349 matches
-
venit la Școala nr. 2532, domnule... Vorba îi este întreruptă de o minge care îi fîșîie pe lîngă ureche ca o ghiulea și se oprește în plină față la domnul Pantelimon. Ochelarii cu ramă de aur explodează, pe nări îl podidește borșul și lumea îngheață. Doamna Eliza reacționează imbecil: Care ești, mă? Cine-i asasinul? Atît "asasinul", cît și gașca o rup la fugă și în cîteva secunde au dispărut. Sora medicală își intră în rol și îndeasă dopuri de vată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
înainte de a face asigurarea. Se încruntă și privește urît spre președinte. Acesta ripostează cu o privire și mai cruntă. Doar îngerul rămîne la fel de blînd și ocrotitor. Procesul său începe și Iosif se uită urît la președinte, se bîlbîie și îl podidește plînsul. Nu-ți fă iluzii că plînsul are vreun efect. Dar nu de asta plîng. Atunci? Mi-i ciudă că mă umilesc inutil. Iosif așteaptă verdictul cam nepăsător. Urîtul ăla nu putea decît să fie și rău. Era să leșine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
o ajutau cu ce puteau și ei, că erau săraci lipiți pămîntului. Vecinul din deal, Costică Bostan, aducea și el fetei cîte ceva și ea îi mulțumea sexagenarului cu multă recunoștință. Mulțumesc, tătuță. Mata ai rămas tătuța meu, ofta Lara podidită de lacrimi. Costică vizita însă foarte frecvent și geamul fără perdea al fetei și uneori stătea martor la scene reușite, chiar dacă erau improvizate de flăcăi amatori. Bărbatul suferea la vederea unui corp splendid de femeie, cu o carnație minunată, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Al doilea semn, declanșat în mod spontan și oarecum irațional, este plânsul în care izbucnește Abraham atunci când se apleacă deasupra apei binecuvântate. Plâns stârnit din senin, ca o presimțire tainică și, în același timp, plâns molipsitor. Căci, văzându-și tatăl podidit de lacrimi amare, Isaac începe și el să plângă, iar arhanghelul Mihail nu se poate abține nici el, contemplând scena. Lacrimile sale cerești se transformă în pietre prețioase. Aplecat deasupra picioarelor oaspetelui, Abraham culege „semnele” și le ascunde în sân
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Ei, asta-i ! Oi fi eu necăjit , da' nici chiar așa ! Sigur că bătrânul nu lasă umbră fiindcă umbra e în fața lui, soarele-l bate din spate... Și totuși, parcă se topea, așa, pe măsură ce mergea... Cât pe ce să mă podidească lacrimile, or, un băiat nu plânge niciodată. N-am să mă fac de râs tocmai aici ! Mai bine să-i aștept pe ceilalți oleacă mai încolo... și să nu mă mai uit după el, că așa zice mama, dacă te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
răstit, cum îi era felul: "Ce, numai tu n-ai auzit ce s-a întâmplat în oraș?!" și-ncepuse să-i povestească. Unchi-mio intrase și el în vorbă: "Noi credeam că o să elibereze Israelul și când colo, uite..." și-l podidi plânsul. Așa că scutește-ne, lasă-ne-n durerea noastră și du-te în treaba ta. Dacă n-ai auzit asta, înseamnă că nici nu te privește ce se întâmplă. Nu-i fi fiind israelit, că altfel ai fi crezut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și s-a dus la fereastră. Se lumina de ziuă. A privit albastru profund al cerului cu atâta nesaț ca și când ar fi admirat ochii Ceciliei. Instinctiv și-a întors fața spre Cecilia, dar ochii ei erau închiși. Iar l-au podidit lacrimile. S-a dus lângă ea și luându-i mâna într-a lui i s-a adresat pentru prima dată de când o adusese la spital. —Cecilia, fata mea din parc, vreau să mă auzi, știu că mă auzi. Trebuie să
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
când stai s-o pui în cumpănă cu fericirea deplină a sufletului?” El, Șerban, nu făcuse decât să aspire la deplinătatea fericirii sufletești! Sună sofistic și cinic. Victoria trece printr-un șoc, în vecinătatea morții și a nebuniei. Fiul este podidit de lacrimi, trăind în plin mysterium tremendum 1, ca întoarcere a „fiului risipitor” pregătit pentru căință, salvându-și, astfel, și mama, care l iartă. Ce-i drept, acest moment final nu este suficient de bine susținut artistic, dar este o
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
mi-ar fi surâs norocul și nu aș fi descoperit, grație unui prieten francez preocupat de aceleași întrebări (ba chiar în așa măsură încât s-a apucat să colecționeze poze, furate cu telefonul mobil, ale japonezilor adormiți pe unde îi podidea nevoia), un studiu consacrat exact acestui subiect. Doi cercetători francezi de la Universitatea din Kyushu au realizat o anchetă interculturală, în rândul francezilor și al japonezilor, cu privire la obiceiurile de zi cu zi subsumate tematicii somnului (Gestionarea somnului în Franța și în
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
