177 matches
-
sau cornos soredie - grup mic de alge înconjurate cu hife de ciupercă, format sub scoarța unui lichen în mare număr, eliberat prin ruperea scoarței, după care generează un nou lichen spor - formațiune cu rol de înmulțire sau de rezistență, unisau pluricelulară, la organismele inferioare (bacterii, ciuperci, mușchi, unele protozoare) subclasă - v. sistematică subregn - v. sistematică substanță macroergică - constituient chimic celular, care prin schimbarea structurii sale chimice eliberează energie la locul folosirii, fiind apoi reconstituit pe baza energiei provenite din oxidarea hranei
Coroziunea biologică : o abordare ecologică by Cristinel Zănoagă, Ştefan Ivăşcan () [Corola-publishinghouse/Science/745_a_1374]
-
inel de fascicule de tip colateral, cu un cordon de fibre periciclice. Perii de la speciile de compozee sunt de două categorii: tectori (uniseriați, cu celula terminală în formă de ac de busolă, stelați, peltați etc.) și glandulari (cu soclu unisau pluricelular, unisau multiseriat). Frunza este de regulă bifacială, dorsi-ventrală, mezofilul fiind variabil, fie omogen, format în întregime din țesut palisadic, fie izobilateral, cu țesut palisadic sub ambele epiderme. Totodată sunt publicate atlase cu detalii privind structura unor țesuturi sau organe de
Citologie by Daniela Popescu [Corola-publishinghouse/Science/638_a_1331]
-
Frunzele inferioare și cele mijlocii au pețiol mai scurt decât limbul, cele de la vârf sunt sesile. Nervațiunea este penată, cu nervurile anastomozate, astfel încât aspectul este reticulat. Pe fața inferioară și pe porțiunile proeminente de la fața superioară se observă peri lungi, pluricelulari, fini. Frunzele tinere sunt argintii, cele bătrâne sunt glabre și de culoare verde pe fața superioară, cenușii pe cea inferioară. Mirosul este puternic aromat, caracteristic, gustul amar și astringent. Bracteile sunt ovate sau aproape circulare, scurt ascuțite, de lungimea caliciului
Citologie by Daniela Popescu [Corola-publishinghouse/Science/638_a_1331]
-
tulpina aeriană este ierbacee în partea superioară și lignificată la bază. Hipocotilul (fig. 2) este protejat la exterior de o epidermă cu celule izodiametrice, având pereții intern și extern mai îngroșați decât ceilalți. Din loc în loc sunt vizibili peri tectori pluricelulari uniseriați. Scoarța este relativ groasă, mărimea celulelor crescând spre interior. Stratul cel mai intern reprezintă o endodermă, formată din celule puternic alungite tangențial. Țesuturile conducătoare formează două inele concentrice de grosime aproximativ egală: unul de liber și altul de lemn
Citologie by Daniela Popescu [Corola-publishinghouse/Science/638_a_1331]
-
de primordii foliare. Analizând intemodurile următoare ale plantulei se observă că structura rămâne aceeași, diferențele privind doar numărul straturilor de colenchim; țesuturile conducătoare formează fascicule de mărime diferită. La nivelul epidermei distingem frecvenți peri tectori și peri secretori cu glanda pluricelulară; în scoarța externă se observă cavități aerifere, iar în dreptul celor patru coaste, fascicule conducătoare cu structură primară, de mărime diferită. Fasciculele sunt de tip colateral deschis, având vase de xilem dispuse în șiruri radiare. Țesutul meristematic de tip cambial se
Citologie by Daniela Popescu [Corola-publishinghouse/Science/638_a_1331]
-
rotunjite (fig. 8). Epiderma este formată din celule izodiametrice, cu pereții intern și extern vizibil îngroșați. Peretele extern este mult mai gros, aproape în totalitate cutinizat, realizând un relief sinuos, crenelat. Din loc în loc se observă peri tectori foarte lungi, pluricelulari, cu celula terminală flexuoasă, alungită și ascuțită la vârf; pereții celulari sunt foarte groși. Perii secretori sunt formați dintr-o bază unicelulară, un pedicel unicelular și o glandă octocelulară, acoperită de o cuticulă comună, puternic bombată. De asemenea, se observă
Citologie by Daniela Popescu [Corola-publishinghouse/Science/638_a_1331]
-
