172 matches
-
semnificativ completă; în showing, relatarea este implicită, specifică și evident incompletă, din cauză că este centrată nu pe întreg, ci numai pe o parte 346. Această diferență poate fi exprimată mai concret. Diferența epistemologică dintre o povestire care este comunicată de un personaj-narator și una care este prezentată de un personaj-reflector se bazează în principal pe faptul că personajul-narator este întotdeauna conștient că el narează, în timp ce personajul- reflector nu are nici un fel de conștiință. Personajele-narator precum Moll Flanders, Tristram Shandy, David Copperfield, Ishmael
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
pol sau la un altul. Astfel de forme hibride se vor găsi în zona persoanei a treia a cercului tipologic, la tranziția dintre situația narativă auctorială și situația narativă personală. Situația narativă a acestor opere este marcată de coexistența unui personaj-narator auctorial și a unui personaj-reflector personal. Această coexistență se prezintă de obicei ea însăși în cadrul profilului narativ ca o secvență: o secțiune în narațiunea personală este predominantă. Un exemplu tipic pentru o astfel de tranziție apare în capitolul al XXII
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
negreșit a unui narator auctorial, este strîns urmată de reprezentarea personală a gîndurilor și percepțiilor personajului-reflector Sandy Stranger 348. Există, de asemenea, un caz special în care personajul-narator abordează rolul personajului-reflector. Această tehnică va fi discutată separat în secțiunea "Reflectorizarea personajului-narator" (6.4). Prezentarea scenică alcătuită din pasaje de dialog cu o scurtă relatare auctorială impersonală similară indicațiilor regizorale ocupă de obicei o poziție neutră între cei doi poli ai acestei opoziții. Se obține un fel de echilibru instabil, care poate
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
alcătuită din pasaje de dialog cu o scurtă relatare auctorială impersonală similară indicațiilor regizorale ocupă de obicei o poziție neutră între cei doi poli ai acestei opoziții. Se obține un fel de echilibru instabil, care poate oferi informații despre polul personajului-narator sau al personajului-reflector, cînd apar semne definite ale unuia dintre cele două moduri. Narațiunile părții persoanei întîi a cercului tipologic care presupun atît un personaj-narator, cît și un reflector sînt cîteodată mai problematice. Tranzițiile din această zonă a cercului nu
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acestei opoziții. Se obține un fel de echilibru instabil, care poate oferi informații despre polul personajului-narator sau al personajului-reflector, cînd apar semne definite ale unuia dintre cele două moduri. Narațiunile părții persoanei întîi a cercului tipologic care presupun atît un personaj-narator, cît și un reflector sînt cîteodată mai problematice. Tranzițiile din această zonă a cercului nu implică o mutare de la o persoană (personajul-narator) la alta (personajul-reflector), ci o simplă schimbare a rolului Eu-ului naratorial de la cel al naratorului la cel
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
stins") cu o relatare mai detaliată a lucrurilor ce uimesc cititorul, precum și percepția unui impresionabil spectator 349. Un personaj la persoana întîi, precum Molly Bloom, ale cărei gînduri sînt redate exclusiv sub forma unui monolog interior, nu mai este un personaj-narator, ci mai degrabă un personaj- reflector. Condițiile care afectează interpretarea pasajelor aparținînd modului reflector sînt valabile și pentru monologul interior 350. Oricum, situația nu este întotdeauna atît de clară. Personajele la persoana întîi din romanele lui Beckett, Molloy, Malone Dies
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
personajul la persoana întîi al lui Beckett din The Unnamble adresează întrebări de genul "voi putea eu vreodată să tac? [...] ce-ar fi fost dacă aș fi tăcut?"351, el se identifică univoc, cel puțin în acest punct, cu un personaj-narator, din moment ce doar un narator se poate simți amenințat de o astfel de soartă. Tăcerea nu este o problemă pentru un personaj-reflector. Dimpotrivă, tăcerea unui personaj-reflector poate fi văzută ca o intensificare existențială a experienței lui. Personajele-reflector comunică frecvent, mai ales
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de calitățile caracteristice naratorului sînt tot atît de mulți naratori sinceri și nesinceri sau cel puțin cu prejudecăți sau subiectivi, pe cît există caractere omenești cu aceste trăsături și, de asemenea, este legată de motivarea particulară a actului narativ. Comparația personajului-narator cu personajul-reflector dezvăluie o altă dimensiune a acestei probleme: în calitate de naratori, personajele-narator sînt constrînse să-și prezinte povestea într-un mod în care să atragă auditoriul sau cititorul ori cel puțin să le trezească interesul. Acest lucru implică o anumită
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
interpretările și evaluările sub forma unor comentarii sau construiește o retorică ce operează subliminal sau le oferă cîtorva personaje privilegiul de a-i comunica cititorului cele mai intime gînduri, în timp ce altele sînt private de acest privilegiu. Pe scurt, prezența unui personaj-narator abia dacă poate evita schimbarea conținutului povestirii, în decursul formării sale și a prezentării narative, indiferent dacă autorul este conștient de acest efect sau nu. O interpretare trebuie să ia în considerare schimbările și intruziunile de acest fel, deoarece ele
