483 matches
-
cele mai mici spărturi, și rămîn Îngropați de vii acolo, pentru o perioadă nedefinită. Oberlus, liniștit de-acum cu privire la siguranța „supușilor” lui, străbătu mai tîrziu insula, ascunzînd urmele prezenței sale, și soarele se pregătea să apună cînd căută adăpost În păduricea de cactuși de pe plajă, așteptînd ca nava să vireze spre coasta apuseană, Îndreptîndu-se drept spre golf, În timp ce lăsau În jos pînzele și aruncau ancora În apele lui liniștite și adînci. Dar cînd catargul de la prora nici nu lăsase bine În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
În șir, pe stînca lui favorită de pe culmea falezei abrupte, cufundat În lectură, și de a-și veghea de departe supușii, În drumurile lor prin partea de jos a insulei. Nu mai era nevoie să se ascundă printre pietre, prin păduricea de cactuși sau printre buruienile Înalte pentru a fi Întotdeauna la curent cu ceea ce făceau oamenii lui și Învăță mai tîrziu că acel mare ochi magic Îi dezvăluia și un univers nou și vast, Îngăduindu-i să studieze Îndeaproape zborul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
plajă cu nisipul alb și comentă: - Tare am chef să fac o baie pe plaja asta și să faci dragoste cu mine la lumina unui foc de tabără. Iguana Oberlus văzu goeleta sosind, Își Închise oamenii, luă armele și, din păduricea de cactuși, spionă echipajul care tocmai trimitea o șalupă la apă și perechea care sărea În ea și se apropia, vîslind fără grabă, spre debarcader. Îi urmări, aproape tîrÎndu-se, ca un tigru aflat la pîndă, pînă În dreptul micuței plaje
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
se retragă, să doarmă pe săturate pentru prima oară În patruzeci și opt de ore. În cea de-a opta zi, Oberlus Începu să se enerveze. Verificase insula pas cu pas, fără să uite nici o peșteră, nici cea mai mică pădurice de cactuși, nici o rîpă și nici un cotlon, și nu numai că nu-l găsise pe fugar, dar nici măcar nu descoperise o urmă a trecerii lui pe-acolo. La fiecare două zile se vedea nevoit să elibereze temporar restul prizonierilor, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
lipsea și, mai grijuliu ca niciodată, străbătu insula, temîndu-se de o nouă momeală pe care ar fi putut-o lăsa țintașii ascunși, dar nu descoperi nici urmă de viață omenească. La răsăritul soarelui, cercetă cu ajutorul ocheanului fiecare cotlon, fiecare sîncă, pădurice sau vîlcea și se asigură din nou că nu se vedea nici un fel de pînză la orizont. Plecaseră. Descumpănit, se așeză pe stînca lui, să mediteze la surprinzătorul fapt că dușmanii lui renunțaseră atît de ușor să-l captureze, de vreme ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
care stătea concentrat asupra acelor foi, care l-a făcut curios. L-a ocolit, făcând un mare arc, Înde părtându-se de mare, astfel Încât Karl să nu-l vadă. Însă zgomotul pe care-l făcea Înaintând lent prin tufișurile din liziera păduricii era destul de puternic. Karl putea să-l fi auzit, Însă nu Întorsese nici măcar o singură dată capul să privească În direcția de unde se auzea fâșâitul ierburilor. Rămăsese concentrat la foaia din fața ochilor. De pe o ridicătură de teren, Adam l-a
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
fost nuanțele pale, de culoarea aramei stinse ai fi crezut că mai este încă vară. E fain, nu? a întrebat el și a zgâlțâit din genunchi. Cafeaua și-au propus s-o bea mai târziu după o plimbare prin împrejurimi. Păduricea era tânără, plantată de curând. Numai sălciiș, tulpinile subțirele miroseau intens, incitant. Fără să ezite s-au oprit într-un luminiș unde era multă iarbă și frunze căzute din pomi și s-au iubit. Carmina vedea în răstimpuri cerul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
adierea vântului, până când a știut că era imposibil să se mai vadă unul pe altul. Singură pe banchetă, atunci când trenul căpătă viteză, Carmina începu să creadă că se simțea bine. Se uita pe fereastră la peisajele arhicunoscute și totuși noi, păduricea de salcâm având la vârful copacilor cuiburi uriașe de ciori, un gard de fier, un pod, câteva oi, porumbul uscat, neputincios, necules încă sau micile gospodării de la cantoane, în care puteai privi ca într-o palmă, o cutie goală de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
