267 matches
-
la Fata din dafin), va izbuti notabile remake-uri, recuperând embleme, măști (extrem de „productivă” cea a cheleșului), integrând surse, triind motive, diverse ca factură și tipologie. Umorul blajin reanimă, în fine, în Mici povestiri despre oameni mari (1981), anecdotica instructiv-cordială, verva păstoasă, duhul boem și destins al unui București de odinioară: lume pestriță, cafenele, simigerii (a lui „Kir Sotir”, „la Agop”, în Calea Moșilor), instituții cu faimă și oameni „cari au fost”, agitația de o clipă a urbei, ambianța balcanică. Trecerea timpului
BAJENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285555_a_286884]
-
abia în 1935, stabilindu-se în Dobrogea. Publică sporadic în revistele de literatură dintre cele două războaie mondiale. Debutează editorial în 1972, la insistențele prietenilor, cu poemele din Lampadoforie. Autorul făcea apel la mitologie și istorie, într-o limbă românească păstoasă, amintind de Cuvinte potrivite, și cultiva metafora arborescentă, vrând să dea lirismului o perspectivă pronunțat existențială. Profund și meditativ vrea să fie întregul lui discurs liric și în culegerile ce au urmat: Lâna de aur (1975), Inscripții rupestre (1981), Arbori
CARATANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286102_a_287431]
-
cu fratele meu, Împreună de la Începuturile lumii, așezați pe pluta noastră de ovule. Fiecare În câte-o membrană transparentă, fiecare Însemnat cu ora lui - sau a ei ( În cazul meu ambele) - de naștere. Priviți-l pe Capitolul Unsprezece, Întotdeauna la fel de păstos și chel de la vârsta de douăzeci și trei de ani: e un homuncul perfect. Craniul pronunțat indică viitoarele sale abilități matematice și mecanice. Paloarea nesănătoasă sugerează boala lui Crohn pe care o s-o aibă mai târziu. Alături de el iată-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
era încovoiată cu vârful pe capătul moale al cerului gurii. Am derulat-o, am înghițit și m-am întors spre doamnă. Avea în jurul a cincizeci de ani, era îmbrăcată elegant și cu gust. Pe față își întinsese un fard gros, păstos, ca o clătită. I-am răspuns că nu - nu eram. M-a privit o clipă cu ochii mijiți și mi-a declarat că semăn ca două picături de apă cu băiatul Celiei Briganza. Mai ales la gură. Am încercat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
soțul ei: — Mai e, pe aici prin apropiere, un Longchamps, dar nu știu pe unde. — Nici eu, a adăugat doamna Silsburn. Părea gata să izbucnească în lacrimi. Pe frunte și deasupra buzei de sus, transpirația izbutise să răzbească prin fardul păstos. Strângea sub brațul stâng o poșetă neagră de lac. O ținea de parc-ar fi fost o păpușă preferată, iar ea, o nefericită copiliță rătăcită, pudrată și rujată în mod experimental. — Și aici n-o să găsim un taxi, orice-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
tot în fața bibliotecii. Răsfoia paginile unei cărți pe care o scosese din raft, aparent absorbit de ea. (Niciodată n-am putut descoperi ce carte era.) Doamna Silsburn părea să-și fi revenit considerabil, era chiar împrospătată, cu fardul de clătită păstoasă de curând refăcut, mi-am spus eu, și ședea acum pe canapea, în colțul cel mai îndepărtat de unchiul tatălui miresei. Se uita într-o revistă. — O, ce bine! a exclamat cu o voce de salon, când a văzut tava
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
de sare care, în mijloc, avea deseori o grosime de mai mulți metri. Adesea, curentele subterane de ape cu salpetru le alimentau când ploua, și în felul acesta în apropierea malurilor se forma o zonă de nisip umed și sălciu, păstos, pe care soarele îl ardea până îl transforma într-o crustă tare, precum coaja unei pâini proaspăt scoase din cuptor. Această crustă prezenta pericolul că se putea crăpa în orice moment, azvârlind călătorul într-o masă ce amintea de untul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
căută o piatră mare, o ridică cu amândouă mâinile și o lăsă să cadă în fundul lacului. Așa cum se aștepta, când ajunse jos, piatra sparse crusta arsă de soare și dispăru de îndată. Prin gaura făcută țâșni imediat, bolborosind, o masă păstoasă de culoare maro-deschis. Continuă să arunce pietre, la o distanță din ce în ce mai mare de marginea prăpăstioasă, până când, la vreo treizeci de metri, începură să salte fără să perforeze stratul de sare. Se aplecă în față, pe buza salinei, își întinse cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
