1,724 matches
-
plan fizic, nici în cel spiritual. Desfrânarea, ca toate celelalte patimi, operează răsturnarea valorilor la cel mai înalt nivel: ea duce la situarea lui Dumnezeu într-un plan secund, la uitarea și la negarea Lui, punând în locul Său plăcerea simțurilor. Pătimașul nu se îngrijește de celălalt ca persoană, ci se gândește doar la sine și la satisfacerea proprie, nerealizând că, în goana sa disperată după ea, el ajunge la deznădejde. La aceasta se ajunge din cauză că setea după păcat nu se poate
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
după ea, el ajunge la deznădejde. La aceasta se ajunge din cauză că setea după păcat nu se poate stinge decât cu înfrânare, iar înfrânarea reprezintă încercarea de revenire la statutul de fiu al lui Dumnezeu. Fiul împăratului Ceresc nu are dorințe pătimașe, el fiind complet diferit de cel desfrânat care, prin patima sa face ca în propriul său suflet să apară o răsturnare a valorilor 134. Aceasta, împreună cu acceptarea momelilor patimilor, duce la situarea lui Dumnezeu într-un plan secund, la uitarea
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
dumnezeiesc. Cu totul dimpotrivă, desfrânarea vădește o iubire egoistă de sine. Ea îl mărginește pe om la sinele egoist și îl închide cu totul față de ceilalți, împiedicând orice formă de comunicare și schimbul de bogăție ființială, pentru că, stăpânit de ea, pătimașul nu-și urmărește decât propria sa plăcere, nu dăruiește nimic celuilalt, iar de la acela așteaptă să primească numai ce-i cere dorința sa pătimașă. Iar ce dobândește este privit ca împlinirea propriei dorințe, iar nu ca dar al celuilalt; pătimașul
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
față de ceilalți, împiedicând orice formă de comunicare și schimbul de bogăție ființială, pentru că, stăpânit de ea, pătimașul nu-și urmărește decât propria sa plăcere, nu dăruiește nimic celuilalt, iar de la acela așteaptă să primească numai ce-i cere dorința sa pătimașă. Iar ce dobândește este privit ca împlinirea propriei dorințe, iar nu ca dar al celuilalt; pătimașul și-l însușește pe celălalt care nu este decât un simplu obiect al patimii sale. Desfrânarea îl întemnițează astfel pe om în propriul eu
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
pătimașul nu-și urmărește decât propria sa plăcere, nu dăruiește nimic celuilalt, iar de la acela așteaptă să primească numai ce-i cere dorința sa pătimașă. Iar ce dobândește este privit ca împlinirea propriei dorințe, iar nu ca dar al celuilalt; pătimașul și-l însușește pe celălalt care nu este decât un simplu obiect al patimii sale. Desfrânarea îl întemnițează astfel pe om în propriul eu, sau mai precis în lumea mărginită și închisă a sexualității sale trupești, a instinctelor și a
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
patimii sale. Desfrânarea îl întemnițează astfel pe om în propriul eu, sau mai precis în lumea mărginită și închisă a sexualității sale trupești, a instinctelor și a fantasmelor, izolându-l cu totul de universurile infinite ale iubirii și spiritului 156. Pătimașul nu aude, nu vede și nu înțelege nimic din dorurile de împlinire ale celeilalte persoane, care pentru el nu mai este un subiect, ci un obiect ce trebuie posedat, stăpânit, căci oferă plăceri. Ca urmare a desfrânării, omul îl vede
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
de împlinire ale celeilalte persoane, care pentru el nu mai este un subiect, ci un obiect ce trebuie posedat, stăpânit, căci oferă plăceri. Ca urmare a desfrânării, omul îl vede pe aproapele său altfel decât este și nu așa cum este. Pătimașul dobândește o viziune delirantă a celor pe care-l mână patima sa și astfel toate raporturile sale cu aceste ființe sunt pervertite 157. În discuția sa cu persoana iubită un monolog plin de reproșuri el nu mai aude vocea și
