95 matches
-
pestrița mare ("Dendrocopus major"), ciocănitoare neagră ("Drycopus martius"), privighetoare ("Luscinia megarhynchos"), gaița ("Garrulus glandarius"), mierla ("Turdus merula"), mierla de apă ("Cinclus cinclus"), cioară de semănătura ("Corvus frugilegus"), rândunica ("Tachycineta bicolor"), vrabie ("Passer domesticus"), cuc ("Cuculus canorulus"), cinteza ("Fringilla coelebs"), uliu păsărar ("Accipiter nisus"); Reptile și amfibieni: șopârla de câmp ("Lacerta agilis agilis"), gușter ("Lacerta viridis viridis"), șarpele orb ("Anguis fragilis"), broască roșie ("Rană temporaria"), buhai de baltă cu burtă roșie ("Bombina bombina"), buhai de baltă cu burtă galbenă ("bombina veriegata"), broască
Munții Meseș () [Corola-website/Science/306286_a_307615]
-
popândăul, șoarecele de mișuna, iar la Malcoci a fost identificat șoarecele săritor de stepa, orbetele mic, hamsterul dobrogean, cârtita. Păsări un numar forate mare de specii: ghionoaiele, ciocănitoarele, ciuful de pădure, pițigoii, silviile, cinteza, florintele, sticletele, câneparul, sturzul cântător, uliul păsărar, șoarecele comun, porumbelul de scorbura, coțofana, gaița, prepelița, potârnichea. Raportat la extinderea Dobrogei numai în Podișul Dobrogei de Nord cuibăresc ciocănitoarea neagră, ciocănitoarea cu spatele alb, pițigoiul sur, silvia de zăvoi, pitulicea mică, cănărașul, sturzul de vâsc, mierla de piatră
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
transilvan ("Pholidoptera transsylvanica"), croitorul mare al stejarului ("Cerambyx cerdo"); Păsări (migratoare și de pasaj) protejate prin "Directivei Consiliului European" 147/CE din 30 noiembrie 2009 (privind conservarea păsărilor sălbatice): acvilă țipătoare mică ("Aquila pomarina"), acvilă de munte ("Aquila chrysaetos"), uliu păsărar ("Accipiter nisus"), pescăruș albastru ("Alcedo atthis"), stârc cenușiu ("Ardea cinerea"), rață mare ("Anas platyrhynchos"), fluierar de munte ("Actitis hypoleucos"), cucuvea ("Athene noctua"), ciuf de pădure ("Asio otus"), lăstun mare ("Apus apus"), ciocârlia de câmp ("Alauda arvensis"), fâsă de pădure ("Anthus
Parcul Natural Vânători-Neamț () [Corola-website/Science/313064_a_314393]
-
multe "capete de expresie" sau portrete, cum sunt cele ale doctorului Ion Nanu Muscel, al soției și al fiului acestuia. Dintre portretele care prin compoziția lor pot fi alăturate de tipuri și scene de gen se disting cele intitulate "Învățătorii, Păsărarul, Colomba, Pui de oltean, , Acalmie" și "Copil în soare", ele fiind expuse cu ocazia expoziției retrospective din anul 1936. Calitățile de portretist, dau măsura măestriei pictorului în portretul de grup intitulat "Misiții", cunoscut și sub numele de "Samsarii". Privind această
Apcar Baltazar () [Corola-website/Science/315458_a_316787]
-
imperială din Sfântul Imperiu Roman, ca succesoare a dinastiei dinastiei carolingiene a francilor și care este recunoscută în general ca fondatoare a imperiului medieval romano-german, oficial cunoscut ca Sfântul Imperiu Roman. Deși nu a fost niciodată uns împărat, Henric I "Păsărarul" (Heinrich), duce de Saxonia, este considerat fondatorul dinastiei imperiale germane, întrucât alegerea sa ca rege al Germaniei a făcut posibil ca fiul său, Otto I să ajungă împărat. Începând cu Otto I, cei mai mulți regi ai Germaniei erau încoronați de papă
Dinastia Ottoniană () [Corola-website/Science/325338_a_326667]
-
de Meissen, anume teritoriul de la răsărit de râul Elba până la râul Saale, un teritoriu locuit de triburile slavilor. Ulterior, "Marca Thuringiei" a fost numită ca "Marca sorabă". În 928 sau 929, în timpul campaniei împotriva slavilor Glomacze, regele german Henric I "Păsărarul" a construit un castel pe o colină ce străjuia Elba. Viitorul Albrechtsburg a fost atunci numit Meissen, după râul Meisa. Curând s-a dezvoltat acolo un oraș, la poalele fortăreței. Cu toate acestea, Henric nu a întreprins nicio acțiune de
