344 matches
-
pasăre, în timp ce-și toarnă pe gât chili sau plăcintă cu mere sau plăcintă cu carne dintr-o pungă argintie Mylar. Mărul lui Adam îi zvâcnește la fiecare înghițitură, limba îi împinge amestecul călduț în spatele dinților. Mestecându-și tutunul, Pețitorul scuipă pe covorul pătat și spuse că imobilul ăsta igrasios, încăperile întunecoase în care apa se scurge pe pereți nu au nimic în comun cu felul în care-și imaginase colonia scriitorilor: oameni scriind tihnit de mână, fără prescurtări, privind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de incendiu ferecate și s-o salveze. Să ne salveze. De fiecare dată nu s-a întâmplat nimic. Domnul Whittier stă pe o sofa de catifea albastră, sub frunzele de sticlă ale unui candelabru mare cât un nor scânteietor. Deja Pețitorul le spune candelabrelor „copaci”. Atârnă șiruri în mijlocul sălilor lungi, al galeriilor și saloanelor. Le-a numit livezi de sticlă crescute din lanțuri îmbrăcate în catifea și înrădăcinate în tavan. Fiecare dintre noi își vede propria realitate de-acasă în camerele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ordonându-i domnișoarei Hapciu: Tușește! Ne arde tuturor buza să ne ajute să devenim faimoși. De-aia a umblat Reverendul Fără Dumnezeu la firele tuturor alarmelor de incendiu. Încă din primul ceas petrecut înăuntru. Cel puțin așa i-a spus Pețitorului. Fără Dumnezeu se știe la fire din armată, și Veriga Lipsă l-a ajutat ținându-i lanterna. În același sens, au verificat toate legăturile telefonice. Singura care a mai funcționa a fost smulsă din perete de Veriga Lipsă cu mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de parcă am mai avea nevoie de moartea ei. Domnișoara Hapciu, viitoarea stafie a acestui loc. Ștergându-și brațul de picături, Tovarășa Lătrău spune: — Scârbos! Spune: Unde-ai crescut, într-o sferă de plastic? Și domnișoara Hapciu spune: Da, cam așa ceva. Pețitorul se retrage, spunând că e obosit și are nevoie de somn. Și se furișează în pivniță să saboteze centrala termică. N-ar avea cum să ghicească, dar Ducele Vandalilor i-a luat-o înainte. Așa că rămânem noi, restul, așezați pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
-o ca să-i despartă pe Sfânt și pe Mama Natură. Să-i pedepsească pentru că s-au îndrăgostit. În versiunea noastră, fiecare deget de la mână sau de la picior a fost mâncat de personajele negative, pe care n-o să le creadă nimeni. Pețitorul i-a întrebat pe unii, pe alții, căutând pe cineva dispus să-i reteze penisul. Pentru că tortura respectivă se potrivește perfect cu o veche glumă a familiei lui. O singură tăietură, spune el, și toate problemele tale se rezolvă. Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Pentru că tortura respectivă se potrivește perfect cu o veche glumă a familiei lui. O singură tăietură, spune el, și toate problemele tale se rezolvă. Doar cu o sculă retezată zăcând pe jos. Și-așa n-o folosesc la nimic, zice Pețitorul zâmbind. Și ne face cu ochiul. Până acum nu s-a oferit nimeni să dea cu satârul. Nu pentru c-ar fi prea scârbos, prea oribil, ci pentru că l-ar așeza drept în loja de onoare. Nimeni dintre noi nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
zice: E din plastic roz și cam atâta de mare. Ți-o amintești, nu? Măturând părul de pisică de pe bandajele ei de mătase galbenă, Directoarea spune: — Și de copilul din burtă ce zici? Și, mângâindu-și burtica, Miss America spune: — Pețitorul ar trebui să-mi dea mie penisul lui să-l mănânc. Spune: Eu sunt aia care nu mănâncă pentru doi... Fișa postului Un poem despre Directoarea Tăgadă — Un ofițer de poliție, spune Directoarea Tăgadă, trebuie să-l protejeze până și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
aici, cu noi. Aici, în paradisul nostru prăfuit. Toate poveștile astea se vor sfârși cu povestea noastră. După miile de realități diferite ale pieselor de teatru și filmelor, ale religiei și stripteuzelor, clădirea asta va deveni pentru totdeauna Muzeul Nostru. Pețitorul le spune candelabrelor de cristal „piersici”. Tovarășa Lătrău îi spune fumoarului gotic „Camera lui Frankenstein”. În foaierul maya, Reverendul Fără Dumnezeu spune că basoreliefurile portocalii sunt strălucitoare ca lumina unui reflector de pe podium trecând prin petalele de mătase ale unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
