118 matches
-
numit comunism a mutilat multe trecuturi și chiar dacă, cumva involuntar și firesc, cultivăm uitarea ca pe un panaceu tămăduitor, aceasta nu înseamnă că rănile psihice sau cele sufletești s-au vindecat complet, iar pulsul bolnav al conștiinței și-a încetat palpitul de coșmar intratabil. Oricât am vrea să nu fie așa, trecuturile nu mor în noi, ci mor cu noi, făcându-ne prizonieri nevolnici ai propriilor erori. De la parodie la bătaie de joc, de la nostalgie la refuzul de a recunoaște, fie
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
și din străinătate. D. propune o poezie elaborată, de certă încărcătură livrescă, respectând echilibrul și solemnitatea discursului. În timp, descoperind „căile beatitudinii”, poezia câștigă (e drept, temperat) în pasionalitate. Nu e vorba însă de părăsirea jocurilor inteligenței, ci de captarea palpitului vieții, a misterelor lumii, ceea ce face din discursul poetic un exercițiu de cunoaștere. D. refuză sentimentalismul dulceag ori ludismul ironic-ingenios, nu agreează nici stilul aluziv, esopic, pe linie politică. Se refugiază într-un spațiu utopic, în lumea paralelă a creației
DIMA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286763_a_288092]
-
tezistă, confruntând două „lumi aparte”, nuvela Datorii uitate se clădește pe complexul poporanist al vinovăției. Registrul patetic alternează cu secvențe umoristice, în care, cu o inventivă, dar cam apăsată expresivitate a amănuntului, se conturează o tipologie grotesc-malignă. Nuvela pendulează între palpitul caritabilității și încruntarea malițioasă. Ființe modeste, insignifiante în aparență, la cheremul unor forțe potrivnice, sunt și eroii „schițelor marine din lumea porturilor”. Născuți pentru a suferi, într-o zodie a cumpenei, au parte numai de necazuri, de zbucium, de unde și
BART. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285660_a_286989]
-
când tratăm despre (esersarea) profesarea artei. Cumcă-n cele din urmă nu e de-ajuns neci la femeie lirica numai a simțirei rezultă din espunerea noastră toată, pentru că înseși acele figuri pentru cari s pare c-ar ajunge simțirea nemijlocită, inspirarea (palpitul), câștigă, dintr-un punt de vedere mai nalt și cu adevărat artistic, o concepere și o (realizare) esecuțiune cu totul alta. în stadiul acesta își va [primi] espresiunea sa numai ceea ce-i cu totul aproape de simțire. Cât e de aproape
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
decadent sunt încorporate într-o imagistică de tip suprarealist, pătrunsă de spiritul expresionismului. Modurile poetice mai ușor identificabile sunt evazionismul fantezist, profesat cu deosebit răsunet în epocă de Constant Tonegaru, și ironismul lui Geo Dumitrescu, temperat prin exprimarea constantă a palpitului propriu-zis afectiv. Într-un poem reprezentativ, Studiu la proiectul de poduri, personajul liric anunță o „Domnișoară Inginer” că „au înflorit trandafirii nobili din parc, / Altoiți de grădinarul importat din Olanda”. Ideea este invadarea anorganicului de organic, biruirea inanimatului de splendorile
LITUON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287836_a_289165]
-
alți bătrâni, narează în general fără efuziuni lirice, fără descripții ample de natură, fără nostalgia timpurilor defuncte, fără aureolarea „bătrânilor”, ca în povestirile lui Emil Gârleanu. El nu duce obiectivitatea până la impersonalitatea naratorului, asemenea lui I. L. Caragiale, insinuează chiar un palpit de simpatie față de unele personaje, dar o face disimulat, trecând afectul în note de vag umor și ironie discretă. Un mod al distanțării cu simpatie de personaje constă în semnalarea unor mici ciudățenii, ivite la senectute, ca în Tătucu, Greșeala
THEODORIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290163_a_291492]
-
