și Prut în condițiile ostracizării spiritualității naționale, dând o serie de lucrări remarcabile, care și-au păstrat actualitatea: La Continuité roumaine dans la Bessarabie (1920), Contribuția Basarabiei la dezvoltarea literaturii naționale (1941), La Bessarabie. Sa population, son passé (1941). Lucrarea sa capitală în acest domeniu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286240_a_287569]
-
Pentru Pasolini, faptul de a fi ajuns în acele pagini, de a putea să-și difuzeze pozițiile de la acea „tribună” (deseori, articolelor sale le era rezervată prima pagină) dovedea că obținuse o recunoaștere măgulitoare, că se încheiase o epocă de ostracizare culturală. N-ar fi fost atât de greu să găsească un ton „acceptabil”, să abordeze în acele pagini și pentru acei cititori teme mai puțin dure, mai puțin deranjante, mai puțin nepopulare. În schimb, Pasolini folosește acel spațiu, o dată în
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
și pe „desăvârșirea unui naționalism integral”. În primul an, apar articole scrise de I. Lupaș, I. Gruia, Ioan Moldovan, Ghiță Bob, Emil Pop, Sever Stoica, I. Martaloglu, Pavel Pavel (Tudor Bălteanu), Petre Domșa. Din 1928, își începe colaborarea Bazil Gruia (Ostracizarea valorilor, Pacifismul în România etc.), care va fi prezent și cu poezii, iar apoi Petre Țuțea, în acea vreme student în drept la Cluj. Primul articol semnat aici de acesta din urmă, în 1929, este Problema regiunei în noua reformă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286188_a_287517]
-
satul, preotul și Busuioc se raportează la cel decedat e unul surprinzător. Mort fără lumânare, Pupăză nu va fi înmormântat, în ciuda insistențelor fratelui său cu stare, altfel decât decide tradiția locului: fără slujbă, în afara cimitirului. Obiceiul e în afara canoanelor bisericești. Ostracizarea e nejustificată. Pupăză cel lovit de soartă (prin handicap fizic și moarte violentă) devine un proscris și al celeilalte lumi doar pentru că fusese mai întâi al acesteia. Înmormântarea sa respectă tiparul canonic vorbind al unei rânduieli pentru sinucigași. Nimic nu
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
la dimensiunea unui război civil (în cel mai bun caz) a venit în urmă descoperirii la Arhivele Naționale a unor biletele pe care erau consemnate ordine explicite de exterminare a populației franceze din Vandeea. Cartea care i-a adus imediat ostracizarea din viața publică a venit cu doar trei ani înainte de bicentenarul Revoluției Franceze (1789-1989), în contextul unui curajos curent de revizuire istoriografica condus, la modul informal, de François Furet (Penser la Révolution Française, 1978). Vandeea: de la genocid la memoricid, lucrare
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
bilanțul uman și material, aplicarea, istoria și legalitatea să), justificarea (necesitatea genocidului din punct de vedere militar, juridic, politic potrivit intenției superioare a națiunii, social potrivit nevoii de eliminare a străinilor, uman prin inventarea ororilor și filosofic) și încheiat cu ostracizarea (genocidaților și urmașilor acestora, scrierilor, cercetărilor istorice, activităților memoriale, cererile de recunoaștere). Ar fi fost probabil interesantă o discuție despre felul în care justificarea genocidului, spre deosebire de simplă negare și chiar relativizare, reprezintă o formă tacită de recunoaștere a sa (și
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
dublu handicap, unul social și celălalt fizic. În primul rând, provine dintr-o familie săracă, experiența precarității vieții la mahala fiind accentuată de pușcăria pe care o face în calitatea sa de comunist tatăl ei, Filipache, fapt care-i aduce ostracizarea din partea celorlalți. Al doilea handicap este esențial, corpul fetei se lungește peste măsură de mult, ceea ce produce un dezechilibru cu privire la stima de sine în raport cu bărbații, astfel încât, din lipsă de experiență, face confuzii elementare, interpretează greșit atenția dezinteresată erotic a homosexualului