încântată la legănarea unui ciucure de la perdeaua croșetată, cu îngeri. Se gândea la silueta grațioasă a Fanei traversând miriștea, având culoarea aurului turcesc, la pălăria ei albă. Își amintea de cina încropită pe terasa hanului, de încântarea lui Ovidiu, de păduricea aflată în apropiere, în beznă, mai mult ghicită. Rememorări dispersate fără nici o legătură una cu alta, toate trecute, ofilite, lipsite de orice pericol, parcă venind de foarte departe... Duminică seara pornea către gară, o însoțea tatăl. Mereu numai el, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cu note falsificate și ne băteau tot timpul, pentru că existam. Așa eram noi și nu puteam fi altfel în lumea care se întindea până la gardul din sârmă ghimpată și de la școală până la foișorul din nord, cu santinela fioroasă sau până la păduricea de salcâmi cu coroanele frânte de Globul lunar. Și, cum vă spuneam, continua Satelitu, ar încăpea vreo două veșnicii și ceva cât ne-am suportat suferința, de parcă am fi avut mai multe vieți și morți deodată. Și noi trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
aur, pe care se răsfrângea ecoul fricii și uimirii noastre, prăbușirea în neant a speranțelor și bucuriilor de libertate: era Căpcăunu! Și, mânându-ne ca pe o turmă de șobolani murați în apele spaimei, am ajuns prin tunelurile verticale în păduricea de lângă Siret. Șobolanoidul, aruncat cu forța, ateriză acolo unde odihneau în pace zmeiele și parașutele: pe fața întunecată a Lunii! După care stăpânul adâncurilor își luă zborul până când deveni un liliac ce gravita în jurul astrului nopții. Și pentru că acum eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
dacă puteți, acest lucru nu mă mai privește! Ce stai, profesore? îl luă la rost și gnomul. N-am față! îngăimă Moș Eveniment gâdilându-se pe obraji cu piciorușele. Mda! spuse gnomul și chemă cu clopoțelul pe fârtații dintre glodurile păduricii de salcâmi din Cazasu. S-au pus elementalii Pământului și i-au adaptat o mască de la un trântor mort în ceara stupului luna trecută. I-au ars cu flăcări magice toată gelatina-creier, i-au înțepat cei treisprezece mii de ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
său suav se oprea, sâcâitor, pe obrăjori sau pe năsucul din care fosăia, strâmbându-l În același timp cu gurița, Încercând și În final reușind parțial și aleatoriu, să Îndepărteze puful supărător de pe fața sa. Alteori, privirea Îi aluneca de la păduricea de stuf clătinat de frecventa adiere de vânt, către Întinsurile apei galben-verzi și atunci, În sufletul de copil suna un clopoțel fermecat, producându-se cutremure de fiori, prevestitoare a minunilor care nu vor Întârzia să apară. Se declanșau strigătele sugrumate
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
limba scoasă În colțul gurii, fapt care atesta o mare concentrare asupra artei sale, Ionel fixa capătul liber al fiecărui laț minuscul cu câte o micropană În fiecare din cele cincizeci de tăieturi ale scândurii, apoi se Îndepărtă, Își privi păduricea cu lațuri și pe nepotul său favorit (nu mai avea altul!): Ci zici, Prâsleo?! ?!, făcu băiatul mișcându-și capul intr-o parte. Știa că În asemenea situații vorbele trebuiesc evitate. Nu pricepea, nicidecum, cam care ar putea fi finalitatea scândurii
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
de viață și reliefuri felurite. Mi-a scos tocmai mie În cale acele locuri, pentru ca, pesemne, cutreierîndu le și admirîndu-le cu puterile cîte-mi rămăseseră, să iau aminte și să nu uit chipul lumii. Aveam la Îndemînă Pădurea cea Mare și Păduricea, coaste de dealuri, gîrla și bălțile ei, tăpșane cu iarbă, livezi, pante suite de vița-de-vie. Vinul, unul rosé, curgea din toate ulcelele. Îl știu de pe la cinci ani, cînd baciu’ Martin Baumgartner Îmi turna cîte un pahar În care punea o
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
mare. ― Sunteți gata, copii? - a Întrebat căpitanul, ca de fiecare dată când misiunea se anunța grea. ― Suntem gata, domnule căpitan - a răspuns Toader. ― Atunci, În flanc câte unul, după mine, marș! Am mers preț de două ceasuri. În marginea unei pădurici de pe malul unui heleșteu, ne-au Întâmpinat patru militari de la divizie. Între ei, era un colonel. După saluturile obișnuite, ofițerul a pornit să explice ce date au despre inamicul din fața noastră. ― Heleșteul acesta se găsește În capătul unui șes, care
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
continuat ceva mai Înviorat Petrică - În fața noastră era câmp deschis. Cel din urma șirului aproape că alerga, fiindcă altfel rămânea de căruță. La o vreme, au Început să apară pâlcuri de copaci. În cele din urmă, am intrat Într-o pădurice. Nu după multă vreme, ne-a Întâmpinat un ofițer de la divizie. „Bine ați venit, domnule căpitan. O să-mi permiteți să vă prezint pe scurt care sunt datele de care dispunem noi”. Ofițerul a scos harta și ne-a arătat detaliile
