999 matches
-
opera (alienarea, contingenta, libertatea, aporia morală, facticitatea), tematica gândirii sale poate fi definită că existențialista și agnostica („Unei probleme reale nu-i poate corespunde o cunoaștere reală”, cf. "Ușa interzisă"). Ideile sale și-au primit influență cu predilecție din idealismul platonician, Kant, Schelling, Husserl și onto-fenomenologia heideggeriană. Schițează în lucrarea "Despre limită" o fenomenologie existențiala definită de ideea transcenderii determinărilor generale și a necesității istorice, înspre o responsabilitate individuală obținută prin alegere, proiect și hotărâre. În calitate de conducător al Editurii Humanitas, Gabriel
Gabriel Liiceanu () [Corola-website/Science/297563_a_298892]
-
avut ca primă funcție formarea pe bază rațională a oamenilor de stat de care avea nevoie cetatea (...). Ea a avut un imens succes, primind mulți tineri îndrăgostiți de știință și înțelepciune din toate colțurile lumii grecești și inspirând numeroase constituții «platoniciene». Ea va supraviețui 1000 de ani fondatorului ei, Școala nefiind închisă decât în 529 d.Hr.”" Pe lângă instituții, politică, democrație, educație și spirit civic, Grecia antică a lăsat moștenire Romei și, mai apoi, Europei moderne o știință cutezătoare și o
Grecia Antică () [Corola-website/Science/299092_a_300421]
-
a părăsit pentru un pitagorician, care însă îi amâna căutarea mântuirii cu teorii matematice ale armoniei, cu astronomie și geometrie, motiv pentru care, simțind că mântuirea este înaintea acestora și nu condiționată de ele, a mers mai departe, întâlnind un platonician. Acesta a fost în sfârșit pe potriva căutărilor sale: încuviințarea că există lucrurile incorporale, aspirația spre contemplarea Ideilor, l-au făcut pe Iustin să creadă în scurt timp că a dat peste înțelepciune și să aștepte viziunea lui Dumnezeu, însuși țelul
Iustin Martirul și Filozoful () [Corola-website/Science/303842_a_305171]
-
spune că sufletul nu este nemuritor prin natura sa, ci pentru că primește nemurirea conform voinței lui Dumnezeu, trăind atâta timp cât vrea Creatorul. Eternitatea sufletului este deci rezultatul voinței lui Dumnezeu. Astfel se vădește și bunătatea divină, mai degrabă decât în scenariul platonician. Acesta este momentul în care lui Iustin „i se aprinde o flacără în suflet” și, după propria mărturisire, se simte cuprins de iubire pentru Profeți și pentru prietenii lui Hristos. Întrebat de unde își trage înțelepciunea, bătrânul a răspuns că de la
Iustin Martirul și Filozoful () [Corola-website/Science/303842_a_305171]
-
de priviri încărcate de patimă/ ca o Leoaică îndrăgostită/ femeia din tablou e mai însingurată decât crezi/ și mult mai tăcută“ (pp. 42-43). E, totodată, în aceste versuri, o utopie de poet mare, care se simte ispitit de problema frumosului platonician. Dacă înainte de a citi această carte cineva mi-ar fi spus că se (mai) poate scrie astăzi poezie patriotică, aș fi zâmbit neîncrezător sau, după caz, i-aș fi râs în nas. Ei bine, Efectul Placebo m-a vindecat de
Val Mănescu () [Corola-website/Science/337550_a_338879]
-
cu Zaratustra . Cât despre rolul gândirii eline, încă se problematizează adevăratele influențe de către specialiștii contemporani. Într-o recenzie a cărții lui John Walbridge se subliniază faptul că John Walbridge se îndreaptă către o altă perspectivă de interpretare suhrawardiană, accentuând influența platoniciană și nicidecum cea zoroastriană, așa cum postulează și Corbin. Analizând această interpretare, Gutas precizeaza că este evident faptul că Platon l-a influențat mult mai mult pe Suhrawardi decât a făcut-o Avicenna, din moment ce este evident în însăși opera sa. Teoria
Sohrawardi () [Corola-website/Science/331119_a_332448]
-
