108 matches
-
demită pe tehnicianul Joaquim Teixeira, primul ofertat să-i ia locul fiind Emil Săndoi" (prosport.ro); "Virgil Ianțu, ofertat cu 10.000 de euro, de o revistă life-style" (Atac, 28.11.2006). Exemplele - numeroase! - par a ilustra un tip de pasivizare imposibilă în română (și copiată probabil, involuntar, după engleză), a unui verb în construcție cu un complement indirect. În română, participiul ofertat s-ar putea referi (fără a fi recomandabil) cel mult la ceva "care a fost oferit" (de exemplu
"Ofertat" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8704_a_10029]
-
are păreri despre tot ce mișcă-n țara asta și, atunci când e nevorbit, simte nevoia să ni le împărtășească; musai în direct și la oră de vârf" (ciutacu.ro, 30.09.2007). Nevorbit riscă să fie înțeles și ca o pasivizare a complementului prepozițional (om nevorbit = om cu care nu se vorbește). Uneori cuvîntul apare și cu sensul pasiv, cel mai firesc: "un film nevorbit în engleză" (22, 782, 2005), "un limbaj nevorbit de nici un alt artist plastic român" (Ziua, 28
"Ofertat" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8704_a_10029]
-
raporturile sintactice de coordonare și de subordonare, prevalarea construcțiilor nominale sau a celor verbale sunt tot atâtea mărci de diferențiere a unui tip discursiv de altele, a unei ideologii de alta. În acest sens, stilul eliptic, caracterizat prin fenomene de pasivizare și nominalizare, definitorii pentru limba de lemn, reflectă nivelarea gândirii și un stadiu primar de percepție a realității. La polul opus, complexitatea sintactică devine indicator pentru profilul intelectual al emitentului: dacă abundența subordonatelor este semnul unei cunoașteri bogate, coordonarea apare
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
publicisticii eminesciene oferă informații relevante privind funcționalitatea procesului de semnificare. Structura sintactică influențează orientarea argumentativă a limbajului, fie prin accentuarea agentivității (asumarea acțiunii de către actorii politici), fie prin depersonalizarea deciziei și deculpabilizarea actorilor politici, prin cultivarea fenomenelor de nominalizare și pasivizare. Lingvistica franceză introduce noțiunea de schemă textuală globală 376, aptă să asigure coerența textului ca întreg articulat și ierarhizat, și stabilește drept scheme textuale esențiale: narativul, descriptivul și argumentativul, fiecare dintre acestea impunând textelor dominante structurale specifice: * narativul discurs organizat
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
gramatical, pe baza funcției pe care o au (A, S, O), funcție determinată de semantica verbului. Relațiile sintactice au un rol crucial, intermediind între semantică și marcarea gramaticală. Limbile de tip (a) funcționează conform principiului valențelor și al operațiilor sintactice (pasivizare, antipasivizare, încorporarea nominalelor). Reducerea valențelor și alte operații sintactice sunt determinate de doi factori: utilizarea neprototipică a unui verb și necesitatea creării unui pivot sintactic (vezi infra, 3.2.) pentru operațiile de coordonare și de subordonare. Alături de limbi precum ciukotă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
spălat bine rufele'/The woollens washed well ' Rufele s-au spălat bine', faptul că, în cea de-a doua construcție, O devine S fiind considerat o manifestare a ergativității, și nu ceea ce este de fapt, adică un mecanism sintactic asemănător pasivizării. Termenul ergativ apare cu o accepție diferită de a lui Dixon la Delancey (1981) și Tchekhoff (1980)56. La acești autori, ergativitatea presupune numai ca marcarea poziției sintactice A să fie diferită de marcarea argumentului S, fără a fi necesar
