59 matches
-
tău cel otrăvit. No. 38 Tot de dor, de dor, de dor, Tot de dor văz c-o să mor, Tot de dorul unui ce N-am cui spune pentru ce, O să mor să mă sfârșesc Și om tainic nu găsesc Paraponul să i-l spui Și focul să mi-l răpui. No. 39 Puiculița mea iubită, Ce ești tristă și mîhnită? Spune-mi, suflețelul meu, Spune-mi ca să știu și eu, Ce ești, puică, întristată, Cu totul nemângâiată; Spune-mi, puică
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
vremea lui Caragiale. Obsesia era aceeași ca și în timpurile noastre : satira dramaturgului „aduce atingere imaginii naționale”, adică onoarei de familist a fiecărui bun român. Caragiale a devenit „contemporanul nostru” de-abia mai tîrziu, afirmația fiind făcută, de regulă, cu parapon vindicativ : sîntem un neam de Mitici, a zis o și marele Caragiale ! Bietul Mitică... Pe de altă parte, miti(ci)zarea contemporaneității românești ține de un proces firesc al memoriei sociale : „contemporaneitatea” unui autor paradigmatic nu se preia ca atare
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
să se poticnească. Văzând treaba asta, Costache a întrebat-o pe Coana Tinca: “Mamă, care-i partea mea din afacerea asta? Dă-mi-o, ca să-mi văd de treabă singur”. Coana Tinca, arătându-i calea Buciumului, i-a răspuns cu parapon: “Măi băiete. Vezi tu drumul ista? Cât îi de lung și cât îi de lat, tot îi al tău!” Costache a înțeles cam încotro bate vorba ei și a plecat în lungul drumului spre Bucium. Nu a trebuit să mergă
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
că treaba cu iepurele dus de-a berbeleacul îi o minciună, Pâcule! Așa parcă mai vii de acasă. Hai s-o ascultăm și pe cea adevărată, oameni buni - a acceptat până la urmă moș Dumitru. Pâcu și-a privit prietenul cu parapon prin pâcla scoasă din lulea și a reluat povestea. Aveam o pușcă strașnică...O țineam sus, la bagdadie...Intr-o bună zi, o venit și vremea de mers la rațe sălbatice ... Ar fi fost păcat să nu merg măcar o dată
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
sfântului. Doar moș Dumitru își permitea să-l mai înțepe cu vorbe în doi peri. De această dată, însă, l-a lăsat și el în pace...o vreme. Când a văzut că Pâcu o lungește anume, l-a întrebat cu parapon: Cât ai de gând să-l sfredelești pe dracu în fund, Pâcule? Până după miezul nopții, Dumitre, că atunci iese dracu dintr-o bortă cu-n papuc și c-o ciubotă. Măi Pâcule! Eu să fiu în locul babei tale, numai
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
de muieri, mîrîie cîinele la proastele alea două care se hlizesc degeaba. Și prinde o molie, să se facă util. Bravo, Tano! îl încurajez cu un fursec. Nu-l vrea, îndărătnicul. Continuăm să rîdem complice de cîine, în timp ce el, cu parapon pe noi, se vîră demn sub masă și se preface ațipit. Buna dispoziție trece de la mine la ea, de la ea la mine; roșeața tînără din obrajii lui Șichy i-a molipsit și pe-ai mei. Tano nu ne mai suportă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
pitoresc (fie el și un pitoresc al sordidului), ci vehiculează, cu o retorică burlesc-minimalistă, desfășurări ambițioase. Marginalitatea și întâmplătorul sunt aparente, semnalate cu umor răutăcios și blând totodată, și conectate la paradigmele imprevizibile ale heterotopiei. Arătate cu degetul, cu simulat parapon prăpăstios, ele sunt convertite pe loc în contrariul lor. Din sălașul lui înfrigurat, năpădit de simbolice invazii de șoareci, eul liric e conectat, nu numai radiofonic, la marile dileme ale vieții moderne, cronometrate după GMT. Condiția periferică e eufemizată într-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288718_a_290047]
-
dar aceștia aparțin clasei micilor boieri intrați de curând în tagmă, ispravnici, sameși, pitari, cluceri, care înțeleg să se bucure de caftanul agonisit. Toți aceștia sunt speriați de perspectiva revoluției democrate și formează clasa "tombaterelor", a bătrânilor mici slujbași cu parapon, îmbinișați și îngiubelați. E caracteristic că de înveșmîntarea europenească râd nu boierii mari, ci vătafii, vizitiii. Occidentalizanții sunt numiți la început "nemți", "capete stropșite", "franțuzi", ei înșiși considerîndu-se "tineri", apoi spre 1848 sunt porecliți bonjuriști, creîndu-se astfel mentalitatea antibonjuristă, care
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
care instrumentele devin activate prin personificare. Discursul melodic transpus în cuvinte evocă, la un moment dat, acea lume "scoasă din țâțâni" din mahalaua caragialescă: Așa cum era de așteptat, tot vioara întâi era cea pusă pe scandal. Răgușită, țâfnoasă, plină de parapon că nu ajungea să scoată o singură notă fără ca viola și violoncelul să o îngâne și s-o scuipe, ea țipa asurzitor, dădea cu picioarele, părea că e hotărâtă să-și rupă corzile sau să-și dea foc. În partea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]