Marca de Meissen () [Corola-website/Science/325377_a_326706]
-
preluat numele devenind Marca lui .La jumătatea secolului al X-lea el a fost conducătorul a ceea ce se cunoaște sub numele de "Drang nach Osten" (expansiunea germană în răsărit). Gero era fiul markgrafului Thietmar, tutore al regelui Germaniei Henric I "Păsărarul". În continuare, Gero a fost numit de către regele Otto I "cel Mare" pentru a-i succeda fratelui său, Siegfried în pozițiile de conte și markgraf în districtul de la frontiera cu triburile venzilor de pe valea inferioară a râului Saale, în 937
Gero () [Corola-website/Science/325381_a_326710]
-
condus de Unni de Bremen pentru a adera la cauza sa în 916 cu ocazia sinodului de la Hohenaltheim nu a întrunit rezultatul scontat. După câteva ciocniri armate, Conrad a reușit cel puțin să ajungă la negocieri cu ducele Henric I "Păsărarul" de Saxonia. Cu toate acestea, ducii revoltați din Suabia, Erchanger (executat în 917) și Burchard al II-lea constituiau o continuă amenințare, ca și ducele Arnulf cel Rău de Bavaria. Grav rănit în una dintre confruntările militare cu Arnulf, Conrad
Conrad I al Germaniei () [Corola-website/Science/325403_a_326732]
-
abației Sf. Emmeram din Regensburg, acolo unde se afla îngropat și tatăl său. Moartea sa a condus la sfârșitul ramurii răsăritene a dinastiei Carolingiene. Vidul de putere creat în Francia răsăriteană a fost până la urmă umplut de către familia lui Henric "Păsărarul", văr al lui Ludovic și întemeietor al dinastiei Ottoniene. Înainte de Henric însă, ducii din Francia de est s-au întrunit pentru a-l alege pe ducele Conrad de Franconia ca rege al Germaniei, pentru a se opune regelui din Francia
Ludovic Copilul () [Corola-website/Science/325402_a_326731]
-
mare ("Dendrocopos major"), pănțărușul ("Troglodytes troglodytes") sau pițigoiul albastru ("Cyanistes caeruleus"), de pe fiind obsevate printre păsările care cuibăresc în pădure și păsări răpitoare diurne. Cel mai frecvent zărit este șorecarul comun ("Buteo buteo"), dar se mai pot vedea și uliul păsărar ("Accipiter nisus"), vânturelul roșu ("Falco tinnunculus"), uliul porumbar ("Accipiter gentilis") și uneori și acvila țipătoare mică ("Aquila pomarina"). Mamifere care trăiesc în pădurile care înconjoară Piatra Șoimilor sunt: veverița roșcată ("Sciurus vulgaris"), pârșul mare ("Glis glis"), ariciul ("Erinaceus roumanicus"), căprioara
Piatra Șoimilor () [Corola-website/Science/325463_a_326792]
-
și asigură condiții de hrană și cuibărire mai multor păsări protejate enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 147/ CE din 30 noiembrie 2009, privind conservarea păsărilor sălbatice. Specii de păsări: uliu cu picioare scurte ("Accipiter brevipes"), uliu păsărar ("Accipiter nisus"), lăcarul mare ("Acrocephalus arundinaceus"), lăcarul de mlaștină ("Acrocephalus palustris"), lăcarul de rogoz ("Acrocephalus schoenobaenus"), lăcarul de lac ("Acrocephalus scirpaceus"), fluierar de munte ("Actitis hypoleucos"), ciocârlie-de-câmp ("Alauda arvensis"),pescăruș albastru ("Alcedo atthis"), rață sulițar ("Anas acuta"), rață lingurar ("Anas
Parcul Natural Comana () [Corola-website/Science/324326_a_325655]
-
Mamifere cu specii de: urs brun ("Ursus arctos"), lup ("Caniș lupus"), râs ("Lynx lynx"), vulpe ("Vulpes vulpes"); Specii de păsări protejate prin "Directivă Consiliului European" 2009/147/CE (anexă I-a) din 30 noiembrie 2009 (privind conservarea păsărilor sălbatice): uliu păsărar ("Accipiter nisus"), acvilă-țipătoare-mică ("Aquila pomarina"), acvila de munte ("Aquila chrysaetos"), soim călător ("Falco peregrinus"), muscar-gulerat ("Ficedula albicollis"), ciocănitoare cu spate alb ("Dendrocopos leucotos"), ciocănitoare neagră ("Dryocopus martius"), ciocănitoarea verzuie ("Picuș canus"), ciocârlia de pădure ("Lullula arborea"), viespar ("Pernis apivorus"), alunarul
