190 matches
-
în inteligența lor. Ora 5,20, în personalul Mărășești Miercurea Ciuc, în gara Adjud, mesajul vine prin codificare hipercodificare, caută cheia de zi, stea de mai mică magnitudine decît clipirile pe stîlpii satelor, halta Bîlca indistinct, Borzești petice de zăpadă, navetist pîntecos, în locomotivă mecanicul aplecat de spinare, flaneaua de lînă, nașul scrutează din capăt tot doi călători, izvorul biserica scăzînd în anexe muzeistice, clopotnița, "2006 la mulți ani"! acoperișul barului ilegal de aproape, literele invers, lectură srevni în trupul originar, Onești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
ca „să-mi pierd vremea“ în asemenea fel. Și mama nu mi-ar fi dat voie. În timp ce scriu toate astea, mă aflu pe peticul de iarbă din spatele casei, unde am așezat un scaun, perne, și niște scoarțe. E seară. Nori pântecoși, greoi, de culoarea ardeziei, ceva mai luminoși către contururile bulbucate, plutesc alene, pe un cer de aur noroios și totuși radiant, creînd un efect de luciu mat. La orizont s-a tras o linie argintie, zimțuită, licărind ca o bijuterie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și marea era de un verde translucid în preajma stâncilor, de un azuriu licăritor ceva mai departe, ondulându-se și fulgerând lumini, de parcă talgere mari argintii pluteau la suprafața ei. Orizontul se trasa ca o dungă de aur. Mormane de valuri pântecoase dar foarte netede înaintau spre mine, înspumându-se în tăcere când se izbeau de stânci; în mișcarea lor grațioasă, dar de o regularitate și un automatism ca de mașină, exista parcă o mută amenințare. Am așteptat nerăbdător ca junele Titus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
tremura în văzduh. Aveau o înfățișare solemnă, aproape rituală. Petele de alge galben-întunecate care-i împestrițau semănau cu niște hieroglife. Dincolo de celălalt braț al golfului, marea părea împroșcată cu purpură. Picioarele mele întinse aproape că atingeau apa care se bomba pântecoasă și apoi se dezumfla, scuipând peste stâncile galbene o salivă înspumată ce se usca pe loc. Simțeam că mă comportasem prostește în ultima scenă și eram mâhnit că reușisem să mă fac ridicol într-o împrejurare legată de un lucru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să aibă milă de ei. Singurul obez pe vremea foametei din 1947 era morarul Matache. La câți lihniți vedeam zilnic, era normal să cred că morarul cel sferic avea să explodeze. Și că de aia spunea mama că e putred. Pântecos pe dinafară, pe dinăuntru, morarul începea să se descompună. Doar că era o descompunere îndelungată, deoarece a murit pe la optzeci de ani, și tot gras. Nu știu nici azi ce poate să însemne „putred de bogat“, însă îndurarea creștină conținută
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
la bunici, iar apoi Ganjur și Sandan ne spun cît airak beau zilnic. Cantitatea variază între... 15 și 30 litri! E drept că, uneori, călărind cît e ziua de lungă, nu mănîncă nimic; beau doar airak din ploște de piele pîntecoase, laptele de iapă conținînd o sumă de elemente hrănitoare mult superioară oricărui alt fel de mîncare. Astfel că, repede, bolurile lor trec din mînă în mînă, mereu golite și mereu umplute, într-un ritm pe care noi nu l-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
În sfârșit se Înduplecă să-mi dea liber arătându-mi cu coada sapei spre hangarul din spatele casei. Chiar mă așteaptă Andrei al meu. De alaltăieri n-o fi contenit să mă aștepte lungit pe băncuța asta trasă lângă un godin pântecos. — Bine c-ai venit, Relule. Foarte bine ai făcut c-ai venit... Se ridică În capul oaselor și căscă. Se Întinse, i se auziră oasele trosnind, oh, mi-e că i-au ruginit toate Încheieturile de când mă așteaptă. Țin rece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Îmi fac cruce cu limba! Gura mi se usucă... Topuz pleacă nervos că atîta prostie și ignoranță nu s-a mai pomenit. Un sat de proști și încăpățînați. Timpul a trecut și într-o noapte neagră, fără stele, cu nori pîntecoși care atingeau pămîntul, Topuz mergea pe drumeagul pustiu care duce la Ghireni. De pe un raft al memoriei apare povestea tontălăului. Un berbec, auzi, dom'le! Ce tîmpenie! Cunoștea drumul și percepea apropierea de Crucea Domnișoarei. Iaca, mă voi întîlni cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