Fausta Cialente ș.a., unele semnate T. Dumitru. Colaborează la „Contemporanul”, „Luceafărul”, „Călăuza bibliotecarului”, „Glasul patriei”, „Gazeta literară”, „România liberă”, „Lumea”, „Romanian Books”, „Revue roumaine” ș.a. Primul volum de versuri al lui T. reunește notații lirice, caligrafii, miniaturi, confesiuni, în care palpitul unei sensibilități delicate e traversat - adesea ca de un fir subțire, diafan - de reflecție. Ulterior va scrie și poeme de alt gen, mai consistente: contemplative, meditative, „de sentiment”, multe în notă elegiacă. Autorul operează adesea cu mijloace ale prozodiei clasice
TRANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290238_a_291567]
-
către nicăieri,/ Când mai am o floare de cules din rouă?” (Rondelul unui epicureu). În următoarele plachete, Dealul brândușelor (1974), Fulg și zăpadă (1978), autorul își asumă mai decis postura livrescă, artizanală sau doar ocazională, dar își diminuează astfel simțitor palpitul poetic. SCRIERI: Poetul G. Tutoveanu, Bârlad, 1928; Istoria literară a Bârladului, București, 1936; G. Ibrăileanu și Bârladul, Fălticeni, 1939; Tecuciul literar, Bârlad, 1943; N. Beldiceanu, București, 1961; Memorialistica în opera cronicarilor, București, 1972; Salcâm uituc, introd. Al. Piru, pref. Dumitru
URSU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290388_a_291717]
-
muntelui, a urcușului sacru: „Biserici îngropate băteau toaca în munți”; „Într-o poiană frumoasă ca o pânză de in/Dorul meu moare lin/ca iarba de coasă” (Coasa de argint). Caracteristică e delicata cizelare a frazei, combinația vocabulelor ce sugerează palpitul, prospețimea tărâmului originar, cu un ușor aer hieratic. Următoarele cărți, Marginea lacrimei, Cetăți și călătorii, Templul de sticlă, dar și Extaze, Brocarturi și pănură, Pod în Balcani, vorbesc despre această umanitate voievodală care trăiește prin mituri, ca formă de manifestare
VAIDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290407_a_291736]
-
mai târziu Ileana Mălăncioiu (maestra parabolei tragice cu tăișuri atroce). Alte „faruri” vin din pictură - Bosch - și mai ales din cinematografie - Federico Fellini. Începând cu Gardienii luminii, alături de o (discretă) partitură amar erotică, nou și îndrăzneț este zvâcnetul revoltei sub „palpitul grețos al disperării”, al dezgustului de „lepra cuvintelor” și de condiția existenței într-o „provincie bolnavă”. Sub cupola „Marelui Circ” terorizat de „statuia de pluș a Comandorului”, ființa poetului se sufocă „infectată de logos”, sub „niagare de falși martiri și
VANCEA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290423_a_291752]
-
mai luminată ca scoicile mai dulce / decât lumina soarelui însuși / ca o înălțare de pasăre / ne subția văzul / poate era ceea ce credeam că nu / există altfel razele soarelui nu s-ar fi târât / să o privească pe buza valurilor.” Un palpit de lirism e perceptibil în notațiile, în maniera lui Ion Vinea, ce aduc senzații provocate de contactul cu elementele: „Ploaia sapă în aer prăpăstii - / până la os te pătrunde delirul rece al peisajului. / Picură a galben clipele astea. Vântul aprinde mari
STRATESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289972_a_291301]
-
elegantă, preocuparea pentru autenticitatea discursului literar. Recursul la experiența autobiografică și la inserția cotidianului este evident, cu toate că nu e vorba de romane autobiografice, nici de jurnale deghizate în roman. Prozatorul știe să construiască, să generalizeze, asigurând totodată demersului său prezența palpitului „vieții trăite”. Există, desigur, accente convenționale, există și multe stridențe, consecutive pactizării cu procedee ale prozei „populare”, dar ele rămân, în parte, neglijabile. Prins abordează o temă gravă: confruntarea unui om aflat în plină tinerețe cu somația morții apropiate, final
