KorAP: Find »[drukola/base=patio & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 5 >

121 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423

În urmă, mergînd În spatele ei, se deplasau spre altă tufă și ea alegea garoafa asta minunată și-i Întindea din nou foarfeca și tot așa pînă umplea cu gîndul vasul de pe pian și amîndoi se Îndreptau spre cișmeaua din micul patio de lîngă bucătărie. Acolo Susan supraveghea spălarea florilor, arătîndu-i majordomului-casier petalele care erau de prisos, „pe astea le putem suprima“, spunea, de exemplu și-i Întindea foarfeca, avînd grijă Întotdeauna s-o ia Înapoi, fiindcă avea mare nevoie de ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
colinei și porni din nou motorul luînd-o În sus, prăpădindu-se de rîs și spunîndu-și că pesemne așa erau toți cei care veneau la cocteil și că o să rămînă cu pantalonii ei murdari și minunați. Toate camerele dădeau spre enormul patio cu o mică lagună În mijloc și nimeni nu știa de unde vine lumina care o inundă atît de minunat. Casa de cristal avea formă de U și Închidea acest patio din trei părți; rămînea o latură deschisă, care, ceva mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
pantalonii ei murdari și minunați. Toate camerele dădeau spre enormul patio cu o mică lagună În mijloc și nimeni nu știa de unde vine lumina care o inundă atît de minunat. Casa de cristal avea formă de U și Închidea acest patio din trei părți; rămînea o latură deschisă, care, ceva mai Încolo, se transforma Într-o grădină unde se Întrezărea o piscină luminată la fel de misterios și mai departe Începea o pădure care se prelungea pe un povîrniș al colinei; se spunea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
și astfel, gata să dea explicații cînd i se puneau Întrebări, arhitectul putu să se alăture grupului În care se aflau Susan, fermecătoare și Juan Lucas, perfect ca Întotdeauna. Îi salută fericit și străbătură Împreună imensul living, ieșind În acel patio fermecat În stilul secolului XX prin geamul enorm, deschis, pe post de ușă Între living și patio-ul cu mica lagună. Totul era desăvîrșit aici, afară. Bărbați și femei luau pahare de whisky și sendvișuri de pe tăvi de argint care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
În care se aflau Susan, fermecătoare și Juan Lucas, perfect ca Întotdeauna. Îi salută fericit și străbătură Împreună imensul living, ieșind În acel patio fermecat În stilul secolului XX prin geamul enorm, deschis, pe post de ușă Între living și patio-ul cu mica lagună. Totul era desăvîrșit aici, afară. Bărbați și femei luau pahare de whisky și sendvișuri de pe tăvi de argint care treceau prin fața ta ori de cîte ori era nevoie și continuau să stea de vorbă cu multă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
living-ului: Ernesto Pedro de Altamira, care se simțea foarte, foarte Încordat, atingea cu buricele de la trei degete brațul atît de important al prim-ministrului, „aveți grijă să nu vă Împiedicați de treaptă“, Îi spunea și-și făcură apariția În patio fără ca suedeza să știe cine era. Dar suedeza era o excepție; ca de altfel și băieții lui Altamira, care se aflau la vîrsta cînd ziarul se deschide la pagina cu filmele și gata. Ceilalți nu și merita să-i vezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
erau și cîțiva care nu se apropiau, se pare că premierul nu era peste tot simpatizat. Și el probabil că știa, fiindcă tremura ușurel tot timpul, nici mai mult nici mai puțin de parcă ar fi murit de frică; În acel patio fermecat, stil secolul XX nu erau de fapt colțuri, dar el parcă le căuta, aproape s-ar fi putut spune că le crea și parcă mereu se izola Într-un colț: În afară de asta, Își Îngrijea foarte mult mîinile, fiindcă Îți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
diforme, Îl văzu din nou vorbind despre politică, puțin Înainte de a simți două mîini reci, fără oase, care-o strîngeau de braț spunîndu-i Susan, Susan. „Darling“, spuse ea, Încă distrată, scuturîndu-și bucla pe spate pentru a se Întoarce complet În patio, reuși să-l vadă și pe Juan Lucas stînd de vorbă ceva mai Încolo cu suedeza care se ridicase În picioare și era foarte frumoasă. „Darling, repetă, făcînd un efort: cum să-ți spun acuma?“ Îl sărută cu duioșie pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