secundă te apropie de punctul culminant, este superbă. Cei doi se îmbrățișează îndelung. Paharele aduse sînt umplute cu vin vechi, gălbui. Fiecare își umezește buzele ușor și nu aduc laude licorii lui Bachus. Dinspre nord apar nori negricioși, leneși și pîntecoși. Uită-te, arată ea, norul acela are forma unui om cu o căciulă imensă, cu barbă și în mînă are un pahar. Alături, mai spre nord, pare a fi un cap de bivol, gata să-l străpungă cu coarnele. Cei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ore pînă la decolarea avionului spre București și îmi încetinesc mișcările ca să treacă timpul. Hotelul era situat vis-à-vis de aeroport și nu era grabă. Din restaurantul unde luam micul dejun se auzea zgomotul opintelii avioanelor spre înaltul cerului. Cele mai pîntecoase păreau că fac explozie la desprinderea de sol și apoi răsuflau ușurate, țîșnind îndrăzneț spre lumea largă. În restaurant lume nu prea multă defilează prin fața nenumăratelor atracții culinare și, cu mișcări ezitante, aleg, sau mai corect, ciugulesc de pe ici și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
prăvălesc în mare, cu vîrfurile arse de soare și cu vile care de care mai ochioase. Cînd treci în Corint remarci un canal săpat în stîncă, îngust ca un coridor de școală confort redus, dar prin care se strecoară vapoare pîntecoase. Corintul a devenit astfel o insulă și grecii sînt mîndri de realizarea lor. Cînd Patras-ul apare, în sfîrșit, remarci imediat că este un oraș mare, cu urme în trecut dar și cu pretenții viguroase în viitor. Portul imens leagă orașul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
sălbatic și asasin, nu glumește niciodată și aproape întotdeauna oamenii suferă din cauza dezastrelor provocate de nebunia lui. Pe lîngă faptul că este rece ca o lamă de sabie păgînă, mai este și puternic de răstoarnă cu fundul în sus o pîntecoasă de barcă pescărească. Nu știu dacă s-a dedat și la avioane, dacă pofta lui de a distruge se burică și la înaltul cerului. Cert este însă că noi eram puțin panicați de jocul avionului prin văzduh, de zăngănitul paharelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Într-o zi, Hristos se va întoarce: Venirea a Doua. Exemplu de vector performant: îngerul. Traducere din greacă a lui angelos, "mesagerul". Nu opuneți angelicul operaționalului, căci fac corp comun. Folosit în iconografie, agentul de legătură, micul telegrafist bucălat și pîntecos nu mai inspiră încredere, într-atît a invadat frescele și porticurile. Creștinii înșiși nu cred prea mult în el, și n-au dreptate. "Îngerii sînt marii necunoscuți ai acestei epoci care încearcă să idolatrizeze cosmosul", îi deplîngea pe drept cuvînt Ioan
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
deosebită pentru cutia lui craniană. Uf! Gândindu-se atât de intens, obosise, iar acum râuri de transpirație șiroiau din corpul lui de formă pătrată. Automat, întreaga lui construcție acum deshidratată în urma transpirației abundente a văzut ca într-o străfulgerare, damigeana pântecoasă plină ochi cu "agheasma de Zăvoaia". Ah! Ce bună ar fi fost! Deodată urangutanul a explodat. Băăă!!! Păi voi sunteți puii de năpârcă ai vădanei! Ha, ha, ha! Băăă!!! Nu v-am zis eu că Dumnezeu a murit? Uite, bă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
cu căldura lui otrăvitoare, de groază. Dar n-a slobozit apele furioase. Nu era vorba de nici o apă. Ci a făcut ceea ce se pricepea el mai bine, potrivit cu numele său, Gămălie. A pus foc. Întâi a deschis vanele de la rezervoarele pântecoase, de la conductele care se duceau în Serenite. A lăsat să se scurgă spre oraș pârâul negru, unsuros. Și pe urmă a aprins fericit chibrituri, unul după altul. A mai apucat să zărească încântat cum se înalță și se întinde vâlvătaia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
sau în grupuri, discutând cu aprindere; râd, vorbesc toți odată, prea mult și prea tare. Desigur, e beția izbânzii, dar nu e de lepădat nici contribuția fantasticului Cotnar învechit în pivnițele domniei... Paharnicul Negrilă și câțiva copii de casă tăbârcesc pântecoase carafe cu vin și nu mai prididesc cu umplerea ulcelelor ce seacă prin farmec de parcă nici n-ar avea fund... Nici chiar Înalt Prea Sfinția sa Fericitul Mitropolit Teoctist al Moldovei, fiind zi de harț, nu pregetă să se împărtășească cu câteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