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
el poate săvârși toate păcatele, numai păcatul curviei nu poate. De aceea se străduiește întotdeauna să înșele oamenii să cadă în curvie 173. Atât de gravă este desfrânarea, încât Sfântul Ioan Casian afirma că ar fi mai bine pentru cel pătimaș să fie atins de viciul gloriei deșarte, decât de flacăra desfrânării 174 și, cu toate că acest viciu este unul din păcatele cele mai greu de învins, desfrânatul ori nu se vindecă, ori cu greu se mai poate ridica după prăbușire 175
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
neluând seamă la faptul că celălalt partener are suflet, voință și sentimente care ar trebui respectate. Desfrânatul nu-și urmărește decât propria sa plăcere, nu dăruiește nimic celuilalt, iar de la acela așteaptă să primească numai ceea ce-i cere dorința sa pătimașă. Iar ceea ce dobândește este privit ca împlinirea propriei sale dorințe, iar ca nu dar al celuilalt 177. După cum am subliniat, desfrânarea nu merită numele de iubire, fiind o falsă și ipocrită față a acesteia, o periculoasă mască a nesfârșitelor dureri
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
declanșarea ei; • o teamă și o adversitate, o gelozie bolnavă față de tot ceea ce i-ar putea periclita împlinirea patimii, fie că este vorba de persoane, fie că este vorba de obiecte; • o reducere progresivă a factorului rațional, în favoarea celui irațional, pătimaș; o stingere a discernământului, o întunecare a rațiunii, a puterii de judecată și de deliberare, sfârșind prin pierderea controlului asupra lucrărilor sufletului și a simțurilor; • robie sufletească, prin care desfrânatul lucrează instinctiv, animalic la împlinirea poftei sale fără limite 180
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
disperare, lene, omucidere; 5. Iubirea exagerată de sine; 6. Alipirea prea mare de plăceri, cărora desfrânatul jertfește chiar fericirea veșnică; 7. Groaza de moarte, care ar însemna sfârșitul plăcerilor; 8. Tristețea și disperarea 200, ce se răsfrâng nu numai celui pătimaș, ci și asupra altora, căci sunt multe cazuri când femeile care strică casele altora nici n-au mai avut nevoie de farmece și de otrăvuri, căci rivalele lor au fost răpite mai înainte din viață, datorită marii lor supărări 201
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
a folosit marele nostru dascăl în legătură cu scopul pe care l-a și fixat, atunci ne vom convinge și mai sigur. Căci Vasile nu s-a angajat într-o luptă de cuvinte înalte și nici nu s-a încurcat în discuții pătimașe pentru rezolvarea cine știe căror probleme, ci prin cea mai simplă explicare a cuvintelor și-a potrivit în așa fel vorbirea apropiindu-se de puterea modestă de înțelegere a ascultătorilor săi încât, ținând seama, pe de o parte, de unele
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
Iar mâine, de nu voi mai fi, / Vorba-mi și plânsul, / Coclauri, / Aolo În liniști râzând...// În ghindă, În strugur, În floare de sori/ Vă veți prinde cu mine, / Cinstivom / Beții de lumini fulgerând printre nori.// Și vom mai trăi”. (Pătimașe iubiri). Tot de consolare, ține și poemul La ceasul : „Sunt pradă / iubirilor vechi, / ascunse. / În cămări / să adoarmă adânc./ Peste ani / să mai am / cu cine sporovăi/ la ceasul...” Există câteva poeme, de o aceeași scurtisimă Întindere, care sunt calate
LÂNGĂ REGIE ȘI SCENARII, POETUL MODERN - note de criticã literarã -. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Marian Barbu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1446]
-