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
Revel-Neher - reprezentarea evreului este mai obiectivă, mai corectă și mai res pectuoasă decât aceea utilizată În general În Europa Occidentală. Iconografia bizantină nu coboară până la nivelul imaginii defor mate sau al caricaturii caustice, prin care cel mai adesea sunt exprimate ostracizarea și ura unei societăți cu o viziune complet negativă asupra evreului. În iconografia bizantină imaginea evreului este mai mult biblică decât sociologică” <endnote id="(136, p. XIX)"/>. Credința că evreii au „nasul cocoșat” a lăsat urme și În limbajul popular
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
în care "știrile ar trebui să triumfe asupra comentariului editorial ca principala activitate a ziarului american". După cum sugerează articolul lui James Gray, unele voci critice au găsit un element salvator în formă și l-au apărat, în contextul ascensiunii unei ostracizări critice de la sfârșitul Primului Război Mondial până în anii '60 și până în momentul apariției noului jurnalism. Această observație este importantă, deoarece forma este definită numai pe parcursul acestei perioade de către prezentul pe care nu poate să îl aibă, apoi este criticată drept ceea ce a
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
vicepreședinte, apoi membru, în primele trei comitete. Prietenia cu Iosif se destramă în anul 1910, întrucât A. nu poate să reziste pasiunii pentru soția acestuia, scriitoarea Natalia Negru, cu care mai târziu se va căsători. În fața reproșului tăcut ori a ostracizării fățișe, accentuate după moartea lui Iosif, scriitorul, fire orgolioasă, bravează, caută să se impună publicând frenetic. Numit, în 1911, inspector în Ministerul Cultelor și Artelor, are de suportat alte atacuri în presă. Extenuat psihic, cu o viață conjugală furtunoasă, lucrează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285370_a_286699]
-
cinci orientări curriculare erau atât de divergente, încât visul „teoriei unice” devenea ridicol. Cognitivismul, care, de pe poziții scientiste, nutrea o „poziție imperială”, s-a pomenit brusc izolat într-o „provincie oarecare” a problematicii curriculare. În 1979, Eisner și-a finalizat ostracizarea, apoi a readus din exil persoane nobile pentru a înnoi cetatea. Lucrarea The Educational Imagination 44 a clarificat poziția originală a lui Eisner. În acest volum, el a propus și două concepte noi care s-au dovedit ulterior „devastatoare” pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
ingredient fundamental la rândul său în structurarea unei conștiințe a destinului comun modalitățile de descurajare a celor care "călătoreau" gratis în comunitățile utopice sunt deosebit de relevante. Retragerea completă a reciprocității nu prea s-a practicat, dar erau diferite grade de ostracizare și excluziune din viața socială a comunității. Principalul control era bazat pe rușine, aprobare sau dezaprobare publică, ridiculizare, critică. În multe comunități utopice din secolul al XIX-lea aceste metode erau instituționalizate. De exemplu, fiecare trebuia să se supună din
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
la muncă ș.a. sunt aspecte ce pot face uneori chiar diferența între supraviețuire și dispariție. Acest ajutor este însă condiționat de plierea pe reglementările acceptate colectiv. Atitudinea antisocială echivalează cu excluderea din acest circuit. Tot în societățile primitive fără stat, ostracizarea și excomunicarea în sensul excluderii de la ritualuri joacă un rol important. Oricare ar fi combinarea posibilă a acestor trei maniere de exercitare a controlului social, mecanismul este același și privește reducerea accesului la beneficiile date de participarea la diferite aspecte
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
