140 matches
-
lungi pustiite de orice speranță?!... Nu, nu trebuie să ne supărăm pe nimeni, atunci când „Îndrăznim să ieșim din rânduri”, când Îndrăznim să ne amintim de „idealurile și principiile” tinereții noastre, dar și de cele care s-au numit „romantism” sau „pașoptism”; când avem „insolența” să ne „diferențiem” de „mediu” sau de „gloata supusă și cuminte”, va trebui să ne și asumăm această stare de „nebunie”, de „reacție ciudată, atipică”. Și să nu ne plângem prea tare de singurătate - acea singurătate dură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
euforie, de dans pe străzi, de Înfrățire a tuturor, de retragere a ticăloșilor, a oportuniștilor sau a criminalilor În găuri de șarpe, un fel de „copilărire” a Întregii națiuni, o regăsire a unui alt aer istoric, deja legendar, cel al pașoptismului, de la Blaj, Iași sau București sau cel al toamnei lui 1918, când Trianonul și Franța au decretat și consfințit Unirea tuturor Românilor În granițele lor „naturale”! Ani În șir, apoi, după revoluție, mulți, foarte mulți și mai ales unii intelectuali
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
controlată de străini prin alogeni periculoși, care pune în pericol recent-definitul specific național. În fine, această serie de modernizări mai mult sau mai puțin eșuate se încheie violent și tragic în perioada interbelică, prin ceea ce eu consider pandantul sumbru al pașoptismului, Legiunea. V. N.: Aici am să spun un lucru care știu că îl va șoca pe aproape oricare cititor din România. Anume: există și o parte neagră a unificării naționale de după Primul Război Mondial. Vechiul Regat începuse într-adevăr, cum
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
deduce un concept de modernism pe care îl corectează prin raportare la viziunea integratoare a epocii actuale. Schițează apoi un model personal de structurare a criticii românești moderne, precum și o reinterpretare a secvențialității istoriei literaturii române, bazată pe delimitarea curentelor pașoptism, junimism, modernism, proletcultism, neomodernism și postmodernism. Volumul Postmodernism. Din dosarul unei „bătălii” culturale (2000) reunește, ca probe în vederea unei pledoarii ulterioare, diversele intervenții ale autorului pe tema postmodernismului: articole, eseuri, răspunsuri la anchete, interviuri publicate în presă în decursul a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287770_a_289099]
-
8, 1963), cum a fost și în 1958, în plină campanie de denigrare a lui Maiorescu, însă, în epistole trimise lui L. Rusu, se dovedește mai degrabă șovăitor și sceptic. Paul Cornea intervine mai târziu în dezbatere („T. Maiorescu și pașoptismul”, în Viața românească, nr. 9, 1963, pp. 103-121), însă simte „nevoia de a clarifica rolul istoric al criticului [...] de a-i defini raporturile cu noi, constructorii socialismului, fără a face hagiografie”, tonul fiind pe alocuri ironic: „La 1892 el credea
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
mare parte a cărții este dedicată statutului internațional al Principatelor , problemele reorganizării interne ocupă totuși un loc suficient de larg pentru ca lucrarea să poată fi definită ca un veritabil manifest reformator. În aparență, este vorba despre un text descendent al pașoptismului muntean. Tratarea problemei rurale, căreia autorul Îi acordă o atenție deosebită, Îi este tributară Întru totul: teoria asupra dreptului ab antiquo al sătenilor asupra pământului și a continuității acestuia (cota „pământului de hrană” acordată lor prin Regulamentul Organic și-ar
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SIMION-ALEXANDRU GAVRIŞ () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1275]
-
