248 matches
-
Odiseea homerică și ce relație ar mai întreține Vineri... de Michel Tournier cu textul lui Defoe sau Tristan al lui Jiři Marek cu Tristan și Isolda? Ar fi posibilă, se pare, și o regulă: o capodoperă se obține tot prin parodierea altei capodopere. Iată de ce principalele hipotexte ale unor parodii solide sunt Biblia, miturile, epopeile, tragediile, poemele eroice ale Evului Mediu, romanele cavalerești, basmele, fabulele, operele "cu viață lungă"... Deși conținutul se aseamănă, forma face diferența: cele două aspecte vor face
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
ca "mediator" între genurile liric și epic, și anume satira menippee. Conglomerat artistic esențialmente parodic, amestecând versurile, discursul retoric, monologul, dialogul și narația la persoana întâi, aceasta se înfățișează drept un bun specific al perioadei respective, vizând, în unele cazuri, parodierea romanului idilic elen. În cadrul operelor ce aparțin generic satirei menippee, precum Apokolokintosis a lui Seneca, iau naștere idei fundamentale în evoluția ulterioară a parodiei literare: amestecul genurilor și al stilurilor, prezența antieroului, formele citării incluzând o atitudine de frondă a
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
dacă Aristotel găsise că parodia reprezintă o "vulgarizare" a epopeii, există și mențiuni care o corelează cu cealaltă mare formă dramatică a Antichității, tragedia. S-a impus și termenul de paratragoedia pentru a denumi doar acele opere literare născute prin parodierea tragediilor. Un grupaj aparte îl formează acele opere generic incluse în așa-numita "a patra dramă", adică drama satirică; acesta "urma după trilogia tragică și aborda, în majoritatea cazurilor, aceleași motive tematico-mitologice ca și trilogia care o preceda. Astfel, ea
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
acest punct, ni se pare necesar să amintim sarcastica observație făcută de D.M. Pippidi: Dacă autorul Broaștelor nu cere pentru Euripide cucuta, explicația stă poate în faptul că poetul apucase să moară de moarte bună"125. Altă dată, în Norii, parodierea are ca scop împotrivirea la o "învățătură" propovăduită de Socrate (ridiculizând chiar didacticismul acestuia), al cărui susținător declarat fusese, de asemenea, Euripide. Un moment culminant îl atinge ridicolul din comedia Femeile la sărbătoarea Demetrei, unde Aristofan convoacă (sub forma unei
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
ca marcă stilistică, cât și prin disocierea completă de conținutul său i se opun noile universuri, noile figuri, noile limbaje, contraponderi ale registrului grav, serios, definibile prin comicul de orice natură. Cu alte cuvinte, se naște un nou gen: prin parodierea vechilor forme epice, care nu mai existau ca atare, încetând de a mai ființa, în hipertext, conform statutului anterior din hipotext. Eroicul se transformă în anti-eroic, protagoniștii sunt ridiculizați, stilurile și limbajele cad în deriziune, iar situațiile cu care se
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Deși din cele o sută cincizeci de cărți cuprinzând satirae menippeae pe care le-a alcătuit Varro s-au păstrat doar fragmente (Un Ulise și jumătate, Beți cu măsură, Cine fuge de ai săi fuge departe), un lucru este sigur. Parodierea diferiților scriitori și/ sau genuri, dar mai cu seamă a modelului epic homeric reprezintă o idee de sorginte greacă 141, considerată de romani infailibilă, deci preluată ca atare și garantând succesul la un auditoriu interesat, ba chiar deprins cu practica
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
trebuie să te naști fie rege, fie idiot". Seneca își judecă personajul nedându-i nici o șansă de apărare; în plus, îi fixează limitele caracterologice din care acesta nu va găsi nici o posibilitate de evadare. Vedem deci "la lucru" o iscusită parodiere a stilului istoriografic, aluziile la măștile obiectivității de care mai toți istoricii uzează în scrierile lor făcând, apoi, deliciul cititorilor: "Însă, dacă îmi va fi pe plac să răspund, am să spun ce-mi va veni la gură. Cine a
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
dezbătută de cercetători. Într-adevăr, din literatura greacă, pe solul căreia au apărut primele romane ce descriau la modul cel mai serios tribulațiile sentimentale ale unor tineri îndrăgostiți, adesea niște păstori, nu s-au păstrat romane umoristice și satirice consacrate parodierii corespondentelor grave, serioase. Totuși, anumiți savanți germani au opinat că Petronius a avut un model umoristic, care parodia romanul pastoral-erotic", scrie Eugen Cizek. Romanul începe ex abrupto, aruncându-ne în mijlocul unor dezbateri aprinse din școala de retorică a lui Agamemnon
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
mai târziu Encolpius, însoțit de Giton, o părăsește pentru a se îndrepta, sub pretextul că nu-și mai găsește drumul către casă, direct către un lupanar. Trimiterile la lipsa de substanță a activității formative practicate de retori sunt presărate cu parodierea unor autori satirici, cu referire și la conținutul ulterior al istorisirii. Dovedindu-și necunoașterea și invocându-l pe cel dintâi autor satiric din literatura latină, Lucilius, retorul Agamemnon "comite" de fapt o parodie a satirei lui Persius 164, poet satiric
