274 matches
-
ora bilanțului”. Cu asupra de măsură. Astfel încât el, bilanțul, ajunge să fie mai important chiar decât munca însăși. De aceea, viața românului este o veșnică dare de seamă. Fizica existențială a românului e cumva aparte. Curioasă. Plăcut opozitorie, ca un oximoron simpatic. Românul, în general, nu are stare. Când stă pe loc, se bâțâie. Și dacă stă, stă pe ghimpi. E nestatornic. Și anxios. Tare sucit. În toate. Dar, deși urăște etic somnolența, el respectă cu religiozitate tânjala. Nu are grețuri
Ultima schimbare la față a românului – o fiziologie cu ambâț – by Florin Toma () [Corola-journal/Journalistic/5382_a_6707]
-
înțeles încă necesitatea căreia trebuie să i se supună. Astăzi, nuanțele acestea par ridicole, dar au fost generații întregi care psalmodiau cu venerație pe seama „libertății ca necesitate înțeleasă“, ca să ne amintim de o formulă la modă, prin care propaganda, preluînd oximoronul hegelian conținut în ideea că orice lucru este el însuși și contrariul său, știa să facă din libertate ipostaza servituții totale. Potrivit lui Tismăneanu, marxismul este o fantasmă oraculară mînată de dorința de a explica exhaustiv lumea. În fine, prin cruzimea
Despre rădăcinile ororii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5131_a_6456]
-
savantlîcuri îi atinsese pragul cronic al celei de-a doua naturi, conferențiarul întrerupîndu-și experimentele de laborator spre ne întreba dacă Antioh Cantemir fusese nepotul sau unchiul lui Dimitrie Cantemir, dacă Dante trăise înaintea lui Petrarca sau invers, dacă știm etimologia oximoronului sau a calamburului, și dacă, în limba română, terținele sunt de preferat prozodic catrenelor. Mai mult, Zeletin aplica fără șovăire metoda pedagogică a stupefierii studenților, punîndu-i în situații neașteptate spre a le trezi, prin întîlnirea cu insolitul, reacția de gîndire
Picături savante by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6513_a_7838]
-
fie pe potriva dispoziției. Reacționarului îi stă bine cu vociferarea, cu diatriba și cu imprecațiile, iar atunci cînd i se întîmplă să nu scrie pamflete sau manifeste, atunci negreșit că ține predici. Rostește pledoarii și face profeții, cultiva paradoxul și vînează oximoronul, nu ocolește tautologia și își rafinează mereu stilul. Pe scurt, caută mereu să atragă atenția, speriind, flatînd sau scandalizînd. Prezența lui, pe cît de incomoda, e chiar fermentul din dospirea căruia se întreține viața unei culturi. Compagnon preia fină observație
Falanga inadaptaților by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6545_a_7870]
-
ținerea de minte a întregii omeniri, și cine cercetează limbile află esența omenirii. A doua observație stranie făcută de Eco este că „diferența specifică", o sintagmă care sună banal în urechile oricui a deschis un manual de logică, este un oximoron, adică o contradicție în termeni. Eco susține că cine spune diferență specifică spune de fapt accident esențial, și cum accidentul, cu sensul de însușire secundară a unui lucru, este exact ce nu este esența acelui lucru, atunci alăturarea accidentului esenței
Gorgona semiotică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6402_a_7727]
-
înseamnă „a suge măduva urletului”. Ce ce fel de strigăt? Cel al lui Munch desigur, strigătul metafizic de groază și de spaimă în fața surdei și nemiloasei violențe a faptelor, faptele unei existențe, faptele Istoriei. Dacă în poemele din această carte oximoronul, antiteza, antifraza și paronimia abundă, toate sunt moduri de a spune contradicția existentă între sine și sine, între sine și lume, deci constatarea că permanenta și cea mai terifiantă nefericire a omului rezultă din faptul că niciodată el nu reușește
„Lacrima întărește“ by Jean-Pierre Siméon () [Corola-journal/Journalistic/3505_a_4830]
-
