674 matches
-
Iisus trăiește această ultimă noapte a vieții sale terestre, cea de joi spre vinerea mare, drept „ultima noapte a condamnaților la moarte”, chiar dacă judecata nu avusese loc, dar decizia fusese deja luată. Înconjurat de măslini, starea de angoasă ajunge la paroxism și chiar dacă nu a cedat tentațiilor acesteia, i-a cunoscut din plin efectele. Nimeni nu-i răspunde; ora misterioasă se apropia și nu avea cum să scape de ea. „Iată, vine ceasul - și a venit - ca voi să vă risipiți
Săptămâna Patimilor - Adevărul despre prigonirea, condamnarea la moarte şi crucificarea lui Iisus (III). Prinderea prigonitului () [Corola-journal/Journalistic/26673_a_27998]
-
se dilată până la punctul de rupere. Odată acesta atins, sângele trece în glandele sudoripare, iar pe măsură ce acestea produc multă sudoare, este împins la suprafață, ieșind sub forma unei picături, amestec de sânge cu sudoare. În această atmosferă grea, tensionată până la paroxism, are loc prinderea lui Iisus. Cu același spirit de semiclandestinitate stabilit anterior, planul prevedea reținerea sa cât mai rapidă și fără scandal, care ar fi atras atenția gărzilor romane prezente în oraș, mai ales că se apropia sărbătoarea Pesahului, iar
Săptămâna Patimilor - Adevărul despre prigonirea, condamnarea la moarte şi crucificarea lui Iisus (III). Prinderea prigonitului () [Corola-journal/Journalistic/26673_a_27998]
-
din vremea lui Confucius. Lumea romanelor lui Mo Yan este dominată de dezorientare și frustrare, halucinantă prin gradul de absurd, o realitate haotică căreia mintea umană nu-i mai poate da sens. În contextul constrîngerilor sociale și politice care ating paroxismul, persistă elemente din vechea filozofie a țăranului, despre împletirea dintre viață și moarte, despre atotputernicul destin, dar și despre propensiunea spre bine a firii omului. Și exact această mentalitate salvează lumea satului de totala dezumanizare și desvrăjire, ființa umană nu
Mo Yan, poetica romanului lung by Florentina Vișan () [Corola-journal/Journalistic/2739_a_4064]
-
Subiectului, cu ochii larg deschiși, i se toarnă imagini ale violenței, de la scene gangsterești de suburbie, la decupaje de violență organizată din cel de-al Doilea Război Mondial, în timp ce i se injectează o substanță menită să-i amplifice anxietatea până la paroxism, astfel încât să asocieze pavlovian violența cu oroarea și frica. Reabilitat prin lecțiile de frică, tânărul castrat de violența primară este livrat ca legumă convalescentă unei societăți unde violența există bine mersi în continuare, unde ea este instituționalizată, foștii prieteni nu
Decojind portocale mecanice by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2584_a_3909]
-
din România în jurul numelui ei, o curajoasă reportera de la Radio București a reușit să-i consacre două emisiuni de câte o oră și jumătate fiecare în ciclul „Corifei ai Artei Lirice”, într-o perioadă în care cultul personalității conducătorului atinsese paroxismul și marginalizase toate elitele și valorile naționale. Drumul spre glorie al artistei pe marile scene lirice ale lumii, pe care avea să le cucerească stârnind ropote de aplauze și ovații a pornit de la Operă Română din București, unde a fost
Corifei ai artei lirice Lucia Berescu-Turcanu. In: Editura Destine Literare by George Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/85_a_458]
-
îngropată în sine a ,,trupului tău gol’’ ( Pentru a te salva de la adormire - p. 48), disperarea de a nu-și pierde iremediabil iubitul, o dorință arzândă în care ea tânjește efectiv după iubirea lui, în care senzualitatea atinge cote maxime, paroxismul ,,acest fluviu ce scufundă vocea ta în interiorul meu’’ (Ceea ce privești - p. 49). În toată această iubire fără nici o speranță, Timpul pare că s-a oprit în loc și totul așteptă. Dragostea se prelungește într-o senzualitate incredibilă, aproape dureroasă, greu de
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92540_a_93832]
-