noi cei care călătorim în Occident. Uluirea în fața progresului material este dublată de o tendință contemplativ defetista față de realitățile de acasă, fără a intelege resorturile lumii occidentale care au condus la progresele materiale ale lumii occidentale. Europa drept far călăuzitor: pașoptismul impune de o manieră radicală alternativă occidentală. Revoluționarii adopta ideea europeană a civilizației că pe o adevarată religie iar modernizarea că pe un crez iacobin. Kogălniceanu, romantic, voia redescoperirea europenismului adormit în interiorul societății prin revigorarea elementelor eroice ale trecutului, prin
[Corola-publishinghouse/Science/84980_a_85765]
-
revoluției aveau în jurul vîrstei de 30 de ani. Au înfăptuit Unirea la nici 40. Cînd generația următoare se pregătea să-i înlocuiască, abia dacă împliniseră 50. Generația următoare este aceea junimistă. Una prin excelență critică. Nimic din predispoziția lirică a pașoptismului. La 24 de ani cînd e Rectorul Universității din Iași, Maiorescu este deja un adult pătruns de gravitatea răspunderilor sale. Politicianul de 30 de ani nu-și mai pierde vremea, precum la vremea lor Kogălniceanu, Bălcescu ori Alecsandri, cu manifeste
Generații "lirice" și generații "critice" by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15994_a_17319]
-
aparatul critic care se străvede printre ele: Acțiunea piesei se precipită în aceeași noapte. Veta se pregătește de culcare, fredonând o strofă din Sion. (Ar trebui comparată cu poezia pe care Rică i-o dedică Ziței ca să se vadă cum pașoptismul celei dintâi se metamorfozează, în cea de-a doua, într-un minulescianism avant la lettre. Și încă, în aceeași ordine de idei: Rică și Zița vorbesc cu greșeli fiindcă țin cu tot dinadinsul să folosească un jargon pretențios și neologistic
Câteva constatări by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7470_a_8795]
-
ea avea să cadă în uitare odată cu apariția lui Eminescu. Printr-o ciudată mișcare regresivă, cu sens antijunimist, Macedonski revine programatic la originile romantismului românesc, declarînd că dorește reluarea tradiției lui Heliade-Rădulescu; o astfel de întoarcere spre sursele neolatine ale pașoptismului, mai ales spre Heliade și Bolintineanu, avea însă valoare mai degrabă declarativă: modelele nemărturisite ale lui Macedonski din primii săi ani se numesc Al. Sihleanu și Al. Depărățeanu, dar și Radu Ionescu, H. Gr. Grandea, N. Cretzianu ori N. Nicoleanu
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
îl consideră vin curat) - toate detaliile acestea sunt prinse de Răzvan Voncu în Istoria literară a vinului în România. Capitolele respectă regula cronologiei, scriitorii fiind analizați în succesiunea lor temporală, cititorul regăsind împărțirea uzuală din manuale: Evul Mediu, Școala Ardeleană, pașoptism, Junimea, simboliști, interbelici etc. Fiind critic literar, Voncu dă verdicte estetice, cititorului plăcîndu-i fermitatea cu care îi caterisește pe Păstorel Teodoreanu și pe N. D. Cocea, considerați îndeobște ca scriitori ai vinului, dar pe care autorul îi elimină sub motiv
Înainte și după filoxeră by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2688_a_4013]
-
le-a oprit să se exprime în deplină splendoare - ci mai ales pentru că această eschivă a creat un complex adânc de "vinovăție", mereu activat, mereu altfel denumit, dar ușor de recunoscut la originile sale. Al. Duțu, pe bună dreptate, reproșa "pașoptismului" apariția acestei nefericite "piedici" mentale. În efortul lor disperat de a ne scoate din criza adâncă în care ne zbăteam de cel puțin două secole - și care ajunsese la paroxism -, sub amenințarea de a dispărea pentru totdeauna de pe harta continentului
Fantoma părintelui ucis by Manuela Tănăsescu () [Corola-journal/Journalistic/15425_a_16750]
-
când încerc să scriu literatură: e o luptă cu limitele pe care mi le-am impus, râvnind la rigoarea criticului literar și la sobrietatea jurnalistului politic. - Spuneați într-un comentariu din 2001 că, reeditând - simbolic - perioada Junimii (întrucât succedau unui pașoptism reiterat), tinerii intelectuali basarabeni sunt chemați să răspundă la două tipuri de provocări: crearea unei literaturi sincrone cu cea românească și integrată ",experienței universale a literelor", și promovarea unei politici diferite de cea a predecesorilor, axată pe europenism și modernitate