distopiile, rezultând o lume-nelume ce-și absoarbe vitalitățile grotești numai pentru a crea altele, mai ingenioase. Recursul la realismul magic este soluția pe care Cătălin Mihuleac o folosește pentru a reproduce „romantismul revoluționar” și pentru a susține „minunata lume dispărută”. Oximoronul din titlu, gentlemanul bolșevic, justifică destinul lui Ion Scutelnicu, altădată afemeiat și barbar, reinventat, în noul regim, ca filantrop și familist. În „Muzeul Comunismului” creat de Ion-Johnny tronează lucrările artistului-martir Emil Faure-Buliga, iar „Gioconda” muzeului este „Chilia artistului”, un cristal
Umorul deriziunii by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3789_a_5114]
-
felul cum comentează rugăciunea domnească (Tatăl Nostru) și pînă la tonul sobru cu care își rostește predica din ziua de Paști a anului 1294, ținuta lui Eckhart e cea a unui dialectician obscur. E în limba magistrului o aplecare spre oximoron și o poftă de a crea distincții abstracte, care îndreptățesc ideea lui Daniel Farcaș că, în textele lui Eckhart aflăm „creuzetul în care s-a elaborat limbajul filosofic german“ (p. 327). De altminteri, fără introducerea, notele explicative, studiul lămuritor și
Magistrul turingian by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3137_a_4462]
-
de a se pierde în numenul divin. Natura mistică, cînd e autentică, are repulsie de doctrine, și nimic nu-i mai opus misticului decît teologul studios care face discriminări în marginea unor controverse de jargon. Un mistic doct e un oximoron. Idealul misticului e să uite de jargon, să-și curețe spiritul de orice idee, pentru ca în curățenia minții despuiate de erudiție să facă să apară ființa lui Hristos. Misticul e un îngrețoșat de lume, sătul de scîrnăvia trupului și scîrbit
Magistrul turingian by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3137_a_4462]
-
a amintirii, sunt cele ale dandy-ului, eleganța unui pas, galanteria, pioșenia, senzațiile amestecate, grotesc și tragic, prost-gust și plăcere aristocratică, șoapta și insinuarea, solemnitatea și derizoriul, calmul și voluptatea, dorința și răsfățul, mizeria și încrâncenarea, spaima și reveria". Figura oximoronului pare, astfel, emblematică pentru jurnalul lui Baudelaire, un jurnal al trăirilor nude, al unei expresii torturante și torturate, ce se vrea demistificatoare și în care contrariile coexistă mereu, alimentându-se chiar din opoziția lor neostoită. În jurnalul lui Tolstoi e
Mircea Mihăieș - portret în palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/15397_a_16722]
-
Gheorghe Azap Ningea Peste câmpii și peste codri, ningea anțărț, mi-aduc aminte, Ca un potop de inocență purces în planul vertical; Aș folosi oximoronul, anume că: ningea fierbinte Și sforăia ca Toguendama sau hărmăsarul Ducipal. Ningea intens; ningea mirabil! Or, dacă fire-aș-fi înstare Să vă descriu magnificențe, ați crede că vă spui povești. N-am harul sacru și mi-e ciudă că o asemenea
Poezie by Gheorghe Azap () [Corola-journal/Imaginative/15553_a_16878]
-
cu unul de apocalipsă, purificator. Poetul însuși se definește în poemul Fără țară "un strop de foc" (din volumul Cântece fără țară, 1916). Altă dată, în Străinul (din volumul Ne cheamă pământul, 1909), imaginarul poetic apelează la același tip de oximoron: "ploaia razelor de soare". O infernală combustie internă a unei lumi mistuite de suferință se revelă într-o viziune plutonică, scrutătoare de abisuri, unind reveriile htoniene ale voinței (răzbunare, revoltă, vizionarism), năzuința eliberării de sub tirania nopții (mesianismul), cu turbulența vulcanică
Octavian Goga - 125 - Mesianism național by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10663_a_11988]
-
și înstelând / ce am scrinuit în gând // Și-a zărit în patru zare / cocoloș de miere-n sare / și cum zdrână glosa ceea / mi-a fost dat să-nhap femeia”. Din loc în loc, jocuri de limbaje, metafore adesea, capătă turnură paradoxului, oximoronului sau a paronimiei - toate fiind, în plan stilistic și gramatical, figuri ale ambiguității. Pe un plan subțire, al subtilităților, poetul, în libertatea lui de grafolog al gândurilor (personale), dezleagă înțelegerea cititorului să asocieze, să grupeze și să-și decidă singur