POPESCU-18. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288939_a_290268]
-
până la esență. Solaritatea registrului liric, neexcluzând dialogul cu nocturnul, este tulburată de obsesia acvaticului, care devine esențială: „Atât de singur/ Încât/ Golul din jur/ Vuiește ca marea// Numai pustiul din mine/ Îi răspunde/ Plângând” (Singur). Sensul discursului poetic este surprinderea palpitului interior al ființei într-o lume a ideilor, a chintesențelor, în care acesta se regăsește în alte și alte ipostaze și metamorfoze. „Istovirea”, „putrezirea” („Putrezea tăcerea/ Din copaci în jos/ Până în noaptea pământului/ Și mai încolo”) intră într-o dramatică
OANCEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288499_a_289828]
-
nu s-a manifestat ca școală nici în alte literaturi. Există însă în operele unor poeți români aspecte de creație obiectivă, de asimilare a eului poetic în descripție, apar forme de eliminare din discursul liric a oricărei retorici, a oricărui palpit sentimental, de cenzurare a subiectivității, după cum există evidente preocupări pentru forma în sine, pentru realizarea de performanțe tehnice, indiferent de conținut. Izolate la D. Bolintineanu, V. Alecsandri (în pasteluri, și nu numai), C. Stamati, G. Baronzi, mai insistent cultivate de
PARNASIANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288697_a_290026]
-
melodicitatea frazării, B. nu se prea întâlnește, în stihurile ei, cu lirismul. E sinceră, dar fadă, sensibilă, cadențându-și însă extazele în debitări sălcii. Abia în „peisagii”, unde figurația mitologică e conturată cu o anume grație, și în versurile de palpit amoros ea accede, ici-colo, la expresivitate. În proză, cultivă o manieră în care, printre „reflexiuni” poetice și alte simțitoare „reverii”, se înfiripă și o simbolistică a anotimpurilor. Însemnările de călătorie, presărate cu semne de exclamație, denotă curiozitate pentru latura etnografică
BAIULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285554_a_286883]
-
brăzdată de încrețituri fine. De altfel, toți ceasornicarii sunt mai mult sau mai puțin filozofi. (Își aleg meseria din cauza firii lor? Ori devin filozofi din cauza meseriei?) Ceasornicul, angrenaj de forțe, "lecție" de determinism - cu sistemul lui de sori strălucitori, cu palpitul spiralei nelămurit și sur închipuind o nebuloasă, cu pretenția coardei de perpetuum movens 1 al rotației dintre cele două capace - e un univers în miniatură, pe care maistrul îl descompune prin analiză și-l reconstituie prin sinteză. Iar răbdarea, supunerea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ilustrul ei soț! Mini fusese smulsă de la aceste considerații de apariția mușchiului la frigare. Prezentat pe farfuria mare, întreg, fript în must, prea în must, fremăta de sărutarea meșteșugită a mangalului de stejar. Viu încă pe jumătate, manifesta prin acel palpit lupta recentă dintre foc și fibre și rezista autopsiei cu totul jalnice a lui Mini, de o inferioritate chirurgicală vădită. Totuși săvârșise singură masacrul parțial. Elena, nemișcată, cu profilul ei grec perfect, palidă și îngîndurată, nu-și oferise servi ciile
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
care fusese servit. Prefera ca ultima culoare a vieții, deci a sângelui, să fi dispărut abia, și, fraged încă dar împăciuit, să fie înconjurat de buchetul cartofilor transparenți și rumeni. Niciodată încă Mini nu făcuse atâtea reflecții gastronomice.. . dar acel palpit o nemulțumea în profundele sensibilități ale stomahului. Azi, cu deosebire: toată făptura Lenorei, ce se zbătea chinuită ca la un foc, părea un mușchi zvârcolit deasupra focului. . . și Mini ciuguli abia feliuța cu care se servise. Nefiind la curent cu
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
