429 matches
-
are temeiul ei: «...Printre încurcăturile de situații ale intrigii, personajul devenit legendar al lui Nea Mărin, cu identitatea falsificată, își pierde atuul principal, arta povestirii». Dar are, oare, «arta povestirii» fotogenie?...”" Analizând acest film, Andrei Gorzo l-a considerat o pastișă a filmelor de comedie americane din perioada cinematografiei mute, din care a preluat o serie de clișee (fugărirea unor personaje care se împiedică și cad, trasul de șuturi în fund, bătaia cu frișcă etc.). El afirmă că scenariul filmului pare
Nea Mărin miliardar () [Corola-website/Science/303860_a_305189]
-
prin metode, cât prin felul cum sunt ele folosite, articulate, puse în lumină. Cunosc numeroase opere denumite postmoderne, sau pe care autorii lor le apreciază așa, unde se utilizează procedee „deja vu” luate din creația avangardei, a modernismului - de la colaje, pastișe, improvizații, teatru instrumental, până la soluții - etalon, caracteristice altor perioade, denumite generic „retro”. Comparativ cu modernul, antimodernul sau, mă rog, postmodernul pledează pentru dezagregare, disoluție. Ținta lui nu este de a construi, ci de a demola. De a renunța la congruență
Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]
-
lui, biroul său și club, aceasta extrapolare apare ca fiind logică. Această idee a fost în mare parte popularizata în "The Private Life of Sherlock Holmes", un film regizat în 1970 de Billy Wilder, si a fost folosit frecvent în pastișele povestirilor originale ale lui Conan Doyle. Scriitoarea britanică Kim Newman a scris o serie de povestiri în care sunt prezentate activitățile mai multor agenți ai clubului (descris în povestiri că "o instituție care a existat în liniște pentru a se
Clubul Diogene () [Corola-website/Science/324147_a_325476]
-
bază”. În 1958, Hrușciov a ordonat în schimb un atac dur asupra lui Boris Pasternak după ce romanul său ' a fost publicat în străinătate (nu i s-a permis publicarea lui în Uniunea Sovietică). "Pravda" a descris romanul ca fiind „o pastișă reacționară de proastă calitate”, iar autorul a fost exclus din Uniunea Scriitorilor. Mai rău decât atât (din punctul de vedere al lui Hrușciov), Pasternak a primit Premiul Nobel pentru Literatură, pe care, după mari presiuni, l-a refuzat. După aceasta
Nikita Sergheevici Hrușciov () [Corola-website/Science/298048_a_299377]
-
lumea Nullaqua unde întreaga atmosferă este conținută într-un singur crater adânc de o milă; este povestea unei nave ce navighează pe oceanul de praf de pe fundul craterului, vânând "balene de praf" ce trăiesc sub suprafață. Este un fel de pastișă science-fiction a romanului Moby-Dick de Herman Melville. De la sfârșitul anilor '70, Sterling a scris o serie de povestiri ale căror acțiuni se petrec în universul Shaper/Mechanist: sistemul solar este colonizat în întregime și există două facțiuni aflate în război
Bruce Sterling () [Corola-website/Science/322949_a_324278]
-
listează peste 25.000 de producții adaptate după povestirile și romanele cu Sherlock Holmes. Detectivul a făcut obiectul mai multor adaptări pentru benzi desenate, fiind adaptări ale aventurilor scrise de Conan Doyle, ale aventurilor apocrife referitoare la "canonul" holmesian sau pastișe și parodii legate de acest mit. Personajele secundare au avut și ele ocazia de a-și trăi aventurile în benzi desenate. O jumătate de pagină de benzi desenate cu Sherlock Holmes a apărut zilnic și duminică, în anii 1950, cu
Adaptări ale aventurilor lui Sherlock Holmes () [Corola-website/Science/325574_a_326903]
-
