71 matches
-
și, când să bag coada bărdoaiei în lanț, să cetluiesc, am tras coantra cam din scurt. Și, pârrrt ! se rupe coada. Na ! zic, ce mă fac acu când cobor la vale! Că pe Diudiu este un drum, pe la Oltu, cam pieptiș și cam spart de apă. Dacă se farmă sania, n-am la îndemână măcar o secure. Și cum mă crămăluiam așa, numai, iaca, văd toporul ista din mâna dumitale uitat pe-o cioată. Că era încă tăiere în parchet și
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
șosea la dreapta, pe scurtătura spre Târsa. Ne-am întors, am luat-o pe șosea la dreapta și am văzut două drumuri. Pe care să-l alegem? Din nu știu ce imbold, am cotit-o spre dreapta. Și-am mers tot mai pieptiș, tot mai greu, cam o oră, culme după culme, prin păduri ca-n romantismul german, fără să vedem picior de om, roată de mașină sau de căruță. Doar într-un târziu, urme de copite și câte o balegă pe drumul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
vreme că Noica este "frizerul stațiunii", iar apoi, când au aflat că nu e, nu au mai știut ce e, la fel cabana lui Heidegger îl identifică pe acesta ascunzîndu-l. Deși drumul pe care îl părăsești când vrei să urci pieptiș spre Hütte se numește "Martin Heidegger Weg", nimeni, în sat, nu știe cine e Heidegger și unde e cabana lui. Aflați la poalele colinei, am întrebat pe cineva care trecea, dacă știe să ne arate coliba. Keine Ahnung, a fost
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
al Căminului Ami și apoi am început să urcăm pe o potecă îngustă, unul în urma celuilalt. Reiko era în frunte, Naoko la mijloc, iar eu încheiam plutonul. Reiko umbla cu pași siguri, ca una care cunoștea fiecare colțișor. Drumul urca pieptiș și nu prea mai aveam suflu și pentru vorbe. Naoko era îmbrăcată în blugi albaștri și cămașă albă și își ducea haina în mână. Îi priveam părul lung și drept, legănându-se pe umeri. Din când în când se întorcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
parcare ame- najată, flancată de necesarele puncte comercial-turistice. Altitudine: 1325 de metri. Parcurgem la pas un urcuș lin, ducător în ispită. O luăm ușor, fără grabă, pe panta accesibilă tuturor. Nu după mare distanță, înclinarea terenului crește, dar nu chiar pieptiș. Așa sunt toate ascensiunile montane. Dar eu mă încurajez singur, aducându- mi aminte că am urcat până hăt pe Pietrele Doamnei. E adevărat, pe atunci aveam cu mult sub 76 de ani. Acesta e farmecul muntelui, îl urci până dai
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
din lemn. Suiș destul de abrupt, dar accesibil până și mie. Lui Hugo, nici nu mai spun. Ei, dar, după câteva sute de metri, se termină cu binele. Cu scările, vreau să spun. Începe o potecuță, ca toate cărările de munte: pieptiș și pietroasă. Mulți se opresc în acest punct. Oricum, și de aici vederea este superbă. În-cerc să mai fac câțiva pași, dar renunț chiar în punctul din care panta devine inaccesibilă puterilor mele. Renunță și Hugo, chiar dacă o face, ca
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
unele și altele au aceeași soartă: se deteriorează. * Cititul printre rânduri ține și de calitatea scrisului. * Virgula pusă la locul ei face lumină; pusă greșit - face derută; nepusă deloc - face beznă. * Cititorii în stele sunt și scriitori de cărți. * Urcușul pieptiș obosește, dar și fortifică. * Într-o pădure seculară și lăstarii sunt bătrâni. În unele cazuri te lovești de pragul de jos după ce l-ai văzut pe cel de sus. * Nu cuvintele îl portretizează pe om, ci faptele. * Unii vorbesc multe
Comprimate pentru sănătatea minţii recuperate, recondiţionate, refolosite by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/714_a_1242]
-