colenchimatic (foto. 58). Epiderma prezintă celule izodiametrice sau ușor alungite tangențial, cu pereții extern și intern mai îngroșați decât ceilalți. Peretele extern este acoperit de o cuticulă groasă, crenelată. Din loc în loc se observă peri tectori lungi și peri secretori pluricelulari. Perii tectori au celule cu pereții foarte groși, celula terminală fiind puternic alungită. Aceștia au fost descriși încă din 1901 de către Hérail; el precizează că peri tectori sunt mai adesea bicelulari, cu celula terminală având extremitatea subțire și alungită. Perii
Citologie by Daniela Popescu [Corola-publishinghouse/Science/638_a_1331]
-
și cu un gât (rostru) alungit spre osteol, cu perete gros, negru, pâslos. Rostrul periteciei străpunge teaca frunzei bazale sub forma unor mici proeminențe. Periteciile au 300-500 µm și conțin asce cilindrice de 60120 x 10-15 µm. Ascosporii sunt filiformi, pluricelulari, la început hialini apoi ușor brunii, de 50-90 x 3-5 µm Epidemiologie. În solul monoculturilor cerealiere, ciuperca se permanentizează sub formă de peritecii și de miceliu saprofit pe resturile vegetale ale plantelor parazitate. Practicând monocultura grâului timp de mai mulți
PROTECŢIA PLANTELOR FITOPATOLOGIE. In: Protecția plantelor Fitopatologie by Viorica Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/454_a_746]
-
ce conțin peritecii, se formează rar în natură, pe resturile rămase pe sol, după o perioadă de saprofitare a ciupercii. Loculii sunt globuloși, brun-negricioși, de 350-850 µm în diametru. Ascele alungite de 225-425 x 32-50 µm conțin 4-8 ascospori eliptici, pluricelulari, galbeni-brunii de 45-75 x 20-25 µm. Epidemiologie. În timpul vegetației agentul patogen se răspândește prin intermediul conidiilor vehiculate de vânt și de apa de ploaie iar infecția este favorizată de umiditatea ridicată a aerului și de temperaturile cuprinse între 1-15oC. Transmiterea patogenului
PROTECŢIA PLANTELOR FITOPATOLOGIE. In: Protecția plantelor Fitopatologie by Viorica Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/454_a_746]
-
Müller, fam. Pleosporaceae, ord. Pleasporales, cl. Loculoascomycetes, subîncr. Ascomycotina. Talul filamentos al acestor agenți patogeni se dezvoltă intercelular, este inițial hialin și la maturitate brun. Picnidiile de S. tritici sunt globuloase de 80-150 µm în diametru și conțin picnospori hialini, pluricelulari, filamentoși, cu 3-7 septe, rotunjiți la capete, cu dimensiuni de 39-70 x 1,7-2,5 µm.Picnidiile de Septoria nodorum sunt globuloase sau piriforme, de 60-170 µm în diametru și conțin picnospori mai scurți și mai groși ca cei de
PROTECŢIA PLANTELOR FITOPATOLOGIE. In: Protecția plantelor Fitopatologie by Viorica Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/454_a_746]
-
evolutiv o formă sterilă, stromatică, evidentă prin petele caracteristice lenticulare de la baza tulpinilor și o formă fertilă, reprezentată de conidioforii și conidiile ce apar în centrul acestor pete. Conidioforii sunt simpli sau ramificați, mai groși la bază și susțin conidii pluricelulare, alungite, hialine, rotunjite la bază și ușor ascuțite la vârf, de 30-100 x 1,5-3,5 µm. Hifele miceliene străpung epiderma țesuturilor pe care le parazitează sau pătrund prin stomate, trec prin tecile frunzelor, pătrund în pai unde se dezvoltă
PROTECŢIA PLANTELOR FITOPATOLOGIE. In: Protecția plantelor Fitopatologie by Viorica Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/454_a_746]
-
fi bătute de grindină, prezentând porțiuni mari de frunză uscate, sfâșiate. Agentul patogen Drechslera turcica (sin. Helminthosporium turcicum Pass.) fam. Dematiaceae, ord. Moniliales, cl. Hyphomycetes, subîncr. Deuteromycotina. Miceliul ciupercii se dezvoltă în parenchimul frunzelor de unde ies buchete de conidiofori cilindrici, pluricelulari, simpli, bruni. Conidiile prezintă 1-9 septe transversale, sunt eliptice, cu epispor gros, brun-verzui, netede și de dimensiuni variabile între 80-150 x 20-24 µm. Epidemiologie. Agentul patogen se răspândește în timpul vegetației prin conidii. La temperaturi optime de 25-30oC și în condiții
PROTECŢIA PLANTELOR FITOPATOLOGIE. In: Protecția plantelor Fitopatologie by Viorica Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/454_a_746]
-
