82 matches
-
Spală-Varză. A venit ăia, cine-o fi fost ei, a spart, a luat și la ormă a pus foc și-a plecat ! Eeee, nu-ți spui ce-a putut să fie ! Că ieșise oamenii cu gălețile, turna, turna, și focu pălălaie, mai rău se-ntindea, de parcă turna gaz, nu apă ! Am zis că s-aprinde mahalaua și ardem ca șoarecii ! Ce fric-a fost pe noi, că eream bieți orfani, ne oploșisem la o vecină... — Da, așa îmi amintesc și eu din
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
patria-n cenușă). Văzând că Ilionul nu e decât vâlvătaie./ Pârjolul mistuie acoperișuri, corul se plânge că Troia se risipește ca fumul când bântuie năprasnic prin case/ pârjol și suliți dușmane. Cu o ultimă privire, Hecuba contemplă zidurile cuprinse de pălălăi ucigașe când praful și fumul suie spre cer. Puterea nimicitoare a focului distruge întreaga cetate. Imaginea dezastrului închipuit de Euripide se răsfrânge peste veacuri în piesa lui Nicolae Iorga. Eroina lui Iorga se aruncă în flăcările care mistuie Troia. Ca
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
cu ardezie, aveau de gând să le dea și cu aur, dar casele lor... Borți, nu case! Trăiau cu animalele! Făceau focul pe jos, În mijlocul singurei Încăperi, fumul ieșea... - Fumul nu prea ieșea!, zice mama. Când ieșea ceva, erau flăcări, pălălaie - și gata, bordeiul! - Locuiau În bordeie toți Mănenii? - Erau și case de oameni normali - a lui Moș Iacob, a lui Severin... - De asta a Întârziat ridicarea școlii, zice mama. A fost nevoie să-i Învețe taică-tău să-și facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ce i se citea pe chip drept superioritate, drept blazon, când un zâmbet apărut în colțul gurii era rapid despicat în patru și când i se părea că descoperă în el tot atâtea înțelesuri. Cum se mai încălzise singură la pălălaia focului aprins de ea, cum înflorea și se acoperea de victorii inexistente și cum nu existase alta mai fericită ca ea în ziua când îmbrăcase rochia de mireasă. Pe urmă traversase o perioadă de ambetare, timp în care el se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
se observe cu ochii lui, pentru o fracțiune de secundă măcar, ar fi înțeles pe dată adevărul. Dar așa, așa reușea să guste din prea plinul speranțelor înfiripate pe loc, reușea să fie conștientă de tulburarea din sânge. Sufletul ei... pălălaie arzând cu flacără mare! Sunt foarte presată, domnul meu, zise, de o mie și una de probleme, așa m-am obișnuit, ce să mai fac, să nu las viața să treacă la întâmplare, slujba mă solicită și ea enorm, acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vor înțelege că sunt oameni și se vor redresa printr-o împăcare tot în văzul lumii, dîndu-ne de înțeles că ura a obosit, forța otrăvită a cuvântului s-a consumat și că neînțelegerile nu sunt numai ale lor... Dar deodată pălălaia reizbucnea fără legătură, proaspătă, ca din senin, din amintire... Cum, mă, să-i spui tu ăluia că nu i-am dat fii-mi vițeaua pe care a crescut-o ea de mică trei ani de zile, și că i-am
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
avea gât unduit, cu o cravată strâmbă al cărei nod era pitit după aripa gulerului moale. Când ne oprirăm față în față, omul meu se clătină ca amețit de băutură. Pleoapele lăsate, prin care genele întredeschise îmi trimiteau sclipirile unor pălălăi lăuntrice, îi tremurau mereu: - „A.B.C.?” întrebă el. Și după răspunsul meu afirmativ pe care i-l dădui prin înclinarea capului, începu să-mi bâlbâie ca muții, ca să mă convingă, probabil, de covârșitoarea importanță a celor trei litere rostite totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
tare, mai întâi glasul lui Luis Sasada, apoi cel al părintelui Carvalho se stinseră brusc. Se mai auzeau doar șuierul vântului și pocnetul vreascurilor mistuite. La urmă, din fumul alb ce învăluia stâlpul lui Velasco, răsună un glas: — Am... trăit...! Pălălaia se domoli abia după multă vreme. Până atunci temnicerii și slujbașii rămaseră departe tremurând de frig. Chiar și după ce focul se stinse, cei trei stâlpi rămași fără osândiți, continuară să fumege încovoiați ca niște arcuri. Temnicerii adunară oasele și cenușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
