175 matches
-
recitat, a urlat, a cântat, s-a despuiat, a dansat țonțoroiul și, cam pe la miezul nopții, a șoptit Cuvântul... Cuvântul ancestral, Zicerea ce leagă Ne-Legatul și oprește destrămarea lumii! Horus, nemernicul ăla bun de împăiat, care se prefăcea că picotește, a auzit-o. S-a dat el singur de gol, mai încolo, când a repetat ceea ce printase în memorie, întocmai ca un papagal! Poftim, de te mai miră! Ce-o fi fost în mintea ei atunci, dracii s-o pieptene
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
de Trimis! Hmm...? Ce spuneai? Va t'en faire foutre! Imprecația îi redeșteaptă Bursucului în minte, proaspăt, terifiantul film nocturn, de-abia încheiat. Iată cum decurseseră faptele: În întunericul răcoros și adânc, al bârlogului de iepure, Bursucul și cu Urechiatul picoteau, socotind fiecare, pe îndelete și în legea lui, scurgerea nisipului negru, din clepsidra de catran a nopții precedente. Numărau clipele rămase până la jalonul median de timp, borna de mijloc, care înjumătățea intervalul de parcurs, până la răsăritul soarelui. Cu o regularitate
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
prezența soției, pe care n-o socotea iscusită „pentru lucruri atât de delicate”, fără a le preciza care anume, se așeza, spre reconfortare, în fotoliul din ultima cameră, pentru a citi un ziar sau o revistă, ori numai pentru a picoti. Vorbea repede, zâmbea mai tot timpul, din care cauză era odihnitor să conversezi cu el. Purta neștirbită memoria timpului pe care-l străbătuse, îl reînvia, cu luciditate și har - daruri ale naturii ce dovedeau o inteligență nehârjâită de timp, căreia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
e val ca valul trece, iar cei ce-o convocaseră sau ordonaseră vor pieri și ei în vântul și cernoziomul câmpiei, uitarea se va așterne peste toți, iar câmpia va trăi mai departe în înflorirea, germinația ei fără sfârșit. Lung picotea, zâmbea, răzbunat, pe capra șaretei proaspăt vopsită, lustruită, iar calul alerga, singur, cu stăpânul adormit fericit, pe câmpia aceasta din inima veacului, fără să fie cineva care să fotografieze sau să filmeze trecerea aceasta ce părea obișnuită, dar era unică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
încetat a-l face mereu pentru tine, deși începuseși să ai părul alb la tâmple ca și dânșii. Și zilele se duc și nu se mai întorc. Și ultima parte a acestei cărți începe din dimineața aceea când doamna Pavel picotea în bucătărie, obosită de vârstă și somn, un fel de somn permanent și când poștașul cel nou din cartier, un bărbat tânăr, chiar chipeș, a bătut la poartă și mi-a înmânat telegrama Anei, prin care îmi anunța moartea tatălui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
dar binișor mai subțirică (o constituție de ogar, mi-a explicat veterinarul). Chiar acum, tocmai a Încetat să mă mai sâcâie cerându-mi biscuiți și se pregătește s-adoarmă În fotoliu, coadă-n coadă cu pisica Zapp. O las să picotească, și-o aduc totodată În fața ochilor tăi. Stăm, unde vrei tu, ea (deja apropiindu-se bucuroasă să te cunoască), eu și cu tine, și te Întreb: ce vezi? Amprenta obiectului: tonuri de negru și gri agitându-se În fața ochilor tăi
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
oboseala, dar ar fi vrut / să cuprindă cu sufletul curat și avid / frescele simbolice de pe pereți/ Sub fiecare pictură/ era un număr și o literă. Un mag/ îi explică ce înseamnă fiecare/ în lumea divină, intelectuală și fizică./ Iar el/ picotea în extaz, întrebându-se dacă nu cumva totul,/ dar absolut totul, / nu fusese decât parte din vis...// Se înserase. Cuvintele Marelui Preot/ răsunau grave. Corabia lunii / izbucnea din oglinda-ntunecată / a oceanului ce se pierdea printre insule/ ca un imens
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
altul, comparație: mic precum un cap de gravidă! fratele vorbește cu mine, ți-ai mai revenit oleacă, ești galben, vrei sau nu suc! după biscuiți să ți se dea salam, la orizontală, moșul a luat picioarele babei în brațe și picotește și el, clătinat pe trupul comorii care doarme, simbolistica grăitoare, cămașă albă, anunțat agresiv trenul de Chișinău, vestă neagră, pălărie, pantaloni negri, plin cu modele abandonate în atelier, ut pictura poesis, rudimentară transcendență prin artă, nemișcarea lor așteptată, varietatea lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
