103 matches
-
replici inspirate și unele sclipiri de spirit. Decretată de Mihail Dragomirescu, cu argumente exorbitante, o „capodoperă”, piesa într-un act Jertfă (1909) a avut mai întâi premiera, în 1908, la Teatrul Național din București. Cu o gradație psihologică bine strunită, pândită totuși de neverosimil, textul, altfel, e destul de oarecare. Întâmplarea se petrece în timpul Războiului de Independență. Logodnicul Tincăi, Ștefan, a pierit pe front, la Rahova, și un apropiat al familiei, Doctorul, nu știe cum să-i aducă fetei la cunoștință îngrozitoarea
MICLESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288104_a_289433]
-
mai puternice, iar acest nucleu sexual-emoțional, în jurul căruia gravitează elementele afectivității, nu de puține ori și gelozia, determină ca, în comparație cu prietenia, care este mai echilibrată, rațională și așezată, dragostea să se manifeste mai dinamic, tumultuos, sinusoidal, fiind în general mai pândită de tensiuni și conflicte. O problemă ce a primit răspunsuri științifice, în special prin cercetările lui Z. Rubin, a fost aceea a legăturii dintre simpatie („a-ți plăcea de cineva”, „a-l prețui”, liking, în engleză) și dragoste. Este dragostea
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
monotoniei, precum și carența fiorului liric, dar a fost remarcată noblețea sentimentelor exprimate prin temele sale predilecte: dezrădăcinarea, nostalgia locului natal, regretul dragostei pierdute, tema „întoarcerii fiului risipitor”, simțământul patriotic. Se pot depista, în producția acestui autor în general previzibil și pândit de primejdia banalității, nu puține secvențe izbutite de atmosferă și de expresivitate poetică austeră: „S-au copt stelele pe tălpile tatălui meu, s-au copt / Și pline sunt ca de acorduri o vioară/ În fața oglinzii toți ai casei / Își piaptănă
VARGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290429_a_291758]
-
celor oropsiți de reprezentanții dornici de îmbogățire ai noului regim, constituiți în bandă pentru a împiedica informarea corectă a publicului. Cerchez, protagonistul piesei, inaugurează în teatrul lui M. un stil sentențios și neapărat spiritual, subtil cu ostentație și, bineînțeles, persuasiv, pândit însă de stereotipie, chiar dacă dă impresia că tinde să se emancipeze de șabloane. Pendulând între planul real și cel imaginar, Șeful sectorului suflete e o comedie duioasă, în descendența lui Mihail Sebastian. Profesorul Miroiu se numește aici Gore, este meteorolog
MIRODAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288173_a_289502]
-
a ajunge la serviciu”. Delicata admonestare ne-ar face să zâmbim dacă nu ar fi adevărată. Meseria de jurnalist este plină de paradoxuri. O viață agitată și deopotrivă gâlgâind de lenevie. O lume imprevizibilă, mereu în stare de alertă, dar pândită mereu de rutină și formule standardizate. O imensă oboseală și o enormă bucurie. O fereastră larg deschisă, care dă la fel de bine spre spectacolul halucinant al lumii, dar și spre zidul cenușiu al unei curți interioare. Jurnalismul continuă se fascineze pe
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
situația mea la Roma devenea precară. Un preot care-mi era prieten, autorul unui pamflet incendiar, fusese închis la Sant’Angelo la două ceasuri după ce mă vizitase. Un altul fusese molestat de niște călugări spanioli. Mă simțeam eu însumi veșnic pândit. Nu mai ieșeam de acasă decât pentru a face câteva rapide cumpărături în cartier. În fiecare noapte aveam impresia că dorm pentru ultima oară lângă Maddalena. Și o strângeam și mai tare în brațe. ANUL LUI SOLIMAN 929 de la hegira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Fără să ne dăm seama, rasismul devine astfel și autoreferențial : ne percepem și ne evaluăm și pe noi înșine tot în termeni confuz rasiali. În raport cu „țiganii” însă, acest rasism a devenit nu doar cît se poate de limpede și răs pîndit (paradoxal și atipic, mai ales în rîndul persoanelor educate), ci de-a dreptul militant. Iar prin acțiunile și discursurile unor autorități locale susținute de partidele lor, riscă să devină și politică de stat - fie ea și una doar „implicită” ! Este
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
ca să mă spioneze ! Credința că îi fac rău, care câteodată m-a mai încercat, mi-a dispărut pe loc : nimeni nu are dreptul pe lumea aceasta să vrea să-ți posede până și ultimul gând. Să te simți în permanență pândită este chiar un abuz de care trebuie să te aperi cum poți - singură... în primul rând, negândindu-te. În secolul al XVIII-lea, când oamenii și-au adus la perfecțiune arta de a trăi plăcut, o aventură galantă era dreptul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