m-a violat primul. Sfântul Fără-Mațe spune: — Păi, la naiba... mi-a vârât-o și mie. De parcă țârului de Sfânt i-a rămas ceva în care să fie vârâtă. Doamna Clark spune: — Nu e amuzant deloc. — Asta e, îi spune Pețitorul. N-a fost amuzant nici când m-ai violat pe mine. Scuturânduși coada de cal, Ducele Vandalilor îi spune Pețitorului: — Pe tine nu te-ar viola nimeni nici să plătești. Și Mama Natură râde împroșcând cu sânge și cruste peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
i-a rămas ceva în care să fie vârâtă. Doamna Clark spune: — Nu e amuzant deloc. — Asta e, îi spune Pețitorul. N-a fost amuzant nici când m-ai violat pe mine. Scuturânduși coada de cal, Ducele Vandalilor îi spune Pețitorului: — Pe tine nu te-ar viola nimeni nici să plătești. Și Mama Natură râde împroșcând cu sânge și cruste peste tot. Diavolul a murit. Trăiască diavolul. Acum îl înmormântăm pe Satana. Domnul Whittier e demonul în fața căruia toate păcatele noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Chiar și momâia purpurie parca-ar fi umedă de sudoare. Se simte mirosul de clei de aeromodele al cetonelor. Din cauza foametei. Și Reverendul Fără Dumnezeu spune: — Nu-i de mirare că ți-e cald. Ți-ai pus peruca invers. Și Pețitorul spune: — Ascultați. Sub noi, al doilea nivel al subsolului e în întuneric. Scările de lemn sunt înguste. În întunericul ăla, ceva uruie și mormăie. Ceva misterios trebuie să se întâmple. Ceva periculos trebuie să se întâmple. — E fantoma, spune Baroneasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Webber zice: — Oricine vrea să facă lumea mai bună. Flint bea din berea lui light și-l privește. Clătinând din cap, zice: — Băi pulă... Zice: Aia nu-i peruca mea? 11 Groaza nu ne umplea chiar toate zilele. Trebii ăsteia Pețitorul îi spune „culesul piersicilor albe”. Tragi două canapele albe pe rotile și le așezi față în față, chiar sub „copac”. Pe insula asta din canapele construiești o „scară” așezând una peste alta măsuțe de lemn sculptat și suflat în aur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
rochie sau în guler. Toți avem mâinile înfășurate în zdrențe însângerate. Mănușile se bălăngănesc libere, cu degetele goale pe dinăuntru. În pantofi ne-am vârât șosete făcute ghem ca să înlocuiască degetele lipsă. Ne spunem Comitetul Popular pentru Conservarea Luminii Zilei. Pețitorul culege o „piersică”, învelită în catifea ca să-și protejeze mâna, și o coboară până la țârul de Sfânt Fără-Mațe, care o dă Bucătarului Asasin, cu burta lui mare stând în turul pantalonilor ca într-un hamac. Agentul Ciripel, cu videocamera lipită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Bucătarului Asasin, cu burta lui mare stând în turul pantalonilor ca într-un hamac. Agentul Ciripel, cu videocamera lipită de ochi, filmează trecerea piersicii din mână în mână. Te poți vedea reflectat în piersicile mai vechi, care s-au înnegrit. Pețitorul spune că din cauza filamentului de tungsten. Care devine incandescent când prin el trece curentul electric. De-aia fiecare piersică e umplută cu un gaz inert. Cele mai multe cu argon. Un gaz irespirabil, care împiedică arderea filamentului. Cele mai vechi nu-s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Care devine incandescent când prin el trece curentul electric. De-aia fiecare piersică e umplută cu un gaz inert. Cele mai multe cu argon. Un gaz irespirabil, care împiedică arderea filamentului. Cele mai vechi nu-s umplute cu nimic. Înăuntru e vid. Pețitorul, cu pistrui roz pe obraji și pe antebrațele dezgolite până la cot, ne spune: — Tungstenul se topește la trei mii trei sute de grade Celsius. În mod normal, inima unei piersici e atât de fierbinte încât ar topi o tigaie. Ar aduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Unii atomi ricoșează înapoi din atomii de argon și se lipesc din nou de filament, formând cristale minuscule, ca niște giuvaieruri perfecte. Alți atomi de tungsten se atașează de interiorul mai rece al „piersicii” de sticlă. Atomii se „condensează”, spune Pețitorul. Formând un strat de metal în interiorul sticlei, transformând exteriorul într-o oglindă. Glazura întunecată din interior face din becuri niște oglinzi sferice care te arată gras. Chiar și pe slăbănogul de Sfânt Fără-Mațe, cu pantalonii și mânecile cămășilor mereu fluturând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de-a redeveni incolore. Crengile contorsionate, împâclite parcă în maroniul lor întunecat. Pe fiecare dintre ele poți urmări o cărăruie de excremente uscate de șoareci, mici ca boabele de orez. Legănându-se în față și-n spate, ținându-și răsuflarea, Pețitorul vâră mâna în coroana copacului și culege piersicile. Încă fierbinți, le aruncă Verigii Lipsă, care le prinde între două perne de mătase. Veriga Lipsă, eroul nostru într-ale sportului. Domnul Bursă de Studiu, cu sprâncenele lui unite, groase și încâlcite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