mă certam pe mail cu un... cu un... cretin. Mai tăiam niște felii de dovlecel, mă mai opream să tastez un mail. Cam așa. Eram... nervoasă e puțin spus. Spumegam de nervi. Din cauza mailurilor, logic. Când cearta a ajuns la paroxism, m-am apucat și eu să asamblez musacaua. Un rând de dovlecei, un rând de brânzică, un rând de dovlecei, un rând de brânzică, un rând de dovlecei, un rând de brânzică, un rând de dovle... dar mai bine să
Lacrimi și musaca by Simona Tache () [Corola-blog/Other/20774_a_22099]
-
și un destin (acela al naratorului) credibil în ordine existențială”. Îmbiindu-ne să ne lăsăm în voia valurilor narațiunii sale tumultuoase, pseudo-noua Emma Bovary (care trăiește, cu atrocitate, sentimentul culpabilității, deși păcătuiește numai în imaginația sa, în visul trăit până la paroxism, iubind concomitent doi bărbați) ne pune în gardă că nu este un novice în domeniul scrisului. O face - în paragraful pe care îl vom cita mai jos - cu o anume sagacitate, mizând pe o frază în perioade lungi, ca un
Cristina Mihaela BARBU sau… TAINA tainelor tăinuite în Poveste [Corola-blog/BlogPost/93938_a_95230]
-
adept al educației prin blândețe, pe urmele lui Michel Eyquem de Montaigne - își însușise această deviză de viață și, se înțelege, în spiritul ei o educase pe fiica sa. Roman de introspecție și analiză psihologică dusă uneori, parcă, până dincolo de paroxism - roman din familia celor semnate, la noi, de corifei precum Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Mircea Eliade sau de Mihail Sebastian și Anton Holban ori, în Franța, de Marcel Proust (pionierul romanului de introspecție și analiză psihologică), Albert Camus, Jean-Paul Sartre
Cristina Mihaela BARBU sau… TAINA tainelor tăinuite în Poveste [Corola-blog/BlogPost/93938_a_95230]
-
sau demon? și Enescu, pentru distinșii oaspeți ai Misiunii Permanente a României la ONU (Dag Hammarskjold Library Auditorium). Capriciile lui Paganini se numără printre cele mai dificile lucrări scrise, vreodată, pentru vioară. Cele aproximativ 80 de minute de glorie și paroxism muzical sunt rareori abordate de către violoniști, și puțini dintre aceștia se încumetă să le înregistreze. Printre violoniștii care au acceptat această provocare, se numără Ruggiero Ricci, Salvatore Accardo, Itzhak Perlman, Michael Rabin, Midori, și, bineînțeles Alexandru Tomescu. Alexandru Tomescu consideră
Alexandru Tomescu va concerta în SUA [Corola-blog/BlogPost/94147_a_95439]
-
cu voce puternică, încât răsunau pereții vechii închisori. Ei toți plângeau îngenuncheați lângă patul lui Tudor. Contrariați, milițienii s-au dezlănțuit, bâtând cu bastoanele în porțile de metal ale celulelor, dar deținuții au cântat și mai tare. Vacarmul ajunsese la paroxism, dar nici o poartă nu s-a deschis. Milițienii au continuat să bată în uși, iar deținuții să cânte din ce în ce mai tare. Acest infern a durat aproape un ceas, când brusc, bastoanele n-au mai izbit în porți. În schimb, deținuții au
DAN GHIȚESCU: OMUL CARE VINE DIN EST – ROMANUL SAU O PIESĂ DE TEATRU SIMBOL AL UNEI EPOCI ÎNTREGI [Corola-blog/BlogPost/94180_a_95472]
-
știri decât după ce Nicolae Ceaușescu s-a întors din Nigeria, unde se afla, în cadrul uneia dintre obișnuitele sale vizite pe continentul Africii. Venind, a dat libertate informațiilor, însă cu ordinul minimalizării tragediei umane, în timp ce „mobilizarea întregului popor în jurul conducătorului” atingea paroxismul în evocarea acelor momente cumplite. Scenariile erau tipizate, făceau parte din ideologia epocii. Întregul popor trebuia să se regrupeze „solemn în jurul conducătorului iubit”! Televiziunea în acele zile, presa și radioul îi evocau cu primordialitate pe Nicolae și Elena Ceaușescu, pentru
FILOFTEIA LĂCĂTUŞU. SUB MORMÂNTUL CONŞTIINŢEI NEAMULUI... de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1694 din 21 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/378255_a_379584]
-