Cheile Siloșului () [Corola-website/Science/325576_a_326905]
-
Henric I (n. 919/921 - d. 1 noiembrie 955) a fost duce de Bavaria. Henric era cel de al doilea fiu al regelui Germaniei Henric I "Păsărarul" cu soția sa Matilda de Ringelheim. El a încercat să provoace o revoltă împotriva fratelui său mai mare, noul rege Otto I "cel Mare" în 938, fiind în alianță cu Eberhard de Franconia și Gilbert de Lorena, considerând că tronul
Henric I de Bavaria () [Corola-website/Science/325241_a_326570]
-
căsătorit cu Liutgarda. La moartea tatălui său, Eberhard i-a preluat succesiunea, însă imediat după aceea a intrat în conflict cu regele Otto I "cel Mare", care s-a opus privilegiilor acordate lui Arnulf de către antecesorul său, regele Henric I "Păsărarul". În două campanii din anul 938, primpvara și toamna, Otto l-a înfrânt pe Eberhard și l-a surghiunit. În loc l-a impus pe unchiul lui Eberhard, Berthold, pe atunci duce de Carintia. Locul de surghiun al lui Eberhard și
Eberhard de Bavaria () [Corola-website/Science/325282_a_326611]
-
Winterthur Rudolf a fost înfrânt de către Burchard, care astfel a consolidat puterea ducatului și l-a silit pe regele burgund să renunțe la pretențiile sale teritoriale. În același an, el l-a recunoscut pe noul rege ales al Germaniei, Henric "Păsărarul", pe atunci duce de Saxonia. În schimb, Henric i-a acordat lui Burchard drepturile de taxare și de învestitură a episcopilor și abaților din Ducatul de Suabia. În 922, Burchard și-a căsătorit fiica, Bertha cu fostul inamic, Rudolf de
Burchard al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325290_a_326619]
-
(n. cca. 913-d. 5 mai 984) a fost fiica regelui Germaniei Henric I "Păsărarul", cu Matilda de Ringelheim. Gerberga a fost căsătorită prima dată cu ducele Gilbert de Lorena, cu care a avut patru copii: A doua căsătorie a fost cu regele Ludovic al IV-lea al Franței, în 939, cu care a avut
Gerberga de Saxonia () [Corola-website/Science/325298_a_326627]
-
clusii") și degetăruț ("Soldanella hungarica"). Fauna este una caracteristică zonelor înalte ale Carpaților Orientali, alcătuită din mamifere, păsări și insecte, cu specii de cerb ("Cervus elaphus"), mistreț ("Sus scrofa"), căprioară ("Capreolus capreolus"), urs brun ("Ursus arctos"), corb, ("Corvus corax"), uliu păsărar ("Accipiter nisus"), ieruncă ("Tetrasts bonasia"), acvilă-țipătoare-mică ("Aquila pomarina"), mierlă de apă ("Cinclus cinclus"), mierlă ("Turdus merula"), codobatură ("Motacilla alba"), fluierar-de-munte ("Tringa hypoleucos"), codobatură-de-munte ("Motacilla cinerea"), ciocănitoare-de-munte ("Pycoides tridactylus"). În vecinătatea rezervației naturale se află mai multe obiective de interes turistic
Poiana cu narcise Tomnatec - Sehleanu () [Corola-website/Science/324824_a_326153]
-
30 noiembrie 2009 și "Directivă 79/409/CEE" din 2 aprilie 1979 (privind conservarea păsărilor sălbatice): acvila de munte ("Aquila chrysaetos"), șorecar comun ("Buteo buteo"), cocos de munte ("Tetrao urogallus"), cocos de mesteacăn ("Lyrurus tetrix"), uliu porumbar ("Accipiter gentilis"), uliu păsărar ("Accipiter nisus"), ierunca ("Tetrasts bonasia"), acvilă-țipătoare-mică ("Aquila pomarina"), corb ("Corvus corax"), soim călător ("Falco peregrinus"), barza albă ("Ciconia ciconia"), barza neagră ("Ciconia nigra"), mierla de apă ("Cinclus cinclus"), mierla ("Turdus merula"), codobatura ("Motacilla albă"), fluierar-de-munte ("Tringa hypoleucos"), codobatură-de-munte ("Motacilla cinerea
Parcul Natural Munții Maramureșului () [Corola-website/Science/324814_a_326143]
-