orice risc, a început să vorbească. Avea, în vocea strangulată de emoție și de grabă, ceva neobișnuit, necunoscut, un amestec de îndîrjire și frică. Era glasul unui om încolțit, hăituit, care, probabil, se uita în jurul lui tot timpul, simțindu-se pândit, urmărit, studiat. Așa cum eram eu însămi în perioada aceea, de fapt. Mă temeam să umblu pe stradă, mă temeam să vorbesc până și cu vecinii sau cu colegii despre ceea ce se întîmpla. Cu excepția mea toată lumea avea câini, dar nu discutam
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și nu mă întorc decât noaptea târziu... Am coborât scările ușor, plutind într-o dispoziție sufletească de plenitudine. Ce nerozie! În loc ca nesăbuita patimă cu care avusesem soția să mă pună pe gânduri, asemeni unui clopot de alarmă al ființei pândite de primejdie, dimpotrivă, îmi gâdila orgoliul avid de satisfacții: ― Măcar de și-ar da ea seama ce-a pierdut înșelîndu-mă! IV Eram așa de calm și de împăcat cu situația încît mi se părea că mă aflu într-o zonă
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
și nici să sară de pe scările de pe capra trăsurii, de frică să nu-l trezească pe don Carlos, cum Îi ziceau ei. Julius Încercă să schimbe sistemul jocului: acum el se urca pe capră și salva pasagerii răniți din diligență, pîndit mereu de primejdia de a cădea și a se izbi cu capul de stînci, de a se rostogoli În prăpastie... Degeaba. Nu se putea face nici o urmărire ca lumea cu Împușcături În șoaptă, fără strigăte de indigeni furioși. Și În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
insistenți încît n-am rezistat. Am obosit zâmbind și semnând. A fost încă una din împrejurările în care mi-am blestemat celebritatea, cu întregul ei cortegiu de riscuri. Nu poți să fii deloc liniștit. Vrei să ațipești și te simți pândit, spionat. Cu siguranță, dacă aș întoarce capul, aș constata și acum că în hol s-au strâns multe persoane care așteaptă să-mi fac siesta. Nu îndrăznesc să mă tulbure, dar nici nu pleacă. Mă condamnă să stau pironit pe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
insistenți încât n-am rezistat. Am obosit zâmbind și semnând. A fost încă una din împrejurările în care mi-am blestemat celebritatea, cu întregul ei cortegiu de riscuri. Nu poți să fii deloc liniștit. Vrei să ațipești și te simți pândit, spionat. Cu siguranță, dacă aș întoarce capul, aș constata și acum că în hol s-au strâns multe persoane care așteaptă să-mi fac siesta. Nu îndrăznesc să mă tulbure, dar nici nu pleacă. Mă condamnă să stau pironit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
XX. Singuratic de regulă, a avut totuși, din când În când, legături cu alți oameni. A trăit În vremuri nefericite și tulburi. Țara În care se născuse cădea, Încet dar sigur, În zona economică a țărilor mediu dezvoltate; contemporanii săi, pândiți adesea de sărăcie, și-au petrecut viața, În plus, În singurătate și amărăciune. Sentimentele de iubire, de afecțiune și fraternitate umană dispăruseră În mare măsură; cel mai adesea, În relațiile lor reciproce, oamenii din generația sa dovedeau indiferență și chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
șiruri și să le întroneze în cerc. Păstrând deoparte cartea de neant sau lamele pentru surpriză, manevrîndu-le cu viteză variabilă, potrivită întețirii sau deșirării povestirii străinului. - ...În loc de asta - își reluă firul istorisirii necunoscutul -, m-am deșteptat într-un oraș București pândit, înjunghiat și lepădat pe marginea unui câmp cu mortăciuni... Dincolo de Hala Traian... Mai încoace de Institutul de Medicină Legală. Dublu dezorientat, cu privire la adresele la care îmi încredințasem colecțiile... Și într-un perimetru unde nu mai m-aș fi mirat să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ochiul către statuie, ca să surprindă cel mai mic semn că bronzul încetase să mai fie bronz, că piatra încetase să mai fie doar piatră și că ceva dinăuntru se căznea să iasă la lumină. Dar statuia, fie pentru că se simțea pândită, fie pentru că nu era decât ce era, rămase neclintită în aerul care parcă se destrămase. Petrache abia dacă le dădu binețe celor care veniră să descuie ușile de la încăperile castelului. Erau frumos îmbrăcați, cu uniforme bine călcate, lipsiți de zâmbet
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fapt că existăm. Am făcut o aluzie la pericolele vieții. Da, într-adevăr, Popoarele bătrâne văd bucuria în tihnă, în lipsa de accidente, noi, din contra, socotim că nu simțim gustul vieții decât în perspectiva morții. Cred că animalele cele mai pândite de moarte, precum gazelele, au în ghearele leului senzația vitală cea mai ridicată. Cu cât mai fericite ar fi dacă ar fi înzestrate pentru război!¤ (Ioanide trecu peste alte rânduri, părîndu-i-se pure divagații.) Noi avem cultul morții și, fără a
