5,851 matches
-
să vină la 1905), dăduse un anunț "caut bonă englezoaică"? Ce mă interesează toate astea?! Și mai ales într-un film de numai 26 de minute! De fapt, 26 de minute în varianta video. Pentru că există și o variantă pe peliculă, care, "din motive administrative" are numai zece minute. Indiferent de lungime, sentimentul e același: de patinaj la suprafața lucrurilor sau de proiect nedus pînă la capăt. Singura diferență care mi-a sărit în ochi între cele două variante ține de
Anul Caragiale: Franzela amară by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14388_a_15713]
-
Rebreanu e 14 mai, iar la p. 100 că data morții e 14 mai! De asemenea, fiind vorba de cartea unei capodopere, ar fi fost binevenită și o pagină mai "tehnică", din care să aflăm ce durată are filmul, ce peliculă s-a folosit, cîte cópii a avut, cîți spectatori a făcut în România etc. Absolut admirabilă mi s-a părut privirea pe care o pune, azi, Liviu Ciulei asupra propriului film, cu ocazia apariției acestei cărți: "Unele secvențe din Pădurea
Pădurea lui Ciulei by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14145_a_15470]
-
Simfonie neagră). Sau cu un plus de sarcasm: "tu pozezi trei ore pe zi/ în atelierul pictorului orb/ ce pipăie formele/ sînii umflați de emoție/ nările inventariază culorile/ amprentele îngerilor" (ibidem). În schimb mirosul devine voluptuos-delirant: "aiurezi/ pe obiecte o peliculă de isop/ miresme dense/ distilării clandestine de mirodenii/ presă pentru frunze dementă/ pe jgheaburi de trestie picură rouă/ atavică -/ zeama metafizică/ a plăcerii..." (Aiurezi). Ori: "poezia iluziei aerul îmbîcsit cu mirosuri/ interminabile/ dense/ frunza de pătrunjel un deliciu" (Dialog). Sau
Antipoezia pură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14166_a_15491]
-
Partea goală însumează câteva deficiențe care au adus umbre pe mai multe chipuri. Astfel, întâlnirea organizată de România Internațional, în sala de spectacol de la Palatul Cotroceni a avut un aer de improvizație, care a nemulțumit pe unii dansatori, jenați de peliculele nesemnificative proiectate, pentru a le ilustra valoarea artistică, precum a fost cazul cu George Bodnarciuc sau cu Marin Boieru. O altă deficiență a constituit-o lipsa pregătirii dialogului cu artiștii. S-a pierdut mult timp în exclamații și replici mărunte
Evenimente din lumea dansului by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/15051_a_16376]
-
Constantin Țoiu (variantă) Am mai scris despre scenele acestea și mă repet în felul în care un obiectiv fotografic încearcă să prindă cât se poate mai exact, dacă se poate spune astfel, lucrul pe care vrei să-l imprimi pe peliculă. De fapt, nu e vorba decât de niște amănunte, ce ar întregi lucrul respectiv. Și-apoi, realitatea nu se spune că se bazează pe detalii? Și că acestea ar fi sarea existenței?... Așa, de pildă, ce culoare avea perdeaua de
Scene cu Marin Preda (2) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15087_a_16412]
-
oaspeți indieni. De fapt, Ishi nu era numele originar: pe acela nu avea să-l dezvăluie nici unui alb, niciodată. În limba yahi, ishi înseamnă om. După ce a colaborat cu Prof. Kroeber, lăsându-se filmat și explicând ritualul vânătorii (din nefericire pelicula s-a distrus înainte de a fi restaurată), Ishi s-a stins în martie 1916 de tuberculoză. Soția antropologului, Theodora Kroeber, va fi autoarea unui studiu de antropologie intitulat Ishi în două lumi (apărut la Editura Universității din California în iunie
Ultimul yahi by Bogdan Suceavă () [Corola-journal/Journalistic/15182_a_16507]