Vitalie Ciobanu:"România este o foaie albă pe care urmează să scriem ceva. împreună." by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/7710_a_9035]
-
un gen de proză cu totul personal, neîntîlnită pînă atunci decît în unele încercări ale lui Macedonski și Petică. Cît despre zona de inspirație, ea nu este foarte variată: se reduce la autobiografie; precum în toate prozele românești reușite, de la pașoptism și pînă la Primul Război Mondial, memorialistica domină cu autoritate. Anghel selectează, aparent la întîmplare, episoade din propria sa viață, pentru a prelungi apoi în fantastic documentul biografic. Plecînd de la pretextul amintirii, el profită pentru a oferi, în fraze cadențate
„À la recherche du temps perdu” avant la lettre by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6149_a_7474]
-
istoricul literar improvizat reliefează meritele literare ale lui Eliade Rădulescu, Anton Pann, Vasile Cârlova și Grigore Alexandrescu, consacrând apoi o secvență specială "Daciei literare" și romantismului românesc (Kogălniceanu, Negruzzi, Alecu Russo), pentru a se opri cu mai mult entuziasm la pașoptism (N. Bălcescu, Cezar Bolliac, D. Bolintineanu, V. Alecsandri) și la "scriitorii care continuă tradițiile democratice ale generației de la 1848" (Ion Ghica, N. Filimon, Al. Odobescu și B. P. Hasdeu). De aici încolo încep polemicile ideologice și instrumentalizările fățișe. Tema celei
Canonul literar proletcultist by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8285_a_9610]
-
conțină propria parodie. Posteritatea lui Bolintineanu stă mai bine, e mai vie în Levantul lui Mircea Cărtărescu decât în textul reeditat al autorului. Manoil, personajul de roman, bântuie imaginarul colectiv, personaj proiectat sub forma poetului sentimental alături de alte fantasme ale pașoptismului retrospectiv. Toate încercările de restaurare și resuscitare a interesului estetic pentru opera lui Bolintineanu, în regimul seriozității inițiale (fie că e vorba de sentimentalismul oriental, fie de patriotismul pașoptist), sunt artificiale și neconvingătoare. Las la o parte reconstituirile de istorie
Farmecul vetusteții by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9748_a_11073]
-
protocronismul din anii '70, reînviat după 1989. Dar toată istoria din ultima sută și jumătate de ani e plină de sulfuroasa lui respirație, în special după ce junimiștii au cîștigat bătălia canonică, în deceniile 7 și 8 ale secolului trecut, cu pașoptismul (și postpașoptismul) romantic și naționalist. Reacția minoratului cultural la tendința de deschidere și universalizare n-a fost pur și simplu o parte dintr-un cuplu de forțe rivale, ci singura parte care s-a realizat integral, valorificîndu-și pînă la capăt
Minorat cultural by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16921_a_18246]
-
Ion Simuț Preclasici e un mod de a spune, pentru a desemna, la noi, epocile de dinaintea lui Eminescu: medievalitatea târzie sau barocul și primul romantism sau pașoptismul, căci de un clasicism propriu-zis nu se prea poate vorbi. Așa-zisul nostru clasicism (cel junimist), impus de manuale, are mai mult un sens axiologic decât unul doctrinar, emanat dintr-un curent literar. Dar asta este o discuție lungă și
Preclasicii revizitați by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12739_a_14064]
-
specialist al subiectului (cel mai important de la D. Popovici încoace), autor al unei monografii dedicate scriitorului, în două versiuni (1986 și 2001), Mircea Anghelescu era cel mai indicat să ne releve amploarea operei uneia dintre cele mai importante personalități ale pașoptismului. Spre deosebire de celelalte ediții din seria de Opere fundamentale, în marea lor majoritate reluări sau recapitulări oneste, ediția Ion Heliade Rădulescu se bazează pe o cercetare personală, cu totul nouă. Heliade rămâne un scriitor de redescoperit, pentru că, din secolul al XIX