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
lor palpabilă, apropriindu-se de cea mai simplissimă proză. Un poem dedicat havuzului din piață, altul unui geam spart, ce îi apare ca o ,condamnare" din seria unor nesfîrșite ghinioane, nenumărate poeme despre păsări ș.a.m.d. Aici se află marele oximoron intern al acestei poezii: ea ne prezintă enunțul liniar ca o simplă poveste, dar interiorul poemului este un arc încordat, pe care nici finalurile ,stinse" sau notațiile cu vag aer anecdotic nu-l eliberează. Spectacolul animat al serii, gălăgia auzită
Umberto Saba și "privilegiul durerii" by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/10893_a_12218]
-
este în mod vizibil făcut ca să gîndească; e toată demnitatea și tot meritul luiť (69). Deci, după ce ți se afirmă demnitatea de ființă gînditoare, ți se impune obligația de a gîndi într-un fel predeterminat. Gîndirea predeterminată este, cred, un oximoron". Sau, doar cu un grăunte de concesie: , Sigur, efortul lui Pascal este dezinteresat. El încearcă să-l salveze pe necredincios. Nefericită mi se pare numai strategia lui. într-un cuvînt, felul lui de a-mi iubi sufletul este jignitor". Nu
Între slăbiciune și forță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11003_a_12328]
-
devine miză stilistică și narativă. O poveste lipsită de idile, de retorică și de locuri comune, în care regăsim exactitatea cu care autoarea ne-a obișnuit încă de la romanul său de debut. O limbă clară, plină de aforisme și de oximoroane, de imagini care surprind legătura tainică dintre viață și moarte.” „La Nuova Sardegna” „Este de remarcat, în „Accabadora”, extraordinara poezie a stărilor sufletești care fac ecou evenimentelor dramatice petrecute în micul sat Soreni din Sardinia.” „Il Sole 24 ore” „Romanul
Michela Murgia: ACCABADORA by Gabriela Lungu () [Corola-journal/Journalistic/3884_a_5209]
-
dur rechizitoriu guvernului și guvernanților, parlamentarilor și tuturor celor care au contribuit la prăbușirea vieții politice, sociale, morale a țării. În mod firesc, aproape toate poemele gravitează în jurul marilor teme fundamentale ale vieții: nașterea și moartea. Clădite pe antonime, pe oximoroane, pe contrastele izbitoare ale naturii și firii umane, majoritatea sintagmelor și expresiilor poetice invită la meditație și la păstrarea unei bune măsuri în toate. Și nu în zadar, poetul se întreabă: „Și-atunci ce este important în viață? / Ce mai
IN MEMORIAM ION GROSU RECENZIE LA CARTEA FUM NEGRU, FUM ALB , EDITURA AXIS LIBRI, GALAŢI, 2012 de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 1313 din 05 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/344199_a_345528]
-
un om. De pildă, are nevoie de șase zile pentru a materializa proiectul și de Încă una pentru a se odihni - gest, de asemenea, profund uman. Un Dumnezeu obosit - fie și după truda facerii lumii - este mai mult decât un oximoron, este o contradicție În termeni. Dacă puterea Lui este, axiomatic, nelimitată, firesc ar fi ca El să-și săvârșească lucrarea printr-un singur gest ori o simplă fâlfâire a gândului. Să pocnească din degete ca un prestidigitator divin, iar lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
incompatibil cu a fi adept al plăcerii, că filosofia exclude voluptatea ca obiect sau că jubilarea face imposibilă orice formă de gândire, și cu atât mai mult de înțelepciune. Filosof hedonist: iată, de mai mult de douăzeci de veacuri, un oximoron pentru ansamblul profesiei, care presupune că disciplina obligă la ascetism, constrânge la austeritate și că nimeni nu s-ar putea reclama în mod legitim de la universul ei aseptizat dacă râde, bea, mănâncă, iubește, dansează, cântă - adică, pur și simplu, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