-
doi în spațiul aceleiași cronici sînt de fapt diferențele. îmi închipui aceste două cărți așezate în rafturile unei librării. Ambele au coperta construită dintr-o fotografie. Iulian Tănase a ales poza studiată a celei mai misterioase femei care a bîntuit pelicula cinematografică, Greta Garbo. Faptul nu e întîmplător și nici doar decorativ. Greta Garbo apare ca personaj, e una dintre iubitele imaginare ale poetului, dar dincolo de acest amănunt alegerea spune foarte mult despre gustul lui Iulian Tănase pentru istoria aurită, a
Istorie literară și istorie personală by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15215_a_16540]
-
tot livrescul care le înconjoară, proiecțiile literare ale unui bărbat tînăr în care transpunerile din realitatea picantă au probabil un rol major. în spatele Gretei Garbo, al Zenobiei, al Magăi, a Veronikăi sau a Oedipei, toate ființe de hîrtie sau de peliculă ușor de recunoscut, crește de fapt o femeie în carne și oase, o poveste a scriitorului așa cum a trăit-o în succesive întrupări. Nu e mai puțin adevărat că tot acest efort de construcție, la care mulți vor strîmba probabil
Istorie literară și istorie personală by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15215_a_16540]
-
Samwise Gamgee, privesc în zare spre Ținutul Umbrei, fără a pătrunde în acesta, spectatorii vor trebui să aștepte luna decembrie 2002 pentru a vedea a doua parte (The Two Towers) și decembrie 2003 pentru cel de-a treilea segment al peliculei (The Return of the King). Supărarea lor și a noastră, a cititorilor nemulțumiți de suprimarea bunului Gandalf în primul volum (tîrît de Balrog, monstrul minelor, în hăurile Umbrei) sau de reapariția negrei creaturi Gollum (o mai veche posesoare a Inelului
O POVESTE CU UN TOLKIEN by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15252_a_16577]
-
mintea mea, pierzîndu-și identitatea. Cu cîteva ore înaintea începerii spectacolului de la Teatrul Mic se încheiaseră cele 24 h petrecute de TV5 la București. Reporteri, prezentatori, cameramani, ingineri de sunet au încercat într-un interval incredibil de scurt să prindă pe peliculă conturul chipului României, de la aurolaci și cerșetori pînă la elementele de tradiție și spiritualitate. Unii s-au arătat indignați de anumite imagini, refuzînd să privească crudul și complexul adevăr în față. Zografi ne arată cam aceeași oglindă și cam aceleași
Dracul vorbește românește by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15250_a_16575]
-
Collette este atît de uluitoare încît cele nici cinci minute de apariție pe ecran fac din Orele, în primul rînd, filmul ei. Că poți face un film viu și vibrant despre monștri sacri o demonstrează Frida, cea de-a doua peliculă a regizoarei Julie Taymor ( prima a fost o ecranizare epatantă după Shakespeare, Titus). Este povestea Fridei Kahlo, pictorița mexicană a cărei viață extravagantă - bisexuală, comunistă, ș.a.m.d. - s-a terminat chinuit după ani de excese și de progresivă infirmitate
De X ori femeie by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/13751_a_15076]
-
Telefil De Sfintele Sărbători, toate programele t.v. s-au simțit obligate să ofere filme cu subiecte biblice. Personajul principal al celor mai multe a fost, firește, Iisus. Dintre peliculele care-l aveau ca protagonist, unele erau celebre, altele, nu. Problema e alta: persistența vechii mentalități comuniste care transformă sărbătorile (înainte, cele politice, astăzi, cele religioase) în cele mai plicticoase perioade din viața noastră. Varietatea fiind esențială pentru t.v.
