98 matches
-
relevant pentru limbi diferite: engleză, daneză, italiană. Burzio (1986: 151−152, 191) arată că morfologia participiului trecut împiedică legitimarea rolului tematic al subiectului (ca în construcțiile pasive). Perlmutter (1989)7 susține că, în italiană, inergativele nu pot apărea în construcții participiale absolute, însă Dini (1994)8 și Loporcaro (2003)9 au observat că există inergative care acceptă construcțiile participiale absolute. În limba engleză, testul nu e valabil pentru toate inacuzativele (Avram 2003: 188): *a man lived in Paris 'un om trăit
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
legitimarea rolului tematic al subiectului (ca în construcțiile pasive). Perlmutter (1989)7 susține că, în italiană, inergativele nu pot apărea în construcții participiale absolute, însă Dini (1994)8 și Loporcaro (2003)9 au observat că există inergative care acceptă construcțiile participiale absolute. În limba engleză, testul nu e valabil pentru toate inacuzativele (Avram 2003: 188): *a man lived in Paris 'un om trăit la Paris' *a existed solution 'o soluție existată'. Avram (2003: 188, 189) arată că numai inacuzativele care descriu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nu e valabil pentru toate inacuzativele (Avram 2003: 188): *a man lived in Paris 'un om trăit la Paris' *a existed solution 'o soluție existată'. Avram (2003: 188, 189) arată că numai inacuzativele care descriu o situație telică permit adjectivele participiale, iar cele care descriu o situație atelică, nu; cel mai frecvent apar în poziția de adjectiv inacuzativele care denotă o schimbare de stare determinată de o cauză internă. În română, adjectivarea participiului este admisă pentru tranzitive (a), pentru inacuzative (b
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
din centru și sud, essere 'a fi' și avere 'a avea' alternează ca auxiliare aspectuale, în funcție de persoană: essere la persoanele 1 și 2 singular și plural, avere la persoana 3. Kayne (2000: 116) explică astfel acest fenomen: în italiană, AgrS participial este inert; subiectul tranzitivelor și al inergativelor se deplasează în Spec,DP, trecând peste Spec,AgrS fără niciun efect; după ce ajunge în poziția netematică Spec,DP, subiectul va putea să se deplaseze în Spec,BE, dacă D/P0 este încorporat
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
este selectat de verbele care sunt [D + T], [D − T], [St − D] și [St]. 2. 'A avea' este selectat atunci când predicatul intranzitiv nu are niciuna dintre proprietățile D, T, St. Reanalizând aceste propuneri, Mackenzie (2006: 140−141) arată că morfologia participială nu blochează externalizarea rolului tematic al subiectului. Selecția auxiliarului 'a fi' nu este legată de tranzitivitate, ci de verbele al căror participiu exprimă o stare rezultativă. Mackenzie (2006: 141) subliniază că posibilitatea selecției ambelor auxiliare de către același verb este motivată
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
excepție de la această regulă este catalana, care a pierdut auxiliarul a fi, dar a păstrat acordul la persoana 3). Belletti (2001)18 analizează acordul participiului perfect ca fiind obținut printr-o relație specificator−cap, într-o proiecție joasă a acordului participial; acordul între subiect și participiul verbelor care selectează auxiliarul 'a avea' este imposibil pentru că proiecția de Acord al participiului este mai jos decât poziția de subiect al verbului care selectează 'a avea'. Mackenzie (2006: 168) este de părere că acordul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
participiului nu motivează analiza ergativă, iar acordul prin deplasare este incorect. Kayne (2000: 113) observă că acordul participiului din limbile romanice corespunde proiecției AgrO de la Chomsky (1993). Autorul arată că, în spaniolă, propozițiile inacuzative cu participiu trecut nu au acord participial; în anumite dialecte din sudul Franței se face acordul participiului în structuri cu 'a avea'. Tot Kayne (2000: 115) menționează că, în italiană, acordul participiului perfect este imposibil. În ceea ce privește situația din limba română, acordul se face numai în cazul celor
