KorAP: Find »[drukola/base=perifrastic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 2 3 4 5 6 >

133 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

în absența unei direcții unice a schimbării. Mecanismele diacronice care permit astfel de schimbări lingvistice, în ambele sensuri, sunt (Dixon 1994: 186): reinterpretarea pasivului/antipasivului 78 ca fiind o construcție tranzitivă nemarcată (vezi supra, 5.2.); dezvoltarea unui nou sistem perifrastic de marcare a timpului sau a aspectului, bazat pe forme participiale; crearea unui nou caz sau extinderea valorilor unui caz deja existent; generalizarea marcării de la un tip de relație sintactică la altele; generalizarea marcării de la un tip de constituent nominal

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Termenul ergativ a fost însă pentru prima dată folosit în lingvistica românească de Pană Dindelegan (1999 [1974]: 82−96), în capitolul al IV-lea, "Construcții rezultate din transformare". Pornind de la clasificarea cauzativelor propusă de Lyons (1968) − ergative, morfologice, lexicale și perifrastice − autoarea se oprește asupra cauzativelor ergative de tipul Frigul crapă piatra, Vântul flutură steagul 5, Mama adoarme copilul, ajungând la următoarea definiție a ergativității: prezența unui verb cu formă neschimbată în construcția de bază intranzitivă și în construcția tranzitivă transformată

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
I (A-B), s.v. avea, sunt înregistrate două ipostaze principale (reflectând concepția sintactică a autorilor dicționarului): cea de verb pregnant, pe care o vom avea în vedere în detaliu, și cea de verb auxiliar pentru formarea perfectului și a mai-mult-ca-perfectului perifrastic. Din descrierea ipostazei de verb auxiliar, reținem numai asemănarea semantică remarcată de autorii dicționarului între contexte ca: (a) Am la mine o scrisoare scrisă de ieri și (b) Am scris ieri o scrisoare care este la mine, diferența constând numai

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
completă, cu dublă marcare: nominală (prin caz, postpoziție, particulă) și verbală (acord). Codarea ergativă nominală e generală și independentă de timpul verbal. Constituentul A este marcat prin cazul ergativ. Există două tipuri de conjugare: tipul sintetic, puțin utilizat și tipul perifrastic, construit cu auxiliarul corespunzător verbului a fi pentru verbele cu un singur participant și cu cel corespunzător verbului a avea pentru verbele care pot avea doi participanți. În forma auxiliarului sunt codate informații despre cei doi participanți. La nivel sintactic

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788

și alte limbi romanice rezultă din strategia diferită de deplasare a verbului din română: în română, verbul se deplasează ca grup (deplasare XP), spre deosebire de alte limbi caracterizate de deplasarea centrului (deplasare X0). Așadar, spre deosebire de italiana veche, care într-o construcție perifrastică de tipul celei din (3) alege să deplaseze verbul auxiliar (centru, element X0) în domeniul complementizatorului pentru satisfacerea regulii V2, în structuri perifrastice de același tip (1b,c) strategia aleasă de română va provoca deplasarea în domeniul complementizatorului a verbului

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
spre deosebire de alte limbi caracterizate de deplasarea centrului (deplasare X0). Așadar, spre deosebire de italiana veche, care într-o construcție perifrastică de tipul celei din (3) alege să deplaseze verbul auxiliar (centru, element X0) în domeniul complementizatorului pentru satisfacerea regulii V2, în structuri perifrastice de același tip (1b,c) strategia aleasă de română va provoca deplasarea în domeniul complementizatorului a verbului lexical (element de tip XP). Analiza noastră verifică, așadar, observația lui Fontana (1997: 210), conform căruia "as more knowledge of a wider range