gol în locurile publice, unde au acces și copiii. Dragi tineri, feriți-vă, să nu cădeți în plasa acestor comisari ideologici de extremă primejdioasă! Condamnabilul eveniment, intitulat „fără fuste și fără pantaloni la metrou”, întruchipează decăderea, prostituția, destrăbălarea, duse la paroxism și trebuie interzis prin lege într-o țară creștină! Faceți-vă crucea mare și rugați-vă pentru Florin Bădiță, organizatorul „Zilei fără pantaloni la Metrou”, de fapt, „Ziua sfidării moralei și a bunul simț”! Păziți-vă mintea de acei deviați
COMISARI IDEOLOGICI DE EXTREMĂ PERICULOASĂ [Corola-blog/BlogPost/93077_a_94369]
-
muzicii Marin MARIAN Ice Age 4: Deriva Continentelor este un film foarte american. Găsim în el, ca în celelalte trei filme-secvențe, numeroase clișee tipice. De pildă, obsesia pledoariei pentru „valorile familiale”, și mai ales „apologia familiei”, dusă și aici la paroxism. Și solidaritatea de tip melting-pot, acceptarea și stimularea Diferenței/alterității este o pledoarie - aici ca în excesiv de multe filme americane (în Europa luând o formă mai subtilă, pe care am și numit-o „realism civic”). Dar să fie americanii sănătoși
Ice Age 4, critica Europei și relevanța muzicii by Marin MARIAN () [Corola-journal/Journalistic/83388_a_84713]
-
admirat în toate celelalte roluri ale repertoriului său. Linia nobilă a cantilenei verdiene era de o eleganță absolută care culmina într-o seducătoare expansiune a acutelor sale legendare. În aria „Cortigiani, vil rozza donnata” din „Rigoletto” de Verdi atingea un paroxism care declanșa un entuziasm uriaș. Prologul lui Tonio din „Paiațe” de Leoncavallo era grandios iar acel la bemol care culmina în motivul „ ... al pari di voi ... „ electriza publicul așa cum se poate constata și în înregistrarea live de la debutul în rol
Nicolae Herlea ? carisma umanismului vocal by Stephan POEN () [Corola-journal/Journalistic/83385_a_84710]
-
sonorități atipice, mai degrabă familiare climatului muzicii moderne europene, accentuiază distanțarea față de melodia clasică de jazz de la care s-a pornit. Distanțare sporită de creșterea tensiunii muzicale prin revenirea la polifonia sonoră și intensificarea progresivă a ritmului. Totul ajuns la paroxism, de unde Körössy întoarce nava spre țărm, impunând din nou bateristului pulsația uniformă, intens swingată. Agitația free se menține prin survolarea rapidă a întregii claviaturi, și după re-expunerea temei, prin coda la fel de cluster-izată. În mod dorit, dar surprinzător de ingenios, ultimul
CREAȚIE ȘI DESTIN - IANCY KOROSSY by Alex Vasiliu () [Corola-journal/Journalistic/84368_a_85693]
-
unui impuls frenetic cu imagini coborâte în suflet formează baza dispozițiunii lirice în spiritul creator al lui Chopin. Dela Mazurkă - dansul sufletului polon, străbătută de freamătul eroismului și al plânsului înăbușit - până la Poloneze - poeme epice cu dinanismul strâns într’un paroxism disciplinat, toate formulele sale melodice sunt o transpoziție a sensațiilor stârnite dintr’un șoc exterior, filtrate apoi de cuget și revărsate în echivalențe sonore. Georges Sand lăuda într’o zi preludiul supranumit „picătura de apă” scris la Valdemoza, în insula
Muzicieni rom?ni ?n texte ?i documente (XVIII) Fondul Cella Delavrancea by Viorel Cosma () [Corola-journal/Journalistic/84196_a_85521]
-
în zona asta. Nici nu-mi pot pune problema. Mi se pare dincolo de putința mea de imaginare". Ori să propună apropieri aidoma unor salturi acrobatice, bunăoară între Caragiale și Dostoievski, întrucît și ultimul "simțea enorm și vedea monstruos", stăpînind "arta paroxismului", fiind și "un artist foarte sigur și echilibrat": "De mai multe ori am făcut o analiză paralelă a procedeelor dostoievskiene și caragialiene, care sunt foarte asemănătoare". Dincolo de "extrema tensiune intelectuală" ce propulsează asemenea ingenioase jocuri, se ivește însă și răsfățul
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7039_a_8364]
-
