107 matches
-
să adie din poiană în poiană. Bătaia copoilor răspunse răsunător: chiaf! chiaf! Se auziră și voci omenești. Și pe poteci, din lumină, intrară, cercetând cu ochii desișurile, doi oameni. Unul era „boierul“: se cunoștea după îmbrăcămintea de postav verde, după pălărioara cu pană de gaiță, după pușca curată și lucitoare, fără cucoașe. Era un bărbat tânăr încă, cu fața plină, roșcovană, cu puțină mustață bălaie, cu puțin pântece. Un om bine hrănit, cu obrazul mulțămit și cu ochii veseli. Celălalt, pădurarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
minte aceste judecăți, paznicul s-a mișcat înainte cu un pas ușor și nesimțit. Carabina și-a lăsat-o la locul ei, pe umărul stâng; n-avea ce face cu carabina. Însă, cu mâna dreaptă, și-a tras din cap pălărioara verde, împodobită cu pămătuf de păr - după moda paznicilor ardeleni - și s-a gândit să se arate deodată în vederea observatorului și să-l salute pe Traian întocmai ca un domn mare: —Servus, amice! Cu tot veninul de grijă și năcaz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
În drum spre masa mea îl zăresc pe dom’ Caraman, șeful secției de la gazetă. Lui îi dădeam articolașele spre publicare. E cu două damicele. Pe una o cunosc, donșoara Țapu, gagistă la teatrul de pe scurtătură. Cealaltă, mai împlinită, cu o pălărioară de ațică, ascultă moleșită de interes vorbele lui Caraman. Ezit, în drum spre masa mea, dacă să-l salut sau nu. Mă observă și-mi face semn. Donșoara Țapu îmi zâmbește și ea, cealaltă mă scrutează profesionist, din cap până în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ce va urma. Caraman mă va bea și de data asta, vom plăti nemțește doar consumația damicelelor, pe a lui o voi achita eu în contul celor doi poli cu care îmi plătea fiecare articolaș, el va rămâne apoi cu pălărioara cu ațică și eu voi pleca cu donșoara Țapu. Voi urca sus, în cabina ei de la teatru, două blocuri mai departe, intrarea prin gangul de la plăcintărie, voi sta o oră, apoi voi pleca spre casă. Sau spre o altă crâșmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Da’ mi-ajungea și de la deputați. Casa de pe Semicercului cu ce am făcut-o? Da’ am pierdut-o la naționalizare.“ WANDA. O doamnă grasă, cu picioarele umflate, roșii, cu șosete trei sferturi. Îmbrăcată țipător, cu rochii pline de volănașe, cu pălărioare de pai cu multe panglici și dantele, cu eșarfe lungi, vișinii sau roșii, spânzurându-i pe umeri. Fardată gros, tencuită, cu buze intens rujate în tonuri maronii. Vorbea subțire, pisicit, alintându-se parcă, cu multe interjecții și mirări din te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Simțea o sudoare rece la încheieturile mâinilor, pulsând-i. Apoi o voce supărată. „Carter, cine-i tipul ăsta? Ce caută aici?” Danny se întoarse, afișând un zâmbet pacificator; văzu un tip gras într-un smoching alb, jigărit, și cu o pălărioară „1950” cu steluțe verzi. „Detectivul Upshaw. Doctorul Katz?” Grasul începuse să ridice mâna, apoi o lăsă să cadă. „Ce faci cu cadavrul ăla? Cu ce drept vii aici și te bagi în munca mea?” Carter se făcu mic în spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
sau să meargă acasă, să doarmă și să viseze: Kathy Hudgens, Buddy Jastrow, casa pătată de sânge de pe aleea din Kern County. Ieșind pe rampa de preluare a morgii, privi înapoi. Ralph Carter împărțea banii de mită cu doctorul, în pălărioara de revelion CAPITOLUL DOI Locotenentul Mal Considine se uita la o fotografie înfățișându-i pe soția și fiul săi, încercând să nu se gândească la Buchenwald. Tocmai trecuse de 8:00 A.M.; Mal era în biroul lui de la Oficiul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
catifea se cobora pe sprâncene fără ca un fir răzleț să îndulcească obrazul bizar. . . Odată, ieșind târziu din magazin, am văzut-o plecând îmbrăcată cu un taior negru, simplu și cam uzat, dar tot elegant pe manechinul ei perfect, cu o pălărioară deformată, dar sub jachetă cu o bluză brodată luxos și cu o blană frumoasă la gât. S-a urcat într-un automobil larg, al cărui șofer îi făcuse un semn masonic. Mi s-a spus că e clienta de noapte
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
