194 matches
-
uite o neplăcere, un gând chinuitor, își imagina un lan imens de grâu pârguit; înota solitar în marea aceea galbenă, purtat de valuri unduitoare, inofensive, deasupra pământului, deasupra tuturor, într-un vârtej amețitor ce-l înălța către un somn adânc, paradiziac. Mulțumit de acea imagine, sosită din zări îndepărtate, se răsuci pe o parte și adormi obosit, împăcat. Cântăreții de jazz "Muzica transformă încăperea într-un vas burdușit cu zgomote, așezat pe o sobă de tuci." Mașina rula cu un foșnet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
celebritatea. Îl vedea pe Alias lucrând toată ziua, fără a se lămuri ce fel de distracție e asta și ce reprezintă mâzgălelile alea, "pictură degenerată", cum o numea. Sentimentul de mulțumire sufletească și infailibilitate, vecin cu beatitudinea trăită în insule paradiziace, s-a menținut netulburat mult timp. Creațiile artistice ale lui Alias umpleau expozițiile și pinacotecile. În atelier se găseau multe tablouri finisate și altele în lucru. Primea comenzi pe care le onora prompt. Viața lui se desfășura simplu și util
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
începutul istoriei pur și simplu, măcar înaintea timpului degradării. (De fapt, putem, în unele cazuri, vorbi chiar despre două timpuri îndepărtate benefice: 1) timpul originar preistoric, cel al originilor umanității - comuna primitivă a marxismului, „omul natural” al lui Rousseau, timpul paradiziac de dinaintea „căderii” pentru protestant; 2) timpul originar istoric - NEP-ul leninist pentru gorbacioviști, Antichitatea romană sau lacedemoniană pentru Revoluția Franceză, timpul evanghelic și apostolic, de dinaintea „uzurpării romane”, pentru protestant. Cel de-alt doilea timp pare a fi o reluare, sau
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ci și la Bulgaria. Celelalte țări, din fericire pentru ele, stau ceva mai bine. Vladimir Tismăneanu: În același timp, să recunoaștem, statele avansate sau fondatoare, În special Germania, se află În momentul de față Într-o situație economică nu neapărat paradiziacă. Desigur că ea este extraordinară În comparație cu situația economică a României. Mircea Mihăieș: Dar nu și În comparație cu ce erau ele În urmă cu câțiva ani. Vladimir Tismăneanu: După cum spunea un studiu sociologic pe care l-am citit mai demult, este cert
[Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
toți cei trei sute optzeci și șapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o țară în cealaltă un punct de frontieră la fix o sută douăzeci și nouă kilometri unul de celălalt, a admirat trandafirii și îmbătat de mirosul paradiziac s-a întors acasă. Dacă n-ar fi fost gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toți cei trei sute optzeci și șapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o țară în cealaltă un punct de frontieră la
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
toți cei trei sute optzeci și șapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o țară în cealaltă un punct de frontieră la fix o sută douăzeci și nouă kilometri unul de celălalt, a admirat trandafirii și îmbătat de mirosul paradiziac s-a întors acasă. Dacă n-ar fi fost gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toți cei trei sute optzeci și șapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o țară în cealaltă un punct de frontieră la
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
indiferent dacă este cu studii superioare sau analfabet, și-a pus, cel puțin, o singură dată întrebarea „de unde am provenit” sau „cum și de unde au apărut lucrurile ce ne înconjoară”. Conform învățăturilor Sfintei Scripturi, Dumnezeu a creat pământul ca locuință paradiziacă pentru om. El a declarat că tot ce a făcut este „foarte bun” și i-a încredințat omului sarcina de a „cultiva [pământul] și de a-l îngriji” (Geneza 1:28, 31; 2:15). Ce simte Dumnezeu când vede în
SIMPOZIONUL NAŢIONAL „BRÂNCUŞI – SPIRIT ŞI CREAŢIE” ediţia a II-a by Camelia Apopei () [Corola-publishinghouse/Science/569_a_919]
-
descoperim un particular, neteologic, "sentiment al căderii", cel ce dă cu adevărat substanță unui discurs metafizic: Există căderea biblică; dar căderea care face din filosofie o instanță superioară a culturii, căderea aceasta este cu totul străină de căderea din condiția paradiziacă. Este căderea din ordinea pe care ai perceput-o și în care nu ești"7. O lectură oarecum insolită a filosofiei blagiene a făcut Costică Brădățan, într-o teză de doctorat devenită carte-montaj (după expresia lui Ion Ianoși, cel ce
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