a fân, păstrat în stadolă, pe câte trei ani, zvâcniră în hamuri, scoțând căruța pe porțile date în lături, ca într-o smerită implorare. Parcă ar fi spus, suspinând: Pe noi, cui ne lași, stăpâne!? De la marginea Goldanei, drumul începe pieptiș, tăind pe la mijloc dealul teșit și scobit în cline nenumărate, al Baisei, stând în fața cuprinsului, ca o îmbrățișare semirotundă, de pâlnie uriașă, despicată la jumătate. Fornăind, caii pregătiră urcușul, serioși și solemni, ca în alte dăți, când vânjosul Petre Păun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
fac cu ea? De ce mi-o lași mie? iscodi Nicanor, brusc interesat de problemă. Așa, ca să scoți, cu ea, sărăcia din casă, dădu Păun, un răspuns în doi peri, așternându-se hotărât drumului. Lipițanii cei roibi înaintau militărește, cucerind drumul pieptiș din Țarina Baisei, printre padine smârcoase, printre monticuli presărați cu pietre, expulzate din cine știe ce mistuiri ale adâncurilor, printre tufele smorhăite de capre, în care, vara, parazitau cuiburi pline de ouă, ale ciocârliilor isterice. Hm! medită, scărpinându-se sub pălărie, Nicanor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
bucuria zborului, Însă eu știu că dincolo de gloria care uită se ascunde moartea. Brațele lipite de nisipul fierbinte zvîcnesc și-n loc de sînge curge parcă prin mine ceea ce Îmi amintesc. Și sînt gata ca Sisif să iau iarăși muntele pieptiș...) E limpede de ce l-au sancționat grecii pe Icar, cu toate că Anteu nu neagă zborul și aripile, ci le cere numai sa nu uite. Toată forța gigantului se bizuie pe faptul că a Înțeles cît datorează fidelității și că prima trădare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
adunată în făgașe. Hainele deja se îmbibaseră de apă și picături mari i se scurgeau de pe glugă pe față. Muntele era tăcut și nu se auzea decât zgomotul pașilor săi și al ploii căzând pe frunzele copacilor. Acum urca panta pieptiș ca să treacă peste muncelul dinainte de intrarea în oraș. Ajunsese în zona cu serpentine strânse. Trecu un pod peste un pârâiaș pe care îl auzea curgând năvalnic la vale, umflat de ploaie. Porțiunile drepte erau foarte scurte iar curbele în vârf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
regulă, spuse Toma, alegem calea pe care o vrei tu. Femeia aprobă hotărârea cu o mișcare din cap și schimbă direcția. Era clar că știe drumul, se orienta perfect în pădure. Coasta muntelui devenise mai abruptă și de acum urcau pieptiș. Din loc în loc, treceau pe lângă stânci uriașe pe care trebuiau să le ocolească. Nu mai bine urmam albia pârâiașului pe lângă care am trecut mai devreme? întrebă Cristian, oprindu-se să-și tragă respi rația. Nu ne-ar fi ajutat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să fie tânăr, și să fie tânără și Fernande, și să plece amândoi departe, dincolo de mare. OASPETELE Învățătorul îi privea pe cei doi oameni cum urcă spre el. Unul era călare, celălalt mergea pe jos. Nu apucaseră încă pe cărarea pieptișă ce ducea către școala înălțată pe povârnișul colinei. Se chinuiau din greu, înaintând cu mare încetineală prin zăpadă, printre pietre, pe întinderea nesfârșită a podișului înalt și pustiu. Din când în când, calul se poticnea. Nu se auzea încă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și mă întrebam ce-i făcea să fie așa. Poate pentru că pe acel vas nu erau stăpâni sau supraveghetori și nici măcar scribi. Doar meșteșugari și familiile lor, în drum spre casă. După ce am coborât de pe vas, am urcat un drum pieptiș, nu foarte lung, până la oraș, care se desfăcea la intrarea în vale ca pieptul unei viespi gigantice. Mi-a stat inima. Era cel mai urât loc pe care îl văzusem. În soarele fierbinte de după-amiază, copacii înșiruiți de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