Îl certase din pricina articolului, iar bietul Lastarria nici nu se mai vedea prin perdeaua aceea de fum Înăbușitor și pe Lalo Bello Îl apucă un atac Îngrozitor de tuse. CÎnd răsună din nou muzica pentru Lastarria și apărură iarăși invitații În patio, istoricul cel gras se mutase cu cîțiva metri din loc și căuta un scaun și un whisky și un chelner ca să i-l aducă. Lastarria Înțelese că avea cea mai bună ocazie s-o șteargă, poate că Susan e singură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
lase la Acvarium, fiindcă avea poftă să mănînce languste și să bea un vin bun, ca să-și poată imagina mai departe o mulțime de lucruri pe care poate că avea să le scrie cîndva. Puteau fi văzuți perfect În acel patio fermecat stil secolul XX. Acum, după ce băuseră mai multe pahare de whisky și cînd conversațiile se legaseră mai strîns și grupurile erau formate definitiv, acel patio fermecat stil secolul XX se umpluse de eleganță și veselie, oferindu-le protecția zidurilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
care poate că avea să le scrie cîndva. Puteau fi văzuți perfect În acel patio fermecat stil secolul XX. Acum, după ce băuseră mai multe pahare de whisky și cînd conversațiile se legaseră mai strîns și grupurile erau formate definitiv, acel patio fermecat stil secolul XX se umpluse de eleganță și veselie, oferindu-le protecția zidurilor de cristal ale acelei case minunate, scăldate În lumină, care-i Învăluia și-i izola de noaptea În care se cufundase Lima, undeva departe, uitată. Printre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
la ușă; acolo așteptară pînă ce automobilul său pomi și se Îndepărtă pe drumul care cobora de pe colină luînd-o spre autostrada Întunecată din Monterrico și de acolo mai departe, pe șoseaua care aducea la Lima. Amîndoi se Întorceau acum În patio. „PÎnă la ce oră o să țină și petrecerea asta?“, se Întreba Finita văzînd că musafirii ei continuau să stea de vorbă Într-o atmosferă de veselie. Doar premierul avusese bunul simț să plece devreme, ăștia nici măcar nu se uită cîte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
se Înfundase Într-un fotoliu și, În sfîrșit, zîmbi larg cu amîndoi ochii deschiși cînd ajunse lîngă Susan, care, puțin distrată, dar cu un aer ștrengăresc și parcă puțin trist, cine știe, mergea În echilibru pe marginea bordurii care despărțea patio-ul de grădină. „Unu, doi, trei“, număra Susan În gînd, dar alunecă puțin și trebui să calce pe pajiște, renunțînd la jocul ei și Înaintînd cîțiva metri pînă la marginea piscinei luminate. Acolo se opri și așteptă cu spatele sosirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
aci să se arunce de pe terasă din vîrful colinei, cu dantură cu tot, dar se stăpîni fiindcă bărbatul trebuie să fie mai tare decît femeia și, În numele rasei albe, se Întoarse să se uite la casa lui spațioasă, cu Întinsul patio luminat misterios, poate că priveliștea asta reușea să-i alunge acea deprimare Îngrozitoare: erau cîțiva bărbați cu haine albe, perfecte, care roiau ca muștele În jurul unor bărbați cu haine Închise de seară și cravate argintii pe fondul perfect de culoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
seară și cravate argintii pe fondul perfect de culoare albă sau sidefie a cămășilor de mătase; ăștia nu vedeau muștele, erau niște muște tăcute și folositoare, făceau parte dintr-o ordine naturală, de culoare albastru electric, la fel cu acel patio atît de frumos luminat unde Juan Lucas, foarte sigur pe el, se juca de-a iubirea cu blonda, totul plutind deasupra Limei, În Monterrico și posibilitatea de a călători În orice clipă doreai În Europa sau de a te vindeca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
frumos și unde mă simt minunat, desigur, desigur, acum ar trebui să mă Întorc la Susan, care se simte mai bine și ea să fie lîngă mine... Lui Ernesto Pedro Îi făcuse foarte bine privirea pe care o aruncase asupra patio-ului. Se simți mai bine. Și se simți mult mai bine cînd văzu că primul grup de invitați se apropiau să-și ia rămas-bun: „Vă Însoțesc, domnilor, vă Însoțesc“, le spunea de Altamira și atingea cu degetele sale ariene coatele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
simți mult mai bine cînd văzu că primul grup de invitați se apropiau să-și ia rămas-bun: „Vă Însoțesc, domnilor, vă Însoțesc“, le spunea de Altamira și atingea cu degetele sale ariene coatele albastre ale invitaților, Împingîndu-i ușurel prin acel patio fermecat, prin living-ul incredibil, prin vestibulul Încîntător etc. Se mai apropiară și alții pentru a-și lua rămas-bun În timp ce avansa și el le spuse: vă conduc, domnilor, zîmbitor și spunîndu-și: „Au Început să plece mai mulți, dacă lucrurile merg

