60 matches
-
și uscate, aveam din nou senzația că Iozefina ne păzea de undeva, din spate, privindu-ne când cu admirație, când cu invidie. Într-adevăr, eram convins că uitându-mă mai atent, în spatele Monei, distingeam chipul drăgălaș al Iozefinei, fața ei pergamentoasă, cu coafura unică, cu gâtul prelung, cu bărbia și buzele sănătoase, suprapuse parcă peste ale zeiței Afrodita și invers. În definitiv, în timp ce Mona mi se destăinuia seară de seară-altă metodă de abordare a noastră, a sexului urât, îmbiindu-mă indirect
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
înghesuite unul într-altul, unite prin moarte în acea iarnă friguroasă, când tuberculoza i-l luase și pe micuțul lui Bisrha. Păreau că zâmbesc, dar, mai târziu, soarele le-a uscat trupurile, deshidratându-le și dând un aspect macabru pielii pergamentoase și dinților strălucitori. Erau aspre ținuturile acelea unde un om putea muri de căldură sau de frig în decurs de câteva ore și unde o cămilă căuta apă în zadar zile întregi, pentru ca dintr-o dată să piară înecată într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Dobrilă dispăruse. Inginerul simte un disconfort de intensitate crescîndă și scena recentă toarnă gaz peste foc. Dobrilă a fost prins de ceafă și împins cu forță. Gîtul omului era ciudat de lung și subțire și contactul inginerului cu pielea acea pergamentoasă îi lăsase imprimat în mînă și chiar în toți porii, o atingere la fel de dezagreabilă ca atunci cînd apuci un șarpe. Ochii lui Dobrilă deveniseră rugători, întreaga sa înfățișare era un strigăt disperat de ajutor. Fesul căzuse jos de pe capul muncitorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
fiecare dată Înainte de a intra În somn, cu frunzele tremurătoare bîzÎind ca elitrele unui bondar, la fel de singură ca acum, la fel de ațîțată ca de o promisiune care-ți mîngîie simțurile În liniștea răcoroasă; nimic agresiv, nimic răzbunător, doar un văl transparent pergamentos, o filă de incunabul al propriului tău trecut Îndepărtat, melancolic, ușor mustrător... Doamna E. Întinde mîna și-și ia de pe noptieră cartea deschisă la pagina 416. Citește: „dacă omul din lună ar fi ovrei, ar fi ovrei, ar fi ovrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
purta În ea povara unei plăceri interzise. Seara mă rugam cu fervoare Domnului Nostru Isus Cristos să alunge ispitele din sufletul meu și să mă păstreze curată spre a fi mireasa lui. Voiam să devin călugăriță, să am mîinile albe, pergamentoase ca Mater Margaretha pe care o iubeam. Era Întîia primăvară cînd Începusem să văd că băieții sînt altfel decît noi și această descoperire mă fascina. În Ring se deschisese un birou căruia i se spunea sediu unde se Împărțeau insigne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
un aer stenic de primenire. Siluete cunoscute se strecoară sfios, aproape imponderabile, prin conglomeratul acela de materie inertă, exact ca atunci, a doua zi după cutremur. Doar umbrele oamenilor s-au scurtat, hainele s-au mai ros, fețele au devenit pergamentoase, transparente, parcă și-au pierdut din substanță, rizomi lipsiți de clorofilă, ieșiți din trupul unui tubercul muribund. Viață măruntă cu tresăriri lente, speriate, ca respirația nocturnă a unui ghettou. Acest copil numit Idel cu hăinuțele lui negre, lustruite, cu fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
clătina camera părintească : scaune desperecheate, dulapul pătat, masa rotundă, pe trei picioare groase, patul bolnavei, lângă care se revăzu șezând pe un taburet scund, martorul trupului asediat. Bătăi de aripă lovită, pe cuvertura albă, degete galbene, sche le tice, pielea pergamentoasă, striată de riduri. Degetele se închideau, în răstimpuri, în bulbul pumnului. Convulsii scurte, un geamăt, paharul înalt, plin de apă, pe care femeia îl tot ridica la buze și îl abandona repede. Fereastra se izbi de perete, se văzură dealurile
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
al ochilor : ridicase înduioșat, milostiv, fără grabă, fără frică, înlăcrimat, aceeași privire rănită. — Vera, eu sunt idiot ? Râdea, ochii deveniseră negri, plăcere intensă... o, intensitatea. Deci, intensitatea și râsul, râsul plăcere, prelungind, sporind plăcerea. Râsul acela viu, vital, obrazul ridat, pergamentos. — În nici un caz, răspunsese glasul ei fierbinte, venit prea aproape. Dacă nu mă crezi idiot, trebuia să nu fi venit și să nu mai adaugi nimic. Nu pot face anumite lucruri ! Ca prieteni și colegi, așa, să rămânem, nu cred
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
nefiind prea luminată, puteai să te retragi lesne într-un colț mai întunecos, cînd o mîncai. Una peste alta, însă, de la pupa la prova, punînd la socoteală și dimensiunile cazanelor la care lucra bucătarul și cele ale propriilor sale fălci pergamentoase, Samuel Enderby era o corabie strașnică, înzestrată cu provizii gustoase și abundente, cu un rom fain și tare și cu niște marinari grozavi, toți unul și unul, de la călcâie pînă la panglicile beretelor. Cum se face oare că Samuel Enderby
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
norocoasă și veselă corabie se apropia de mohorîtul Pequod, auzeam dinspre teuga ei sunetele barbare ale unor tobe enorme; cînd s-a apropiat și mai mult, am văzut o mulțime de marinari adunați în jurul cazanelor uriașe, care, acoperite cu pielea pergamentoasă a stomacului unei balene, răsunau puternic sub loviturile de pumn ale mateloților. Pe puntea de comandă, secunzii și harponiștii dansau cu fetele cu pielea măslinie, care fugiseră cu ei de pe insulele polineziene; iar într-o barcă frumos împodobită, atîrnată între
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]