KorAP: Find »[drukola/base=papalitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 ...32 >

799 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

conducătorul diocezei catolice de la Cenad (cf. Vita Sancti Gerardi). În acest mod, împrejurările istorice au determinat ca părțile apusene ale Dunării, în speță Banatul, să fie controlate, confesional și cultural, de biserica romano-catolică, aflată în plină ofensivă odată cu decăderea Bizanțului. Papalitatea a urmărit ca regele Ștefan cel Sfânt să înființeze noi scaune episcopale în regatul "apostolic" al Ungariei, inclusiv Transilvania. Concomitent, biserica apuseană a trecut la creștinarea în masă și la împlantarea unei întregi ierarhii ecleziastice, bine organizateîn 1001, întemeierea arhiepiscopiei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ale regatului, Andrei II a adus, în 1211, pe teutoni în sud-estul Transilvaniei. După îndepărtarea acestora, în 1225, regalitatea ungară a continuat politica de dominație politică la sud și est de Carpați. În acest scop, ea a conlucrat strâns cu papalitatea, cu ordinele călugărești, centre ale prozelitismului catolic printre cumani și români (vezi mai jos).3 Revenirea Imperiului la Dunărea de Jos Bizanțul a promovat în vremea dinastiei macedonene (867-1025) o politică de extindere teritorială, o nouă fază a universalismului roman

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
un țel politic definit.27 Corespondența diplomatică dintre "imperator"-ul Ioniță și papa Inocențiu III, în care descendența sa romană fusese invocată de papă, pentru a se alătura cu statul său bisericii apusene, a dus la recunoașterea statului Asăneștilor de papalitate. Astfel, papa Inocențiu a trimis coroana imperială solicitată de Ioniță și a acceptat formula Asăneștilor menită să legitimeze constituirea noului stat, fiind de acord cu pretenția lor ce le dădea dreptul la conducere, că s-ar fi înrudit cu vechea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
folosească de el pentru a lega recunoașterea papei de tradiția militară și politică a primului țarat bulgar, pentru a-și justifica acțiunile întreprinse dar și planurile viitoare. Însă după constituirea Imperiului Latin de Răsărit, în 1204, prin cucerirea Constantinopolului, interesul papalității pentru statul Asăneștilor s-a micșorat. Dar noul țarat condus de Kaloian era acum destul de puternic pentru a se opune presiunilor politice și militare ale regatului apostolic ungar și ale Imperiului de Constantinopol. În vremea domniei lui Asan Borilă (1207-1218

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Lascaris, fiul împăratului bizantin. Alianța era îndreptată împotriva împăratului latin de Constantinopol. Succesele militare ale oștilor aliate, măsurile de întărire a ortodoxiei ale lui Ioan Asan-în 1231, el a renunțat la unirea cu Roma, promovată de înaintași-au provocat îngrijorarea papalității, care a cerut regelui Ungariei, în 1236, să intervină în favoarea Imperiului latin. În noua situație, Ioan Asan și-a schimbat brusc orientarea politică, s-a alăturat statului latin și, în dorința de a ocupa pentru el tronul bizantin, a încercat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
unui "episcopat catolic", în frunte cu Teodoric, în Milcovia, localizarea sa este incertă, undeva în apropierea Țării Bârsei, în nord-estul Munteniei și sud-vestul Moldovei. A fost o înjghebare politică și ecleziastică distrusă de invazia tătară din 1241. Regalitatea ungară și papalitatea urmăreau extinderea prezenței lor în teritoriile românești extracarpatice, adică în ceea ce se numea "Cumania". În 1222, posesiunile cavalerilor se extind dincolo de munți, probabil la cotul Carpaților. În felul acesta, coroana ungară își extindea influența (dominația) în Țara Severinului, ținut strategic

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
slujba lor, locuitori care erau folosiți "pentru slujba și folosul lor" de către cavaleri, asigurându-le cele necesare vieții (Ibidem, p. 182-184). Se mai dăruia Ordinului, în confirmarea daniei, și cetatea Kruceburg, ridicată prin strădania lor, noua danie fiind confirmată de papalitate, ocrotitoarea cavalerilor (Ibidem, p. 187-188). În ciuda privilegiilor acordate care îi favorizau în mod vădit, Ordinul teutonic, care acționa ca un stat în stat în sud-estul Transilvaniei, conflictele cu regele Ungariei au continuat și în anii următori. Mai întâi, s-a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în sud-estul Transilvaniei, conflictele cu regele Ungariei au continuat și în anii următori. Mai întâi, s-a ivit o neînțelegere cu episcopul Transilvaniei, care a încercat să-și extindă autoritatea asupra cavalerilor, dar problema a fost aplanată temporar prin intervenția papalității, care i-a luat, încă o dată, sub ocrotirea sa. A urmat un conflict mai grav cu regele ungar, determinat de nerespectarea condițiilor de către Ordin, acesta a încercat să-și extindă prezența (dominația) dincolo de hotarele Țării Bârsei, la sud și est