în clientela ei, iar traiul cu doctorul Rim, o unire cam ridicolă și searbădă, care izgonea, rușinate, orice idei de împerechere, fie ea consfințită de lege, timp și obicei. Nu! Mini nu-și putea deloc închipui mobilul dramei - și, totuși, palpitul și mirosul de came crudă rămăsese în nările ei fine, care căutau zadarnic să dovedească urmele adevărului. In repaosul de după-amiază, Mini se bucurase de răcoarea odăiei cu divanuri pentru ea singură și, în adevăr, adormise ca o biata părăsită
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
era cea privitoare la ființa care mă aștepta cu masa întinsă... Îmi imaginam că voi fi întâmpinat de ochii de aseară, cu tremur de pleoape și zvâcnet de sân sub fald de iie... M-am oprit în portița grădiniței, cu palpit de inimă... Tocmai atunci ușa chiliei se închidea ușor, ca împinsă de vânt. Nici o umbră în deschizătura ei. Cu simțurile încordate peste măsură, am intrat... Pe măsuță aburea mămăliga, alături de strachina cu tochitură. “Tare mă tem că asta nu-i
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
de tot balastul supărător.” Ceea ce stăpâna mea a priceput din prima, spre cinstea ei, și, cu o mare iluminare în priviri, l-a întrebat pe doctor dacă nu are cumva niște leacuri mai speciale, cu care să-și mai aline palpitul de care suferă uneori. Guibert i-a citit aceste cuvinte privind de foarte aproape și cu mare atenție buzele ei în timp ce astupa gaura din măseaua stăpânului, asigurând-o că posedă multe și variate leacuri deloc amare. Iată un exemplu minunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
seama, cu un ușor șoc, de explicația acestui fapt. John Robert își scosese dantura falsă, care putea fi văzută, scânteind, într-o ceașcă joasă, albă, de pe noptieră. George continuă să-l contemple, conștient de propria lui respirație agitată și de palpitul dureros al inimii. Apoi se îndepărtă și, cu privirile mereu pironite asupra patului, începu să inspecteze încăperea. La ferestrele camerelor de la parter (care, în această aripă a clădirii, dădeau spre o pajiște din Grădina Botanică), se instalaseră, după îndelungi controverse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
s-a desprins din acel loc și a pornit spre mine cu disperare parcă... În clipa următoare, eram înlănțuiți într-o îmbrățișare pecetluită cu un sărut prelung... Cuvintele nu aveau ce căuta atunci între noi. Îi simțeam respirația precipitată și palpitul inimii, care făcea ca sânii să i se zbată ca niște hulubi speriați... Umezită de picăturile de apă de pe corpul meu, iia i s-a lipit de trup... Eram o singură ființă!... După un timp, ne-am desprins unul de
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
mateine și captivantul grotesc al deriziunii din partitura caragialiană pare că devine sim plă lectură funcționărească în lumea Mușatinilor și a hi me rismului novalisian. Timbrul lui Iureș rămâne magnific, cadențele sunt copleșitoare, dar întregul sună rece, aulic, departe de palpitul, de esența fierbinte a onirismului eminescian. Mă gândesc totuși că voi fi eu copleșit de prejudecăți și că exact asta își va fi dorit acel Cărtărescu al „visului chi meric“: un limbaj oniric rece, ca o fișă medicală cu simp
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Bach ca o elevă silitoare la o distribuție de premii. Nu-și dete seama de succesiunea precisă a numerelor din program, nici de atitudinea asistenților în pauze. O rumoare de mătase și delectare o cuprindea în semnificația ei satisfăcătoare. Era palpitul ușor al doamnelor repercutat de rochiile de taffetas și creps de Chine. Numai zgomotul aplauzelor, deși asurzit de morfinizarea ei, ca trecut printr-un frunziș de pădure, îi da o neliniște care o făcea să-și ascundă capul parcă în
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]