organe, în raport cu specificul funcțional al acestora și specia de animal luată în considerare. Este moartea fiziologica specifică ontogenezei fiecărui organism viu. Pe masura dezvoltării și intrării organismului în contact cu mediul extern, în diferite organe și țesuturi se constată insule pluricelulare de moarte patologica. Dimensiunile lor pot varia de la un bob de mei - necroze miliare - la zone întinse de mai mulți centimetri, necrozele hepatice din clostridioze, boala mușchilor albi, tuberculoză, aspergiloza, etc. Particularitățile structurale ale țesuturilor afectate vor imprimă aspecte variate
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
variațiile interspecifice. Se estimează, de exemplu, că 99,99% dintre toate speciile care au existat vreodată au dispărut (Lewontin, 1984, p. 169). În interiorul speciilor, variația este atât de mare Încât, cu excepția gemenilor identici și a indivizilor clonați, fiecare ființă vie pluricelulară este cu adevărat unică, pentru că este rezultatul interacțiunilor dintre gene și dintre acestea și mediu, combinațiile posibile fiind extrem de numeroase. Corolarul diacronic al diversificării (sau speciației) este extincția. Nu știm aproape nimic despre motivele care au dus la dispariția anumitor
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
asigură proliferarea celulară normală. Din această cauză, asemenea gene s-au numit protooncogene. După încheierea procesului organogenezei, protooncogenele sunt trecute în stare silențiată (inactivă) sau funcționează la un nivel redus, bazal, de întreținere. Activarea protooncogenelor în anumite celule ale organismului pluricelular, în perioade ale ontogenezei în care ele ar trebui să fie inactive, conduce la instalarea stării de transformare malignă în celula în care are loc o asemenea activare neprogramată, cu desfășurarea unei proliferări celulare haotice. Asemenea protooncogene activate în perioada
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
desfășurarea unei proliferări celulare haotice. Asemenea protooncogene activate în perioada în care ele ar trebui să fie nefuncționale sunt convertite în oncogene celulare, prin a căror activitate este inițiată starea de transformare malignă a celulei. Ontogeneza - dezvoltarea normală a organismului pluricelular - începe de la celula-ou sau zigot sub direcționarea unui riguros program genetic. Acesta implică desfășurarea proceselor de determinare și diferențiere celulară care asigură diversitatea celulelor organismului pluricelular și edificarea organelor corpului acestuia, în procesul complex de dezvoltare embrionară numit embriogeneză. În
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
activitate este inițiată starea de transformare malignă a celulei. Ontogeneza - dezvoltarea normală a organismului pluricelular - începe de la celula-ou sau zigot sub direcționarea unui riguros program genetic. Acesta implică desfășurarea proceselor de determinare și diferențiere celulară care asigură diversitatea celulelor organismului pluricelular și edificarea organelor corpului acestuia, în procesul complex de dezvoltare embrionară numit embriogeneză. În mod normal, celulele sunt programate genetic să se dividă de un anumit număr de ori, durata de viață a celulelor și, prin extensie, a organismului, ca
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
rapidă care continuă până ce regenerarea ficatului este completă, moment în care hepatocitele intră din nou în faza cvasiquiescentă, când ele se divid foarte rar. Supraviețuirea și proliferarea celulelor normale sunt condiționate de localizarea lor corespunzătoare în țesuturile și organele organismului pluricelular, fiecare având un micromediu pe care, în condiții normale, îl „percep” și îl „interpretează” corect. Așadar, celulele normale au capacitatea de a-și recunoaște micromediul specific lor și de a interpreta corect localizarea lor, comportându-se în conformitate cu instrucțiunile primite în
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
totipotență. În stadiile ulterioare ale embriogenezei timpurii, însă, apar interdependențe complexe de nivel molecular și celular. Chiar dacă fiecare celulă are specializarea sa structural funcțională, celulele embrionului evoluează concertant, împreună, asigurându-se astfel la finalul embriogenezei edificarea normală a unui organism pluricelular. În stadiile timpurii ale embriogenezei când celulele, deși determinate, nu sunt încă diferențiate structural-funcțional, ritmul diviziunii celulare este intens, asigurându-se astfel multiplicarea celulelor și creșterea embrionului. Acesta devine făt, când toate organele s-au format complet. Între celulele sale
