KorAP: Find »[drukola/base=plăcințică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 >

98 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189

fac lucrul ăsta. Și de ce aș face-o? -Ai dreptate, de ce ai face-o? răspunde Plăcințica absentă. Treisprezece Ziua a fost chinuitoare. Lui Antoniu i s-au umflat picioarele În asemenea hal, Încât cu greu și-a descălțat adidașii jerpeliți. Plăcințica a stat și ea cu cartonul atârnat de gât toată ziua și s-a zgâit la trecători cu privirea ei ironic-inocentă. Prada nu a fost Însă pe măsura așteptării. Sunt zile de vacanță, și mulți locuitori au plecat spre alte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
gunoiul este cea mai intensă și voluptoasă experiență, ca și punga de aurolac din care inspiră otrava cu sete, magnați ai gunoaielor schimonosiți de mizerie, cercetași ai sufletelor milostive, gata oricând să-i smulgă gloatei trecătoare, câte o lacrimă. Între Plăcințica și Antoniu nu se pune problema apropierii fizice. Dorm amândoi În cocioaba de la ,,numărul 8,, ca doi frați care s-au regăsit după ani de căutări. De cele mai multe ori somnul vine aproape instantaneu, după ce Antoniu mai rostește o poveste. Violul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
să cerșească, Antoniu se gândea că Într-o bună zi ceva Îl va salva de promiscuitate. Nu credea nici o clipă că ea se va eterniza. Nu te naști cerșetor, ești Împins către asta o soluție pentru tine. -Mă gândesc, spune Plăcințica, la copilăria mea, când cerșetorii mi se păreau niște vrăjitori. Mai ales din cauza fețelor supte și a hainelor ponosite. Învățam la școală că democrația Îi dă omului libertatea de-a alege ce i se potrivește lui mai bine. Eu nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
bună. O să mi-o amintesc toată vă culcați târziu, și mâncați viața. pâinea durerilor. Astfel, El dă somn preaiubitului Său. Am transcris pentru tine Psalmul 127. Mi-a plăcut foarte mult. Iată, fiii sunt o moștenire de la Domnul, rodul pântecelui Plăcințica este o răsplată. Ca niște săgeți În mâna unui viteaz, așa sunt fiii tinereții. Ferice de omul care și-a umplut tolba cu ele; lor nu le va fi rușine când vor vorbi cu vrășmașii la poartă. Ă Psalmul 127ă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
O culege de pe jos și și-o Îndeasă din nou pe cap. Un cerșetor printre atâția alții, de care e plin orașul. Pornește abătut spre ,,strada,, Păpădiei numărul 8, din ghetoul care l-a adoptat. Așa cum apăruse În viața lui, Plăcințica a dispărut Într-o dimineață de august, golindu-l de viață și retezându-i orice speranță că mai poate schimba ceva În existența lui. Plăcințica era Întruchiparea seninătății și a inocenței, despre care Antoniu numai știa nimic de mult, din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
strada,, Păpădiei numărul 8, din ghetoul care l-a adoptat. Așa cum apăruse În viața lui, Plăcințica a dispărut Într-o dimineață de august, golindu-l de viață și retezându-i orice speranță că mai poate schimba ceva În existența lui. Plăcințica era Întruchiparea seninătății și a inocenței, despre care Antoniu numai știa nimic de mult, din poveștile copilăriei. Era Însăși chipul copilăriei, luminos și nepervertit, era dublul Îndepărtatei lui copilării. A plecat pe furiș, a dispărut În zori, lăsând pe cartea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
firească, la un bărbat și o femeie care Împart aerul aceleiași Încăperi, Între ei plutea tot timpul un nouraș alb și pufos, un fel de pudibonderie adolescentină, asumată de ambele părți, ca ceva de la sine Înțeles. Nici Antoniu și nici Plăcințica nu și-au făcut destăinuiri În privința vieții sentimentale. Au considerat, fiecare În parte, ca pe o șansă extraordinară, să-și lumineze vagabondajul și cerșetoria cu zumzetul unor cuvinte pe care le uitaseră de mult, numai că Antoniu credea că asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
pace În ultimii ani. Uitase că mai există asemenea ființe făcute dintr-un aluat magic de lumină și mirodenii. La naștere i se dăduse un nume de scriitor japonez pe care Antoniu i-l schimbase cu altul casnic și delicat Plăcințica. Plăcințica lui dispăruse Însă pentru totdeauna, lăsând În ghetoul gemând de mizerie și suferință, ,o rană vie, sângerândă: sufletul lui Antoniu. Zile Întregi a căutat-o de dimineață până noaptea târziu, a pândit trotuarele, a făcut turul piețelor, a Îndurat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