Pascale by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/13968_a_15293]
-
turist privește Panteonul. Îl înțelegi, ce bărbat n-ar fi complexat de Michael Caine (în rolul tatălui), și cîștigător al premiului Pulitzer pentru literatură în plus. Nevroza, ca și lungmetrajul, curge mai ceva ca Donul liniștit. Toate revelațiile majore ale peliculei îți parvin capitonate. Cineastul Gore Verbinsky (mda, cel cu Pirații din Caraibe care amenință să devină noul Harry Potter și cu Avertizarea, și ea lăsată cu "sechele") face un joc subtil, asta dacă te convinge să te prinzi în el
Familii în război by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10417_a_11742]
-
un titlu cu oiștea-n gard, Maggie Smith e menajeră, săraca. Iar filmul nu e vreun remake al lui Mary Poppins sau Sunetul muzicii, după cum ți-ar sugera denumirea românească. De fapt, în trecerea de la Traficantul de arme la această peliculă, te miști de la violența colectivă și organizată la una individuală și organizată ad-hoc. De către o trilogie de muieri (Maggie Smith și Kristin Scott-Thomas merită laurii) care dețin monopolul puterii și frîiele bărbaților. Tot comedie neagră, dar, la nivelul scenariului, mult
Familii în război by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10417_a_11742]
-
nu recurg la crimă pentru a reuși în carieră, ci pentru a-și rezolva problemele domestice. Și, dacă tot vorbim de umor negru, o nuanță de gri închis șchiopătîndă găsiți și în Vise americane. Necazul e că, spre deosebire de ultimele două pelicule pe care le luam în discuție/balon, poantele din acest lungmetraj au țintă precisă și ca atare o lipsă dureroasă de straturi și substanță. Una merită însă citată. O emite personajul lui Dennis Quaid, o clonă mai arătoasă a lui
Familii în război by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10417_a_11742]
-
acest lucru, ținta scrisului este atinsă: cititorul îți va urmări nuanțele vizualizînd la propriu imaginile pe care i le transmiți. El nu va mai vedea cuvinte, ci va vedea imagini, ca într-o înlănțuire cinematică asemănătoare cu secvențele dintr-o peliculă de film. Iar la sfîrșitul lecturii, dacă este întrebat ce a nume a reținut din articolul sau eseul pe care abia l-a terminat, cititorul îți va vorbi de imaginile aflate în afara textului, și nu de cuvintele textului. Tocmai de
Un poet prozator by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10435_a_11760]
-
mai bună interpretare masculină), a cărui odisee printr-un spital psihiatric constituie contraponderea comică a filmului și despre care afli - după ceva timp - că este fostul soț al Norei. Poveștile se desfășoară paralel, cu cei doi intersectîndu-se abia la final. Pelicula, lungă de două ore și jumătate, seamănă cu o panglică dotată cu noduri dese, fiecare reprezentînd o revelație a unui secret de-al vreunui personaj. Nu există climax, haos, măreție tragică, deși Nora comite destule hamartia. De fiecare dată însă
Regenți, scriitori și un stomatolog by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10459_a_11784]
-
dauna, nu în beneficiul ei. Protagonista pare un personaj cu gusturi groaznice la bărbați, angrenată într-un ciclu de autodistrugere. Aluzia mitologică dinainte nu era gratuită. Tatăl muribund al Norei (Maurice Garrel) e scriitor și profesor de greacă veche, iar pelicula debutează cu fiica lui cumpărîndu-i o litografie cu Leda și lebăda. Apoi ilustrațiile mitologice curg pe fundalul acțiunii, de la decorațiuni interioare la modelul unei cești, fără însă a se restabili vreo legătură între ele și fluxul narativ. O să mă fac
Regenți, scriitori și un stomatolog by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10459_a_11784]
-