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
fragmente din epopei, comite greșeli enorme pentru că, de fapt, nu știe bine latinește și îi încurcă între ei pe toți participanții la războiul troian. În scena următoare, definitorie pentru esența stupidității personajului, suntem introduși prin intermediul homeriștilor, asemănători celor care practicau parodierea orală despre care scrisese și Aristotel: "Cel mai bun lucru este să ne înveselim iarăși și să ne uităm la homeriști. (...) și, când homeriștii s-au pornit să dialogheze în versuri grecești, după obiceiul lor păcătos [s.n. aici, comentariul răutăcios
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
de măscărici. De aceea proverbe precum "Vinul stăpânului este recunoștința paharnicului" sunt nelipsite în afirmarea superiorității libertului față de sclavii lui. Dar măscăriciul este și principiul guvernator al întregului univers care se mișcă în jurul lui. Petronius nu este străin nici de parodierea întregii metode de ajungere la adevăr, de parodierea maieuticii socratice. Istorisirile sau dialogurile participanților nu au niciodată un subiect serios, intenția de a atinge problematizări înalte, nobile, importante, cum fuseseră cele asociate condiției umane în Dialogurile lui Platon. Singurele subiecte
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
este recunoștința paharnicului" sunt nelipsite în afirmarea superiorității libertului față de sclavii lui. Dar măscăriciul este și principiul guvernator al întregului univers care se mișcă în jurul lui. Petronius nu este străin nici de parodierea întregii metode de ajungere la adevăr, de parodierea maieuticii socratice. Istorisirile sau dialogurile participanților nu au niciodată un subiect serios, intenția de a atinge problematizări înalte, nobile, importante, cum fuseseră cele asociate condiției umane în Dialogurile lui Platon. Singurele subiecte atinse sunt autoelogierea practicată de Trimalchio și comentarea
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
momentele cele mai importante ale cinei, fiind întreruptă de intervențiile unor povestitori. Schimbul lent de replici dintre personaje vizează în continuare trecerea de la un fel de mâncare și băutură la altele. Descrierile amănunțite ale felurilor gastronomice trădează și înclinația spre parodierea literaturii de călătorie, ce obișnuia să acorde un exagerat merit gastronomiei locale în defavoarea culturii și a prezentării oamenilor. Petronius lasă impresia că a fost un predecesor dacă nu la fel de talentat precum Rabelais, cel puțin la fel de stăpânit, de obsedat de tipologiile
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
relaxării după perioada de privațiuni și abstinență a postului sau risus natalis, râsul de Crăciun. Grație celui dintâi au apărut numeroase narațiuni parodice; cel de-al doilea generează cântece sau imnuri parodice, îmbinând cultul nașterii lui Hristos cu motive laice. Parodierea textelor sfinte se realizează și prin înlocuirea ritualului religios cu forme ale reprezentațiilor de mistere medievale, îndeosebi în acele texte destinate recitării și, pe o treaptă superioară, cântării. Parodia sacra atestată în secolele V-VII cunoaște două exemplificări de excepție
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
amuzament li se adaugă cel lingvistic. Parodia este, în bune cazuri, o replică a vulgului la textele sacre: procesul evolutiv afectează și acționează prin intermediul acestui fenomen. Formarea lentă a limbilor naționale predispune atât vorbitorii, cât și creatorii de texte la parodierea structurilor latinești. Astfel, teoriile mai noi leagă tehnicile parodiei de integrarea "discursului străin" în modul de vorbire conștientizat drept propriu, iar accentul se mută din sfera subiectelor în cea a stilurilor. Creațiile parodice răspândite în medii mai puțin erudite, populare
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
limbile populare ale locului, germana și franceza veche. Refrenul, unele fragmente, uneori strofe întregi sunt compuse în respectivele limbi populare. Rezultatul acestui amestec este un discurs special"187, discursul fugii de dogmatismul religios. Originale fenomene ale literaturii medievale rezultă din parodierea Sfintei Scripturi și a Sfinților Părinți, ale căror texte erau foarte bine cunoscute de oamenii cu educație. Și, dacă hibridul parodic medieval, situat la jumătatea drumului dintre parodia sacră și satira parodică, se folosea de astfel de teme, trebuie amintit
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
și prelungind ideea antică a recunoașterii materialului parodiat în produsul final. W.T.H. Jackson notează, la pagina 229 din The Literature of the Middle Ages188, că în această perioadă parodia devine de fapt "dependentă de recunoașterea instantanee a materialului supus parodierii. În special această tehnică s-a bucurat de succes în Evul Mediu, când erudiții preferau să cunoască un număr restrâns de cărți, dar bine decât multe, dar superficial". Problema citării este subtil rezolvată. Evidentele preluări din parodia sacra pierd teren