lui Perpessicius (oarbe), Pompiliu Constantinescu, subscrisul, Vladimir Streinu, Mihail Sebastian, Ion Biberi și Octav Șuluțiu, acționau convergent. Omul de casă al lui N. Iorga, volubilul N. Georgescu-Cocoș, ne îngîna cu vocabula Gîcîlîrî și ne onora, îndeosebi pe Tudor Arghezi, cu pastișe fără sare, iar pe subsemnatul, cu lungi satire pe care le găseam inspide. în anii socialismului, i-a cerut iertare lui Arghezi, care i-a acordat-o de îndată, iar pe mine mă sprijinise, deși adversar, la primirea în Sindicatul
texte inedite by Șerban Cioculescu () [Corola-journal/Memoirs/10967_a_12292]
-
că romanul e unul complicat. Ci pentru că există, în el, două direcții stilistice incompatibile. Una e aceea așa-zicând ludică (un ludic, desigur à la Tarantino), care cultivă intens butaforia (și în care s-ar încadra deopotrivă aluziile culturale, citatele, pastișele, regiile ilare ale crimelor) și una sobră, pledantă (în care e clar că vocea e a lui Nimigean însuși), care se ia foarte în serios și în a cărei textură distanța ironică e aproape inexistentă. Mă văd nevoit să repet
Abăza dezlănțuit by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3668_a_4993]
-
prima și a treia secvență), unde aluziile livrești conturează de astă dată un soi de topos al Orientului, trimițând cu gândul la lirica primilor romantici (la Dimitrie Bolintineanu, cel din Florile Bosforului, să spunem). De altfel, pe aceleași principiu al pastișei (și pornind de la aceeași sursă - poezia secolului al XIX-lea), Cărtărescu va construi mai târziu Levantul, acea epopee atipică a literaturii și a Orientului, deopotrivă. În spiritul lui Bolintineanu (dar și al simboliștilor minori, din speța lui Minulescu), poetul optzecist
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
numele și ocupația mi se mai cunosc. Ia să notez eu asta într-un jurnal secret, îmi spun. Îmi dau seama în secunda următoare că ar semăna cu „Jurnalul secret" al lui Alex Ștefănescu din lectura căruia tocmai fusesem întrerupt. Pastișa se va observa imediat. Și unde pui că n-am nici pe departe umorul anecdotic al lui Alex Ștefănescu. Sunt cuprins de o invidie neagră și încep să-i caut cărții pe care o aveam în mână noduri în papură
De ce n-am un jurnal secret by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6417_a_7742]
-
nu era drastic cenzurat și genul scurt permitea un alt aplomb al creatorului tânăr. Scurtmetrajul lui Veroiu răspundea peste timp în cel al lui Mungiu, dar nu sub raport estetic. În Cercul (1968) al lui Mircea Veroiu prelua printr-o pastișă condusă inteligent din filmul noir francez și american o manieră, un film interesant mai ales pentru o acțiune desfășurată laconic, cu note absurdiste așa cum filmul lui Mungiu, Mâna lui Paulista, de un ludic nebun, utiliza parodia având ca reper telenovelele
Filmul românesc la Coimbra și Porto by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5231_a_6556]
-
al doilea s-a bucurat de un succes răsunător. Nici nu-i greu de înțeles de ce. Concepute cu multă ironie (sau uneori numai cu umor), luând în antrepriză viața măruntă, cotidiană, cu o erudiție egalată doar de relaxarea din ton, pastișele lui Eco sunt, s-ar zice, un soi de vehicule (de lux!) între Academie și cafenea. Observațiile bonome, dar riguroase, hipnotic somnolente, necruțătoare totodată, "răcoresc" asemeni unei brize mediteraneene. Autorul nu sancționează - dezvăluie. E nevoie de vervă în concentrație pură
Ecografii pentru sănătatea zilnică by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15918_a_17243]
-
Sunt unul sau două grade sub zero și aerul e limpede. Strălucirea felinarului nu a estompat încă toate stelele; deasupra fațadei Hotelului Regency, pe cealaltă parte a scuarului, fragmente de constelații atârnă spre sud. Fațada respectivă este o reconstituire, o pastișă - în timpul războiului, cartierul Fitzrovia a încasat niște bombe lansate de Luftwaffe - și imediat în spatele ei se înalță Post Office Tower, autoritar și jerpelit la lumina zilei, dar pe jumătate ascuns și decent iluminat în timpul nopții, brav monument al unor zile