În ultimii ani. Uitase că mai există asemenea ființe făcute dintr-un aluat magic de lumină și mirodenii. La naștere i se dăduse un nume de scriitor japonez pe care Antoniu i-l schimbase cu altul casnic și delicat Plăcințica. Plăcințica lui dispăruse Însă pentru totdeauna, lăsând În ghetoul gemând de mizerie și suferință, ,o rană vie, sângerândă: sufletul lui Antoniu. Zile Întregi a căutat-o de dimineață până noaptea târziu, a pândit trotuarele, a făcut turul piețelor, a Îndurat ocări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
cerșetori rebegiți de frig, cu figuri distruse de alcool, beau pe rând votcă dintr-o sticlă din plastic, plată și-și Încălzesc mâinile suflându-le din când În când abur cald Îmbibat cu băutură. Stau exact În fața vitrinei unde cerșea Plăcințica. Dintr-o coșniță peticită pe care au rezemat-o de peretele vitrinei, iese capul pleoștit al unui câine, tovarășul lor de foame și vagabondaj. -Pe ce parte este Europa, nu vă supărați? se trezește Antoniu că-l Întreabă pe un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
Întunericul din cocioabă, la vecinul Ben care n-a mai ieșit de mult timp din cuibul lui mocirlos, la o femeie misterioasă care-l vizitază de la un timp pe Ben, la Kawabata care s-a pierdut În lumea largă, la Plăcințica care semăna atât de bine cu Scarlet Johanson actrița pe care-o văzuse pe un afiș la cinematograf, la ghetou, la povestirile pe care le-ar vrea Însfârșit publicate, și iarăși la frigul din cocioabă și la surcelele pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
veste. Cine știe ce corbi s-au Înfruntat din ficatul tău umflat de băutură, dihanie bătrână. Îmi pare rău că nu-ți mai aud sforăitul și nu mai respir mirosul de mahorcă al țigărilor tale. Între timp, În cocioaba noastră a poposit Plăcințica, făptură de vis creație a lui Dumnezeu, amestec de soare și stele , mirosind a scorțișoară și a parfum amărui de mușețel. Dar și ea a dispărut Într-o bună dimineață, ca și când nu ar fi existat decât În imaginația mea. Mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
ființei umane și nu regeasca ei alcătuire. Kawabata are nevoie de Îngrijire și de hrană bună, și Antoniu ar da orice ca să-l țină În viață pe bătrânul lui prieten. Mai are să-i povestească atâtea! Dacă n-ar fi plecat Plăcințica, ar fi fost dispus să cerșească și pentru ea, pentru simplul motiv că aluatul din care era alcătuită, răspândea arome de vis amestecate cu cele de lumină, aidoma unei infirmiere care te poate Însănătoși prin simpla ei apariție. -Da, Kawabata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
șobolani, ghetourile sunt supraaglomerate... Douăzeci și șase -Nu vă supărați, fac un reportaj cu și despre cerșetorii patriei, și, aș vrea să-mi răspundeți la câteva Întrebări. Antoniu ridică privirea, pentru că vocea i se pare foarte cunoscută. În fața lui stă Plăcințica, În carne și oase, da, ea este!. Ține În mână un reportofon negru, ceva mai mare ca o cutie de chibrituri, pe care Îl Îndreaptă radioasă spre el.. E tunsă scurt, băiețește și are la gât un șirag din scoici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
dimineață tot caut un cerșetor așa, mai prezentabil și Îmbrăcat mai curat. Însfârșit, l-am găsit...Să ne dăm puțin la o parte pentru a nu-i Împiedica pe cei care coboară În metrou sau pe cei care ies. -Dragă Plăcințica... -Nu vă supărați, dar mă numesc Genoveva. Nu-mi place numele, dar nu mi l-am ales eu. -Cum, nu ești tu Plăcințica? n-ai locuit o vreme În ghetoul de dincolo de calea ferată, la cerșetorul Antoniu, adică la mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
pentru a nu-i Împiedica pe cei care coboară În metrou sau pe cei care ies. -Dragă Plăcințica... -Nu vă supărați, dar mă numesc Genoveva. Nu-mi place numele, dar nu mi l-am ales eu. -Cum, nu ești tu Plăcințica? n-ai locuit o vreme În ghetoul de dincolo de calea ferată, la cerșetorul Antoniu, adică la mine, n-ai făcut tu curat În maghernița lui, adică a mea, n-ai Împărțit cu el mâncarea, adică și Antoniu arată spre sine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