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
devenind mature și funcționale în sânge, încetează să se mai dividă. La mamifere, maturarea eritrocitului se asociază cu eliminarea nucleului celular. Diviziunea celulară este un proces esențial al vieții. Ea asigură înmulțirea celulelor, reproducerea organismelor unicelulare, creșterea normală a organismelor pluricelulare, înlocuirea celulelor moarte, repararea leziunilor apărute accidental sau prin intervenții chirurgicale, multiplicarea normală a elementelor figurate ale sângelui, cu rol în transportul oxigenului sau în apărarea organismului față de agenții patogeni. Organismul uman suferă înlocuiri generale ale celulelor sale la intervale
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
realizat polenizarea și fecundația florilor. Există gene denumite „gene ucigașe”, care codifică sinteza unor enzime lizosomale speciale, numite caspaze și care au acțiune hidrolitică. Caspazele asigură autoliza anumitor celule. „Sinuciderea” unora dintre celule asigură viața altora și a întregului organism pluricelular. Nu este exclus ca moartea programată a unor neuroni, instalată după vârsta de 30 de ani, să fie esențială pentru funcționarea celorlalți neuroni (Gavrilă, 1995; 2005). Fenomene extinse de apoptoză se înregistrează în metamorfoza insectelor: în stadiul de nimfă (pupă
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
proliferării celulare normale și tumorale În ideea evitării confuziilor, considerăm că ar trebui ca termenul de apoptoză să fie utilizat pentru moartea celulară naturală, desfășurată per se, în virtutea programării sale ab initio, pentru asigurarea unei arhitecturi normale a organelor organismului pluricelular. Evident că la baza procesului de apoptoză se află o anumită informație genetică din programul genetic al organismului și al speciei. Informația ereditară a morții celulare programate se află în toate celulele organismului uman, dar ea rămâne în stare silențiată
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
P53 joacă un rol crucial. Apoptoza apare ca un proces activ de moarte celulară caracterizat prin contracția celulei, condensarea (picnoza) cromatinei și degradarea ADN. Apoptoza poate fi declanșată de lezarea ADN și se presupune că ea este avantajoasă pentru organismul pluricelular, deoarece elimină celulele purtătoare de mutații potențial dăunătoare. Celulele deficiente în P53 eșuează în activarea apoptozei, ca răspuns la iradiere sau la tratamentul cu agenți lezionali ai ADN, incluzând medicamente utilizate în tratamentul neoplaziilor, care induc o gamă largă de
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
celulele normale, care sunt orientate spre o evoluție anormală. Această transformare face ca asemenea celule să crească și să se dividă haotic, fără legătură cu nevoile organismului ca întreg, dereglând astfel întreaga rețea moleculară complexă ce guvernează homeostazia unui organism pluricelular. Această stare de transformare declanșează procesul de carcinogeneză, în care expresia genică a celulelor afectate este alterată, astfel încât anumite gene legate de controlul diviziunii celulare care în mod normal ar trebui să fie silențiate, pot fi activate, pe când altele, care
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
vieții mentale umane a evoluat în funcție de istoria interrelațiilor stabilite cu lumea înconjurătoare. Ea a fost prezentă în germene în multiplele noastre relații stabilite în timp geologic cu animalele. 7. Organismul viu este un roi După Hoffmeyer, problema complexă a organismelor pluricelulare poate fi înțeleasă prin folosirea conceptului de roi (swarm), adică de un set de agenți mobili care sunt capabili de comunicare directă sau indirectă între ei (în funcție de caracteristicile locale ale mediului) și care rezolvă, în mod colectiv, problemele destul de complexe
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]