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Tot eșafodajul clădit pe plan extern, pentru menținerea intactă a granițelor și apărarea ființei statale, se va nărui aidoma unui castel de nisip. Practic, România ajunsese să fie, după cum spunea și Nicolae Iorga în cotidianul său, „Neamul Românesc”, „o țară pândită”, iar „de jur împrejurul nostru freamătă națiile de parcă le-ar îndemna o patimă a omorului și a morții, o sete de sânge cum nu s-a mai pomenit nici în vremurile cele mai sălbatice și mai crude”. România, mai rău ca niciodată
Serviciile secrete ale României în războiul mondial (1939-1945) by Cezar MÂŢĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100955_a_102247]
-
Tocmai din acest motiv, când se uită la copii își vede în același timp: părinții, bunicii și străbunicii, dar și nepoții și strănepoții în care se vor reîncarna când le vor veni rândul. Pentru ei s-au chinuit toți străbunii, pândiți permanent de pericole și nenorociri, au trecut prin necazuri de neimaginat. Viața lor a fost o continuă luptă: cu vântul strașnic care nu se astâmpără până nu ia cât mai multe vieți, în special din rândul copiilor, al bătrânilor, în
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
picioarele ca să dezmorțească oasele Pământului, nu va căsca și nu va da din labe la Întâmplare. Îți dai seama? Da, firește că-ți dai. Acum Înțeleg. E o chestiune de amoralitate geologică. Trebuie fotografiată siguranța utilă a fragilității noastre. Trebuie pândită ruleta cosmică a zilei exacte În care nu va funcționa iar mouse-ul computerului, Arhimede Îl va Învinge pe Shakespeare, iar omenirea Își va pipăi, deconcertată, buzunarele, să vadă dacă are mărunțiș pentru barcagiu. Trebuie să fotografieze nu omul, ci urma
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
o remarca între societățile disciplinare și societățile de control. Teatrul rămâne esențialmente atașat propriului său echipament, în pofida anumitor grefe tehnologice mai mult sau mai puțin stridente. Aici, supravegherea se practică între oameni vii și vizează oameni vii. Indivizii sunt cei pândiți, trădați sau denunțați, și nu colectivitatea. Supravegherea este personalizată, intimă, imediată. Nefiind atât de dependentă de performanțele tehnologice, ea rămâne fizică și concretă: o supraveghere exercitată de unii semeni de-ai noștri, de oameni apropiați nouă, pe teritoriul unor „insulițe
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
și apun ca soarele/ Oamenii trec și rămân ca izvoarele". A. E. Baconsky se integrează în modernitate și este primul poet autentic al generației de după al doilea război mondial, deși "de-a lungul anilor se va manifesta deseori retoric, livresc, pândit parcă de o voită estetizare desfășurată hieratic și ritualic, într-o zonă a misterului 1, atingând tardiv expresionismul în "Cadavre în vid". Totuși, remarcăm că în cele două volume, "Imn către zorii de zi" și "Întoarcerea fiului risipitor", încearcă ancorarea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
climatul de fatalitate. Cei doi nu scapă de acea panică greu de definit nici pe plajă, dacă ținem seama că, vrând să se salveze reciproc, sunt cât pe-aci să se înece. În drum spre hotel, sunt zăriți (de fapt, pândiți) la bordul bărcii ce-i aducea, drept care se trezesc din nou în mrejele diabolicelor gazde. Actul final al scenariului urma să se declanșeze. Robert îl duce pe Colin la barul din prima noapte (nu înainte de a-l expune unei zone
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
amour subtil et mystérieux, une sorte de contact impur des pensées par l'évocation simultanée, troublante et sensuelle comme une étreinte, de toutes leș choses secrètes, honteuses et désirées de l'enlacement" [Maupassant, Bel-Ami, p.73]. 364 "Categoria e totuși pândita de pericolul artificialității", cu resurse aflate la îndemână "se obțin efecte mai mult ornamentale decât de continut" [Zafiu, 2001, p.20]: jocurile de cuvinte nu dezvăluie altceva decât pitorescul limbajului, lăsând intactă banalitatea afirmațiilor. "Jocul de cuvinte reușit e însă
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
devine parcă însăși vocea destinului, substituit nenumăratelor voci ale dezordinii universale, de aici, acel aer impersonal al rostirii înghețate în forme limpezi, corespunzătoare regimului ascetic, al spiritului, masca inflexibilă, de erou tragic, pornit în căutarea tonurilor clare într-o lume pândită și coruptă adesea de compromisul etic"108. În spiritul acestui principiu și cercetându-i spiritul civic, Alex Ștefănescu o numește pe Ana Blandiana o Jeanne d'Arc a poeziei românești, vizându-i tocmai acest rol principal, de rezolvare a rupturii
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]