spațiu: copil, elev/adolescent, student și absolvent/intelectual, cînd trece cu greu peste liziera unor forme de timp, mai exact a unor conținuturi pozitive (pentru a relua o formulă de mai tîrziu a lui Cioran însuși) de timp. De la timpul paradiziac al anilor petrecuți la Rășinari, unde tutelar a fost simbolul indelebil și atotcuprinzător al Coastei Boacii, la timpul spațiului urban, fie că e vorba de Sibiu sau București, un timp străin, agitat și agresiv, care îți descompune ființa și îți
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
socialiștilor utopici; susținut de descoperiri științifice uimitoare și de utilități economice la care omenirea nici nu visase, părea chiar mai frumos decât acea „Nouă Atlantidă” baconiană sau decât „Civitas Solis” a lui Campanella. S-a văzut însă repede că imaginea paradiziacă era înșelătoare; ea ascundea un infern mai terifiant decât cel biblic: era o brave new world huxleyană care apropia exagerat, dincolo de limitele suportabile, indivizii; global village purta și poartă în sine spectrul „cuibului de termite”, amenință să înlocuiască libertățile individuale
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
lui ating Cerul, devine Arborele Lumii. Pansophia este această înălțare grea și bucuroasă prin care Pământul se împacă liniștit cu Cerul. Cu ce ar putea fi asemănată? Comenius riscă, rozicrucian, o metaforă biblică. Pansophia este năzuința acelui malus edenicus, mărul paradiziac: ...ce crește din rădăcini proprii, dezvoltă ramuri și frunziș, prin forța proprie a vieții înnăscute, și dă fructe ș...ț Noi năzuim după rădăcini vii, după copac viu, după fructele vii ale științelor și artelor; mă gândesc la o pansofie
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
proletarilor antebelici și interbelici a murit. În locul ei a apărut comoda societate tehnologică a „gulerelor albe”, „managerilor”, „experților” și „operatorilor”. „Exploatarea omului de către om” s-a diluat în „societatea de consum”. La mijlocul deceniului, o mulțumire leneșă părea că se așază paradiziac peste toată populația din zona euroatlantică. „Lupta de clasa” teoretizată de Marx a încetat pentru că nu mai erau „clasele sociale” bine delimitate, iar sindicatele și-au pierdut rostul și forța pentru că nu mai aveau pe cine să reprezinte și nu
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
amplificat exploziv. Speranțele s-au multiplicat până la paroxism, iar spaimele s-au cristalizat în paranoia. Am evocat în cartea mea Mitul lui Chiron (2001)4 metamorfozele acestei mentalități paradoxale care se nutrește, în mod egal, cu delicii apocaliptice și spaime paradiziace. Nu voi relua aici hermeneutica acestei sensibilități oximoronice. Este bine să precizăm însă că ea nu a apărut la sfârșit și început de mileniu. Ultimele două decenii ale secolului XX s-au derulat ca o etapă de tranziție, de schimbare
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
adică își procură satisfacțiile spirituale cu care se hrănește și se bucură - pe scurt, creierul se slujește pe el însuși și convertește această acțiune în starea pe care o numim generic fericire. Tehnologiile informatice au apropiat condiția umană de cea paradiziacă. Cu ele, am ajuns atât de aproape de Grădina Celestă, încât putem zări bine pomul cunoașterii, plin de fructe coapte, care parcă abia așteaptă să fie mușcate. Șarpele Evei ne ispitește zilnic, necontenit, să îndrăznim. S-a împlinit astfel marele proiect
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
calității și a sacrului „rezidual” al obiectelor cumpărate de acolo. În spatele tarabelor, s-a format o adevărată tabără de rulote, autoturisme, microbuze, majoritatea second- hand din Germania, una păstrează încă pe caroserie imagini cu coșuri pline de flori și fructe paradiziace. Alta a aparținut unui atelier mobil de lăcătușerie, „Hans Zimmermann”, nume predestinat, are desenat pe ea un mic strung mobil. Acum poartă-n pântecele de tablă ruginită lumânări, tămâie și icoane ieftine, fiind înmatriculată în Bulgaria. O mulțime de resturi
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
covorului de rugăciune, acesta este perceput în Islam ca un microspațiu sacralizat, delimitat de lumea profană, un „sacru” transportabil, cu alte cuvinte. „Covorul rezumă în el însuși simbolul casei protec toare, datorită caracterului său sacru și a dorințelor de bunăstare paradiziacă pe care le include.” (Chevalier, Gheerbrant, 1982 : 924) Covorul de rugăciune se păstrează înfășurat în afara timpului de rugăciune, iar solul (podeaua) moscheilor este adesea acoperit integral cu covoare. Ele sunt utile pentru că facilitează rugăciunea, musulmanii descălțându-se înainte de a păși
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