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
variat al formelor verbale care ridiculizează discursul direct sobru, indiferent de varietatea genurilor. Acest univers este foarte bogat, mult mai bogat decât se crede în mod obișnuit (...) caracterul și mijloacele de ridiculizare sunt foarte variate, ele nu sunt epuizate de parodiere și travestire, în sens restrâns"193. Libertatea și chiar tendința de răsturnare a ordinii impuse, oficiale, urmate de desacralizarea temelor religioase sau a momentelor de cult sunt tot atâtea coordonate la adăpostul cărora s-au putut cristaliza parodiile în epocile
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
mai fi existat ca atare. Însăși nașterea realismului, anticipată prin multe din scenele romanului Don Quijote, are strânse legături cu opere propriu-zise pe care le invocă, dar și cu o mentalitate de tip parodic. În Renaștere practic nu se salvează de la parodiere nici o specie, nici un gen literar. O regăsim în poemul eroi-comic de mare întindere al lui Ariosto (unde-și află sfârșitul ficțiunile referitoare la iubirile fidele, dar și eroismul sau castitatea/ abstinența exagerate ale cavalerilor din ciclurile epice medievale), în limbajul
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Mătrăguna lui Machiavelli. Dintre toate, evident epicureică în substanța ei rămâne Preaînfricoșata viață a Marelui Gargantua, tatăl lui Pantagruel, așa cum a fost alcătuiră mai demult de Domnul Alcofribas, abstrăgător de chintesență. Scriere plină de pantagruelism, dacă ne referim numai la parodierea extremă a actului educativ în sine, din capitolele XIII-XV. Cu autoritatea paternă evident subminată de ridiculizare, Grandgousier, ne înfățișează, prin silogisme luând în derâdere scolastica, maniera în care trebuie deprins tânărul învățăcel Gargantua cu "toaleta" zilnică: "Mai întâi de toate
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
sfidare. Necesita așadar "proptele" din partea publicului. Însă intenția a devenit limpede pentru toată lumea atunci când prima ediție completă, cu douăzeci și opt de cânturi, din 1483, s-a intitulat Morgante maggiore. O dată personajul episodic transformat în erou și "botezat" după Carol cel Mare, parodierea cu înclinații burlești a început să suscite reacții și în spiritele mai puțin erudite. Nivelul evenimențial are o structură extrem de complicată, "abracadabrantă" chiar: acțiunea se multiplică la nesfârșit, lăsând parodia să lucreze în voie. Pulci parodiază, dar și inovează, ajungând
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
numai de factură literară, reia acțiunea exact din punctul în care o abandonase Boiardo, dar introduce și modificări ce dau măsura unui talent vizionar (episodul nebuniei lui Orlando și cel al călătoriei în Lună229). Pe acest poem l-a destinat parodierii Cervantes, pretutindeni în romanul său găsindu-se numeroase aluzii/ trimiteri explicite la scrierea lui Ariosto; Don Quijote însuși recapitulează episodul nebuniei lui Orlando, profețindu-și propriul destin sub specia autoironiei în primul volum, cu prilejul istorisirii întâmplării din Sierra Morena: "[...] vreau
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
și mancheg"239, care intervine "în această nobilă, răsunătoare, dulce, modestă și ingenioasă istorie" pentru a pune sub semnul unui relativism total perspectiva narării. Ca procedeu de mare subtilitate pentru epoca în care și-a gândit Cervantes romanul, reținem deci parodierea rezultată în urma unei falii care se adâncește între perspectiva naratorului, cel care aparține unei lumi metatextuale de gradul al treilea, și perspectiva personajului Don Quijote, cavalerul rătăcitor și "rătăcit". "Lumii de gradul întâi a Spaniei renascentiste", detaliază Mariana Neț în subcapitolul
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
în sine, nemailuând în calcul doar specia (în sens strict, romanul). Observând că niciodată "genurile parodice nu se încadrează în acele genuri pe care le parodiază"241, deși reproduc, formal, operele parodiate, acesta "deconspiră" însăși esența fenomenului: operele rezultate în urma parodierii sunt "parodii în sens strict" și nimic altceva. Nu este uitată nici literaritatea textului parodic. De pildă, sonetele cu care se deschide romanul, "deși ca sonete sunt compuse ireproșabil, nu le putem în nici un caz încadra în genul sonetului. (...) În
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Printre modelele care i-au slujit la realizarea operei, dincolo de orice îndoială trebuie considerate romanele cavalerești, cu tot excesul lor de idealizare, susținute pe "scheletul" narativ eroic al speciei favorite romancierilor parodici, anume epopeea. Este vizibilă în întregul ciclu romanesc parodierea temei războiului, pornindu-se de la omniprezența ei, necesară explicării unor fapte miraculoase, în romanele cavalerești. Motivația războiului picrocolin din capitolul al XXVI-lea, " Cum au năvălit fără veste locuitorii din Lerné asupra ciobanilor lui Grandgousier, la porunca regelui Picrocol", are
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]