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
-l pe a avea ar proveni dintr-o structură posesivă nominală; această analiză ar funcționa și pentru ipostaza de auxiliar a lui a avea: dacă a avea ca verb plin selectează un complement nominal, a avea auxiliar selectează un complement participial (ipostaza de verb modal este asemănătoare cu cea de auxiliar, diferit fiind tipul de complement). Selecția de către a avea a unei propoziții reduse este soluția propusă, între alții, de Guéron (1986)17: a avea (ca verb plin și ca auxiliar
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și ergativul, argumentele principale, se acordă cu verbul, cu excepția infinitivului. Cazul genitiv este omonim cu ergativul. În propozițiile indicative, verbul marchează regulat tranzitivitatea. Există numeroase procese de detranzitivizare. Morfologia acordului este de tip acuzativ. Ergativitatea își are originea în construcția participială pasivă și posesivă. Ergativul este folosit și pentru exprimarea posesiei. Pivot sintactic S/A și S/ O. În cazul coordonării, nominalul în absolutiv trebuie repetat în fiecare propoziție (ca urmare, în această limbă nu există nicio propoziție fără un nominal
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
119, apud Mackenzie (2006: 172). 8 L. Dini, "Aspectual Constraints on Italian Absolute Phrases", Quaderni del Laboratorio di Linguistica della Scuola Normale Superiore di Pisa, 8, p. 52−87, apud Mackenzie (2006: 172). 9 M. Loporcaro, "The Unaccusative Hypothesis and Participial Absolutes in Italian: Perlmutter's Generalization revised", Rivista di Linguistica, 15, 2, p. 199−263, apud Mackenzie (2006: 172). 10 G. Centineo, "A Lexical Theory of Auxiliary Selection in Italian", Davis Working Papers in Linguistics, 1, p. 1−35. 11
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
VALERIA, Metodologii în predarea limbii române ca limbă străină, în LR, nr. 5, an 28, sept-oct, 1970, p. 525-530. [33] IANCU, T., Mai mult loc pentru gramatică și compunere, în Colocvii, 5, nr. 5, 1970, 7. [34] IORGULESCU, SILVIA, Construcțiile participiale în textele technico-științifice ruse și predarea lor în limba română, SȘIC, 1970, p. 137-140. [35] IVANOVICI, Gh., Univocitatea terminologiei și comportamentele indirecte, Rev. înv. prof., nr. 4, 1970, 28-33. [36] îndrumări pentru îmbunătățirea predării limbii române în ciclul primar de
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
în cadrul frazei și unele părți de propoziție, marcând sau întârind raportul de coordonare prin juxtapunere sau subordonare. Se pune virgulă între părți de propoziție de același fel când nu sunt legate prin și copulativ ori prin sau. Construcțiile gerunziale și participiale așezate la începutul frazei se despart prin virgulă. Virgula se utilizează și pentru a izola apozițiile simple sau dezvoltate, precum și substantivele în cazul vocativ. Se despart prin virgulă de restul propoziției cuvintele și construcțiile incidente. Nu se despart prin virgulă
Particularităţi m etodologice de însuşire a normelor de ortografie şi punctuaţie la clasele I şi a II - a by Atofanei Mariana () [Corola-publishinghouse/Science/91851_a_92996]
-
este pe deplin gramaticalizată în româna veche (Stan 2013: 37; Nicolae 2015b). Cel prezintă o gramatică dublă, de demonstrativ și de articol, după cum arată distribuția și interpretarea sa. Distribuțional, modificatorul care apare după cel poate fi un adjectiv calificativ (26a), participial (26b) sau relațional (26c), precum și o propoziție relativă (26d); opțiunea (26c) (specifică demonstrativului) a fost eliminată în trecerea la româna modernă: (26) a. să arăt strâmbătura și tâlcul cel rău a lor (VRC.1645: IIIr) b. fiiu-său cel iubit (CC1