meu ținându-și respirația. Era una dintre cele mai frumoase femei pe care le-am văzut vreodată. Înveșmântat din cap până-n picioare în straiele văduviei, cu o rochie neagră, strâmtă, cu pantofi negri, cu tocuri de opt centimetri, și o pălărioară neagră pe vârful capului, cu o voaletă neagră și delicată, se preschimbase într-o incarnare a feminității absolute, ideea de feminin care depășește orice există pe tărâmul femeilor reale. Peruca arămie părea să fie păr natural; sânii păreau sâni adevărați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
așezat prea aproape de casă, dar aș fi putut să-l păcălesc pe funcționar dacă m-aș fi prezentat drept newyorkez, dându-i rând În față unei doamne În taior crem, cu o eșarfă lungă În jurul unui gât filiform, cu o pălărioară cloș peste o tunsoare băiețească. Un Citroën C6G din 1931 se prezenta doar În secțiune, bun ca model didactic, dar ridicol ca ascunzătoare. Să nu mai vorbim de mașina cu abur a lui Cugnot, imensă, cât un cazan sau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
o apropie de pat. Ea primi îmbrățișarea cu o gîngureală mulțumită, apoi se desfăcu ușor, șoptind: ― De ce nu ești cuminte? Vrei să-mi pară rău c-am intrat?... Nu se poate acuma, crede-mă! Altă dată! Ai răbdare! Își îndreptă pălărioara peste buclele aurii. Era cu spatele în ușă. Spre a evita un nou asalt, puse mâna pe clanță: ― Drăguț și cuminte, înțeles?... Fug. Trecusem numai ca să știe măicuța c-am fost aici... Pe curând, grăbitule! În urma ei rămase un surâs
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Pe urmă s-a gândit că de ce să fi făcut un drum degeaba numai fiindcă-i lipsește un chibrit. Și, totuși, Titu era singur! Vorbind mereu își rotea ochii prin odaie până ce descoperi pe masă, chiar lângă lumânarea aprinsă, o pălărioara de fetru ce părea o pată de umbră. Se întrerupse și, trăgând cu ochiul spre pălărie, făcu șiret: ― Craiule, craiule! Prins cu ușa, Titu Herdelea se înfurie: ― Ei, nu, te rog... Nu ți se pare că exagerezi?... Am sărit, ți-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vara aceea, i se explicase, Muti avea să rămână cu Papa la București, de-aceea la ferestre nu apăruse obișnuita hârtie albastră care se îngălbenea de soare până la întoarcere. Dar cuferele erau pregătite la scară și Yvonne gata îmbrăcată : cu pălărioara pe cap, cu pardesiul încheiat la toți nasturii, son sac à main atârnându-i la încheietura fragilă. Gata îmbrăcată, rezemată stângaci de ușa albă și înaltă a dormitorului - întredeschisă. — Yvoonne ! se auzise de jos vocea lui Muti. Probabil era lângă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mai propus pe urmă, Muti s-a eschivat sau chiar a refuzat : își pierduse, biata de ea, entuzi asmul... Dezbracă paltonul, traversează hall-ul, intră în antreu, agață paltonul în cuier. De enervare, un mușchi îi zvâcnește pe obrazul stâng. Ia pălărioara de fetru și vulpea, urcă scara, deschide ușa la dormitor, deschide ușa șifonierului, le așază pe amândouă cu grijă pe raftul de sus. Oftează. Până la urmă, ai să vezi că va ajunge să-i dea și banii. Afurisită babă ! — Ei
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
orașului. Nici lor, la fel ca și tatălui lor, nu părea să le pese ce crede despre ele lumea de pe stradă. Melisa sau Marilena? putea fi văzută umblând vara într-o rochie ușoară, de muselină și pe cap cu o pălărioară croșetată, cu boruri ondulate și pleoștite, care îi aruncau o umbră misterioasă peste fața îndulcită de un zâmbet interior. O lăsai să treacă de tine și te uitai în urma ei. Și ce vedeai? O siluetă armonioasă, perfect verticală fără a
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Constantinopole Street, în taxi se instalase o tăcere ostilă, întreruptă doar când șoferul ceru plata. Pe când Ignatius se trudea furios să se extragă din taxi, o văzu venind pe stradă pe mama lui. Era îmbrăcată cu scurta ei roșie, iar pălărioara, tot roșie, îi cădea mereu peste un ochi făcând-o să semene cu o mică refugiată din filmul serial Golddiggers. Ignatius constată dezamăgit că își adăugase o pată de culoare prinzându-și o panseluță ofilită pe reverul jachetei. Pantofii ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