parte pe obraz de cât și l-a șters cu mâneca. Ochii ei exoftalmici, înecați în lacrimi și crestați de vinișoare roșii. Domnișoara Hapciu tușește și tot tușește cu limba pe-afară, cu mâinile pe genunchi, îndoită de șale. Uneori, Pețitorul apucă strâns picioarele scaunelor, marginile tăbliilor de marmură cu vinișoare ale meselor aurite, ca să mențină scara fixă. Uneori, Conteza Clarviziune se ridică în vârful picioarelor și înalță cu ambele mâini coada unei mături prăfuite și rigide sus deasupra capului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
poți zări brățara de siguranță încă sigilată în jurul încheieturii. Cu dispozitivul de urmărire impus prin termenii eliberării condiționate. Pentru Contesă, stafia e un bătrân vânzător de antichități, cu beregata tăiată cu briciul. Și cu fiecare piersică pe care o culege Pețitorul, copacul devine tot mai întunecat. Pentru Sfântul Fără-Mațe, stafia este un avorton cu două capete, cu fețe identice cu a lui. Pentru Baroneasa Degerătură, stafia poartă un șorț alb în jurul taliei și-l blestemă pe Dumnezeu. Uneori, Sora Justițiară bate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
coroana de frunze de sticlă și cristal, în bolta de crengi din alamă stinsă. Prin praf, printre excrementele șoarecilor și pânzele de păianjen. Și înlocuiești piersicile întunecate cu alte câteva coapte încă, care ard albe, incandescente. Piersica moartă din mâna Pețitorului nu ne oglindește așa cum suntem. Mai degrabă așa cum eram odinioară. Sticla întunecată ne oglindește grași pe suprafața ei bombată. Stratul de atomi de tungsten precipitat în interior, exact opusul unei perle, spatele de argint al unei oglinzi. Sticlă suflată, subțire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
în carnețel și spune: — Douăzeci și unu de becuri bune de rezervă... Sora Justițiară bate cu degetul în ceas și zice: — Trei ore și zece minute până la stingere... Atunci doamna Clark spune: — Zi-mi o poveste. Uitându-se prin vălul ei la Pețitorul cocoțat în copacul scânteietor de cristal, spune cu buzele ei de silicon: Povestește-mi ceva ca să uit cât îmi e de foame. Spune-mi o poveste pe care n-ai spune-o nimănui. Răsucind cu mâna o piersică învelită într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
buzele ei de silicon: Povestește-mi ceva ca să uit cât îmi e de foame. Spune-mi o poveste pe care n-ai spune-o nimănui. Răsucind cu mâna o piersică învelită într-o bucată de catifea lipicioasă de la sângele închegat, Pețitorul zice: — E o glumă în familia mea. Sus pe scara lui din scaune suprapuse, zice: O glumă pe care-o spuneau unchii meu doar când se îmbătau... Contele Calomniei ridică reportofonul. Agentul Ciripel, camera video. Grup de intelectuali americani (scriitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de post? I-a scos Floare din Încurcătură, sărind iute și, cîtă vreme părinții au stat la vorbă, a gătit niște lăști cu curechi de s-au lins cu toții pe buze la sfîrșit. De la tăițeii ăia lați și de la varză, pețitorul a fost sigur că făcuse pasul cel bun. Bucurie mare În amîndouă casele! S-a rînduit prin ur mare cununia lui Gheorghe, feciorul primarului Pomean din Pișcari, cu Floarea Nodului din Giungi. Așa era poreclit tatăl fetei, nu de alta
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
că mult a avut de pătimit Ion al lui Tănase Chiteală din Șoldănești până ce a reușit să-și facă și el o familie ca tot creștinul de prin părțile noastre. Că mai întâi fu nevoit să-i înlăture pe ceilalți pețitori din preajma Paraschivei sale, nimeni alta decât fata cea mare a lui Constantin Mâțu, gospodar fruntaș în sat la Bogata. Și nu i-a fost ușor lui Ion al nostru să umble în sat străin noapte de noapte nu mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
fiercare dată l-a salvat Murgul lui cel iute de picior care a trecut fără păs prin barajele de bâte și cuțite ale flăcăilor potrivnici. Asemenea fapte Paraschiva le-a catalogat drept adevărate probe de iubire, depășite fără crâcnire așișderea pețitorilor din poveste și, la prima ocazie, s-a hotărât să-l onoreze cu fetia ei, în urma unor discuții cu mamă-sa care a dorit să afle câte ceva despre destoinicia și dotarea bărbătească a lui Ion înainte de a i-o da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]