282 matches
-
Cele de conlucrare interstatală printr-o consecventă colaborare interguvernamentală, pe bază de absolută egalitate și total ostilă organismelor care se vor supranaționale. Putem spune și că, pe planul cercetării filosofice independente a unor grupuri personaliste, prin căutarea elementelor de filosofie personalistă în tradiția altor zone ale lumii și a altor religii, s-au făcut pași teoretici spre găsirea elementelor comune de respect între persoane și de universalizare a concepției primordialității existenței și afirmării persoanei umane ca scop, toate celelalte trăsături ale
Editura Destine Literare by Corneliu Leu () [Corola-journal/Journalistic/95_a_382]
-
a sufletelor. Această situație existențială de plinătate are origini teologice și mistice îndepărtate: să ne gândim la învățătura paulină despre «Corpul mistic»; pe noi însă ne interesează să ne oprim asupra a două exemplificări paradigmatice prezente în cadrul culturii contemporane: «comunitatea personalistă» a lui Emmanuel Mounier și «grupul în fuziune» a lui Jean Paul Sartre. Comunitatea personalistă este idealul normativ căruia Mounier intenționează să-i dedice orice efort în programul său de «revoluție personalistă și comunitară», înțelegând prin aceasta acea uniune de
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
gândim la învățătura paulină despre «Corpul mistic»; pe noi însă ne interesează să ne oprim asupra a două exemplificări paradigmatice prezente în cadrul culturii contemporane: «comunitatea personalistă» a lui Emmanuel Mounier și «grupul în fuziune» a lui Jean Paul Sartre. Comunitatea personalistă este idealul normativ căruia Mounier intenționează să-i dedice orice efort în programul său de «revoluție personalistă și comunitară», înțelegând prin aceasta acea uniune de persoane atât de profundă încât rezultă ea însăși personală, întrucât își întemeiază propria legătură pe
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
două exemplificări paradigmatice prezente în cadrul culturii contemporane: «comunitatea personalistă» a lui Emmanuel Mounier și «grupul în fuziune» a lui Jean Paul Sartre. Comunitatea personalistă este idealul normativ căruia Mounier intenționează să-i dedice orice efort în programul său de «revoluție personalistă și comunitară», înțelegând prin aceasta acea uniune de persoane atât de profundă încât rezultă ea însăși personală, întrucât își întemeiază propria legătură pe iubirea izvorâtă din comuniune. Comuniunea își are fundamentul în structura persoanei însăși; este un act original prin intermediul
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
persoana «ia asupra sa, își asumă destinul, suferința și bucuria, datoria celorlalți». Ea face trimitere la elemente familiare literaturii existențialiste precum dăruirea, disponibilitatea, fidelitatea creativă. Realizarea unei astfel de forme de viață cere renunțarea la egoism, și deci, umilință. Comunitatea personalistă, ca persoană de persoane, are o vocație proprie: să realizeze acele condiții care să permită fiecăruia să fie deplin personal, adică întotdeauna el însuși. Grupul în fuziune, despre care vorbește Sartre în Critica rațiunii dialectice, constituie elementul în baza căruia
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
pe care o trăiesc». În excepționala experiență colectivă, pe care Sartre o descrie cu accente aproape mistice, grupul este «obiectivitate interiorizată», «obiectivitate trăită» în sânul căreia mă regăsesc pe mine însumi în plinătatea extraordinară a realizării complete. Însă, așa cum «comunitatea personalistă» a lui Mounier este doar un ideal spre care se tinde fără ca să poată fi vreodată realizat, tot astfel «grupul în fuziune» a lui Sartre, dacă devine real într-un anumit moment «apocaliptic» al luptei, este în mod constitutiv precar
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
nu este însă doar anti-ideologie, este și propunere pozitivă în ordine logică, ontologică, metafizică, etică, dar astăzi, în contextul cultural contemporan, constatăm exigența și, prin urmare, susținem justificarea ei mai ales ca instrument anti-ideologic, ca «reacție». Legătura acestuia cu instanțe personaliste indică funcția tipică a gândirii filosofice din zilele noastre. În ciuda reducțiilor științifice, filosofia există ca forță opozantă, ca dezbatere în numele persoanei și a libertăților sale, ca expresie a noilor posibilități speculative, după ce iluminismul și marxismul s-au prăbușit în ideologie
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
ogni altro sforzo del pensiero umano, sembra per alcuni verși attraversata dal medesimo tormento che accompagnò lungamente la vită di Emmanuel Mounier. Se forse nel filosofo îl tenore della riflessione è più sistematico e più chiaramente indirizzato verso una società personalista e comunitaria, che accolga i valori cristiani considerați ancoră capaci di dare una risposta ai problemi dell'uomo e alla sua aspirazione alla verità, nondimeno anche îl francese è conscio delle difficoltà che și frappongono alla traducibilità politico-amministrativa di questa
[Corola-publishinghouse/Science/84979_a_85764]
-