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
pânză nocturnă pentru înveselirea noastră, pentru a ne ține nouă de urât. Ce făceau ele toată ziua? Întreaga zi, cât ținea ziua invizibile se preschimbau și lângă noi, curioase, veneau. Timpul îl petreceau între noi, printre roze de soare, prin pădurici și ne priveau. Iar noaptea noi ne uitam la ele, le cercetam și mi le imaginam . Puterea ce stelele ne dădură fu mare, căci nemărginita imaginație, ingenioasele vise, sufletul ni-l încălzeau. Ce fu ceea ce noi văzurăm colo sus? Nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
venit iute la depozit să-l găsească pe Dondonel. Negăsindu-l, n-a mai stat pe gânduri și profitând de vacarmul ce se iscase în curtea omului, a rupt-o la fugă peste câmp, într-o direcție unde era o pădurice. Ajuns acolo s-a așezat ascuns după o tufă și se gândea la cauza incendiului. După un timp și-a dat seama că singurul vinovat de incendiul ivit nu poate să fie decât Dondonel. Timpul a trecut repede, soarele a
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
panoramică a acelei lumi care gravita în jurul „metropolelor” Budapesta și Belgrad, și care-și avea axul central într-un Arad real-mitologic, ale cărui puncte de maximă expresivitate le-am mai prins și eu: pădurea de la Ceala („Pădurița”, în textele Herminei, „Păduricea”, în vremea copilăriei mele), hotelul „Crucea Albă” (rebotezat „Ardealul”), „Schela” (actualul cartier Aradul Nou, cu populație majoritar germană chiar pe vremea copilăriei mele), bulevardul Andrassy (rebotezat Republicii) etc. Toate acestea sunt prezentate în carte cu bucuria celui care se știe
Literatura de scrin by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6571_a_7896]
-
număr al DILEMEI VECHI, istoricul Andrei Pippidi deplînge indolenta edililor față de arhitectură Bucureștiului. Situația nu e nouă, dar cum Cronicarul trece aproape zilnic pe lînga terenul viran consemnat în articol, merita să-l reproducem in extenso: „Pe Calea Victoriei crește o pădurice. Între Policlinica nr. 1 cu plata și clădirea de la colț cu Bdul Dacia, casa Cesianu de pe vremuri, acum încuiata, adică fostul cazinou, după ce fusese „teatrul satiric-muzical «Constantin Tănase»”, iar mai demult, pînă la sinuciderea lui Killinger, legația Reich-ului. Statul german
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4360_a_5685]
-
și de dolmuș (maxi-taxi) folosesc de fiecare dată alt traseu, poate în funcție de starea lor de spirit, un drum care ia curbe la 180 de grade printre tarabe cu suveniruri, ajunge aproape pe plajă, traversează cîmpuri foșnitoare și se pierde prin pădurici de conifere, locuri în care nu trebuie să fii surprins văzînd un falnic copac fix în mijlocul șoselei. într-o climă aridă (350 de zile însorite pe an, portocalele se coc prin decembrie, iarna plouă uneori), vegetația e sfântă. La robinet
Turcia pe care n-ați văzut-o by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Imaginative/15401_a_16726]
-
cum sunt morți cea mai mare parte a oamenilor, cea mai mare parte a timpului... Într-un spital, asta îți dă mai mult de gândit, moartea fiind ca la ea acasă. Jos, de la etajul doi se vede cureaua de pădure, păduricea, stejerișul, ce a mai rămas din codrul Vlăsiei de altădată și care trimite aerul ei curat, întremător, spre pacienții ieșiți pe terasă. N-am mai văzut atâți câini maidanezi și atâți guguștiuci, la un loc, ca-n codrul în miniatură
Panduri by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11163_a_12488]
-
vizuale, care nu necesită intermedierea traducerilor, este de Înțeles. Dar este clar că În România nu se Înțelege adevăratul impact transcultural al unor anume inițiative, ca cea amintită mai sus. Arta stradală (cu mesaj intenționat șocant - ponei roz cu svastică, pădurice de falusuri, cheie/falus pentru peștera/vagin, etc. - iconoclasm poate interesant pentru România actuala) nu impresionează pe nimeni În America care a trecut prin experimentalismul ăsta acum vreo 40 de ani... De fapt, street art este un overstatement ce descrie
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/79_a_214]
-
dumneata?! M-a prins iarnă fără lemne de foc! fragment din românul Pe apă sâmbetei - Furi, ai?! Hoț, deci! Furi de la stat! - Ba să-mi fie cu iertare! Am luat din salcâmii mei de pe coasta! Am acolo un pâlc de pădurice! - Ai, după cum spui?! Ei, bine, n-o să mai ai! O înscrii la colectiv! - Uite ce, domnule, cu colectivizarea asta: m-am gandit și răzgândit! Eu n-am ce face cu ea! Nu-mi trebuie! Cine vrea e treaba lui, eu
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/86_a_359]