să mă ndrume Dumnezeu cum să pătrund În biserică. Noutatea a izbucnit ca o flacără Îndelung Înăbușită și s-a răspîndit cu iuțeala focului purtat de vînt prin șire de paie uscate. Era o Împrejurare În care seceta bolșevică ajuta pălălaia să se Întindă. Într-o săptămînă, aproape Întreaga țară vorbea, În șoaptă ce-i drept, nu ca Înainte de război prin toate ziarele, de un nou Maglavit. Pișcăranii s-au Înghesuit cu toții În biserica lor Încă din acea sfîntă zi a
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
șters. Ședeam într-un camion deschis al cărui motor mergea cu gaz și care se chinuia la deal, când dintr-odată ne-a atacat un avion de vânătoare american, numit Jabo, venind în picaj, și a transformat camionul într-o pălălaie de flăcări, la scurt timp după ce eu, care văzusem Jabo-ul cum vine, sărisem de pe platformă și mă rostogolisem în șanțul de pe marginea drumului; turnată pentru un film de război cu titlul Când totul s-a făcut țăndări, scena ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
spate, care se canonește să rețină în poziția cu spatele la saltea, pe una dintre bestii. Cinstitele femei, fără să se dispună la analize temeinice, la despicarea firului în patru sau la divagații de reflecție, își scapără imaginația, care li se aprinde pălălaie, închipuindu-și că tocmai muncitorul lat în spate ar fi cel cu păcătosul gând de a-i răpi fecioria tinerei rătăcite printre ruine. Ridicându-și cu hărnicie mâinile lor de mame, de soții, de surori sau de simple tovarășe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
te scoate din bordei de fum, c-o ceață sângerie pe ochi, te face să icnești și să-ți dai bojocii afară, da’ foc totuși. - A, noi luminăm... - Nu, ne pârpălim. Ne mai iese din când în când câte-o pălălaie pe gât, suflăm noi cu putere, mai umflăm mușchi și obraji, dar ne ardem numai gingiile și gura, n-atinge pe nimeni... *** A înflorit un arbore ornamental în spate, lângă tancul de apă. E un copac înclinat, care pare oricând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
el pe atunci? - și l-a aruncat În sobă. Pe urmă și-a pus mănușile de lemne, a luat sticla de gaz, l-a udat, l-a acoperit cu cărbuni și a aruncat chibritul. Ai stat ciucită În fața sobei până când pălălaia dinăuntru s-a transformat În limbi tot mai mici care, cu ultimul trosnet mic, ca un sughiț, au dispărut sub mormanul de file Înnegrite. Legătura de piele și cărbunii ieftini lăsaseră În salon o putoare ca de pârțuri, mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
fi despicat cerul - a lovit tocmai copacul din fața noastră. Și era la un pas de noi”. ― Fantastic! - s-a minunat locotenentul. ― Săracul Traistă, a fost martor la un zbucium de neimaginat al cailor. Parcă îl aud: „Atunci a izbucnit o pălălaie ca din gurile iadului. Caii au sărit în două picioare, nechezând ca în fața unui balaur. Până să-i strunesc eu, au pornit într-un galop nebun, unul într-o parte și altul în cealaltă a copacului trăsnit, care ardea ca
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
a acestui guvern. Și așa cum scria cineva care cunoștea bine sistemul: „corupția din România nu este de-aia care trece cu o aspirină Bayer și un ceai Hapciu, ci aici trebuie dat cu napalm, iar apoi, când se mai domolește pălălaia, împrăștii șoricioaică și în final folosești radical, mitraliera”. Nu cred că a spus chiar așa, dar cred că nu-i bai, fondul este principalul. Oricum, chiar dacă mi-am propus ca să nu mă iau azi de MȘTC (adică Marele Șef de
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
fitile ba ici, ba acolo, fiindcă lumea-i mare, dar parcă-i și mai mare-i grădina lui Dumnezeu, care adăpostește pe cei săraci cu duhul. Și dacă pe undeva prinde o scânteie, suflă apoi în ea până se face pălălaie. Acum, cu penuria asta de puncte „fierbinți” pe glob, ce le-a trăsnit prin cap: să înlocuiască slugile lor pe care-i aveau prin țările din nordul Africii de 20-30 de ani cu altele mai puțin ruginite dar ștampilate ferm
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
acestui guvern. Și așa cum scria cineva, care cunoștea bine sistemul: „corupția din România nu este de-aia ușoară, care trece cu o aspirină Bayer și un ceai Hapciu, ci aici trebuie dat cu napalm, iar apoi, când se mai domolește pălălaia, împrăștii șoricioaică și în final, folosită direct mitraliera”. Nu cred că a spus chiar așa, dar cred că nu-i bai, fondul este principalul. Oricum, chiar dacă mi-am propus ca să nu mă iau azi de MȘTC (adică Marele Șef de