reunificarea forțelor alternative și propunerea unei idei diferite de Europa în comparație cu aceea a piețelor, specifică neoliberalismului. În planul conținuturilor ideale este nevoie să fie repropus conceptul de solidaritate, înțeles totuși - sau nu în mod exclusiv - nu în sens voluntarist și personalist, ci ca un principiu juridic. Într-adevăr, acesta s-a nascut tocmai pe acest teren și acesta îi este semnificația ce trebuie să fie recuperată: solidaritatea că obligație juridică ce permite instaurarea unor legături în afara celor de tip familial sau
[Corola-publishinghouse/Science/84979_a_85764]
-
și de o integrare subtilă a acestora în întreg: însă, apelul la cele cinci minute de celebritate nu reprezintă decât poza fragmentului, înainte de a sesiza degradarea. Nu se pot face pașii înapoi spre Dumnezeu, ci, în condițiile actuale, antropocentrismul creștin personalist al părintelui Stăniloae este o cale. Nu exploatarea fragmentului este importantă, ci integrarea lui. Căci, revenind la calea lui Stăniloae, "(...) rostul omului nu e de a sărăci harul divin, ci de a-l spori, în sens blagian, spre a se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
N. Geisler, op. cit., p. 136. 53 N. Geisler, op. cit. p. 137. 54 Karl Barth, Fides Quaerens Intellectum, p. 171, apud Michael Palmer, The Question of God, Routledge, Londra, 2001, p. 26. 55 Johnosn J. Prescott, The Ontological Argument in Plato, Personalist 44, pp. 24-34, apud Daniel A. Dombrowski, Rethinking the Ontological Argument, Cambridge University Press, New York, 2006, p. 9. 56 Daniel A. Dombrowski, Rethinking the Ontological Argument, Cambridge University Press, New York, 2006, p. 10. 57 Alexander Baumgarten, Sfântul Anselm și conceptul
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
educației consemnează patru „curente fondatoare” în pedagogia adulților (Maubent, 2004): a) cel comportamentalist sau behaviorist, punând accentul pe comportamentul individului, din care s-a născut pedagogia obiectivelor și cultul instrumentelor și metodelor de control al progresului; b) cel umanist și personalist, care pune în prim-plan relația formator-format; c) curentul critic, care își propune să redea formării valoarea sa de instrument al unei critici sociale și politice; d) cel constructivist, insistând asupra procesului de învățare. Din unghiul nostru de analiză, ne
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
instrumentarul teoretic și metodologic utilizat în analiza alegerilor generale. Totuși, faptul că cele două tipuri de vot sunt fondate pe motivații și logici structural diferite este evident. La alegerile locale, ca și la cele prezidențiale, votul are un pronunțat caracter personalist (Oliver și Ha 2007). În schimb, la alegerile legislative, majoritatea pe listă, primează evaluarea colectivă a candidaților iar votul sancționează mai degrabă prestația partidelor înscrise în competiție. În ceea ce privește analiza votului "etnic", de asemenea, sunt relativ puține lucrările care și-au
by Sergiu Gherghina [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
cazul formațiunii maghiare, variația numărului de mandate (care, de altfel, se află în relație directă cu volatilitatea voturilor) este extrem de redusă iar valoarea cea mai mare apare la alegerea primarilor. Acest fapt ar putea fi explicat, printre altele, de caracterul personalist al votului, știut fiind faptul că, la acest tip de scrutin, șansele de reușită ale oricărui partid politic sunt condiționate în mod particular de carisma candidatului și popularitatea pe plan local, de abilitățile de lider sau de administrator ale acestuia
by Sergiu Gherghina [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
care fragmentează privirea spre întreguri),descoperă la antici o exemplară conștiință a universalului. Un puternic sentiment al grecității emană din poemele lui Paul Valéry Amphion, Orphée, Naissance de Vénus, Hélène, Pythie, La Jeune Parque și celelalte. Un Călinescu, impetuos și personalist îi declara lui Ion Biberi: "Eu sunt un "clasic", domnule, profesez idei eline" (Interviu în Lumea de mâine, Ed. "Forum", 1945). Vizionarismul lui Doinaș la maturitate, mereu înclinat spre conexiuni între Eu și Univers, tenace căutător de înțelesuri, este al
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
mai ales prin idealismul german, începând cu Kant. Ea a rămas o constantă a filosofiei, alături de tema rațiunii, până în secolul XX. Este abordată și de Husserl, care pune accentul pe trăirea conștient-reflexivă directă, nemijlocită. O mai întâlnim la Jaspers și personaliști dar trece apoi într-un con de umbră, câștigând pondere conceptul de sine (selfă și minte (mindă. Totuși, se păstrează, mai ales în sens de subiectivate conștientă, fiind reluată de cognitivism. Psihologia persoanei din secolul XX a folosit relativ puțin
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
prin faptul că s-a născut, așa cum, de exemplu, este o persoană juridică. El are în sine o „dispoziție la personalitate”. Dacă odată cu KANT personalitatea ajunge „pe pământ”, „printre oameni”, legătura ei cu divinitatea nu dispare, așa cum o dovedesc mișcările personaliste ulterioare, dar acum devine posibilă, în plan etic o legătură între calitatea de persoană a individului uman și sensul moral al caracterului, tematică sedimentată de-a lungul veacurilor. Personalismele În secolul al XIX-lea termenii de „persoană” și „personalitate” au