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
1762: 21r) c. [DPa [APiubitorilor de D(u)mnezeu] episcopi] (Prav.1780: 44) d. [DP [AP iubitorii de Hristos] creștini](AAM.1713: 12r) În structura internă a grupului adjectival există, de asemenea, structuri cu centru final, fie cu centre adjectivale participiale (35), fie cu centre adjectivale deverbale (36); tot prin derivări de tip centru final se explică și structurile cu mărci de gradare postadjectivale (37) (Brăescu, Dragomirescu și Nicolae 2015; pentru distribuția lui foarte în româna veche, v. Brăescu 2015a, 2015b
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
sunttoatecititevs *Ei au toți citit); (iv) efectele de blocare induse de negație nu apar în structura pasivă (Cititenumi-au mai fost de mult romanele vs Citește-mi! / Nu-mi citi!) etc. 31 Vom lăsa deoparte supinul verbal și participiul în construcția participială absolută; în ce privește supinul verbal, nu este clar dacă acesta generează o propoziție nonfinită în toate contextele în care este însoțit de complementizatorul prepozițional de (Pană Dindelegan 2003: cap. X, XI, XIV.1); de asemenea, valoarea pe deplin verbală a participiului
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
circ. condițional$$ „Am privit cu groază cumplita unealtă care, căzută în alte mâini decât ale mele, ar fi fost pentru mine ucigătoare.” (Mateiu I. Caragiale) $atrib. circ. condițional$$ Ca și infinitivul și gerunziul, participiul intră în construcții absolute (construcții absolute participiale), variantă de realizare a funcțiilor sintactice prin constituenți dezvoltați: „Abia plecat Mihai, au și început să-i scotocească prin sertare.” Complement semantic principal al verbului a trebui, participiul realizează, în relație sintactică cu acesta, funcția de predicat, ca predicat dezvoltat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-l văd ajuns doctor și-apoi nu-mi fac nici o grijă. șcompl. predicativț În enunțuri situaționale, participiul pasiv asigură o relativă autonomie, prin înglobarea în semantica sa și a auxiliarului de diateză a structurilor în care intră: aceste enunțuri - enunțuri participiale - sunt o alternativă la enunțurile infinitivale: Fumatul interzis! - A nu se fuma! Staționarea interzisă! - A nu se staționa! SINTAXA SUPINULUITC "SINTAXA SUPINULUI" Dimensiunea substantivală din planul semantic al supinului ca formă absolută îl apropie de infinitiv; prin aceasta, supinul realizează
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
multiplicativ are comportament gramatical unitar, de tip adjectival, permițând cu ușurință adverbializarea și substantivizarea. 1. ASPECTE DEFINITORII Numeralul multiplicativ exprimă o creștere proporțională și precisă a unei cantități sau a unei calități. 1.1. Numeralele multiplicative au în structură sufixul participial, forma lor corespunzând unor conversiuni de la verbe parasintetice formate de la numeralul cardinal (împătrit, încincit etc.), iar, în cazurile în care nu există verbul parasintetic (DEX2 nu înregistrează niciun verb format de la șase), se consideră că numeralul multiplicativ este un derivat
[Corola-publishinghouse/Science/85003_a_85789]
-
o dublu și triplu, din seria neologicelor, și îndoit (afirmație empirică în acest caz, făcută ținând seama de frecvența lui dublu și de recurența în serie) și întreit, din seria formelor vechi. 5. DINAMICA UTILIZĂRII Prin analogie eronată cu adjectivul participial înjumătățit, folosit pentru a exprima o scădere cantitativă proporțională și precisă (confuzie cauzată de asemănarea formală), în presa audiovizuală mai ales, dar și în cea scrisă, a început să fie utilizat, după modelul lui înjumătățit, numeralul multiplicativ cu înțeles de
[Corola-publishinghouse/Science/85003_a_85789]
-