Ian McEwan - Sâmbătă by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/10336_a_11661]
-
o anecdotă. Co-vizionatorul meu comenta după cam 20 de minute: "Of, iar genul ăla de film independent american care se sforțează să imite stilul european". Vaietul emis nu duce lipsă de niscaiva adevăr, doar că europenii i-au acordat acestei pastișe atît de relevante "Camera d'Or" anul trecut. Povestea îi are în centru pe Richard Swersey (John Hawkes), un vînzător de pantofi (vă rog, nu gîndiți Al Bundy) divorțat și cu doi copii în semi-custodie și pe Christine, o tînără
Păpuși și pantofi by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10357_a_11682]
-
perspectiva "diminuării afectului", cum ar spune Fredric Jameson, la adresa Încălțărilor țărănești ale lui Van Gogh. Acesta esta un tip de intertextualitate de natură temporală, având, așadar, de a face cu experimentul retrospectiv, care, folosindu-se adesea, cum face Magritte, de pastișa stilistica - altădată considerată o blasfemie, dar astăzi legitimata de regulă postmodernă a încălcării regulilor - încearcă încă o dată să aplice formule culturale mai vechi, mai degrabă decât să caute unele noi, cum făcea avangardă modernista. La această mai putem adăuga intertextualitatea
Carnavalesc si cultură de masă by Maria-Sabina Draga () [Corola-journal/Journalistic/18125_a_19450]
-
dar fusesem catapultată În trecut. Moff și Harry Începuseră imediat să-și spună „Rudyard“, respectiv „George“, după Kipling și Orwell, cronicarii Birmaniei coloniale. Ca și prietenii mei, și eu mă lăsasem Îmbătată de literatura de odinioară, debordând de parfumuri și pastișe ale unei vieți exotice și lascive: umbrele de soare victoriene, pălării de soare și fantezii fierbinți despre sex cu localnicii. Cât despre poveștile mai recente despre Birmania, cât de tare pălesc În fața celor vechi. Noile povești sună cam așa: miss
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
la vârstă deplinei maturități și impunându-se în peisajul literar ca una dintre vocile cele mai personale după război. "Cezar Ivănescu scrie Theodor Codreanu și-a creat un idiom poetic inconfundabil, aproape imposibil de imitat, fără riscul epigonismului și a pastișei. Asta explică de ce n-a creat școală de imitatori precum, să zicem, Nichita Stănescu și Marin Sorescu. Structura strofică, așezarea în pagină, acele semne de mirare având rostul unei "rame'' supratextuale, concentrarea versurilor (având contrapondere în gustul pentru amplu), repetițiile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
trecerea dintr-o lume în alta - este aici mai curând o soluție narativă decât semnul unui interes coerent pentru acest regim ficțional. Romanul Sud contra Nord (2001) împinge asemănările cu Numele trandafirului al lui Umberto Eco până la forțarea impresiei de pastișă stângace. SCRIERI: Cătălina, București, 1962; Proba tăcerii, București, 1965; Cursă în vid, I-II, București, 1969 (în colaborare cu Adrian Rogoz); Oracolul, București, 1969; Cuadratura cercului. Fals tratat de urbogonie, Cluj-Napoca, 1975; ed. Cluj-Napoca, 2001; Himera, București, 1979; 2000, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289505_a_290834]
-
amănunte, S. schițează lapidar atmosfera, din câteva detalii, insistând pe culoarea locală, inclusiv lingvistică, pe lexicul popular regional vechi și rar, pe alocuri poate prea căutat. O viziune carnavalescă asupra lumii (Doina Uricariu) domină pseudocronicile moldovenești din Hurmuzul jupâniței (1968), pastișe ale literaturii cronicărești la toate nivelele, de la cel narativ la cel stilistic. Povestirea care împrumută titlul volumului este însă o adevărată nuvelă boccaccescă, unde o jupâniță de-a doua, ajutată de o dădacă inventivă, își înșeală fără pic de căință