demonstreze în arenă. S-a scris că nici chiar cei care sunt înclinați să maximizeze latura mistică a Sfântului Ignatie nu îl consideră un susținător al îndumnezeirii 38. În mod sigur, are prea puține în comun cu intelectualii de factură platoniciană ai Alexandriei. El se situează în tradiția Sfântului Apostol Pavel, dar există și derogări de la gândirea paulină. Spre exemplu, îi lipsește sensul pavelian al uniunii participative cu Hristos; nu vom regăsi nici expresia caracteristic paulină, „în Hristos”. Și totuși, imaginează
Nr. 1, 2012 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/145_a_96]
-
grabă suprimate. Începând din anul 1984, în locuința lui Gabriel Liiceanu din "Intrarea Lucaci", având un auditoriu restrâns (Gabriel Liiceanu, Sorin Vieru, Andrei Pleșu și, începând din 1995, Horia-Roman Patapievici), ține o serie de prelegeri pe teme diverse: "O interpretare platoniciană la "O scrisoare pierdută"", "Întrebare și răspuns", "Modalități de autoînșelare", "Socrate - Înfruntarea filozofiei cu cetatea", " Despre lumea în care trăim". Auditorii au notat cu grijă cele ascultate, astfel încât conținutul acestor prelegeri s-a păstrat și a putut fi coroborat cu
Alexandru Dragomir () [Corola-website/Science/297895_a_299224]
-
unii umaniști, majoritatea părinților bisericii asemuindu-l în schimb pe Orfeu cu Hristos (vezi notele la capitolul despre artele plastice). În perioada renașterii Orfeu este redescoperit ca reprezentant al muzicii. Prețuirea artei muzicale ca limbaj inițial al înțelepciunii se datorează platonicienilor florentini, care înțeleg din perspectiva teologiei creștine influența orfismului asupra lui Platon, dând pe deasupra „filosofiei iubirii” din "Banchetul" o nouă interpretare, în care Orfeu este artistul arhetipic. Marsilio Ficino este principalul apologet al personajului, el mărturisește în dedicația operei sale
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
ale acelei epoci. Deși lipsit de căldură, versul este armonios și concis. Dintre operele lui Arătos, doar "Phainomena", un poem de 1154 de versuri în limba greacă, despre astronomie a ajuns până în zilele noastre. Prima parte expune că esența, ideile platonicianului Eudoxus despre pozițiile respective ale constelațiilor, la care autorul adaugă niște considerații privitoare la "catasterism", adică transformarea ființelor în aștri sau constelații. A doua parte a poemului provine dintr-o altă sursă și tratează semnele meteorologice (în greacă: "diosemeia"), între
Aratos () [Corola-website/Science/316136_a_317465]
-
Însă (firește, având În vedere relaționările anterioare), dacă Platon, filosoful, ar fi avut posibilitatea, prin absurd, ca la vremurile de atunci, să fii avut acces la internet, și-ar fi creat oare o pagină, pe care să o fi numit „Platonicienii și Hodorodplatonicienii”, „Locul de Întâlnire al celor ce se cheamă Platonicean”? Sună ușor ridicol, Însă tocmai de aci, din ridicol, și Întrebarea! Când văd Însă că pagina () se reduce la văicărelile specifice unei babe frustrate, sau Înjurăturile unui tractorist, abia
ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Nicolae Bălaşa () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1484]
-
optimismul său raționalist" a pledat ca nimeni altul pentru întronarea privilegiului regesc al spiritului, al inteligenței”. O problemă de o deosebită acuitate și amplitudine a fost cea a interpretării caracterizării xenofontice a lui Socrate în comparație cu datele prețioase oferite de dialogurile platoniciene. Au fost voci care au mers atât de departe încât au negat că Xenofon l-ar fi cu-noscut pe Socrate și au susțnut, implicit, că toate relatările lui nu ar fi decît fie născociri, fie i-ar fi fals atribuite
Xenofon () [Corola-website/Science/305757_a_307086]
-
Pentru a frâna răspândirea masivă a creștinismului, scriitorii păgâni recurseseră la vechile mituri platonice, conferindu-le, astfel, un puternic simbolism. Celsus în sec. al III-lea, Porfir în sec. al II-lea, împăratul Iulian, Partidul “păgân” al lui Symmachus și platonicienii Macrobius și Servius, la sfârșitul sec. al IV-lea, vor opune totalitarismului creștin o viziune religioasă pluralistă, străduindu-se să înglobeze și să recupereze toate credințele trecutului, chiar și acelea care, la prima vedere, repugnau rațiunii. Elita romană se va