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
IV. O problemă și mai delicată, fie trecută sub tăcere, fie minimalizată prin transferarea ei în componentul fonologic (Giurgea 2011), este linearizarea presupuselor centre complexe: predicția sistematică în deplasarea centrului (8b) este că verbul lexical va preceda auxilarul în construcțiile perifrastice, fapt puternic contrazis empiric 4. Predicțiile de linearizare incorecte sunt încă un argument împotriva formării de centre complexe. O altă soluție (implicită la unii autori, explicită la alții) de a explica efectele de adiacență este presupunerea că specificatorii proiecțiilor din

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
ca engleza și franceza (12)6, verbul auxiliar se ridică la C și subiectul rămâne într-un specificator din domeniul flexionar ([Spec, IP] prin convenție). În primul rând, dacă strategia de deplasare a verbului este XP, nu X0, în construcții perifrastice cu ridicare la C, constituentul verbal deplasat va fi verbul lexical, nu auxiliarul, după cum se poate observa și din comportamentul imprecațiilor condiționale (9c). În al doilea rând, după cum va rezulta din analiză, în deplasarea V-la-C, verbul se ridică la proiecția

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-se astfel efectele de adiacență folosite ca argument pentru analiza deplasării centrului (v. Dobrovie-Sorin 1994; Barbu 1999; Giurgea 2011 i.a.) • opțiunea deplasării ca grup a verbului explică de ce în deplasarea la C se ridică întotdeauna verbul lexical în structurile perifrastice: auxiliarele sunt centre (v. și §3.1.3.2 infra) • opțiunea deplasării ca grup în conjuncție cu poziția periferică a subiectului preverbal explică de ce fenomenul de inversiune subiect - auxiliar (SAI) este absent din română Relevanță diacronică • opțiunea deplasării ca grup

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
în franceză inserarea unui auxiliar blochează ridicarea verbului, după cum arată testul cuantificatorilor flotanți (87a) (= (58) supra); adverbele care indică deplasarea verbului conduc către aceeași idee (87b-d); adverbul de mod bien arată că verbul lexical nu părăsește domeniul lexical în structurile perifrastice (87e): (87) a. Les enfants ont (tous) vu (*tous) de bons films. (franceză) ' Copiii au văzut toți filme bune' b. Il a probablement mangé. ' El a mâncat probabil' c. Elle a déjà vu le film. ' Ea a văzut deja un

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
a. să nu i-l daui ti ti b. nu i l- am dati ti 3.2 Cliticele pronominale Distribuția generală a cliticelor pronominale în română este următoarea: − configurații proclitice(100):pronumele clitice precedă verbul sintetic / auxiliarul (auxiliarele) în structuri perifrastice și sunt precedate de negație și de complementizatorii să și a (100) a. îlvăd/îlvedeam/îlvăzusem b. l-am văzut /îlvoi vedea /l-oi fi văzut c. nuîl văd / nuîl vedeam /nuîl văzusem d. nul-am văzut /nuîl voi vedea

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
valori de temporalitate. Structurile de viitor cu gerunziu s-au specializat ca forme de prezumtiv / viitor epistemic (v. Zafiu 2009). Analiza structurilor cu auxiliar prezentată în §III.3.1.3 poate fi extinsă, așadar, și la româna veche. Despre structurile perifrastice care nu s-au păstrat în trecerea la româna modernă se pot face următoarele remarci. Pe lângă mai-mult-ca-perfectul sintetic, limba veche cunoștea și două forme analitice: una dintre forme, frecventă în secolul al 16-lea, atestată în traduceri (Zamfir 2007), se

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
au un grad mai mic de sudură, dată fiind dislocarea frecventă a nucleului verbal (fi - XP - gerunziu) • auxiliarul fi, marcând modalitatea irrealis (Avram și Hill 2007) este relativ consolidat în limba veche, fiind disponibil într-o serie consistentă de structuri perifrastice, mai mult sau mai puțin stabile; în majoritatea structurilor există tendința de a se selecta forma invariabilă a lui fi (la condițional, viitor), însă fi acordat este de asemenea disponibil (la perifrazele subjonctivale, v. nota 5 supra) 2.1.2