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de relația sintactică dintre ergativ și pasiv. 5.1. Definiția pasivului Dixon (1994: 146) arată că termenii pasiv și antipasiv sunt folosiți în studiile lingvistice cu diferite accepții. Pentru a elimina confuzia frecventă dintre ergativ și pasiv, Dixon prezintă mecanismul pasivizării: (a) funcționează la nivelul structurilor tranzitive, pe care le transformă în structuri intranzitive; funcția de detranzitivizare a pasivului a fost subliniată și de Givón (1981: 168)63; (b) O devine S; (c) A ajunge într-o poziție periferică, fiind marcat
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
obicei, un proces de detranzitivizare considerat ca fiind corespondentul pasivului din limbile acuzative, antipasivul (vezi infra, 6.) 65. Autoarea pornește de la posibilitatea coexistenței pasivului și a antipasivului în aceeași limbă − inuktitut (o formă a eschimosei), limbă în care e posibilă pasivizarea unei propoziții antipasive active cu obiect neexprimat −; morfemul antipasiv este omis în pasivizare (Spreng 2001). Investigațiile făcute de autoare (Spreng 2000) asupra limbii basce (în cazul căreia există numeroase discuții privitoare la existența pasivului) o conduc spre concluzia că această
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
antipasivul (vezi infra, 6.) 65. Autoarea pornește de la posibilitatea coexistenței pasivului și a antipasivului în aceeași limbă − inuktitut (o formă a eschimosei), limbă în care e posibilă pasivizarea unei propoziții antipasive active cu obiect neexprimat −; morfemul antipasiv este omis în pasivizare (Spreng 2001). Investigațiile făcute de autoare (Spreng 2000) asupra limbii basce (în cazul căreia există numeroase discuții privitoare la existența pasivului) o conduc spre concluzia că această limbă nu are pasiv. Oyharçabal (2000) arată că teoria pasivității verbului în bască
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
fie rezultatul unor evoluții independente, mărcile cazului ergativ au circulat și s-au răspândit prin contact. Cele trei familii de limbi mai au în comun și folosirea extinsă a pasivului în vorbire, existența mai multor mărci pentru pasiv, precum și folosirea pasivizării în situația în care agentul de persoana 3 acționează asupra pacientului de persoanele 1 și 2. Influența exercitată de limbile romanice (spaniolă, franceză) a făcut ca în limba bască să fie înregistrate fapte lingvistice nespecifice (chiar la nivelul morfosintaxei), comentate
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de verbe de a atribui Caz structural" (vezi supra, 2.1.), susține că ergativul trebuie analizat, asemenea genitivului, ca fiind un Caz excepțional; ergativul este atribuit de I subiectului verbelor tranzitive în poziția Spec,IP, iar obiectele sunt supuse obligatoriu pasivizării și primesc de la I nominativul/absolutivul. Conform lui Bittner (1994), Cazul ergativ este atribuit Agentului (subiectului) în poziția inițială din VP. În limbile acuzative, verbul conține/încorporează un morfem antipasiv care atribuie acuzativul obiectului. În limbile ergative nu există acest
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
falsă. Bruening (2007) arată că singurul diagnostic valid pentru Cazul structural este chiar definiția lui: Cazul care depinde nu de o anumită selecție lexicală sau de un rol tematic, ci de structura propoziției; acuzativul e structural pentru că se schimbă în pasivizare; ergativul e structural pentru că se schimbă în antipasivizare și în alte alternanțe precum încorporarea numelor. Davison (2004) adoptă tot ipoteza statutului de Caz structural al ergativului: acesta nu este legat de rolurile tematice, chiar dacă multe subiecte tranzitive ergative poartă rolul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
predicat este foarte rar; ● în ceea ce privește poziția inițială în propoziție, strategia discursivă cere ca topicul să fie primul întotdeauna; în lisu, japoneză și coreeană, topicul este codificat prin mărci morfologice; subiectul nu e legat de poziția inițială; ● în procesele gramaticale (reflexivizare, pasivizare, imperativ etc.) este implicat subiectul, dar nu și topicul; topicul este independent sintactic de restul propoziției. În concluzie, topicul este o noțiune discursivă, iar subiectul este o noțiune legată de structura internă a propozițiilor. Distincția între limbile cu subiect proeminent