o agheasmă naturală, pură, vindecătoare de orice boală, denumită popular "sângele Domnului" sau "puterea ursului", având culoarea murelor coapte, care "stătea pe unghie" după cum afirmă specialiștii oenologi și care ingurgitată îți inducea o stare de veselie exuberantă și de fericire paradiziacă, socotind că te afli cel puțin în fermecătoarele grădini suspendate ale Semiramidei... Iar vajnicii apărători în uniformă ai regimului comunist, dintr-un adânc spirit de iubire patriotică, îmbinat într-o proporție considerabilă cu respectul datorat ilustrisimului patronim, turnând în bârdâhanele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
sistemului totalitar, a fost În mare parte meritul ei și al respectului pe care Îl purta artei și artiștilor. În acea noapte se Încheia și anul meu de ucenicie pe lângă Brook. Pregătindu-mă pentru ultima noastră Întâlnire, pierdut prin labirinturile paradiziace ale grădinii persane, Îmi simțeam oboseala după un șir lung de supraeforturi. Toată perioada aceasta incredibilă În care lucraserăm În plină arșiță a deșertului, uneori chiar uitând să mâncăm și să bem apă, nu ar fi fost posibilă fără o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
reveni. Copil încă în primii ani de după ultimul război, îi auzeam mereu pe cei mari vorbind nostalgic despre „timpurile normale“ de odinioară. Denumeau prin acest enunț epoca antebelică, ea apărându le, la drept vorbind, în comparație cu prezentul, nu doar normală, ci paradiziacă de-a binelea. Nu fusese așa, bineînțeles, dar fusese o epocă în care se trăia neconstrâns și în care normal era ca, prin strădanii cinstite și pricepere, oamenii să-și poată împlini măcar proiectele minime, iar ajutați de șansă, și
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
un act de impietate filială, al unuia ce calcă peste cadavre. și nu mi-l pot ierta. Dar cât de bine îmi cunoșteam subiectul! și ce gamă nemai pomenită de calități și defecte îmi oferea el, ce treceri de la duioșii paradiziace la izbucniri de duritate și mânie, dar mai cu seamă de gelozie dusă până la absurd. Da - eram fiul mamei mele și, de fapt, portretizând-o pe dânsa, pe mine mă zugrăveam cu ochiul lucid și înțelept pe care-l moștenisem
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
însorite mergeam cu tot tribul la scaldă într-unul din cele două râuri, „al Doamnei“ și „al Târgului“, ce curgeau prin preajmă, de o parte și de alta a casei. După căldurile și plictisurile bucureștene, era o viață cu adevărat paradiziacă... Iar într-una din zile, atrași de viziunea mirifică a muntelui Mateiaș, ce se înălța verde și piramidal pe fundalul albastru al cerului, chiar în spatele uneia din cele patru ferestre ale turnului, am plecat dis-de dimineață cu Mihai și, ieșind
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Sicilia și Sardegna sunt în sudul Italiei, foarte aproape de partea de nord a Africii. Din Egipt, Maroc, Algeria, Sudan continuă să treacă clandestin sute de ambarcațiuni pline de emigranți. Lampedusa, una dintre insulele Italiei, un tărâm magic, cu o natură paradiziacă, a devenit o adevărată bază a clandestinității. Poliția de frontieră depune eforturi zadarnice. Vasele cu bărbați, femei și copii striviți unii de alții continuă să acosteze. Ieri s-a scufundat un vas cu 250 de pasageri, astăzi un altul cu
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
impudoare: dacă ar fi fost o fecioară cu sex pilos, poate ne-am fi speriat. Așa însă, cu toate că aveam toți sentimentul că săvârșim ceva ce nu se cuvine, ceva interzis nouă nevârstnicilor, inocența noastră nu poate fi caracterizată decât ca paradiziacă; iar sentimentul de vină, delicios, împrumutând valoare faptei noastre, ne înmugurea ca oameni în paradisul din care încă nimeni nu ne alungase. Cu altă ocazie, Irma m-a dus la ei în casă, profitând de împrejurarea că părinții ei erau
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
albe ca bulgării de zăpadă, de ciorchinele lor vinete apoi, iar la poalele lui năpădeau primăvara ghioceii, viorelele, lăcrămioarele și prosperau fragii (toată această vegetație joasă se strecura poate, pe sub gard, de la vecinul care o îngrijea cu sistemă). Mai puțin paradiziacă decât cea din Călugărițelor mi se părea această grădină, fie pentru că era pusă la punct și deci lipsită de mister, fie că eu mai crescusem și veneam aici doar în vizită, fie că n-a dat prilej de liturghii negre
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
sub valurile dealurilor, va înțelege altfel eternizarea peisajelor în „clipă” furată din caruselul timpului. Regăsesc în plastică peisagista o frescă atemporala a mișcării naturii în „veșnică trecere”, cum ar spune poetul. „Orașul dintre vii” a rămas pentru Viorel Huși, tărâmul paradiziac al copilăriei, de aceea a simțit o tainica chemare spre „acasă”. Aici a fost fericit, ocrotit, sănătos. Îndată ce a plecat din Huși, au apărut sentimentul înstrăinării, dificultățile financiare, semnele bolii chinuitoare, chiar dacă, indubitabil, aceasta „ieșire în lume” a fost benefică
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]