Roma Antică () [Corola-website/Science/299887_a_301216]
-
creștinismuluiîmpotriva exceselor iudaice, și deci, de a proteja mesianismul. Apologeți ca Iustin Martirul și Tertulian au apărat superioritatea morală a creștinilor. Origene în sec. II d.Cr. a subliniat puterea supranaturală a Duhului Sfânt în a-i apăra pe creștini. Teologul platonician Augustin, în sec. IV d.Cr. a prezentat creștinismul ca fiind răspunsul lui Dumnezeu la decăderea Imperiului Roman. În sec. XIII d.Cr. Toma de Aquino apără credința în Dumnezeu, arătând că Dumnezeu este prima cauză a întregului Univers. În protestantism apologeți
Apologie () [Corola-website/Science/312965_a_314294]
-
reprezentanți ai unui curent independent. Mai trebuie spus și că doctrinele gnostice se dezvoltă în același context cu platonismul mediu, apelând la surse compatibile și rivalizând adesea. Gânditorii la care creștinii se raportau cu apelativul „eretici” puteau include la fel de bine platonicieni (în sensul platonismului mediu și chiar neoplatonismului) sau gnostici, fără ca cele două curente să se confunde. Miezul filosofiilor neoplatonice stătea pe doctrina emanației (indiferent de particularitățile acesteia, de la Plotin la Proclus, de pildă), în vreme ce gnosticii trebuie reperați prin cosmologia lor
Gnosticism () [Corola-website/Science/305451_a_306780]
-
platonice decât celelalte prin ipostazierea la nivel inteligibil a unui număr aparent excesiv de entități și niveluri. Ceea ce îi apropie este și soteriologia: ambele sisteme mizau pe rolul cunoașterii (inițierii) în salvarea sufletului. Totuși, dacă neoplatonicii se legitimau explicit prin tradiția platoniciană, asumându-și o identitate elenă, gnosticii își asumau o cuprindere mai largă, considerându-se posesorii unei învățături universale, capabilă să includă toate celelalte religii. Cerintus, Marcion, Carpocrates, Basilides și Valentinus. Ei au fost principalii învățători, de secol II, ai doctrinei
Gnosticism () [Corola-website/Science/305451_a_306780]
-
de a o aduce la îndeplinire: nici amenințările crude ale lui Creon și nici intervențiile calde, iubitoare ale surorii ei, Ismena. Filozofia pe care o putem deduce din actele Antigonei are în ea accente ce anunță pe acelea ale filozofiei platoniciene. Ne aflăm, oarecum, pe un plan de "idei pure". Antigona se sacrifică pentru legi care nu sunt scrise pe hărtie, ci țin de permanența conștiinței umane. Aproape că nici nu o vedem luptând; merge la moarte, drept, ca din datorie
Antigona () [Corola-website/Science/303300_a_304629]
-
demonstreze în arenă. S-a scris că nici chiar cei care sunt înclinați să maximizeze latura mistică a Sfântului Ignatie nu îl consideră un susținător al îndumnezeirii 38. În mod sigur, are prea puține în comun cu intelectualii de factură platoniciană ai Alexandriei. El se situează în tradiția Sfântului Apostol Pavel, dar există și derogări de la gândirea paulină. Spre exemplu, îi lipsește sensul pavelian al uniunii participative cu Hristos; nu vom regăsi nici expresia caracteristic paulină, „în Hristos”. Și totuși, imaginează
Îndumnezeirea omului după Sf. Ignatie Teoforul, Teofil al Antiohiei şi Sf. Ipolit al Romei by Liviu PETCU () [Corola-journal/Journalistic/145_a_42]
-
fost unul din principalii reprezentanți ai aticismului în literatura greacă. Născut într-o familie notabilă din Beotia, studiază la Atena retorica, filosofia și științele vremii sale, avându-l ca maestru pe Ammonios Sakkas. În această perioadă, frecventează „Stoa”, precum și „Academia platoniciană”. Vizitează de mai multe ori Roma, unde predă filosofia morală. Obține cetățenia romană și adoptă numele de familie "Mestrius", în semn de omagiu adus prietenului său M. Mestrius Florus. Autoritățile imperiale romane îl numesc procurator al provinciei Achaia din Grecia