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
lucruri relevante pentru evenimentele prezentate în afara sectorului realității ficționale iluminate de percepția personajului-reflector. Astfel cititorul este la mila personajului-reflector și a cunoașterii și experienței sale limitate existențial. Indeterminarea nu e aici o problemă de comunicare, așa cum se întîmplă în cazul personajului-narator, ci este experimentată ca o condiție a existenței personajului ficțional. Modul narativ al personajului-narator (telling) tinde spre un rezumat conceptual al evenimentului concret sub forma unei relatări comprimate, suplimentată de comentarii care o explică sau o evaluează. În prezentarea realizată
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cititorul este la mila personajului-reflector și a cunoașterii și experienței sale limitate existențial. Indeterminarea nu e aici o problemă de comunicare, așa cum se întîmplă în cazul personajului-narator, ci este experimentată ca o condiție a existenței personajului ficțional. Modul narativ al personajului-narator (telling) tinde spre un rezumat conceptual al evenimentului concret sub forma unei relatări comprimate, suplimentată de comentarii care o explică sau o evaluează. În prezentarea realizată de un personaj-reflector predomină detaliile individuale și concrete, care nu au fost reduse sau
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
concretizarea zonelor de indeterminare de către cititor și în care sînt actualizate aspectele prezentate în text, afectate sau determinate în întregime de aceste diferențe, este un lucru binecunoscut. Opoziția personaj-narator personaj-reflector poate sugera o nouă abordare a cercetării acestei probleme. Prezența personajului-narator atrage întotdeauna atenția cititorului asupra actului comunicării narative într-un mod mai puternic decît cea a personajului-reflector. De regulă, personajul-narator explică într-o manieră clară de ce selectează sau elimină anumite părți ale povestirii sau de ce omite sau scurtează descrierea unui
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cu privire la lucrurile importante pentru înțelegerea povestirii. Voința cititorului de a suplimenta în imaginația sa ceea ce a fost narat e mai degrabă redusă sau suprimată de această atitudine narativă decît stimulată. Acest lucru rămîne, desigur, valabil doar pentru acel tip de personaj-narator a cărui credibilitate este indiscutabilă. Avem de-a face aici cu o convenție narativă care produce o atitudine specifică de așteptare din partea cititorului. Din această cauză mulți autori moderni încalcă intenționat această convenție. De exemplu, naratorul auctorial din cartea The
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
formă și conținut 361. Transpunerea formei la persoana întîi din versiunea manuscrisă a primului capitol al romanului Castelul al lui Kafka la persoana a treia din forma publicată poate fi interpretată ca o transformare a eroului său K. dintr-un personaj-narator într-un personaj-reflector. Ca personaj-reflector, K. este eliberat de cererea cititorului de a da explicații pentru circumstanțele nenumărate, inexplicabile și misterioase care înconjoară aici eroul, așa cum se întîmplă și în celelalte romane ale lui Kafka. Observația lui Kohn în legătură cu această
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
pe care o face Kafka versiunii originale a romanului Castelul poate fi explicată cel mai bine prin transpunerea axei narator-reflector a cercului tipologic. Transpunerea versiunii originale (persoana întîi) într-o situație narativă personală și transformarea personajului principal K. dintr-un personaj-narator într-un personaj-reflector are ca rezultat, printre multe altele, o restructurare a zonelor de indeterminare care subliniază tendința generală a acestui roman de a prezenta amenințarea fără nume a fatalității 363. 6.3. Personajul-narator și personajul-reflector la începutul narațiunii [...] pronumele
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
manifestă în special la începutul unei narațiuni, deoarece procesul prin care imaginația cititorului este racordată la modul actual al narării începe cu primul cuvînt al narațiunii. Deschiderea unei narațiuni este cel puțin evidentă într-o situație narativă auctorială cu un personaj-narator, deoarece acest început se desfășoară în mod analog cu începutul unei relatări non-ficționale. Personajul-narator își anunță de obicei prezența în propozițiile introductive ale narațiunii și îl conduce pe cititor la informațiile preliminare necesare pentru înțelegerea povestirii, mai bine spus îl
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acest "părea", naratorul renunță la omnisciență pentru moment și, prin urmare, sugerează o reflectorizare a rolului său. Într-o situație narativă la persoana întîi, începerea narațiunii are loc la fel ca în situația narativă auctorială. Eul, care funcționează aici ca personaj-narator, se prezintă sub forma unui inițiator creditabil al povestirii, în care informația importantă pentru cititori, cum ar fi numele și originea eroului, este făcută cunoscută cu prima ocazie, într-un fel potrivit principiului "să începem cu ceea ce este mai important