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
pentru româna modernă poate fi adoptată și pentru româna veche. (ii) Româna veche prezintă două tipuri de structuri cu auxiliar (nonpasiv): (a) structuri în care auxiliarul/auxiliarele marchează modul și/sau modalitatea, păstrate în trecerea la româna modernă; (b) structuri perifrastice în care auxiliarul prezintă flexiune după categoria modului și a timpului, eliminate diacronic. (iii) Ridicarea auxiliarului în domeniul complementizator nu este atestată în româna veche, spre deosebire de alte varietăți romanice vechi (v. §3.1.4.2 infra). (iv) Cliticele pronominale din

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
Aux-la-C, efectele de blocare induse de adverbul de negație nu și existența structurilor VOS derivate prin object shift indică faptul că strategia de deplasare a verbului în româna veche este deplasarea ca grup (VP-movement); această strategie prezice că în structuri perifrastice deplasarea la C se manifestă în mod sistematic prin ridicarea verbului lexical, gramatica V-la-C (care vom argumenta în secțiunea următoare că este o gramatică de tip V2, specifică limbilor romanice vechi) manifestându-se în mod sistematic prin inversiune; corelația dintre

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
a concentrat mai ales (dar nu exclusiv) asupra accesării domeniului C de către formele verbale sintetice. În această ultimă secțiune rezervată prezentării gramaticii V2 din limbile romanice vechi, prezentăm pe scurt două fenomene romanice relevante pentru accesarea domeniului C în structurile perifrastice: structurile cu inversiune verb-auxiliar și structurile cu ridicarea auxilarului la C. Existența structurilor cu inversiune are o relevanță de netăgăduit pentru sintaxa românei vechi, întrucât arată că inversiunile din româna veche reprezintă un fenomen romanic, nu un fenomen de contact

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
că gramatica V2 a românei se manifestă în mod sistematic prin inversiune: opțiunea de deplasare a centrului nu este disponibilă în gramatica limbii vechi, după cum nu este disponibilă nici în gramatica limbii moderne (v. §III.3.2). Astfel, în structurile perifrastice, auxiliarul rămâne in situ, iar verbul lexical (participiu trecut, infinitiv sau, mult mai rar, gerunziu) se deplasează în domeniul complementizator. 3.1.4.1. Deplasarea V-la-C prin inversiune V-AUX Discutând influența slav(on)ă asupra sintaxei românei vechi, Dragomirescu

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
diferențele între sistemul bogat, diversificat de auxiliare al românei vechi și sistemul relativ sărac de auxiliare al slavonei bisericești 27(v. Olteanu 1974: 23-25) și (ii) libera ordonare în latina târzie a componentelor care se vor fi gramaticalizat ca structuri perifrastice în română (și în limbile romanice) (v. §3.2.1.1), este puțin probabil ca fenomenul de postpunere a auxiliarelor să fie influențat masiv de texte slavonești (spre deosebire de fenomenul postpunerii pronumelor clitice (mai ales reflexive); în §2.1.2 supra

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
ar fi CM.1567 (28.79%), DDL.1679 (27.38%) și, poate cele mai interesante, LC.~1650 (55%) și Fiz.1693 (56.25%) în care rata inversiunilor depășește rata structurilor neinversate (45% și, respectiv, 43.75%); numărul mic de structuri perifrastice de tipul celor analizate (20 în LC.~1650 și 32 în Fiz.1693) diminuează într-o oarecare măsură caracterul spectaculos al proporției inversiunii în aceste două texte. Relevanța analizei statistice. Rezultate de reținut • gramatica V2 este opțiunea reziduală în româna