politica națională: remanierea guvernului după sărbătorile de Paști, noua listă a cabinetului întocmită de liberalii lui Dinu, poziția Duduii în chestiunea debarcării lui Guță Tătărăscu. E interesant să te afunzi în politica de cafenea, să te lași înconjurat de vociferările pătimașilor plumitifs. Nu-i simpatizez, dar decât gloata... După-amaiază vremea se schimbă, cerne ninsoarea mieilor. Marica urcă în camera ei să digere zarzavatul lui Proust. Rămân jos pentru a vorbi la Sibiu în ideea de alaltăieri, îndurând tortura domnișoarelor de la PTT
Primăvara pe Pod by Ion Iovan () [Corola-journal/Imaginative/8733_a_10058]
-
la cer m aș Înălțare”. Rivalitatea carnalitate/ spiritualitate, drumul anabasic, dematerializarea l-au „confiscat” pe poetul-profet, anunțînd dorită eliberare din „Închisoarea” trupului. Acest vector ascensional, asupra căruia stăruia demult Alexandru Horia, definește emblematic, dincolo de accesele paranoide, lirismul ivănescian. Iar omul, pătimaș, nedrept (uneori) și generos, hăituit și vindicativ, o fire violent resentimentara, prins În felurite diferende și Încăierări a rămas un răzvrătit, accesele de mînie mascîndu i timiditatea. Oricum, imun la capcanele defunctului regim. Hărțuit În anii din urmă, considerîndu-se abandonat
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
Hristos, firește, fără să reușească să-și atingă scopul propus, cu atât mai mult noi, simpli muritori de rând, fie și foarte buni nevoitori, suntem o Țintă permanentă pentru vrăjmaș. Dracii, care caută pururea sufletul nostru, îl caută prin cugetări pătimașe, ca să-l împingă la păcatul cu gândul sau la cel cu lucrul. Deci, când vor vedea că mintea nu-i primește, vor fi rușinați. Cel ce gândește răul, păcătuiește cu gândul, iar cel ce face voia diavolului și își satisface
Ispitele și biruirea lor în lumina învățăturii filocalice by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/143_a_164]
-
spui că îl cunoști pe Dan Puric. El singur se descoperă permanent. Deciziile le ia în momente de mare îndoială: “Dar cred că în ultimă instanță decide numai acea inteligență a instinctului. Nu sunt un om calculat, nu sunt nici un pătimaș.” Iubirea ? “Este singură sursă care ne definește. Nu trebuie redusă doar la instinct. Oamenii trebuie să și exerseze iubirea, nu să o mimeze. Trebuie să-ți cunoști propriile limite că și pe ale celorlați.” Și dă, este un sentimental. La
Aniversari Dan Puric. In: Editura Destine Literare by Elena Dordea () [Corola-journal/Science/76_a_297]
-
G. XLIV, col. 649D-652AB; PSB, vol. 30, p. 216-217. footnote>. Leacurile celor contrare sunt tocmai cele contrare, altfel spus, remediile păcatelor sunt tocmai virtuțile, fiecare păcat sau patimă având ca remediu exact virtutea opusă: „... neprihănirea va stinge pornirea desfrânată Și pătimașă a cugetării; smerita cugetare va mistui Îngâmfarea, modestia va tămădui boala mândriei; bunătatea iubirii va alunga din suflet o listă lungă de rele protivnice. Căci din fața ei se retrage ura, pizma, mânia, mișcarea furioasă, iuțimea, uneltirea, fățărnicia, pomenirea faptelor care
Sfântul Grigorie al Nyssei despre Taina Pocăinței și a Euharistiei ca trepte spre Îndumnezeire. In: Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/152_a_190]
-
fiind înșiruite în lanț, începând de la trup, de la lăcomia pântecelui, care dă naștere desfrânării; ca să poată fi satisfăcute acestea două, este nevoie de bunuri materiale și se naște astfel iubirea de arginți și toate celelalte care formează lanțul fărădelegilor; dacă pătimașul nu-și poate satisface aceste plăceri se mânie, apoi se întristează, etc. Sfântul Paisie Velicikovski, referindu-se la multele și feluritele păcate și uneltiri ale demonilor, vorbește și despre păcatele prin care încearcă diavolul să îi cuprindă pe cei mai
Doctrina despre păcat în scrierile filocalice. In: Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/136_a_139]