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
fost s-o lase pe fată la de Altamira și să plece, fiindcă Julius pesemne că era lihnit de foame. Coborîră toți trei de pe terasă și Înaintară zîmbitori printre puținele grupuri de invitați care mai stăteau Încă de vorbă În patio. Arhitectul la modă se Îndrăgosti iarăși de Susan, văzînd-o cum trecea și vorbea englezește cu suedeza care Înainta cam ponosită și cu douăzeci de ani de frumusețe mai puțin ca Susan. Îi părea rău că Susan nu știe să Înoate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
de Altamira. Suedeza, goală În camera ei, dăduse la o parte un colț al draperiei uriașe și privea automobilul care se pierdea În noapte printr-o placă de sticlă care era unul din pereții casei minunate, inundată de lumină. În patio, vreo treizeci și cinci de persoane albastre continuau să converseze cu Însuflețire, fără a reuși să descopere de unde provenea misterioasa lumină care făcea ca acest patio foarte modern să pară fermecat, o acceptau pur și simplu, la fel cum acceptau ca ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
printr-o placă de sticlă care era unul din pereții casei minunate, inundată de lumină. În patio, vreo treizeci și cinci de persoane albastre continuau să converseze cu Însuflețire, fără a reuși să descopere de unde provenea misterioasa lumină care făcea ca acest patio foarte modern să pară fermecat, o acceptau pur și simplu, la fel cum acceptau ca ei, numai ei, să poată da drumul unui pahar să cadă În gol și golul să se transforme Îndată Într-o tavă de argint lucrată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
nu știi să folosești devia, hai, dă-te jos acum...“ MÎine o să-i trîntească vreo două vorbe șoferului lui Sánchez Concha și dacă face pe nebunul Îi ard o păruială să mă țină minte, prea e mototol și Julius ăsta. Patio-ul acela Îngrozitor pe care trebuia să-l străbată se numea aici „vestibul“. Julius rămăsese Împietrit, examinînd lemnul mîncat al porții uriașe, mai mult ca sigur că n-o Închidea nimeni, fiindcă balamalele erau complet ruginite și poate era deschisă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
pielea foarte albă Îmbrăcată cu o rochie decoltată care trase perdeaua cu o expresie sfidătoare: ce te uiți, puștiule?, desigur că voia să se dezbrace. Julius Înainta repede, se Împiedică de o treaptă, străbătu o porțiune Întunecoasă, apoi Încă un patio și Încă un rînd de ferestre, Încă o școlăriță, drăguță foc, lui Julius Începuse să-i fie frig. Aici e scara și se uită Înapoi și era drăguță foc și-i zîmbea și erau o mulțime de ferestre cu becurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
Frau Proserpina, să vorbești germana și să trăiești aici, dar e destul de rea și nu mai vreau să mă lovească peste degete cînd greșesc, Înainta, Julius trecea pe lîngă ferestrele de la odăile astea mai sărăcăcioase, mai mici decît cele din patio, e o casă? sînt mai multe case? camere? clădire?, ce ciudat era totul... Ultima ușă era gura lupului: Academia de muzică. De trei săptămîni de cînd el pătrunsese În acest imens auditorium cu cele patru bănci Întotdeauna lipite de peretele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
nou lumina, desigur că Începuse iar să croșeteze șaluri, ar fi vrut să mai stea, dar Îl Îngrozea gîndul că ar putea să scîrțîie din nou o scîndură din podea. Mergea Încet străbătînd coridoarele de pe marginea celui de al doilea patio ce ducea spre scară. Trecînd prin fața ferestrei unde stătea bătrînelul pleșuv cu țeasta lucioasă, Julius se uită Înăuntru, fiindcă voia să mai vadă o dată cum sînt Înțelepții. Era acolo, așezat pe un scaun, cu ochelarii pe nas și lentilele ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
dacă Într-adevăr se ridicase și ieșise la fereastră. Fugi pînă ajunse la scară și aici trebui să-și Încetinească mersul, fiindcă nu era lumină și treptele erau știrbite. CÎnd ajunse jos se opri În mijlocul coridorului Întunecos dintre cele două patio-uri și căzu pe gînduri, de parcă ar fi urzit vreun plan machiavelic pentru a străbate „vestibulul“ fără să-i fie frică de nimic și aflînd o dată pentru totdeauna ce se petrece după fiecare dintre ferestrele cu becuri atîrnînd foarte sus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]