că Mahomed, în marșul său triumfal spre inima Europei, se va împiedica într-un bătrân neputincios? Cazimir o să-și muște mâinile când osmanlâii vor bate cu iataganele în porțile Cracoviei... Atunci, va fi singur, îngrozitor de singur. Chiribuță, cu o carafă pântecoasă, dă ocol odăii Domnului, umplând ulcelele pe care boierii, de necazul ăl mare, cu Ștefan în frunte -, tare se mai grăbesc să le golească. Nu mă gândesc decât la cei douăsprezece mii de oșteni juruiți în tractat oștenii lui Hristos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pohta-n cui! întărește Duma. Ștefan dă ocol încăperii cu pași mari, cu gesturi mari. De le pohtesc, să le ia singuri! De pot! Asemenea marfă se plătește cu sânge! Pe ușă, în goană, intră Negrilă cu încă o carafă pântecoasă în brațe. După el, două slujnicuțe cu catrință zoresc cu sfeșnice și lumânări aprinse, pentru înserarea ce se lasă. Haide, Negrilă, cu udătura ceea, că avem un foc mare de stins! strigă la el Ștefan și Negrilă rânjește umplând cănile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
la Cluj, o pornisem de la nr. 3), din orașul de sus (nu prea departe însă de locuința noastră), care trecea de cea mai bună: directorul ei (mi-a fost dascăl) își terminase studiile în Franța: cu părul grizonat și cam pântecos, nu lipsit de distincție și ceremonie, era într-adevăr un admirabil pedagog - metodele lui în prepararea lecțiilor mi-au servit cu folos și ulterior, ducând la o disciplină și o claritate a minții remarcabile; cu toate că severitatea lui era părintească și
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
slovă chirilică solitară: . „Noi plânserăm prin jealbă către igemonie, / Iar domnul ne trimise la nalta Eforie. / Această Eforie pe toți ne împăcă, / În polcul lui az-buche păstrând pe î și .“ Bizareria, cum era de prevăzut, a stârnit ironii și proteste; „pântecosul - scrie G. Sion - [...] se vede că n-au găsit loc în Dâmboviță ca să se înece“ (Literile în țeara Românească, în Foiletonul Zimbrului, 1856, nr. 5). O nouă hotărâre a Eforiei școlilor, adoptată la 23 octombrie 1858, consacră alfabetul latin integral
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
lui Ignațiu de Loyola, urmele picioarelor sale. Emulația se poate manifesta și în sens contrar: interdicția privitoare la vin, un simplu hadith, care nu există în Coran, nu era oare destinată să facă imposibilă celebrarea euharistiei? Personalul palestinian, blând și pântecos, nu are nici arme, nici uniformă. Poliția israeliană este cea care-i ia la ochi pe plimbăreții suspecți, cei câțiva evrei militanți și extremiști care pot fi văzuți ici și colo cu soldați pe urmele lor, care îi protejează și
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
nimic și nimic e totul. Iar în spații și timp, ce există nu există, numai pare că există. Ați înțeles voi Kurzsichtige Philister?112 Președintele celor nouă răspunde: N-am înțeles. Pace vouă, tuturor! strigă cu voce adâncă de bas pântecosul Creangă, care vine pe scenă cam cu chef. Ce vă bateți capul cu împărățiile și umblați că cercați marea cu degetul! Să vă spun eu unde doarme peștele. Știți voi povestea lui Ion cel prost care a intrat ziua mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
și a ne explica cu chelnerii prin semne. Toți musafirii erau germani sau locuitori din Șvițera germană, nici un bărbat frumos, nici o femeie frumoasă; toți aveau figuri zbârcite, ochii spălăciți, nasuri roșii sau vinete ca patlagelele; toți erau scurți de picioare, pântecoși, plini de bere și cartofle 207; parcă a tunat și i-a adunat, cum zice românul. Auzindu-ne pe noi grăind o limbă străină, necunoscută lor, dânșii se găseau foarte nedumeriți, neștiind ce neam de oameni suntem. Vedeau ei că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cum să înțeleagă semnificația râsului nostru. De data aceasta, Thomas e mai scurt, captându-ne, pesemne, starea de spirit. Primarul ne dorește, tardiv, „poftă bună”, când cei mai mulți înfulecau deja un delicios sos cu ciuperci și carne. Primii care au „asaltat” pântecoasele boluri de porțelan au fost chiar câțiva dintre oamenii primăriei, iar scriitorii, lihniți, i-au urmat fără remușcări. Se rade totul în câteva minute. Încerc să mă extrag din această forfotă sardanapalică și mă pozez cu Richard Wagner pe fundalul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Apoi se avântă din nou asupra tabloului aflat în lucru, iar fotograful își continuă ideea. Istoria place, devine incitantă mă hazardez, oarecum, și o descriu ca fiind și delicioasă -, mai ales atunci când poți să bei o bere dintr-o halbă pântecoasă alături de Sir Lancelot, eventual atunci când ai ocazia fericită de a te călca pe bombeuri cu însuși Richard Inimă de Leu, abia revenit din cruciadă, sănătos și pus pe alte fapte mari, alături de cavalerii săi cu restanțe pe la întreținere și cu
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]