duminica aia Rafael ieșise cu soră-sa, puțin după prânz, într-o plimbare, spre secția de votare amenajată într-o școală generală, și ciopor de lume pe străzi, mai multă decât în alte duminici, o lume însuflețită de o zarvă păstoasă și de soarele iute al amiezii, care făcea să fiarbă sângele și să se zbată-n priviri, gata parcă să sară pe zidurile afumate ale blocurilor inscripționate cu lozinci suprapuse, șterse și modificate în fel și chip, spoite cu bidineaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
covrigărie, brutărie și pâine pe vatră, magazin de produse naturiste și hrană pentru animale, café-bar și Night-Club Harlem, cu striptease și fitness și saună, și solar, și cosmetică, și accesorii pentru autoturisme... Umblă ca-n transă dizolvându-se în agitația păstoasă, îndepărtându-se și totodată ținând aproape de Mărgărit, care-l duce la niște mese cu scaune din plastic, răsfirate pe pietriș, printre copacii de lângă un bloc. Este un grătar de mici aici și un bar într-un apartament de la parter, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
contrariat. —Ce-i cu mine? Sosește somonul, pe care l-am cerut la recomandarea lui Matt. Arată extraordinar: roz și uleios, cu o crustă aurie, cu garnitură de linte înăbușită, destul de moale să ți se topească în gură, dar nu păstoasă. Oftez în semn de apreciere după ce iau prima înghițitură. Oricum, mâncarea nu mă face să uit unde mă oprisem. Vreau să-l fac să vorbească despre el. Am comandat un pahar cu vin alb, dar nu mă grăbesc să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
un ara superb, din ghearele motanului. Cu Horus la sub-braț, inert ca un rucsac, Vierme contină să arunce asiduu cu anafură, ca o morișcă, fără să-și conștientizeze gesturile, până când cele patru pisici agresoare pier, care-cum-și-pe-unde-apucă, topindu-se în întunericul păstos, de primprejur. S-a ales praful de păsăroi! Și de biștarii voștri! Păcat... se căinează el, depunând trupușorul zmotocit al papagalului, lângă umărul drept al lui Nae, care geme stins. Au... Au... Au... A-um...! Au... răsuflă Horus. Ce e? Mai
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
cu multă vreme în urmă, tânărul artist ennistonian Ned Larkin, o descoperire a lui Geoffrey Stillowen, pictase scene de grădină estompate, în culori pastel. Picturile reprezentau vag grădina Belmont. arborele ginkgo, bradul, fagul arămiu, mestecenii care căpătaseră acum un aspect păstos, priveliști îndepărtate ale Papucului. În salon se găseau și portrete, în aceeași manieră, ale membrilor familiei, în costumele diverselor perioade și în atitudini desuete, pe fonduri luminoase de un auriu șters. Geoffrey Stillowen, tânăr și blond, în costum alb de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
bisericii friguroase St. Paul din Victoria Park, la slujba de la opt dimineața (la care asistă foarte puțină lume). Rostise de nenumărate ori, încă din copilărie, aceleași cuvinte, le molfăise, le tocise cu limba și cu buzele, până deveniseră moi și păstoase, dar nu complet lipsite de greutate. Nu-și bătea ea capul cu mânia și supărarea lui Dumnezeu, știa, instinctiv, că așa ceva nu există. Povara păcatelor, însă, era altă poveste: exista o povară și o amintire dureroasă, suferință și frustrare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
frecvența loviturilor din ce în ce mai des. Aceasta, de obicei, ducea la un haos și mai mare, care se manifesta acum și sub formă de durere. Dureri de umeri, de spate și de mîini. Bătături care se spărgeau și puteai simți un lichid păstos și lipsit de culoare, mai subțire decît sîngele și mai gros decît apa, scurgîndu-se încet între degetele tale și lemnul vîslei. Dar chiar din acea vreme îmi amintesc o senzație rară, care avea să-mi devină mai tîrziu ceva mai
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
de analize începute de câteva zile. Când un microb, spune Rieux după o scurtă tăcere, este capabil ca în timp de trei zile să mărească de trei ori volumul splinei, să dea ganglionilor mezenterici volumul unei portocale și o consistență păstoasă, acest microb tocmai că nu îndreptățește ezitările. Focarele de infecție sunt în extensie crescândă. În ritmul în care se răspândește maladia, dacă nu e oprită energic, ea riscă să omoare jumătate din oraș în mai puțin de două luni. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
par semințele ce mi le ceri. Culori luminate, doar ele destăinuie trepte și har. În rânduri de saci cu gura deschisă - boabele să ți le-nchipui: gălbii, sau roții, verzi, sinilii, aurii, când pure, când pestrițe. Asemenea proaspete, vii și păstoase și lucii culori se mai văd doar în stemele țărilor, sau la ouă de păsări. Semințele-n palme de le ridici, răcoroase, un sunet auzi precum ni l-ar da pe-un țărmure-al Marii de Est mătăsoase nisipuri. Copil