Vidul interior pare a intra în contradicție cu simbolul ascensional al păsării, dar posibilitatea acesteia de a accede la spațiul cosmic este negată. Deși curcubeul este un simbol sacru, răsfrângerea sufletului în semicercurile acestuia, violența pe care o implică adjectivul participial "tăiată" sunt expresia unui zbor ratat. Ipostaza umană cea mai frecventă este cea a soldatului rănit, adesea a muribundului, într-un spațiu în care toți și toate agonizează (Cota 117, Autumnală, Coșmar). Universul este ostil, lipsește de aici orice posibilitate
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
coșmarești din care se constituie prezentul/ contemporaneitatea asupra eului poetic. Viziunea de la no. 7 este mai mult decât reprezentativă în acest sens. Proporțiile stării de angoasă sunt sugerate prin utilizarea pluralului care generalizează, imposiblitatea de salvare este întărită prin adjectivul participial din incipitul textului care fixează eul poetic, în particular, și omul, în general, într-un etern spațiu sufocant: "Închiși în camere pătrate, presimțim/ din geam în geam, văpaie cu văpaie,/orașul grav cu heleșteie negre/cum urcă-n pat, cum
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
care se află constelațiile corespunzătoare lunilor anului" (> rom. zodiac, fr. zodiaque) < ngr. [κύκλος] ζωδιακός "idem" (κύκλος "cerc", ζώδιον "zodie, constelație zodiacală"). Unele cuvinte condensate, românești sau internaționale, împrumutate din engleză provin din sintagme formate cu un determinant substantival de origine participială, care se transpune în limbile romanice printr-un substantiv cu prepoziție: fr., rom. living "cameră de zi" < fr. living[-room], rom. living[rum] (sau, poate, direct din engl.) < engl. living room "idem"; engl. (rar) smoking "haină, jachetă, vestă specială folosită
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu () [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
uzul deictic al cuvântului simplu în locul sintagmei de bază, care este reconstruită mental (determinantul fiind prezent în mintea vorbitorului), sunt rom. curent / curent electric, circulație / circulație sanguină etc. VII. 2.4. Regent substantival + determinant adjectival Adjectivul determinant (uneori de origine participială), odată izolat de restul sintagmei, se substantivează, preluând astfel nu numai sensul sintagmei, ci și valoarea lexico-gramaticală a centrului grupului nominal. Noul cuvânt păstrează, de regulă, numărul și genul adjectivului și, implicit, al substantivului regent din sintagma originară (constatare care
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu () [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
determinat, respectiv din sensul propriu întregului grup sintactic sau compusului condensat. Fiind tributare unor constrângeri semantice, șansele de realizare a substantivării fără implicarea procedeului condensării sunt limitate; prin urmare, adjectivele substantivate în urma condensării unor sintagme, fie ele calificative, relaționale sau participiale, sunt mai frecvente decât cele trecute în clasa substantivelor printr-o simplă conversiune 101. Iată mai multe exemple: tc. açık "ambarcație fluvială fără punte, în formă de luntre" ( > rom. acic "idem") < açık [gemi] "idem" (açık "deschis, neacoperit", gemi "navă, ambarcație
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu () [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
substantivele și verbele; în plus, modificatorii lor aduc precizări care restrâng drastic sfera noțională și creează o dependență intrasintagmatică a cărei eliminare este greu de suportat. De aceea, exemplele rezultate prin condensare provin mai ales din adjective cu sens verbal (participial). Odată izolat de restul sintagmei în care este centru, adjectivul se poate substantiva cu ușurință, eventual cu un sens ușor deplasat și mai pregnant decât acela al etimonului: rom. muhaia "om prost, fraier, nătăfleț" < tc. [emre] müheyya "supus, plecat, ascultător
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu () [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]