-
cumva chiar silit fiind și neascultând, mai mare osândă să-și agonisească. Dar omul neascultând și-a deschis larg simțirea, ceea ce i-a orbit mintea, l-a înstrăinat cu totul de cunoștința de Dumnezeu și l-a umplut de cunoștința pătimașă a lucrurilor. Împărtășindu-se deci omul fără măsură de aceasta numai prin simțire, asemenea dobitoacelor necuvântătoare, și aflând prin experiență că împărtășirea de cele sensibile susține firea lui trupească și văzută, a părăsit frumusețea dumnezeiască, menită să alcătuiască podoaba lui
Căderea protopărinţilor în păcat - viziunea spiritualităţii ortodoxe (I). In: Editura Altarul Banatului by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/122_a_141]
-
nevoile Neamului au pus măruntele lor interese, de familie sau de individ, ambiția căpătuielii, a dobândirii de onoruri academice. Și au tăcut acești istorici când fala Neamului nostru, eroii cei mai eroi, au fost tăvăliți în noroiul minciunii, al denigrării pătimașe, al diversiunii anti-românești din care face parte și minciuna, ascunderea adevărului despre cei ce ne-au precedat, despre cei din care ne tragem, despre părinții și părinții părinților noștri...Dumnezeu știe cu câți talanți și-a negociat fiecare academic vânzarea
Gheorghe Buzatu a plecat la întâlnirea cu Mareşalul [Corola-blog/BlogPost/93905_a_95197]
-
ai prins? Iar dacă îmi dădeai un telefon din depărtări albastre, te opreai brusc... mă alarmai... Hei, ai murit, ai leșinat, ai fugit iar de acasă cu rockerii ăia ai tăi jegoși, împuțiți, unde ești? Izbucneai în rîs subțirel, nestăvilt, pătimaș...Chiar n-ai simțit, chiaaar n-ai simțit? Te-am strîns de fir, băi! Cîte dulci jocuri risipite-ntr-o fragedă dragoste... Pe urmă nici nu mai credeam că exiști... decît atunci cînd te vedeam aievea... și nici atunci, cîteodată
Mereu mă temeam să nu pleci... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12153_a_13478]
-
cum doar pisicile reușesc, somnoroase, gingașe,)... iupi-iupi!... și brusc să fugă în bucătărie și să se întoarcă misterioasă, mîndră, ținînd-o cu amîndouă mîinile făcute căuș sub ea... să reapară cu o cană uriașă plină cu apă din care să bea pătimaș, îndelung, ca și cum s-ar fi deshidratat în deșert, după un marș chinuitor prin căldura infernală a nisipurilor pustiului Gobi!... și eu să constat amabil, superior, băi, tu ești cam nebună!... m-ai speriat, ce naiba ai tuns-o așa?... parcă te
Afară să se topească întunericul... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12673_a_13998]
-
un orășel de provincie, poate Fălticeni, la care se ajunge printr-un gang subțire și umed, prăvălie vizitată de cele mai superbe personaje feminine, întru cumpărarea chiloților de-a pururi fascinanți, a sutienelor și-a portjartierelor mirobolante! Comerț prosper și pătimaș, dugheană a copilăriei și maturității mele, la care, c-un metru-albastru după gît, oficiez ca-ntr-un altar acoperit de furouri înspumate spasmodic. Să adăugăm și cofetăria eternă cu-acel motan distins, stilat, aplecat ușor, cu-n șervețel alb pe-
Dea domnul să mă țină trupul și creionul pînă la scrisoarea o mie by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13109_a_14434]
-
la verificare, am fost șters! Mi-am făcut totuși, cu chiu cu vai, rost de carte. Acum apare Freud în “Ed. Univers” și iar nu ajunge-n librării! Mi-e greață să mă căciulesc din nou. Aș comite un articol pătimaș în care să-i fac pulbere, pudră chiar, pe toți. Se formează o nouă burghezie snobă, foarte acoperită de funcțiile importante pe care le deține, distrugătoare de cultură prin confiscarea cărților în biblioteci particulare virgine, nerăsfoite. Ar trebui un Arghezi
Ce se întîmplă într-un oraș de veche cultură? by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13280_a_14605]