termine confesiunea. Mai urmărea, cu coada ochiului, ce mai făcea neastâmpărata aceea de Scheihainimé. Răsturnată pe o sofa neagră, ciugulea un ciorchine de strugure, cu boabe mari, rozulii, aproape sângerii. Într-o oglindă cu ape verzulii, un ins cu o pălărioară roșie, cu un pardesiu maron, cu guler de jder, se hlizea către un nevăzut, făcându-i aceluia semn vesel cu o revistă ce-o avea în mâna înmănușată. Rafilă, nedumerit, gemea, din când în cînd, scărpinându-se cu o riglă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cutii de chibrituri, dar piuiau, când le țineai aplecate. Și sâmburi de măsline. Și pământul ăla ars, să nu te bage la idei, oare ce să fi fost în boscheți?... Mai privi spre ecranul computerului. Nu cumva insul acela, cu pălărioară roșie, cu un pardesiu maron, cu guler de jder, ieșise din oglindă și se drăgănea cu Scheihainimé? Nu. Cadâna adormise, cu ciorchinele pe piept și cu șalvarii învăluind-o ca un mătăsos cerșaf. Insul tot agita revista aceea, ca și cum i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
din agenția de publicitate, dar nu putu să identifice pe cineva anume. Toți tăceau, preocupați parcă numai de treptele pe care le mai aveau de urcat. La colțul scărilor, la etajul întâi, dinspre „Balneo-Fizeo-Trapie“, lângă telefon, un ins cu o pălărioară roșie, cu un pardesiu maron, cu guler de jder, îi făcu vesel semn cu o revistă ce-o avea în mâna înmănușată. „Stai că vin“, parcă i-ar fi spus insul acela. Îl privi nedumerit. Nu-l cunoștea. Acela împunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
scării. Atunci îl zări și el pe insul de la telefon. Cocoțase revista pe telefon. O recunoscu imediat: Flacăra, numărul acela din preajma Festivalului din ’53, când îi puseseră fotografia pe prima copertă, după ce câștigase concursul de afișe antiamericane. Insul își scosese pălărioara roșie și își lustruia cu o batistă mare, galbenă cu dungi verzi, cornițele. Transpirase. Sudoarea însă nu se prelingea. Înghețată, poleise cornițele cu o pojghiță lucioasă, verzulie. „Dom Condrat! Aspasia, vară-mea...“, strigă insul, răspicat, mustrător. Vocea sa guturală, trecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Africa de Sud, unde cumnata primarului deschisese o reprezenanță comercială, profilată pe achiziționat struți de montă. Sună telefonul. Unduind, ca și cum ar mai fi dansat la pieptul părosului necunoscut, Valentina se îndreptă spre sufragerie. Își aminti că i-ar fi trebuit și o pălărioară.Cotrobăi în rafturile de sus ale șifonierului și o alese, în cele din urmă, pe aceea crem, din ațică, cu o pamblică lată, roz. Și-o potrivi, strângându-și mlădițele din vârf într-un coc înălțat. Nu-i stătea rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și o alese, în cele din urmă, pe aceea crem, din ațică, cu o pamblică lată, roz. Și-o potrivi, strângându-și mlădițele din vârf într-un coc înălțat. Nu-i stătea rău, chiar așa, în pielea goală, numai cu pălărioara în creștet. Telefonul zbârnâia insistent. Răspunse în cele din urmă. Rozalia, vara sa. Băuse iarăși. Îi tremura vocea. Abia deslușeai cuvintele printre sughițuri. - Vali, scapă-mă. Nu mai pot! Vrea de-adevăratele să mă omoare. Azi dimineață mă pornisem spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
răspunse. Trânti receptorul și se întoarse în dormitor, fredonând aceeași melodie a lui Aznavour. Se hotărâse. Avea să-și pună blugii aceia reiați, cumpărați în Egipt în urmă cu doi ani, în ultima lor ieșire. O bluză albă și cu pălărioara crem se potriveau de minune cu noua ei înfățișare. Se îmbrăcă. Pendula de pe hol bătu de zece ori. Mai avea deci jumătate de oră până să iasă. Opera era la o aruncătură de băț. Nu făcea, pe jos, mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
muiată în albastrul închis al apelor coclite. Își săltă pălăria de paie de orez, model „Los Paraguayos“ în turneul din vara lui 1963 la Urlați, și făcu un semn spre zidul de trestii. Apăru mai întâi un ins cu o pălărioară roșie, cu un pardesiu maron, cu guler de jder. Avea în buzunar o revistă făcută sul. Se ștergea pe față cu o batistă mare, galbenă cu dungi verzi ținută în mâna stângă înmănușată. Celălalt, înalt, bine făcut, cu o umbrelă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ale poporului său... În urmă cu vreo trei zile, prezentul Brav Conducător fugise incognito dintr-o vizită de lucru din județul Satu-Mare. Și, căptușit într-un postav gros, vernil, de pădurar, c-o călcătură de bărbat încă tânăr, c-o pălărioară de vânător și-o mustăcioară ce le înnebunea și scotea, uneori, tot bâzdâcul din muierile trecute de 40 de ani, colindase așezările, dinspre Satu-Mare, către Dâmbovița. Se băgase prin case de văduve. Înnoptase prin gări. Se întreținuse cu drojdierii și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]