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
constantă. În ciuda restaurației politice ulterioare (1261), vulnerabilitatea sa structurală s-a menținut până la sfârșit. Ca o consecință a cuceririi din 1204, extinderea cruciatei în partea Europei răsăritene împotriva "schismaticilor" (ortodocșii) și a păgânilor, pruși, lituanieni, cumani ș.a., încercarea permanentă a papalității de a obține, prin constrângere, prin expediții militare (cruciate) acceptarea supremației sale, a dus la o înfruntare politică și ideologică (spirituală) de mari proporții, care a implicat ansamblul creștinătății răsăritene. Roma urmărea impunerea unui imperialism spiritual al catolicismului în estul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
completa prozelitismul cu cucerirea. Acest instrument eficace era regatul apostolic al Ungariei, care desfășura o politică ofensivă, de cucerire, la începutul secolului al XIII-lea, când expansionismul său avea să îmbrace, îndeosebi, haina cruciatei. Pe lângă acesta, al doilea instrument al papalității, în secolele XIII-XIV, în Europa răsăriteană, au fost ordinele cavalerești medievale, rezultat al îmbinării între monahism și cavalerism în epoca cruciatelor. Ordinele militare călugărești, precum teutonii, au avut rol de cruciată în Europa răsăriteană, acestora adăugându-se acțiunea ordinelor misionare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cumani și vlaho-bulgari a devenit un factor permanent al victoriilor sale, în noul context apărut după prăbușirea Bizanțului. În plus, noul stat al Asăneștilor s-a impus printre marile puteri și a devenit un partener politic pentru lumea apuseană și papalitate. După constituirea Imperiului latin, în 1204, cumanii au fost prezenți constant în oștile țarului de la Târnovo, în luptele victorioase cu latinii. În lupta de la Adrianopol, țarul Ioniță (Kaloian) avea în oastea sa vlahi, bulgari și numeroși cumani încă nebotezați, cf.

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
1208, la Philipopol, aliații au fost înfrânți de latinii conduși de împăratul Henri de Valenciennes. Luptele au continuat în același mod până în 1212. Între timp, cumanii devenind tot mai mult o problemă pentru cruciată, împotriva lor se mobilizează latinii și papalitatea. Forțele cruciatei apusene au legat cucerirea Constantinopolului de eliberarea Ierusalimului și, în aceste condiții, apărarea Imperiului latin devenea vitală pentru viitorul cruciatei. Soluția pentru atenuarea presiunii cumane era apelul la regatul ungar, aliatul potențial împotriva țaratului vlaho-bulgar-aceasta a fost ceea ce

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
trebuie să subliniem că instalarea Ordinului în sud-estul Transilvaniei este un episod de istorie universală în spațiul carpato-dunărean. Împrejurările instalării lor în această zonă sunt obscure, dar acest fapt a slujit și un interes al cruciadei apusene, ceea ce presupunea asentimentul papalității, acordul papei Inocențiu III. Prin prezența Ordinului în Țara Bârsei s-a constituit un front al cruciatei în teritoriile noastre, cu misiunea de a-i combate pe cumanii păgâni. Legătura dintre orientarea principală a cruciatei din Țara Sfântă și Ierusalim

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
intra în extincție. Rapida dezintegrare a împărăției lor înlesnea acțiunea Ordinului în Cumania apuseană: aflați în pragul pieirii, cumanii se supun inițiativei regilor unguri de creștinare a lor (1227). Subsumarea unei părți a cumanilor forțelor politico-militare și spirituale ale Ordinului, papalității și regatului ungar deschidea porțile Europei răsăritene lumii apusene. Dar, brusc, în 1225, regele Andrei II îi izgonește pe cavaleri, pentru a preveni constituirea unui stat propriu al Ordinului, sub autoritate papală, în sud-estul Transilvaniei și în regiunile extra-carpatice. Înaintarea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
același an. Înaintarea în Prusia a început, în 1230-1231, din Chelmno (Kulm), obiectul donației lui Conrad, și s-a extins vertiginos, în mai puțin de zece ani, s-a constituit aici un adevărat stat teutonic (german) de cruciată, sub protecția papalității și independent de regatul polon. În 1237, fuziunea Ordinului teutonic din Prusia cu Ordinul gladiferilor din Livonia a consolidat și mai mult cruciata în teritoriile baltice, cuprinse în totalitate de germani. Cucerirea (ofensiva) teritorială a fost însoțită și urmată de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
lumii ruse, care, odată cu modelul creștin bizantin, pentru viața bisericească, a preluat și amplificat latinofobia înveterată a Bizanțului. Cea mai expusă presiunii catolice a fost lumea rusă apuseană din cnezatele Halici și Vladimir, din cauza vecinătății cu regatele Ungariei și Poloniei. Papalitatea, care nu uitase tentativele anterioare de supunere a lumii ruse autorității sale, a urmărit să-și extindă influența cât mai departe în răsăritul Europei. Această viziune integratoare a fost limpede exprimată în scrisoarea din 1207 a papei Inocențiu III adresată