exacte, precum și întreaga politică a statului român. În concluzie, nu există filozofii individuale, create de autori originali, ci doar concepții colective pe care un gînditor sau altul le exprimă mai mult sau mai puțin potrivit. Iar de acum încolo începe paroxismul autorului, căci asistăm la etalarea acelei iubiri strigate în glas tare de care pomeneam la început. E drama unui om care, iubindu-și țara, nu găsește modul cel mai nimerit s-o facă. De aceea, sunetul iubirii sale capătă alura
O victimă a credinței by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8089_a_9414]
-
pioasă a doliului, dar și una, i-am spune, mascohistă. Ritul îi cere îndoliatului primitiv să suporte cumplite dureri fizice, să își asume corporal, nu doar mintal, durerea pierderii. E o participare mai mult decât activă, e împingerea în zona paroxismului a suferinței provocate de moartea cuiva apropiat. Pe bună dreptate, se ridică întrebarea: care e cauza acestor suplicii? De ce e necesar ca viii să treacă, la populațiile primitive, prin inimaginabile suferințe fizice? Nu există răspunsuri tranșante la această întrebare. Există
Mic tratat despre doliu (3) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6943_a_8268]
-
precoce și frămîntat, neglijîndu-și înzestrarea și trăindu- și paroxistic puținii ani de viață, pe care și-i risipește nu doar în poezie, proză și gazetărie, dar și în alcool, pederastie și stupefiante. Om al exceselor în intimitate și spirit al paroxismelor în gîndire, Streinul moare la 35 de ani (în 1945), scăpînd astfel de închisoarea la care bolșevicii n-ar fi ezitat să-l trimită. La polul opus e Traian Chelariu, fire meditativă mergînd pînă la reverii religioase, pentru care scrisul
Curiații din Cernăuți by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4304_a_5629]
-
poezie economică și eliptică - lasă impresia că tânărul bistrițean a debutat ca poet matur. Starea cea mai originală a Loviturii de cap, aproximată din diverse unghiuri, e o existență abulică, lipsită aproape complet de resorturi energetice. Un personaj vegetativ până la paroxism se dezvăluie în fiecare din paginile cărții: „N-ați avut cu ce vă mândri,/ mi-am ocupat fiecare anotimp cu lucruri mărunte,/ au fost ocazii pentru viitor./ Azi stau în casă, ieri am stat în casă, mâine în casă./ Îmi
Schimb de experiență by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4322_a_5647]
-
în încăpere. E posibil (îmi dau seama acum) ca subiectul filmului să se fi sedimentat în memoria mea destul de confuz. Însă Nicole pare anume făcută pentru rolul femeii care nu se lasă niciodată înfrîntă și-i aduce pe ceilalți la paroxism. Are o privire limpede și tăioasă, de ființă pe care n-o poți minți. Trupul ei de adolescentă, de domnișoară frivolă ce pare să nu se fi culcat niciodată cu vreun bărbat, te scoate din minți. Gesturile ei nervoase, degetele
Femei albastre by Gheorghe Crăciun () [Corola-journal/Journalistic/4336_a_5661]
-
puterile magice ale teatrului. Platoul pe care Vilar a lăsat doar câteva accesorii exploatate cu parcimonie, dar cu un simț acut al resurselor lor poetice, e traversat de siluete eroice, care evocă patetic bătălii și înfrângeri, iar vorbele le trădează paroxismul trăirilor. Teatrul - acel loc unde, pentru Vilar, spiritul se întrupează, vântul acompaniază cuvintele, omul se încordează înfruntându-și eroic destinul. Da, într-adevăr, Vilar avea ceva din Charles De Gaulle. Ca și acesta, și el „va cădea” în momentul afirmării
Jean Vilar, o legendă by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/4342_a_5667]
-
prima seară la telefon, a doua În direct - foarte frumos secondat de domnul Tucă - care aici a arătat că știe să și tacă zâmbind malițios În semn de aprobare a porcelii. Nu Înțeleg de unde dozele astea de nesimțire aduse la paroxism. Eu cred că asemenea personaje publice, indiferent din ce strat vin, ar trebui verificate la specialiști În ale istericalelor. Nu de alta, dar s-ar putea să se creadă chiar mari. Și de ce asta? Să vedem! Pentru că domnul Pruteanu afirmă
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]