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
branche casse/La branche se casse 'Creanga se rupe'; (4) cauzativele ergative: Il dort avec un somnifère/ Un somnifère le fait dormir ' El doarme cu un somnifer'/' Un somnifer îl face să doarmă'. Așa cum se poate observa, autorul include sub pasivizare mai multe fenomene care astăzi sunt tratate distinct de majoritatea lingviștilor: pasivul cu auxiliar, alternanța cauzativă (vezi Capitolul 3, 5.), construcțiile medii și impersonale, variațiile reflexiv/nonreflexiv care afectează verbele ergative (vezi Capitolul 3, 6.1.), cauzativele ergative. Este interesant
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
care denotă schimbarea de stare, configurația spațială, mișcarea direcționată, existența, apariția/dispariția, emisia de sunete, miros, substanțe sau care conțin informație aspectuală, cu un singur argument (DP sau propoziție redusă), intern, care are rolul Temă sau Pacient, caracterizate prin imposibilitatea pasivizării și prin posibilitatea adjectivizării participiului. În această lucrare, folosesc în variație liberă cele două denumiri ale clasei de verbe supuse analizei, inacuzative și ergative. Termenul folosit de Perlmutter este inacuzativ, însă, odată cu Burzio (1986), s-a impus denumirea de verbe
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
deveni inacuzative, cu excepția situației când sunt agentive. Grupurile direcționale apar numai cu verbele de emisie cauzative, cu cauză internă; prezența/absența unui grup direcțional este corelată cu cauza internă/externă. Perlmutter le include în clasa inacuzativelor pentru că, în neerlandeză, acceptă pasivizarea impersonală. Argumentul unic este, de obicei, nonagentiv, nu implică o schimbare de stare, nu descriu eventualități delimitate temporal, au cauză internă; deci noțiunea de cauzare internă, care subsumează agentivitatea, poate fi extinsă la verbele de emisie. Pentru a stabili ce
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de tipul Ion mă amuză cu comportamentul lui): ● verbele psihologice: Experimentatorul − Obiect; Tema − Subiect; ● verbele cauzative: Subiectul − Posesorul care cauzează emoția (Cauzalul); Obiectul care cauzează emoția este un grup prepozițional opțional; Experimentatorul este obiect direct (cele două argumente sunt: posibilitatea pasivizării, posibilitatea construcțiilor participiale). Bennis (2004: 105) arată că, în structurile cauzative, Experimentatorul e marcat cu Caz structural, fie prin adăugarea unui nivel vP în structurile active, fie prin adăugarea unui TP în structurile pasive. Dacă verbele cauzative psihologice sunt verbe
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
poziția de obiect intern din D-Structură. Grupul de măsură primește Cazul acuzativ inerent în interiorul VP și nu are rol tematic (în poziția [NP,IP]). Asemănările dintre aceste verbe și cele inacuzative ar fi participarea la alternanța cauzativă și imposibilitatea pasivizării. Acceptarea analizei inacuzative presupune însă numeroase compromisuri: adoptarea fără rezerve a analizei propuse de Belletti și Rizzi pentru verbele psihologice și pentru cele de mișcare; acceptarea faptului că un Caz structural, acuzativul, poate fi atribuit nu numai unui argument nominal
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
verbe care nu erau diferențiate în Teoria Standard, iar, pe de altă parte, că existența tranzitivelor impersonale fără argument extern demonstrează că tranzitivitatea trebuie separată de agentivitate. Bowers (2002: 210−211) arată că există o legătură fundamentală între tranzitivitate și pasivizare. Aparenta absorbție a Cazului acuzativ din structurile pasive englezești este determinată de faptul că Tr poate fi realizat prin trăsături φ sau prin morfemul pasiv -en, dar nu prin amândouă deodată. Dacă Tr se realizează prin trăsături φ, obiectul primește