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
povestire și în absența unui astfel de angajament în cazul naratorului auctorial. Această problemă a fost discutată anterior. Începutul atît de bine cunoscut al romanului Marile speranțe al lui Dickens ilustrează foarte bine acest aspect. Imediat după introducerea sa ca personaj-narator și după oferirea informațiilor preliminare despre numele său și despre familia sa, Pip începe să îmbine viața sa ca erou (eul care trăiește) și rolul său ca narator (eul narator). Ce deduce fantezia acestuia din inscripțiile de pe mormîntul părinților săi
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
eliminate. Așa cum a fost menționat mai sus, un "eu" care apare la începutul unei narațiuni se referă întotdeauna la agentul transmiterii, adică la personajul-narator ("eul" de la începutul unui monolog interior sau tăcut reprezintă un caz special și nu funcționează ca personaj-narator, ci mai degrabă ca personaj-reflector). Dacă excludem cazurile menționate, este evident că aproape toate narațiunile care se deschid cu o propoziție în care pronumele personal "el" sau "ea" apar ca "semnale-serie nesecvențiale" reflectă o situație narativă personală predominantă; persoana la
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
este o trăsătură a narațiunii ficționale, de neconceput într-un text non-ficțional (sau cel puțin de neconceput fără ajutorul unui tip de indiciu extralingvistic care ar furniza pronumelor antecedentul necesar). Naratologia poate aborda acest fenomen prin intermediul unei distincții între un personaj-narator și un personaj-reflector și prin diferența între modul de transmitere pe care această opoziție îl reprezintă. În cazul unei narațiuni care începe cu un personaj-narator, povestirea este prezentată cititorului prin preliminarii. Naratorul garantează de asemenea că toată informația necesară pentru
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
ar furniza pronumelor antecedentul necesar). Naratologia poate aborda acest fenomen prin intermediul unei distincții între un personaj-narator și un personaj-reflector și prin diferența între modul de transmitere pe care această opoziție îl reprezintă. În cazul unei narațiuni care începe cu un personaj-narator, povestirea este prezentată cititorului prin preliminarii. Naratorul garantează de asemenea că toată informația necesară pentru a înțelege povestirea va fi pusă la dispoziția cititorului atunci cînd are nevoie de ea. În cazul unei narațiuni ce începe cu un personaj-reflector, cititorul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
se referă la o parte a povestirii care nu este prezentată în text istoria evenimentelor anterioare (Vorgeschichte)"380. Cunoașterea acestor evenimente este înmagazinată, ca să spunem așa, în conștiința unui personaj (de obicei un personaj-reflector) dar, în comparație cu începutul narațiunii cu un personaj-narator, aceasta nu este recuperată de către cititor. Cînd cititorul se pune în poziția personajului-reflector, el este obligat să-și anuleze nevoia de informații de fiecare dată cînd detaliile nedeterminate apar ca determinate, pentru a dobîndi o empatie față de personajul-reflector sau pentru
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
celorlalți sau o relatare a consensului atitudinilor lor sau judecata naratorului dar care nu diferă sub nici o formă de a lor"384. Tocmai pentru că este imposibil să identificăm clar un personaj-reflector în începuturile narative precum acestea, trebuie să postulăm un personaj-narator care rezumă și relatează, dar care, într-o anumită măsură, se poartă ca și cum ar fi un personaj-reflector. În The Daughters of the Late Colonel (primul dintre citatele din Mansfield), de exemplu, antecedentul pentru pronumele "ei" este explicat în titlu. Referința
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
exemplu, antecedentul pentru pronumele "ei" este explicat în titlu. Referința temporală "Săptămîna care a urmat" oricum rămîne nedefinită. Acest caracter vag poate fi împăcat cu maniera narativă a personajului narator convențional. O astfel de nedeterminare semnalează foarte frecvent începutul reflectorizării personajului-narator. Mă voi ocupa în detaliu de acest fenomen mai tîrziu în acest capitol. Ceea ce Backus consideră o trăsătură caracteristică a tuturor începuturilor narative cu "semnale-serie nesecvențiale" rămîne valabil pentru începuturile narative precum acestea, care cuprind un pronume personal la plural
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
sau un observator detașat. În această privință, începuturile narative de acest gen sînt fundamental distincte de cele discutate mai sus. În concluzie, ar trebui menționat faptul că există o conexiune structurală între un început narativ și un personaj-reflector sau un personaj-narator reflectorizat și un final deschis. Pe lîngă începuturile narative "deschise", majoritatea narațiunilor menționate în această secțiune se termină, de asemenea, cu o situație în care problema rămîne în mod ciudat în suspans. Această situație este prezentată foarte frecvent ca o
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]