vreau să menționez la plutonierul ăsta Victor... cum l-o mai fi chemând nu știu... de câte ori ne prindea că dormeam, că venea pe la 8, că ei controlau pe la niște ore, și după masă, cât ar fi ea de proastă, mai picoteai... Noi ne urcam la al treilea prici și când auzeam că se desface ușa, dormind așa săream jos... Ne obișnuim, și... pac, cădeam în picioare ca pisicile. Și el, dacă te prindea, că-și dădea seama că ai sărit, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
mai bucurăm zărind ferestrele luminate ale unui local de noapte, la intersecția șoselei cu cîteva drumuri secundare. Intrăm împleticindu-ne și decorul mi se pare desprins dintr-un film cu Jean Gabin în rol de camionagiu. Bărbați masivi și nerași picotesc în picioare, sorbind din pahare de o curățenie mai mult decît îndoielnică. Jackie cere un pahar de anason și mă întreabă ce vreau. Răspund că "același lucru ca dumneata" și se simte obligat să-mi atragă atenția că e tare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
care-n nădejdea surorilor ei ar fi dus-o la Mortu’ Fript, scorpiile, dar de-acum se mai potolise zăpușeala și Ortansa cu Viorel rodeau ca niște iepuri din a doua tranșă de porumb fiert cu rezistența lui Andrei. Noi picoteam lungiți În iarbă pe lângă ei. Nu mai era mult până să se Însereze. Precis o să-i apuce noaptea pe drum. Și unde spuneai că vă duceți, Viorele, am Întrebat. — Naiba știe unde. Unde mergem, Tanso? Cred c-o să ne oprim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
la o palmă deasupra nivelului capotei, și-acuma lasă-l jos ușor, iar moș Victor cu Leontina și Andrei se propteau În el Împingându-l Într-o parte, haiiii, acuma-i gata și mergem să mâncăm. După ce am mâncat, am picotit la umbra caisului toată după-amiaza și am socotit ce-ar mai fi de vândut din bătătura lui moș Victor. Păi n-ar mai fi mare lucru, da’ care-o fi prostu’ să se-ncurce cu ce-i dăm noi și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
o substanță ce se învîrtoașă îndată. Sînt în rînduri. Vara clocesc și ies omizile. Poporul crede că-i stupit* de cuc. Dacă auzi pe nemîncate cucul cîntînd pentru prima oară, rămîi singur ca cucul toată vara. Dacă te spurcă turtureaua, picotești toată vara. Dacă te spurcă pupăza, îți miroase gura cum îi miroase ei cuibul. Pitpalaca te spurcă de mergi toată vara îndărăt, așa cum umblă și ea îndără t. (Gh.F.C.) Untul de cuc e bun de inimă. (Gh.F.C.) Vrăjitoarele te farmecă
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
autorul "modelul" (anecdota preluată, povestea etc.) Ba chiar și mai explicit. Să ascultăm ce face Caragiale din intriga și finalul Imitației: "Ileana și Ileana, că de unde nu, îmi fac seamă singur!" (destul de economic, și clar); la sfîrșit, de plictiseală, împărăteasa (picotind de somn) pune capăt tratativelor (pentru deznodămînt, în sensul propriu al cuvîntului: cine să ia pe Ileana, dintre cei trei frați merituoși): "-Doamne! măria ta, cum sunteți dumneavoastră bărbații! (...) stau și v-ascult de-atîta amar de vreme... am căscat de
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
să le strângă mâna sau chiar să le trimită câteva rânduri de admirație și solidaritate. Această imagine nu se potrivește de fel cu îngăduința Excelenței Voastre în fața surghiunirii Bibliotecii Naționale. Dacă, într-adevăr, directorul ei, dl Dan Ioan Erceanu, a picotit vinovat până în ultimul ceas, invitați-l să doarmă în continuare: destituiți-l! Dar nu destituiți Biblioteca Națională. Apărați Cartea și ea vă va apăra. Cartea este infinit mai fidelă ca dl Năstase. Înfruntați-o și ea vă va înfrânge. Deși
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
Domnului! Chiribuță, tu ce zici de toată comèdia aiasta? Chiribuță, ridică din umeri: Eu... eu nu știu... Nici eu... Prinde! îi aruncă Ștefan un măr de pe tipsie Chiribuță îl prinde, râde și mușcă. Ștefan își proptește capul greu în palme, picotește cu ochii roșii de oboseală. Un greier țârâie fin în zidurile mucede ale cetății. Chiribuță! Ia vină tu de mă trage olecuță pe spinare. Mi s-a pus o ruptoare de mă seacă. Chiribuță sare, dar, pe ușița de taină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