Plutarh () [Corola-website/Science/301066_a_302395]
-
a căror problemă este dacă are dreptate Platon sau Aristotel; pentru el este esențial dacă are dreptate Abélard sau Guillelmus din Champeaux. Pentru a învinge, Abélard se folosește cu succes de Aristotel; faptul - însă - că nu se avântă în teme platoniciene (oricum prea puțin cunoscute la vremea lui) este mai degrabă o strategie de ocultare a surselor oponenților săi decât o desconsiderare directă a lui Platon . În Dialectica, Abélard numește șapte lucrări utilizate de latini în textele de logică: Isagoga lui
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
Creatorului rămâne incognoscibilă. Ca și neoplatonicii, Palamas susține că realitatea lui Dumnezeu nu este compatibilă cu creatura, fiind una, simplă, infinită și de neînțeles. Neavând aceeași natură cu creaturile, nu poate fi înțeleasă rațional. Dumnezeu este contopire, obscuritate, mister. Metafora platoniciană a luminii este răsturnată aici; pe linie platonică, Dumnezeu era lumină, deci iluminare, adică extaz intelectual. Pentru Palamas, El este obscuritate, ascundere, incompatibil cu puterile noastre de înțelegere. Omul nu este coesențial dumnezeirii, prin urmare unirea cu Dumnezeu nu are
Grigore Palamas () [Corola-website/Science/305551_a_306880]
-
principale în acest domeniu au fost: "Zur Geschichte der Mondcyclen der Hellenen" (1855); "Epigraphisch-chronologische Studien" (1856); "Uber die vierjährigen Sonnenkreise der Alten" (1863). Böckh, de asemenea, a scris și unele lucrări în domeniul filozofiei, printre care cea referitoare la doctrina platoniciană a lumii ("De Platonica Corporis Fabrica mundani et de Vera indol, Astronomiae Philolaice" - 1810), precum și "Manetho und die Hundsternperiode" (1845).
Philipp August Böckh () [Corola-website/Science/319498_a_320827]
-
își are originea în dreptul civil și canonic din secolele al XII-lea și al XIII-lea. Gânditorii Renașterii s-au ocupat mai departe cu studiul gramaticii și retoricii medievale. În domeniul teologiei au continuat tradițiile filozofiei scolastice, iar interpretarea filosofiei platoniciene și aristoteliene și-a păstrat mai departe un rol decisiv. Școlile din Salerno (Italia) și Montpellier (Franța) reprezentau centre vestite pentru studiul medicinei. Curente înnoitoare în viața culturală au existat și înainte de epoca propriu-zisă a Renașterii, ele însă cuprindeau doar
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
condusă de Cuvântul spre vârfuri prin înălțările virtuții, ca pe un urcuș pe o scară”61. Această imagine a scării (κλῖμαξ) cu treptele sale (βαθμίς) este asociată celei a urcării păsării. Tema aripilor sufletului este în raport direct cu dialectica platoniciană a dragostei. Dar, remarcabilă este insistența pusă pe ideea că orice achiziție (χαταλαμβανόμενος) este punctul de plecare a unui nou progres. Este ideea participării care lărgește capacitatea. Activitatea spirituală se întreține cu exercițiu, care vine să completeze descrierea pe care
Anul XV, Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/169_a_92]
-
înființarea ""Academiei"" din Florența sub impulsul lui Cosimo de Medici, condusă de Marsilio Ficino - traducător al Dialogurilor lui Platon -, unde se întâlnesc umaniști ca Pico della Mirandola, Pietro Bembo și Angelo Poliziano. ""Academia"" florentină este dedicată în primul rând filozofiei platoniciene, opunându-se scrierilor lui Aristotel introduse în Europa de Averroes și Avicenna și acceptate de Biserica Catolică. Activitatea ""Academiei"" a exercitat o mare influență asupra dezvoltării literaturii, picturii și arhitecturii din epoca Renașterii. Așa, de exemplu, Pirro Ligorio pictează tabloul
Umanism () [Corola-website/Science/298679_a_300008]