Preclasicii revizitați by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12739_a_14064]
-
teorie maioresciană a formelor fără fond s-a păstrat, bine încastrată, în discursul politic al filosofului. Mai tîrziu, în 1936, în Românismul, catehismul unei noi spiritualități (lucrarea sa fundamentală în această sferă de preocupări) convingerile din 1904 revin, reluînd critica pașoptismului care - se putea? - a imitat pueril Occidentul, adoptîndu-i modelul. Rădulescu-Motru justifica acest proces de adopție pentru că, altfel, țările puternice din Apusul Europei nu ne-ar fi sprijinit independența și formarea statului național modern. Pentru aceasta s-a adoptat liberalismul, care
Despre liberalism si românism by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15903_a_17228]
-
edulcorat și perifrastic. Poeții pașoptiști nu au strălucit nici pe departe în exprimarea poetică a erosului, zonă la ei extrem de palidă și puțin reprezentativă (cîteva excepții, precum Bolintineanu, nu modifică esențial peisajul). Abia mult mai tîrziu, Eminescu, renunțînd la ceea ce pașoptismul cultivase pe acest teren, inventează un nou limbaj al pasiunii, al treilea după Conachi și total diferit față de precedentele. Nu-i de mirare că tocmai Eminescu s-a interesat de uitatele scrieri ale lui Conachi, scoțînd la lumină unele dintre
Părintele (re)găsit al poeziei românești Costache Conachi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5270_a_6595]
-
obiectiv de "arheologie literară". Romanul lui Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, ne apare cu totul stingher în 1705, anul elaborării lui, urmat de o pauză de 140 de ani. Nimic semnificativ nu se întâmplă în istoria genului la noi până la 1848. Pașoptismul a adus și în acest domeniu o deschidere europeană a gustului public. Ion Ghica și Mihail Kogălniceanu sunt pionierii notorii ai romanului românesc (există și câțiva anonimi), cu încercări neterminate datate 1848 și 1850. Iată o diagramă a productivității romanului
Un monument dedicat romanului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12184_a_13509]
-
la distanță imensă de limbajul romantic ce ar fi trebuit să celebreze deschiderea spre o nouă lume. Cea mai perceptibilă influență italiană se regăsește în prozodia novatoare, în noul tip de vers creat special de Asachi. Alexandrinul românesc, versul-matrice al pașoptismului, apare în primă formă la poetul moldovean. "Vă urez, frumoase țărmuri ale-Ausoniei antice..." înainte de Heliade și de școala lui, Asachi l-a utilizat intens, atît în poezii scrise imediat după întoarcerea din Italia (La Moldoveni, La moartea părintelui meu, La
Gheorghe Asachi și cerul italic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8989_a_10314]
-
Asachi nu aparținea provinciei sale! Rucsanda Doamna, Dragoș ori Bogdan Voievod sunt un fel de lecții de istorie agrementate cu neverosimile intrigi, cu discursuri ale personajelor principale, exact ca într-un roman medieval. Iar limbajul este cel strict contemporan cu pașoptismul! Nuvelele se înrudesc mai degrabă cu Cronicile italiene din care s-a inspirat Stendhal și par traduse stîngaci dintr-o italiană arhaică. Singurele pagini de proză asachiană interesante rămîn prozele lirice, atent cadențate, compuse în mod vizibil de un poet
Gheorghe Asachi și cerul italic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8989_a_10314]
-
literatura vie". O excepție : „fina, frumoasa și energica Irina Petraș" care a publicat recent „o impresionantă Panoramă a literaturii române contemporane". Bilanțul criticii e negativ, după cum se vede. Critica a trădat. Ce-i de făcut ? E nevoie de un „nou pașoptism cultural", conchide Nicolae Breban, de o reaprindere a entuziasmului pentru literatură, pentru cultură, de un apel heliadesc pe care în final îl și rostește : „ - Veniți înapoi, spirite alese, în ograda atâtor splendide și reușite lupte, vise ale tinereții noastre... " Marele
Trădarea criticii? by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/6796_a_8121]