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
catolice până la marginea Europei, teritoriile dintre Volga și Ural, unde locuiau populații păgâne de seminții diverse, bulgari (Bulgaria Mare), unguri (Ungaria Mare). Zelul misionar al călugărilor dominicani nu a dat înapoi în fața dificultăților și primejdiilor oricât de mari. Cu asentimentul papalității, dominicanii din regatul Ungariei s-au străduit să-i convertească pe ungurii păgâni de la periferia Europei, în a doua misiune din 1234-1235dominicanul Iulian a reușit convertirea lor la creștinism, după ce a ajuns singur în regiunile lor de la răsărit de Volga

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în țara mordvinilor, locuitori păgâni din zonă, dominicanul Iulian află despre dorința lor de a se converti la creștinism. Reușitele lumii catolice în spațiul cuman, rus apusean și baltic, la începutul secolului al XIII-lea, după cucerirea Constantinopolului, au inspirat papalității proiectul de a integra întreaga Europă răsăriteană sub autoritatea Romei. Dar incursiunile cutezătoare ale misionarilor latini până la marginile răsăritene ale Europei n-au rămas fără urmări: stepa nord-pontică în imensitatea ei, ca și lumea sedentară urmau a fi integrate în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
statului medieval. Invazia mongolă a șocat lumea creștină, atât în răsărit cât și în apus. Pentru apuseni, după invadarea teritoriilor ungare și poloneze, problema mongolă se punea în mod acut. Organizarea unei riposte generale față de primejdia mongolă a venit din partea papalității, decisă să recupereze terenul pierdut în răsăritul Europei în urma marii invazii și să exploreze extinderea influenței ei în chiar lumea mongolă, pentru a o atrage în orbita ei religioasă și a o folosi împotriva islamului. Organizarea apărării Europei și explorarea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
atrage în orbita ei religioasă și a o folosi împotriva islamului. Organizarea apărării Europei și explorarea lumii mongole s-au desfășurat în paralel, după 1241. O politică sistematică și coerentă pe plan european față de problema mongolă a fost elaborată de papalitate, operă a papei Inocențiu IV (1243-1254), problemă dezbătută și de conciliul Lyon I (1245). Măsurile de fortificare teritorială, preconizate de conciliu, ale forțelor catolice din Europa Centrală urmăreau organizarea unui baraj împotriva primejdiei mongole de la Marea Baltică până pe cursul inferior al

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ba mai mult, a încheiat alianță cu mongolii. În schimb, a fost creștinat conducătorul lituanian Mendog-Mindaugas, răsplătit de papă cu o coroană regală, în 1251. Din nefericire, în anii următori, cnezatul Haliciului a încheiat o alianță cu Hoarda de Aur. Papalitatea, în paralel cu organizarea apărării antimongole, a inițiat o acțiune diplomatică în lumea mongolă, aflată în plină ofensivă după 1241. După ce-am urmărit reacția lumii apusene față de marea invazie, să vedem ce se întâmpla, după 1241, în inima puterii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ea a reușit să evite atât stăpânirea directă cât și dominația tributară. Aceste dificultăți de a o controla, i-au determinat pe tătari să adopte o politică complexă și subtilă, dar Ungaria a rămas un regat creștin liber, sub tutela papalității, care a ajutat-o să se refacă după invazia distrugătoare din 1241. Dintre teritoriile supuse dominației mongole, cnezatele rusești se aflau într-o situație mult mai dificilă, comparativ cu regiunile de la Dunărea de Jos, cu toate că nu fuseseră efectiv ocupate de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mongolilor din Transilvania și Ungaria nu avem, până acum, dovezi certe, dar ținând seama de dependența lor politică față de Hoarda de Aur, a celor din sudul Moldovei mai ales, faptul nu ar fi imposibil (V. Spinei). Interesată de progresele catolicismului, papalitatea a susținut activ, moral și material, politica est-carpatică a regilor angevini împotriva schismaticilor ruteni și români. Concret, în 1314, papa Clement V acorda iertarea păcatelor celor ce vor muri în luptele cu tătarii și schismaticii. La rândul său, papa Ioan

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în 1227, arhiepiscopului de Veszprem să fie botezat cu doisprezece de-ai săi. Într-adevăr, noua organizare a spațiului extracarpatic, intrat sub dominația regalității ungare, s-a materializat mai întâi în sfera bisericească. În urma unei infiltrări și acțiuni misionare reușite, papalitatea a decis să înființeze o episcopie în teritoriile sud-est carpatice (de la curbura Carpaților), smulse în prealabil dominației cumane. Convertirea la creștinism a unor căpetenii cumane din stepa nord-pontică, stimulată de succesele militare ale cavalerilor teutoni, după 1211, și de irupția

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de posesiunile deținute. După 1204, în regatul ungar apar semnele unei noi atitudini față de confesiunea ortodoxă: lăcașurile erau preluate spre "reformare", iar ierarhia bisericească era atacată. În această nouă orientare, un rol decisiv a revenit conciliului Lateran IV din 1215: papalitatea a inițiat o vastă acțiune de încadrare a lumii răsăritene, ortodoxe, aflată în sfera ei de influență, conciliul extindea asupra "schismaticilor" hotărârile privitoare la eretici și bunurile lor. Politica confesională asimilatoare a regalității ungare aplicată sub regii Andrei II și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]