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
lui Sevgin. În dimineața când au început să trosnească geamurile cămăruței mele și ceasul de pe masă mi-a arătat ora, patru fără zece, fără să-mi mai apropii cadranul, că era lumină ca ziua, am sărit cu fața drept în pălălaia care se agita în fața ferestrei. În hol mă îneacă fumul, ușa cu geam abia se mai zărește, de-afară o aud pe bătrână urlând, mă orientez mai bine după urletul ei: Arză-v-ar focu’, să n-aveți parte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
văzut nimic, ca acum. S-a zis cu iel! Că Dumnezeu, ori Îngerii, te apără, da' numai cât se poate. Că și aici e cu limite... Nu-i vorba dă posibilități. Mai tre' să și meriți... Și atunci am văzut pălălaia. A dracului, Doamne iartă-mă, mi-am zis, uite ce i-a trecut pân cap. L-am și Întrebat, acolo sub brad: Dă ce făcuși asta, părinte. A zâmbit. Nici nu știu dacă a mai urcat... Io aș fi tăiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
staluri erau Îmbrăcați de seară - zări un bărbat cu un costum Norfolk cafeniu, care tocmai se așeza. Era George Bernard Shaw, care tocmai Începuse să facă cronică teatrală pentru Frank Harris În The Saturday Review. Recunoscu părul roșu ca o pălălaie și barba asortată, ca o limbă de foc, căci Îl ascultase vorbind la Întrunirile socialiștilor fabieni, cu mai mulți ani În urmă, pe când era student. Ignorarea codului vestimentar al teatrului era elocventă pentru radicalismul său neînfricat. Lui Herbert Îi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
acoperiș. Vântul a aruncat scânteile în gardul de alături. Într-o clipă s-au ridicat vecinii. Era prea târziu. Magazia lui Tănase, scrum. Acum îi ardeau lucrurile. Focul a trecut în spate, hrănit de furia vântului. Cerul se luminase de pălălaie. Vflvătaia roșie se întindea. - Arde! Arde! strigau zidarii. Trâmbe lungi de fum înecăcios se lăsau prin curți. Se simțea bine fierbințeala care venea dinspre casa gunoierului. Parcă răsărise soarele. Vecinii alergau la pompă cu căldările să le umple. Nu putură
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cunoscut și pe cetățeanu’ cu cartea? Venea omu’ acilea la Facultate și când trecea intra și la mine și lua smochine. Aveam atunci... Eram și io tânăr, mergea altfel afacerea... Aveam o combinație, așa, cum zice la poezie, foc și pălălaia sentimentului, cu una, tovarășa Manuela, de era fata lu’ tov. Aristrac, de la Comerțu’ Interior, și mă aproviziona prioritarist cu marfă de la sursă. Smochine de Smirna, d-alea pe ață, nu stâlcite la țiplă, cum aduce acuma. De amintirea lu’ dom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fi nuditatea. Flirtul - o avancronică a iubirii. Epoca noastră va conduce omenirea pe drumul iubirii. Sau va duce iubirea pe ultimul ei drum. Mint și îndrăgostiții. Dar în șoaptă. Tinerii privesc cu superioritatea statutului lor de îndrăgostiți. Iubirea este o pălălaie care îți frige inima, ori îți arde casa. FERICIRE Rezistă la intemperii fericirea cu formula chimică cea mai simplă. Am bănuiala că fericirea nu se află pe Pământ. Și nici sub el. Se pare că din Palatul Fericirii nu s-
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
fără suflare... dar, spre norocul meu, peste puțin...veni un fel de revărsat de zori, la început nelămurit, apoi mai luminos și mai limpede. În depărtare, dinspre Valea Horincei, se auzeau cucoșii pentru a treia oara... și, ca prin minune pălălaia albastru-verzuie s-a stins fără urmă, așa... deodată, ca și cum nici n-ar fi fost. Inima îmi bătea în piept nebunește. ...Comoara, ca toate comorile, era blestemată. Cine îndrăznea să o ridice de acolo se povestea din bătrâni, trebuia să jertfească
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
colo pe dealurile Fălciului până în vatra satului nostru, ar fi nenumărate întâmplări, multe din ele... legende, care merg și vor merge din gură în gură, cât va fi lumea, lume. După o vreme, boierul vorbi rar, privind și el, în pălălaia din gura sobei. În minte îmi vin acum cuvintele pline de înțelepciune ale lui Vlahuță... despre gândire... „...Multe lucruri minunate a lăsat Dumnezeu pe lume, cu multe și neprețuite daruri a mai înzestrat pe om, niciunul însă nu se poate
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]