întoarce spre boieri, cu îngrijorare: Ați auzit! Turcii forțează Dunărea în vad la Oblucița! Șendrea îi hărțuie prin smârcuri! În zori, îndemnăm în goana mare spre Dunăre! Vedeți de cai! Apoi, la culcare! Harști! Harști! Din goana calului! strigă, luptă, picotește și cască Alexandru. La culcare! poruncește Ștefan. Dormi pe tine! La Orhei, Măria sa... se îndârjește Alexandru. Să vedeți cum a fost... Măăă! Tu ai tras ceva la măsea?! se stropșește Ștefan. La culcare, am spus! și îi întoarce spatele. Tu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nesomn și oboseală, clipește des; îl usturau de parcă ar avea nisip sub pleoape. Ai auzit Negrilă? Unii mai cred în Vodă Ștefan... Tu... tu mai crezi?... Cred!! strigă el. Să trăiți! Cred! Îl trec nădușelile, le șterge cu palma. Ștefan picotește cu capul proptit în pumn: Rău faci! Eu nu mai prea cred... A cam scrântit-o Vodă aista... Negrilă hâhâie ca de o glumă bună, dar nu-și poate stăpâni un clănțănit mărunt... Ce-i tremuriciul aista? A dat cataroaia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lor: Stela Enache, Marina Scupra, Doina Badea, Angela Ciochină, Eva Kiss, Jeanina Matei, Natalia Guberna etc. Sau plicticoșeniile lui Aristide Buhoiu. Și gata! se termina Albumul duminical. Urma serialul Linia maritimă Onedin, în timpul căruia ai mei își făceau siesta. Părinții picoteau în pat, iar eu mă încăpățânam să rămân treaz - deși serialul nu mă interesa -, pentru că nu voiam să recunosc că duminica, de fapt, se încheiase. Tim pul părea suspendat, iar eu aveam o senzație ciudată, ca o sfârșeală. La emisiunea
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
din Baltimore era de fapt un linx. Dacă așa ceva era posibil cum puteam îndura treaz un zbor de șase ore spre Portland? Soluția mea? Procurarea de și mai multe droguri. Ca atare, am continuat să mă fac praf și să picotesc în timpul interviurilor din barurile hotelurilor. Leșinam în avioane, zăcând lungit și fără cunoștință la clasa întâi înainte de a fi împins într-un cărucior cu rotile prin aeroporturi, cu un angajat al companiei aeriene în dreapta mea pentru a mă împiedica să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
din leagănul cald al pământului într-o zi de primăvară, în Săptămâna Mare a anului 1460. Nu știa bine ce se întâmplă și nici nu știa în ce lume iese. Simțise un impuls năprasnic să părăsească locul cald în care picotea de multă vreme, mângâiat de un abur umed și înmiresmat. Țâșnise fără vreo idee, se aruncase înainte fără gânduri, până ce dăduse de fața fermecată a lumii. În primul moment, totul i se arătase violet. Ieșise în mijlocul unui câmp, dar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
primi ordinul meu. M-am dus la punctul nostru de observație, întâlnindu-mă cu vigilenții Dorinel și Costel. Se porniră să turuie, dar mie îmi fusese de ajuns o privire ca să înțeleg că lucrurile se desfășuraseră așa cum îmi imaginasem. Petrică picotea, îngânând din când în când refrenul unei melodii pe care parcă o mai auzisem eu undeva: "Păăăi, cââând eraaam tiiineeer feciorîîî..." Când se apleca prea tare, fiind gata, gata să cadă în nas, se îndrepta brusc și murmura cu un
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Neil Lomond te puteai aștepta să facă genul ăla de remarcă despre plictiseală. Își pocni încheieturile degetelor de enervare. Telefonul sună. —Te-ai întors, zise Anna Sweeney. Sun ca să te avertizez... —Știu, spuse Darcey. Cei de la InvestorCorp. M-au prins picotind. — Fir-ar. — Am dres-o, continuă Darcey. Le-am zis că mă gândeam. Mă îndoiesc că m-au și crezut, dar cel puțin am demonstrat că știu să improvizez. Anna râse. De fapt, sunt chiar de treabă. Au stat secole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
lucra pe fiecare în parte) și îndopându-se cu mâncarea pe care o serveau în avion la clasa întâi. Efectul combinat al filmelor, mâncării și problemelor de matematică - și al somnului întrerupt din noaptea precedentă - o făcu în final să picotească. Citise odată pe undeva că în timpul zborurilor lungi, companiile aeriene dădeau căldura mai tare pentru ca pasagerii să adoarmă. Nu era sigură de asta, însă știa că acum era obosită. Butonă de zor până când reuși să încline spătarul scaunului cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
toți. Și spuneți-le la fel și oamenilor care stau de gardă, mai ordonă Hideyoshi, dinăuntrul plasei. Ușa fu Închisă, dar ferestrele rămaseră deschise pentru a lăsa să intre adierea, iar lumina lunii părea aproape să tremure. Hideyoshi Începu să picotească. — Stăpâne? Îl chemă un glas de afară. — Ce e? Tu ești, Mosuke? Da, stăpâne. A venit marele preot Arima. Spune că ar dori să vă vorbească Între patru ochi. — Cum, Arima? — I-am spus că vă culcaserăți mai devreme, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]