și Carintia sub o singură domnie, sub dinastia Luitpoldingi. Regele Germaniei, Conrad I l-a atacat pe Arnulf după ce acesta refuzase să îi recunoască supremația, însă expediția a eșuat. În 920, succesorul lui Conrad I pe tronul Germaniei, Henric I "Păsărarul" din dinastia ottonilor, l-a recunoscut pe Arnulf "cel Pleșuv", confirmându-i și dreptul de a numi episcopi, de a bate monedă și de a emite legi. Un conflict cu puterea centrală a izbucnit avându-i ca protagoniști pe fiul
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
confirmându-i și dreptul de a numi episcopi, de a bate monedă și de a emite legi. Un conflict cu puterea centrală a izbucnit avându-i ca protagoniști pe fiul și totodată succesorul lui Arnulf Eberhard și fiul lui Henric "Păsărarul", Otto "cel Mare". Eberhard s-a dovedit mai puțin norocos decât tatăl său, încât a fost nevoit în 938 să fugă din Bavaria, pe care Otto a acordat-o (cu privilegii reduse) unchiului lui Arnulf, Berthold I. De asemenea, Otto
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
a Saxoniei, mărginită de râul Oker, în 804 și respectiv 815. Ducatul medieval de Saxonia a fost divizat în districtele Estfalia ("Ostfalahi"), Westfalia și Angria (Engern). Teritoriul estfalian din zona lanțului muntos Harz a constituit pământul ereditar al lui Henric "Păsărarul", primul duce de Saxonia devenit ulterior, în 919, rege al Germaniei și ai cărui descendenți au reprezentat Dinastia Ottoniană. Această dinastie a lăsat în urmă mai multe abații și castele edificate în stilul romanic, alături de orașele medievale Goslar și Quedlinburg
Estfalia () [Corola-website/Science/328060_a_329389]
-
Dat fiind că teritoriul estfalian se mprginea cu pământurile locuite de slavii polabi de dincolo de râurile Elba și Saale, el a devenit teritoriul din care a pornit extinderea germană către răsărit ("Ostsiedlung"), începută prin invaziile promovate de regele Henric I "Păsărarul" și continuate de markgrafii saxoni. După ce ducele Henric Leul din dinastia Welfilor a fost plasat sub interdict imperial în 1180, Estfalia a fost tot mai mult subdivizată în state mai mici, printre care Ducatul Welf de Braunschweig-Lüneburg și comitatele de
Estfalia () [Corola-website/Science/328060_a_329389]
-
tratatul de la Heiligen cu Carol cel Mare în 811, în virtutea căruia Eider ar fi urmat să marcheze granița dintre Danemarca și Francia. Totuși, dispute între cele două părți vor continua vreme de peste un secol, până când regele Franciei Răsăritene, Henric I "Păsărarul", a învins în cele din urmă forțele daneze ale regelui Gnupa la Hedeby, în 934. După moartea lui Carol cel Mare din 814, saxonii nordalbingieni au fost iertați, iar pământurile le-au fost restituite de la obodriți. Potrivit unora dintre surse
Nordalbingia () [Corola-website/Science/328066_a_329395]
-
l-a înfrânt pe arhiepiscopul Hugo, fiul lui Herbert. Ca urmare, Artaud a devenit noul arhiepiscop de Reims. În continuare, pe parcursul a trei ani, Herbert al II-lea a pierdut Vitry, Laon, Château-Thierry și Soissons. Intervenția aliatului său, Henric I "Păsărarul", regele Germaniei, i-a permis să își recupereze stăpânirile (exceptând Rheims și Laon) în schimbul supunerii sale față de regele Raoul. Ulterior, Herbert s-a aliat cu Hugo cel Mare și cu ducele Guillaume "Spadă Lungă" de Normandia împotriva regelui Ludovic al
Herbert al II-lea de Vermandois () [Corola-website/Science/328407_a_329736]
-
declarații însă îndoielnic. Soția lui Otto a fost Hathui de Babenberg (d. 903), fiica lui Henric de Franconia. Cei doi au avyut doi fii, Thankmar și Liudolf, care s-au stins înaintea lui, însă cel de al treilea fiu Henric "Păsărarul" a reușit să îi succeadă lui Otto ca duce de Saxonia, iar ulterior a fost ales ca rege al Germaniei. Fiica sa Oda s-a căsătorit cu regele carolingian Zwentibold de Lotharingia. Otto a fost înmormântat în biserica abației de
Otto I de Saxonia () [Corola-website/Science/327952_a_329281]