lumină nouă gândirile de obicei studiate din interior, ca obiecte separate de autorii lor. Viața filosofică ar mai avea oare sens în alte condiții? Epoca noastră, cu filosofi și inși oarecare laolaltă, consideră prea adesea expresia aceasta ca fiind un oximoron... -13- Sufletul e trupul, și invers... Aceeași remarcă și pentru opoziția dintre Epicur și Aristip în privința plăcerilor sufletului și a celor ale trupului. Tradiția afirmă că în Grădină se consideră că durerile sufletului sunt superioare celor ale trupului, în vreme ce la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
ai ieșit cu Vid de mână,/ pe câmpia-mi celestină,/ printre păpădii-lumină,/ pe colinele-mi de glajă,/ dintre cârlionți de vrajă,/ pe Muntele de Aramă,/ nins de stele -/ lynx în scamă ... !/ -Ce mai faci tu, Vidule ... Dialogul învidării de pe malul oximoronului Aceste prime două poeme - cheie ale volumului, sunt auto-definitoare pentru întregul intinerar parcurs; comunicarea - de tip pragmatic - este a unui Cod propriu, necesitând „decriptare” doar pentru neinițiați. Așadar avem un poet oracular, „ritualic”: parafrazic, de fapt. De sub „centura de iridium
UN CAVALER LA CURTEA OXIMO(I)RONISMULUI de EUGEN EVU în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362449_a_363778]
-
această autoare poezia pare la ea acasă, ca să zicem așa, toate cele 34 de poeme, unele în doar două-trei versuri, meritându-și locul în carte. Nicolae Horia Nicoară este prezent cu 15 poezii. Un poet frecventabil, tentat uneori de umbra oximoronului, ca în poemul “Lumina din ochii tăi...” (pag. 262) sau ca-n această “Postumă”: “Doamne,/Cine ca prăvăli/ Piatra/De la ușa/Acestui mormânt/ În care zac/De atâta/Viață?!” (pag. 266). Gabriela Beldie încercă, uneori cu efect scontat, aerul sumbru
ANTOLOGIA LIRA 21 de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 248 din 05 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364651_a_365980]
-
și mai există Haosul. Mai exact, fraza utilizată în cele mai multe cazuri este “La început a fost Haosul”. Mă întreb dacă poți folosi verbul “a fi” referitor la nimic, gol, absența oricărui ceva. Expresia “a fost haosul” mi se pare un oximoron. Paranteză. Singurii care au evitat în mod elegant acest oximoron, unificând cele două concepte inițiale, au fost grecii. La ei, zeul creator se numea chiar Chaos. Despre geneză au apărut multe povești. Cel mai mult îmi place următoarea pentru că, deși
DESPRE GENEZĂ de DAN NOREA în ediţia nr. 1300 din 23 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349464_a_350793]
-
cazuri este “La început a fost Haosul”. Mă întreb dacă poți folosi verbul “a fi” referitor la nimic, gol, absența oricărui ceva. Expresia “a fost haosul” mi se pare un oximoron. Paranteză. Singurii care au evitat în mod elegant acest oximoron, unificând cele două concepte inițiale, au fost grecii. La ei, zeul creator se numea chiar Chaos. Despre geneză au apărut multe povești. Cel mai mult îmi place următoarea pentru că, deși pe diploma mea scrie inginer, am considerat totdeauna că meseria
DESPRE GENEZĂ de DAN NOREA în ediţia nr. 1300 din 23 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349464_a_350793]
-
când, chiar în interiorul discursului de tip științific, Mircea Băduț stă să încalce regula rigorismului discursului aplicat, intervenind cu pasaje intertextuale sau cugetări personale presărate adeseori cu ironie subtilă sau cu fin umor). Puse laolaltă, donquijotismele și antropolexicele dau naștere unui oximoron: "rătăcirile" după modelul personajului din La Mancha (care, în treacăt fie spus, nu are niciun moment oroare de ridicol, aventurile picarești pe care și le provoacă și la care se înhamă fiind tratate la modul extrem de serios și de responsabil
FLORIN-CORNELIU POPOVICI, DESPRE DONQUIJOTISME ANTROPOLEXICE de MIRCEA BĂDUŢ în ediţia nr. 2040 din 01 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/350161_a_351490]