afla ce au făptuit slugile lui înspăimîntate. Dar greul pentru străinii din planeta numită Hor cel roșu începu abia acum. Cine să ridice uriașa luntre în pisc? - Chiar dacă am avea câteva mii de robi, drumul spre pisc e așa de pieptiș că nici n-ar putea-o clinti! spuse Auta îngîndurat. Străinii se priveau fără să vorbească. - Să rămânem aici, lângă apă, spuse femeia. Auta se uită la ea, la gingășia ei fragedă, și își aduse aminte de Nefert. Cârmaciul se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se încolăceau, se înnodau, zvâcnind scurt, și măturau pământul. Își căutau beregățile, aprigi. Tot al lui Gogu era mai tare, u alunga și se întorcea potolit. Cățeaua venea singură și se lăsa coțăită. Spre seară, turma sălbatică urca iar malul pieptiș și cădea în goană peste câmpul pietros care ducea în mahalaua vecină. În urma câinilor se ridicau nori mari de praf. Goana nu se domolea decât atunci când intrau pe ulițele noroioase de Ungă Ateliere. Din curți, se alăturau alte cete. Ogarii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu tenacitatea și dîrzenia cu care era În stare să Înfrunte totul și tocmai Începea să fie mulțumit de munca lui cînd, Într-o după-amiază, În timp ce stătea așezat pe stînca de pe culme, contemplînd Întoarcerea albatroșilor uriași care ochiseră hotărîți faleza pieptișă dimpotriva vîntului, observă, perplex, cum doi corbi-de-mare păreau să se ivească deodată chiar sub el, zburînd cu mare viteză ca și cum ar fi țîșnit chiar din interiorul pietrei, pentru a se urmări prin aer cîteva clipe și a se Întoarce din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Eu continuam s-o urmăresc peste tot pe Anna, căutând să rămânem măcar câteva clipe singuri, departe de dogme, paradigme și apoftegme, pentru a Împlini acel vechi ritual pe care nici o religie sau curent filozofic nu cutează a-l aborda pieptiș. Când reușeam s-o Încolțesc Într-o bucătărie, tăindu-i orice posibilitate de retragere, ușa unui dulap se deschidea și Își făceau apariția un raționalist și-un empirist, care ne luau martori la cearta lor. Chiar și când am blocat
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
în loc de pruni și zarzări. Bunica Sabinei avea o sută patruzeci de ani și arata ca zâna apelor din basme. Doar că era mai scundă. Am lăsat bagajele în camera de oaspeți cu pereții acoperiți de icoane și am luat dealul pieptiș. Trebuia să sărim gardurile din bârne cu care muntenii își separaseră pășunile. Mărșăluiam gâfâind pe sub coroanele sărăcăcioase ale zarzărilor. Iarba și florile de câmp ne ajungeau până la genunchi. Aerul era șfichiuit de aeroplane și bombardiere: bondari, albine, viespi, musculițe. Cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ia vântul. Numai să nu auzi ce muzică îmi cântă stomacul, că te sperii! Ca să nu am nevoie de vreun descântec de sperietură, hai s-o pornim spre casă, până nu-i prea târziu. Urcăm poteca ce taie pieziș dealul pieptiș din spatele mănăstirii Hlincea. Sus ne oprim să răsuflăm. Privim în jos spre mănăstire și o întâmplare îmi vine în minte: Imaginează-ți acum, dragă ieșene, o hoardă de cazaci zaporojeni conduși de hatmanul Timuș galopând pe aici, veniți ca să-l
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
nu putuse să-i spună. Cei ce transformaseră fortul în muzeu îl găsiseră acolo și hotărâseră că e bine să-l lase așa, pentru a-și întâmpina semeț vizitatorii. Doar că vizitatorii nu se prea înghesuiau să urce pe cărarea pieptișă, până sus, la fort, iar călărețul rămăsese în singurătatea lui, opintindu-se să-și strunească în zăbală armăsarul și arătând cu sabia strâns ținută în pumn într-o direcție care nu ducea nicăieri, decât poate spre locul în care călărețul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]