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
lui Platon - dar, uneori și demonică. Vremea romantismului începe să erodeze raționalismul triumfător al Secolului Luminilor. Apare inconștientul, rolul major al visului, forța iraționalului, a misticului, atotputernicia omului, evoluția ideii de supraom. Către sfârșitul secolului al XIX-lea apar curentele „personaliste”, de inspirație religioasă. La Școala din Boston, Bisericii Metodiste Americane, Bowne (1847-1910Ă dezvoltă un personalism protestant, în cadrul căruia s-au mai remarcat Brighton și Knudsen. Ulterior, prin Renouvier se afirmă personalismul catolic francez. Varianta franceză va avea cea mai lungă
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
și Knudsen. Ulterior, prin Renouvier se afirmă personalismul catolic francez. Varianta franceză va avea cea mai lungă existență, atât în perspectivă creștină (prin Maritain, Marcelă, cât și în varianta necreștină (prin Mounnier și grupul Esprită. S-au mai semnalat școli personaliste la Cracovia (prin Ingarden, profesor al lui Karol Wotiek, viitorul papă Ioan Paul al II-leaă și la Praga. Personalismul a pătruns, explicit sau implicit, și în Germania, la filosofii de orientare fenomenologică. Fenomenologia lui Husserl pune accentul pe conștiință, subiect
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
centrală, Husserl (1994Ă a dezvoltat ideea unei „intersubiectivități transcendentale”, fără a face apel la conceptul de „persoană”. Totuși, în cadrul fenomenologiei unii autori au analizat tema persoanei. Cel mai pregnant a făcut-o Max Scheler, care, pe bună dreptate, este considerat „personalist”. În lucrarea sa fundamentală Etica materială a valorilor Scheler reia principalele teme ale lui Kant, pe care încearcă să le reformuleze (Boboc, 1971Ă. Autonomia omului, libertatea și responsabilitatea, respectul pentru celălalt, sunt punctele de plecare. Scheler formulează explicit faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
Scheler nu s-a îndepărtat de abordarea sociologică și istorică, fiind mai apropiată de omul real decât etica angelică a lui Kant. Ea a comentat și ipostaza eroilor, sfinților, geniilor, toți impunându-se ca tipuri exemplare. Cu excepția lui SCHELER mișcările personaliste au fost mai aproape de politică decât de elaborări etice. Este cazul personalismului francez a lui Mounier și a revistei Esprit. Într-o sinteză asupra personalismului, acesta (Mounier, 1969Ă comentează următoarele teme: - existența necorporală a omului - persoana emerge din natură, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
umane sunt în mod fundamental orientate spre Dumnezeu. Se observă că și în acest amurg al personalismului sorgintea divină a conceptului de „persoană” nu poate fi uitată. O ultimă încercare de filosofie etică care ar putea fi corelată cu tradiția personalistă, este cea a lui Levinas (1999Ă. Deși autorul are pretenții de abordare filosofică generală, chiar ontologică - cu trimiteri la Platon și Heidegger - gândirea sa se concentrează într-o zonă de etică personalistă, în care omul e înțeles ca raportându-se
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
etică care ar putea fi corelată cu tradiția personalistă, este cea a lui Levinas (1999Ă. Deși autorul are pretenții de abordare filosofică generală, chiar ontologică - cu trimiteri la Platon și Heidegger - gândirea sa se concentrează într-o zonă de etică personalistă, în care omul e înțeles ca raportându-se la semenul care îndepărtează „față în față”, adică „persoană către persoană”. În comentariile lui Levinas se întrezărește limbajul creștin și metaforic, care îndepărtează punctul său de vedere de orice aplicare sociologică și
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
a pătruns și în economie, în contextul dezbaterilor liberale privitoare la libera inițiativă. La acest nivel, sensurile juridice se întâlnesc cu cele etice, economice, politice, spirituale și chiar psihologice ale conceptului de „persoană”. Programele economice nu se mai sustrag pespectivei personaliste, tocmai ca o contrapondere față de accentul pus de unele doctrine pe macroeconomie și în raport cu cinismul în afaceri practicat și teoretizat de anumite grupuri de acțiune. 1.10. Sensul larg al noțiunii de persoană Noțiunea de „persoană” are, desigur, și un
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
de asemenea, accentul pe hermeneutică. Dintre acestea, menționăm doar două: efortul lui McIntyre (1998Ă de a reîntemeia doctrina virtuților - în sens aristotelian - pe acel aspect al existenței persoanei care implică structural narațiunea, biografia potențială și parțial reală; curentul de sinteză personalistă inițiat de Ricoeur (1992; 1999Ă concepe, din punct de vedere hermeneutic și fenomenologic, persoana umană ca bazată pe limbaj, acțiune, narațiune și viață etică. La acest nivel tradițiile „personaliste” se intersectează cu direcțiile de studiu ale psihologiei persoanei. 2.11
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]