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
are cazul acuzativ este folosit de Bowers (2002: 212) ca argument pentru ideea că absența Acuzativului nu se corelează cu absența formei pasive. Formele verbale pasive sunt, în profunzime, tot tranzitive, și deci sunt distincte structural de inacuzative. Posibilitatea de pasivizare nu este determinată de Cazul acuzativ în sine, ci de tranzitivitate. Bowers (2002: 214) susține că existența pasivelor inergative demonstrează că proprietatea de tranzitivitate este independentă de prezența argumentului extern. Concluzia autorului este că tranzitivitatea are un conținut ireductibil, asemănător
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
variază în funcție de categoriile sintactice: numele (cu excepția nominalizărilor) nu pot atribui rol tematic decât prin intermediul prepoziției; numele nu iau argumente "nude"; structura argumentală a numelor și a verbelor pasive este diferită de cea a numelor active; în cazul nominalizării și al pasivizării, argumentul extern este suprimat; pozițiile suprimate nu pot fi satisfăcute de argumente sintactice. Pentru detalii, vezi și Stan (2005, cap. 10), Cornilescu (2006: 157−174). Grimshaw (1990: 7) mărturisește că a fost inspirată de Jackendoff (1972: 43), care sugerase existența
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
decât în cazul celor inacuzative fără alternanță dovedește că inacuzativele sunt tranzitive în Lexicon. Analiza transcrierilor spontane ale aceluiași subiect l-a condus pe Froud la concluzia că în sistemul subiectul afazic, unele inacuzative (de exemplu, appear 'a apărea') acceptă pasivizarea. 5. ALTERNANȚA CAUZATIVĂ Fenomenul alternanțelor de tranzitivitate a fost observat pentru prima dată de Jespersen (1927: 332−333)93. O discuție mai detaliată apare la Fillmore (1970)94, care are în vedere comportamentul diferit al verbelor din limba engleză hitt
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
rol tematic este numit Cauzator Ambiental (engl. Ambient Causer, A-Causer). Pesetsky (1995: 115) susține că inacuzativele autentice sunt cele fără Cauzator Ambiental, care nu acceptă niciun fel de pasiv. Cauzatorul Ambiental este reatribuit unui grup cu by 'de (către)' prin pasivizare și este eliminat prin adjectivizare. Verbe ca s'étonner 'a fi uimit' și s'amuser 'a se amuza' sunt conceptualizate întotdeauna cu un Cauzator Ambiental, pe când s'arrêter 'a se opri' poate avea sau nu Cauzator Ambiental. Kittilä (2009: 67
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
al verbului tranzitiv, prin saturarea rolului tematic al obiectului: a. Forma logică a D: <e, π> → π b. Conținut: ˘[D(eat−mânca)](x)↔∃y˘[eat−mânca(y)](x) c. Stilul Montague: λx∃y[eat−mânca(y)(x)] Detranzitivizarea diferă de pasivizare numai prin poziția în care este inserată variabila cuantificată existențial: ultima poziție, în cazul pasivului și penultima, în cazul detranzitivizării. (c) Reflexivizarea (R) este o operație care pune semnul identității între cele două argumente ale unei relații, reducând-o la
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
subspecificate (break 'a se rupe, a se sparge') permit și interpretarea anticauzativă. De multe ori, anticauzativul și reflexivul sunt marcate identic. Morfologic, analiza reflexivă a anticauzativelor este foarte plauzibilă. Anticauzativizarea este o operație asupra reprezentării semantico-lexicale a unui verb, iar pasivizarea este o operație la nivelul structurii argumentale, care suprimă argumentul extern, proiectarea acestuia în sintaxă fiind obligatorie. Ca și forma activă, cea pasivă are două argumente în reprezentarea lexico-semantică: cel care suportă evenimentul de schimbare de stare și cauzatorul; în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]