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
-se, ori un saurian lovind apa... Totul, din ce în ce mai dens, din ce în ce mai întunecat, și pe măsură ce ochii încetau să mai vadă, i se ascuțeau celelalte simțuri. Lumea mlaștinii îl năpădea prin miros, prin auz, prin piele și chiar din parfumul aerului, dulce și păstos. Observă bătaia din aripi a primelor răpitoare nocturne: de la rapidul liliac, detector de insecte, până la prudenta cucuvea cenușie, vânătoare de șerpi și de șoareci. Așa cum începea simfonia nocturnă, se pornea și marele joc al întunericului, pentru că, în selvă, jumătate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
deschise niște ochi injectați cu sânge și îi plimbă, fără să vadă, pe tavanul de trestie. — Ce ai văzut în călătoria ta în viitor, Sum...? Repetă ce ai văzut... Sum îl privi; din gură îi scăpau niște bale albe și păstoase ce alunecau ușor până pe pământ. S-ar fi zis că îi venea foarte greu să respire; gâfâi, obosit, își dădu ochii peste cap până deveniră complet albi, rămase așa o clipă și apoi îl privi stăruitor pe noul venit. — Răul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
nu fusesem suficient de puternică pentru a-l conduce. Sau poate că pe măsură ce crești devii din ce În ce mai surd, mai orb și mai prost. la fel se Întâmplase și cu stafiile. În apartamentul nostru de bloc aerul era tulburat de ființe gri, păstoase, a căror prelingere răutăcioasă putea fi simțită mai ales când În jur era liniște. Adina Dabija 16 odată, când aveam cinci ani și trebuia să stau acasă pentru că luasem pojar de la grădiniță, mama m-a găsit bătând cu pumnii În
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
pereții sidefii ai bulelor, umplând interstițiile vulnerabile prin propriile lor limite, care conțin și perpetuează existențele lor promiscue. Însă de fiecare dată când oamenii ies din bulele lor, râzând sau vorbind unii cu ceilalți, umplându-și unii altora inimile, ființele păstoase se scurg Înapoi În lumea lor. Când venea ora de culcare, stafiile se cuibăreau În umbrele celor șase brațe ale cuierului-pom din fața camerei mele, iar eu Îmi petreceam o bună parte din noapte cu ochii larg deschiși, privind cutremurătoarea, ireala
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
tot el mi l-a dăruit pe Domojo, un băț sculptat de mână, cu față de drac, cu care bunicul lui, paznic de cimitir, speria noaptea stafiile. (Aleluia, acesta avea să fie un moment istoric, care avea să marcheze declinul ființelor păstoase În viața mea.) — De fapt, nu e negru deloc. Arată ca un fel de gaură În spațiu, a spus Adi Îngustându-și ochii, convingător. Pe vremea aia habar n-aveam ce e aia „spațiu“. Însă gaura era ceva În care
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
nu fusesem suficient de puternică pentru a-l conduce. Sau poate că pe măsură ce crești devii din ce în ce mai surd, mai orb și mai prost. La fel se întâmplase și cu stafiile. În apartamentul nostru de bloc aerul era tulburat de ființe gri, păstoase, a căror prelingere răutăcioasă putea fi simțită mai ales când în jur era liniște. Odată, când aveam cinci ani și trebuia să stau acasă pentru că luasem pojar de la grădiniță, mama m-a găsit bătând cu pumnii în geamul de la sufragerie
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
pereții sidefii ai bulelor, umplând interstițiile vulnerabile prin propriile lor limite, care conțin și perpetuează existențele lor promiscue. Însă de fiecare dată când oamenii ies din bulele lor, râzând sau vorbind unii cu ceilalți, umplându-și unii altora inimile, ființele păstoase se scurg înapoi în lumea lor. Când venea ora de culcare, stafiile se cuibăreau în umbrele celor șase brațe ale cuierului-pom din fața camerei mele, iar eu îmi petreceam o bună parte din noapte cu ochii larg deschiși, privind cutremurătoarea, ireala
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
tot el mi l-a dăruit pe Domojo, un băț sculptat de mână, cu față de drac, cu care bunicul lui, paznic de cimitir, speria noaptea stafiile. (Aleluia, acesta avea să fie un moment istoric, care avea să marcheze declinul ființelor păstoase în viața mea.) — De fapt, nu e negru deloc. Arată ca un fel de gaură în spațiu, a spus Adi îngustându-și ochii, convingător. Pe vremea aia habar n-aveam ce e aia „spațiu“. Însă gaura era ceva în care
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]