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
scurt verbal, înregistrată în româna veche (i), s-a păstrat în oarecare măsură în trecerea la româna modernă (ii); aceste construcții, în care verbul putea a fost etichetat ca "semiauxiliar" (Guțu Romalo [1956] 2005), au o structură diferită de construcțiile perifrastice cu auxiliar (Nicolae 2013d: §4, 2015d), ceea ce explică în bună măsură posibilitatea de dislocare păstrată în româna modernă: (i) Acicea popa, să va vrea poate cununile pune pre capetele lor(CM.1567: 263r) (ii) a. Poate el veni. (română modernă

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
16-17-lea, și este în general coocurent cu viitorul perfect:de va fi și fost cinevași scris și va fi lăsat, ca și noi (...) să știm, iată nicicum nu să află (CIst.1700−50: 6r; Zafiu 2016). 5 Forme de subjonctiv perifrastic bazate pe fi plus participiu (i) sau gerunziu (ii) sunt, de asemenea, atestate: (i) a. cuvine-ți-se ție să dai argintul meu târgarilor și, să viiu, să-mi fiu luat al mieu cu asupră (CC1.1567: 108r) b. Într-

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
Corola-website/Law/141463_a_142792

relativ, interogativ, nehotărât. e. - Numeralul: cardinal, ordinal. Exprimarea orei, datei și secolelor. f. - Verbul: modul indicativ, condițional, conjunctiv, imperativ, infinitiv, gerunziu, participiu, timpurile simple și compuse, acordul participiului trecut, folosirea auxiliarelor, folosirea conjunctivului, diateza activă, pasivă și reflexiva, construcții verbale perifrastice, concordanță timpurilor la indicativ și conjunctiv. g. - Adverbul: tipuri (de mod, de timp, de loc, de cantitate, de afirmație, de negație) gradele de comparație h. - Particulele: NE și CI (VI) i. - Prepoziția, conjuncția, interjecția j. - Tipuri de propoziții: afirmativa, negativă

ORDIN nr. 4.321 din 29 august 2001 privind disciplinele şi programele pentru examenul de bacalaureat 2002. In: EUR-Lex (2002) [Corola-website/Law/141463_a_142792]
Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644

al temei de participiu, trecut-ai; auxiliarul își pierde accentul propriu. Observații: • În limba vorbită există sintagme sinonime perfectului compus, constituie din verbul a fi și participiul verbului liber: „Gligori-i dus de azi dimineață.” (C. Hogaș) • Regional se întâlnesc forme perifrastice de perfect compus, cu auxiliarul a fi la perfectul compus și tema de participiu a verbului liber: „Am fost cumpărat o carte.” Perfectul simplu Este un timp absolut, sinonim cu perfectul compus. Prezintă acțiunea verbului ca încheiată în momentul vorbirii

Gramatica limbii române by Dumitru Irimia (2001) [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Voi cântaseră-ți etc. Ei, ele cântaseră etc. Accentul: Cade totdeauna pe sufixul temei perfectului: cântàsem, cântàserăm, dormìsem, dormìserăm, părùsem, părùseși, părùse, prinsèsem, prinsèseși, prinsèserăm etc. Observații: În limba vorbită și în limbajul artistic se mai pot întâlni două forme perifrastice de mai mult ca perfect: a. construită din auxiliarul a fi, la perfectul compus, și tema de participiu a verbului: „Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă” (M. Eminescu) b. construită cu auxiliarul a fi, la imperfect

Gramatica limbii române by Dumitru Irimia (2001) [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489

AICI însoțește trecerea de la persoana a treia la a doua, interpelarea trecătoarei sub formă de apostrofă și sintaxa emotivă despre care am vorbit deja). Ancorarea deictică primară are ca bază PR enunțiativ și forma sa de aspect încheiat: PC1. Forma perifrastică de "trecut recent", construită cu PR verbului venir de (Elle vient de passer [Ea abia a trecut]) și de "viitor apropiat", construită cu PR verbelor aller și devoir (T84: Nous l'allons montrer tout à l'heure [Cum veți vedea

Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM (2008) [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]