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289857_a_291186]
-
lumina era și mai puternică, aproape albă, cea în care divinitatea însăși obișnuiește să ia în primire galbenul din lumina oamenilor. Arhitectură marțială, case cilindrice, unghiuri de străzi transformate în arcuri - culorile pastel, amestec fericit de baroc, stil roman și pastișele fermecătoare ale unor alte stiluri vechi europene. Și în mijloc chiar cristalul apei și statuile pe care le voi iubi mai târziu; am fost sigură că voi trăi spartan în acest peisaj marțial corespunzând perfect naturii mele amazonice. Dacă voi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
scot din teacă ultimul meu rând. Incomodat de tot balastul vieții, Comprehensibil, răzvrătit și drept, Eu sorb din tine roua dimineții Și, prin iubire, soarta mi-o accept. 29 iunie 2011 Tratament ideal Ne transformăm în medici, spre-a vindeca pastișe Prin lumile bolnave, căzute la pământ, Și înfruntăm, integri, ipocrizii fățișe, Având doar gânduri bune drept acoperământ. Noi suntem alchimiștii reinventați de gloate, Venim cu elixirul iubirii la oblânc, Ne tălmăcim povestea de mai presus de toate, Și-n dorurile
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
așa cum versul lui Camil Baltazar inspiră ciclul Sărbători trupești. Gustul pentru încifrare duce și spre poezia lui Ion Barbu. Însă toate aceste înrâuriri nu strivesc glasul poetului, nu ocultează ceea ce el are personal, autentic, nu îi transformă versurile în simple pastișe. Ciclurile de poeme se centrează pe o imagine sau pe un simbol. În Sărbători trupești laitmotivul este dansul, și titlurile sunt sugestive: Danț pe aproape de păcat, Melodie pentru dansul pântecului. În Vedenii sălbatice poetul recurge la imagini a căror simbolistică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289290_a_290619]
-
un vers dintr-o tragedie scrisă de Corneille, Sertorius, jucată cu câteva luni înainte: "Stăpân sunt și vorbesc: deci m-ascultați"; travestirea cu funcție degradantă: transpunere a unei enunțări "nobile" în registrul burlesc, cum este cazul în Pupitrul de Boileau; pastișa satirică, în care se imită un stil prin exagerarea lui. Genette consideră pastișa drept o specie a parodiei, separând-o de celelalte în baza caracterului său non-satiric. În principiu, o pastișă reușită nu poate fi disociată de enunțarea pastișată; cu
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
registrul burlesc, cum este cazul în Pupitrul de Boileau; pastișa satirică, în care se imită un stil prin exagerarea lui. Genette consideră pastișa drept o specie a parodiei, separând-o de celelalte în baza caracterului său non-satiric. În principiu, o pastișă reușită nu poate fi disociată de enunțarea pastișată; cu alte cuvinte, doar elementele paratextuale (o indicație "pastișă", o semnătură distinctă de cea a autorului discursului parodiat) atestă duplicitatea acestui tip de enunțare. Parodia face să intervină două instanțe enunțiative: locutorul
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
La începutul povestirii, Voltaire parodiază un gen al literaturii religioase, în ocurență "legenda aurită", viețile sfinților din literatura populară. Caracterul parodic nu este perceptibil decât pentru cititorii cunoscători ai acestui gen. Ne aflăm în prezența a ceea ce Genette numește o "pastișă satirică", care diferă de pastișă prin prezența indicilor de distanțare meniți să discalifice enunțarea și pe enunțătorul ei (în ocurență un naiv sau un cleric cinic care ar abuza de popor). Acest tip de enunțare presupune un echilibru delicat între
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]