ghetou vorbiți, nu cunosc nici un Antoniu, Înafară de cel din piesa lui Shakespeare, care o iubea pe Cleopatra, și n-am văzut În viața mea o carte cu coperți vișinii În care să fie tipăriți Psalmii. Cât despre numele de Plăcințica, ce să mai spun? Mi se pare caraghios, cum caraghios mi se pare să insistați. Peste o oră, trebuie să duc materialul la redacție, mă concediază dacă nu-mi dați o mână de ajutor. Vă dau și bani, numai să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
intrarea țării lui În Uniunea Europeană? -Ca dracu, răspunde cu obidă Antoniu, privind-o fix În ochi pe făptura plină de elan jurnalistic pe care-o are În față, aceeași care nu de mult, răspundea la un nume inventat de el: Plăcințica. -Adică? -Adică și-a pierdut și bruma de Încredere pe care o mai avea, În instituțiile statului, și, bineînțeles și În propria luciditate.. Ce frumos vorbiți! Credeți totuși că statul trebuie să le ofere bani, locuințe, să le asigure slujbe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
vagabondul e totuși și el om și ar vrea puțină tandrețe din partea societății. -Adică să i se dea flori, să fie invitat la teatru, să fie mângâiat? -Nu, să fie privit drept În ochi, așa cum te privesc eu pe dumneata, Plăcințico. -N-aș vrea să chem poliția sau, și mai rău salvarea, ca să-i conving de faptul că mă jigniți, adresându-vă mie, În acest fel. Mai bine spuneți-mi de când cerșiți. -Am cerșit zece ani În ilegalitate, sub comuniști, și, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
praful de la rigolă, cu litere cursive, citețe: Uniunea Europeană... S-a jucat destul. În fond, ce rost are să dea niște răspunsuri dureroase, cinice, neavenite, unor Întrebări pe care nu mai vrea să și le pună nici lui Însuși? O privește pe Plăcințica, drept În ochi: Ai văzut vreodată o pată uriașă de petrol Întinzându-se În apa unei mări? Așa se Întind, pe zi ce trece, din ce În ce mai mult sărăcia, bolile, crima, În țărișoara noastră. Eu sunt doar un cerșetor anonim, un mim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
leș, vrând să scape de el, să-l arunce, să nu-l mai vadă. O voce ,,Ai citit cândva atâtea cărți, ai văzut atâția oameni, ai trăit atâtea, și nu știi ce Înseamnă revenirea la viață? Ai văzut-o pe Plăcințica? A revenit la viață, a renunțat la vagabondaj, la cerșetorie, a lăsat În urmă viața mizeră și nesigură, și acum se mișcă prin lume dezinvolt, dând lecții de atașament față de Uniunea Europeană. N-ai fi zis atunci când ai cunoscut-o, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
societății civile,, Nu, acolo i-a fost locul, acolo a trebuit să moară, pe mormanul de cârpe din magherniță, plâns de mine și de câinele lui Ben, care, nu se știe de ce, a vrut să plece odată cu el, spre groapă.. Plăcințica avea soarele și luna În ea. Putea să vagabondeze până la sfârșitul zilelor, că Dumnezeu s-ar fi Îngrijit să-i lase acolo, În suflet această lumină. S-a plictisit să dăruiască vagabonzilor părticele din această lumină și s-a hotărât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
dăruiască vagabonzilor părticele din această lumină și s-a hotărât să se reintegreze, Ăașa se cheamă gestul eiă, În societatea asta neliniștită, și abuzivă, când a simțit că nu mai poate să dăruiască. Așa se face că a devenit ,,fosta Plăcințică,, , cea care mi-a Înseninat cândva o scurtă perioadă din viață, și care a făcut din mâzgă, o lumină care pâlpâia delicat. Dar să nu mai despic firul de păr În patru și să-ți spun că, sunt fericit, până la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
Și nici nu vreau să-mi schimb viața, chiar dacă voi ajunge scriitor. Am schimbat-o odată, de mult, definitiv. Singura cu care aș vrea să stau, cu dragă inimă, după ce m-ai părăsit definitiv ca un cimpanzeu laș, ar fi Plăcințica.. Numai ea ar putea să rupă zilnic câte-o fărâmă din soare și să mi-o Întindă cu surâsul pe buze. Plăcințica nu e femeie, nu e floare, nu e iarbă, nu e copac, nu e porțelan, nu e nor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
aș vrea să stau, cu dragă inimă, după ce m-ai părăsit definitiv ca un cimpanzeu laș, ar fi Plăcințica.. Numai ea ar putea să rupă zilnic câte-o fărâmă din soare și să mi-o Întindă cu surâsul pe buze. Plăcințica nu e femeie, nu e floare, nu e iarbă, nu e copac, nu e porțelan, nu e nor, este o lumină Între orizont și cer, care pâlpâie incontinuu. Dar nici Plăcințica nu mai este ce-a fost; s-a transformat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]