aspecte ale interacțiunii sociale. Ca o a patra formă de sancțiune, mai rar întâlnită datorită gravității sale, întâlnim excluderea din comunitate. Chiar dacă aceasta nu este în toate cazurile echivalentă cu moartea, acceptarea într-o altă comunitate va fi însoțită de ostracizare datorită expulzării din propria comunitate. În fine, tot ca elemente de control social vin și acuzația de vrăjitorie și altele de același gen. Desigur, nu toate formele de sancționare sunt negative. În cazul respectării regulilor, există deseori și forme de
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
moarte (1994) (unde este de bănuit, până la un punct, un alter ego al autorului), inițiat nu doar în artele marțiale, ci și în amara școală politică a vieții duplicitare și pentru care onoarea, cavalerismul compun un cod existențial menit, inevitabil, ostracizării, nedreptăților, dar și triumfului prin nobilă resemnare. Febre, accidente, spitalizări, neînțelegeri și împăcări siropoase, alături de cenacluri literare la care liceeni (precum Roxana și Ileana din Căpitanul Rox, 1991) participă „cu regularitate și însuflețire, ca și la cercul de matematică”, se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289807_a_291136]
-
căci populaseră pușcăriile, ca deținuți politici, până în 1964). Climatul era deci stimulator și părea benefic, îngăduind chiar speranțe în unele schimbări de fond. Cine a trăit epoca își amintește. Geo Dumitrescu își reia activitatea literară în acest context. În perioada ostracizării, nu doar că nu publicase poezie, dar nici nu scrisese. Avusese chiar, nu o dată, sentimentul blocării definitive. Acum găsea iarăși, în sine, resurse de trăire poetică și un elan al decomprimării care-i impunea, literar vorbind, o formulă pe care
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
stabili o distincțiune între munca de folos obștesc, pe care o prestează tineretul român într-un scop educativ, constructiv și patriotic, față de munca la care sunt supuși evreii. În acest context, munca obligatorie devenea pentru evrei una din formele de ostracizare din viața societății, chiar o măsură de pedeapsă, pe care trebuiau s-o presteze, fiind considerați „suspecți” și „periculoși” pentru a servi în armata țării. Toți evreii cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani, indiferent de categoria socială
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
pentru aprofundarea adevărurilor greu de pătruns. Drept consecință, „trublionii” de la Fourvière, În special De Lubac, sunt Îndepărtați de la catedră și trecuți În conul de umbră al Bisericii. Oricum, pentru ei Începe o lungă hibernare, fructuoasă totuși pe planul cercetărilor personale. Ostracizarea va dura până la... 25 ianuarie 1959, când Giovanni XXIII anunță, oficial, În Basilica San Paolo sulla Ostiense, convocarea iminentă a Conciliului Vatican II. 11 octombrie 1962: deschiderea lucrărilor Conciliului, prin acel faimos discurs al Papei cunoscut sub numele de Discorso
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
1947, pp. 65-84. Papa Roncalli avea toate datele necesare pentru a provoca o reformă „patristică” În catolicism. Fusese profesor de istoria creștinismului vechi; de asemenea, a avut o lungă experiență „ortodoxă” ca nunțiu În Bulgaria, Turcia și Grecia. În anii ostracizării grupului de la Fourvière era nunțiu la Paris și cunoștea direct situația, manifestându-și simpatia pentru De Lubac et comp. Mai mult, a contribuit bănește, cu titlu personal, pentru susținerea colecției Sources chrétiennes. Tot Giovanni XXIII personal i-a numit pe De
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
are toate șansele să se încheie amiabil; dar dacă îi dai cuiva o palmă, chiar dacă durerea provocată este mult mai mică decât atunci când l-ai călcat din greșeală pe picior, aceasta, spre deosebire de prima, va fi considerată pedeapsă. De pildă, practica ostracizării în democrația elenă, deși îl elimina pentru o vreme din cetate pe cel socotit a avea o influență prea mare asupra celorlalți cetățeni, nu era considerată o pedeapsă. Așadar, orice situare a cuiva în afara grupului, doar dacă are tentă umilitoare
[Corola-publishinghouse/Science/1520_a_2818]