lui drepte, Marta (Mirella Pascual), care se prefac căsătoriți pentru ca protagonistul să dea bine în ochii fratelui său, Herman (Jorge Bolani), mult mai realizat și venit în vizită. Merge păcăleala? Nu știi și oricum nu contează prea mult răspunsul. O peliculă atît de discretă în plăcerile pe care ți le oferă încît te-ar îndemna mai degrabă să nu îi scrii o cronică. Și dacă e să merg pe teoria lui Maurice Saatchi, cum că echitatea unui singur cuvînt ar trebui
Medicație estivală by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10479_a_11804]
-
trepiedul"), stai cu privirea ațintită pe limbajul corporal al actorilor și brusc, obstacolele enumerate anterior nu vor mai fi obstacole, ci elemente la ele acasă în economia textuală a filmului. Dacă vă încumetați să scormoniți în straturile de semnificație ale peliculei, fiți cu ochii pe natura limbajului, pe osificarea lui și pe cît de privat de funcții poate fi. Nu se plasează la mare distanță de utopia gradului zero, dimpotrivă. Pe final, o bomboană de film, foarte comercială. Cea mai comercială
Medicație estivală by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10479_a_11804]
-
încadrează și actorul principal. Cineastul ar fi trebuit deci să se aștepte ca o foarte mică porție a publicului să fie familiară cu Laurence Sterne. Aici intervine tupeul regizorului: dacă nu știi cartea, te alegi cu jumătate de distracție, chiar dacă pelicula mai face un effort, de bine de rău, să îți explice niscaiva detalii. Dacă nu știi postmodernismul, doar cu un sfert. Iar dacă nu prizezi umorul britanic, chiar n-ai de ce să te duci. Așa se face elitismul, prin poante
TIFF-ul dulce și te duce by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10501_a_11826]
-
consciousness". Dar prefer oportunismul: cum studii neurologice recente au demonstrat că muierile sînt mai analitice și că mingea intuiției își are domiciliul în terenul bărbaților, o să o iau bătrînește și rațional. Ca și Tristram Shandy: A Cock and Bull Story, pelicula lui Gilliam pornește de la interpretarea (foarte personală) unui text literar, anume Alice in Wonderland, și de la romanul care împarte titlul cu filmul, scris de Mitch Cullin. E deja un truism faptul că în literatura pentru copii - și apoi în desenele
TIFF-ul dulce și te duce by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10501_a_11826]
-
crud, aproape de romanul gotic (o fetiță căreia e cît pe ce să i se taie capul nu mai pare brusc atît de amuzant). Exact această senzație transpiră din filmul lui Gilliam. Avertisment: e greu să treci de ea din prima, pelicula merită clar cel puțin două vizionări. Eu una am avut parte de o săritură în timp, mai exact tocmai în copilărie, cînd ai mei se încăpățînau să îmi arate filme complicate de Fellini, iar eu mă încăpățînam în a crede
TIFF-ul dulce și te duce by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10501_a_11826]
-
eu, se întîmplă cît de cît într-un singur film al lui Fellini, anume satira pe care le-o închină feministelor, în care și apar unele autentice - La cittŕ delle donne). Prima proptea în ceață pe care ți-o oferă pelicula lui Gilliam, mai dementă decît orice alt lungmetraj pe care l-a făcut pînă acum, este titlul, un fel de antonim la Wonderland. Complet fals, menit să te inducă în eroare, deoarece Jeliza-Rose (o extraordinară Jodelle Ferland, în vîrstă de
TIFF-ul dulce și te duce by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10501_a_11826]
-
nivele care mai de care mai bizare ești chiar tu, dar bănuiesc că este exact senzația la care țintea Gilliam. Pînă la acest film - o schimbare la 180 de grade care a fost deja remarcată -, cineastul își împăna cu fantezii peliculele, dar ele aveau funcție de redempțiune, exact contrariul celei din Tideland. Filmările sînt însă sută la sută Gilliam. Operatorul de imagine Nicola Pecorini surprinde cu atenție extinderea Wonderland-ului din interiorul casei părăsite către lanurile de grîu, iar lumina solară abundentă devine
TIFF-ul dulce și te duce by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10501_a_11826]