a murit tatăl, Costinel nu-și punea multe întrebări, dar acele cu care își muncea gândul erau foarte importante; Cum se va descurca? Ce va face cu Mozorel? Ce îi va da de mâncare? Și tot întrebându-se, l-a podidit plânsul. Guițatul de foame al lui Mozorel se auzea de departe. La un moment dat glasul nu i s-a mai auzit iar copilul a căzut într-un somn adânc. Noaptea a trecut repede și a fost trimisă pe alte
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
bătut în geam până l-a spart. în momentul acela a intervenit un polițist. Nu l-a arestat, dar l-a alungat. Sânto a întors capul și s-a uitat la mine. Față îi era scăldata în lacrimi. M-a podidit și pe mine plânsul, un lucru care mi se întâmplă foarte rar. Era o împrejurare tristă și cred că mă înțelegeți. La sfaturile Irenei și ale lui Audrey, m-am mutat temporar din Chelsea și m-am refugiat într-un
Tennessee Williams - Memorii by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/7113_a_8438]
-
a-și reveni în urma acestui „mic" efort. Pare stânjenit de entuziasmul pe care îl stârnise. Dar cel mai fericit de toată povestea e Joe, purtătorul pancartei. Cu inima pocnind de mândrie, se năpustește asupra lui. „Numai unul, strigă el îmbrățișân-du-l podidit de lacrimi, numai unul, numai unul. Îl atinge, îl strânge, îl pipăie, îl frământă (.). Acum se știe invidiat, gelozit de toți purtătorii de pancarte din lume. Numai unul, fire-aș al dracului să fiu!" Spectacolul oferit de Zatopek va rămâne
Sportivul și ordinea de stat by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/6085_a_7410]
-
și cum aș putea să-mi dau seama dacă nu cumva Luisa a format numărul meu chiar în clipa aceea ca să-mi aducă la cunoștință tragedia pe care am presimțit-o? Ori nu poate să scoată nici un sunet fiindcă a podidit-o plânsul și eu i-aș spune: «Liniștește-te, liniștește-te și spune-mi ce s-a petrecut, căci se găsește leac pentru toate». Dar ea nu-și va afla liniștea niciodată, nici nu va putea să-mi explice, fiindcă
Javier Marías - Chipul tău, mîine. Dans și vis () [Corola-journal/Journalistic/5747_a_7072]
-
schimbat cu el vederi și impresii, mari și mărunte, despre câte se asociază într-o minte neastâmpărată și scânteietoare, a fi ascultat împreună simfoniile lui Beethoven, în comuniune cu "inefabilul", ascunzându-și unul altuia lacrimile mistice, după ce mai întâi îi podidise roua nerușinată a râsului, acest noroc l-am considerat totdeauna privilegiul unic al lui Zarifopol." Cinstea pe care i-o făcea Al. Rosetti, avea să scrie criticul, l-a găsit "buimăcit și dezorientat", între altele și pentru că avea să continue
Editor și comentator de ediții by Iordan Datcu () [Corola-journal/Imaginative/14852_a_16177]
-
lui dumnezeu îi poate părea că îmbătrânim mai încet/ că nimeni nu suferă/ printre munți de cartoane/ și sticle de plastic ușor reciclabil// nu mi-e frică să devin sentimental/ nu mi-e frică să povestesc în poem/ până mă podidesc lacrimile/ nu mi-e frică să dau cu mine de pământ/ dacă voi începe să bat câmpii/ ca ianuș/ căruia nu-i mai tace gura/ deși e elocvent ca un rinocer// nu-i pot suporta pe revoltații care nu vor
În oglindă by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11183_a_12508]
-
cele ce au urmat toate aceste femei au vărsat măcar o dată sânge lipsit de eroism peste tuberculii din cratiță dar nici una nu i-a lăsat mai departe în coajă curăț ceapă și râd fericit că după atâta timp m-au podidit lacrimile O mică întâmplare mă scălămbăi la o fetiță cu părul creț iar ea râde și scoate limba la mine un fluture mare colorat îi zboară deasupra și dintr-odată i se așază pe cap copila începe să țipe să
Robert Șerban by Robert Șerban () [Corola-journal/Imaginative/10697_a_12022]
-
picioare, și nu în brațe (nu putea trage, indiferent de condițiile meterologice, decât cu tricouri cu mânecile scurte!) Atunci când era nevoită să schimbe avioanele, singură, pentru a ajunge de la concursurile internaționale ale junioarelor la cele ale senioarelor, la început o podidea plânsul. De-a lungul prestigioasei activități competiționale a obținut următoarele rezultate: la Campionatul European (până în 1973 nu se organizau campionate mondiale, deși participau sportivi și de pe alte continente) - cu echipajele de 8+1 - medalii de argint (1968) și bronz (1970
Agenda2005-14-05-senyational3 () [Corola-journal/Journalistic/283564_a_284893]
-
picioare, și nu în brațe (nu putea trage, indiferent de condițiile meterologice, decât cu tricouri cu mânecile scurte!) Atunci când era nevoită să schimbe avioanele, singură, pentru a ajunge de la concursurile internaționale ale junioarelor la cele ale senioarelor, la început o podidea plânsul. De-a lungul prestigioasei activități competiționale a obținut următoarele rezultate: la Campionatul European (până în 1973 nu se organizau campionate mondiale, deși participau sportivi și de pe alte continente) - cu echipajele de 8+1 - medalii de argint (1968) și bronz (1970
Agenda2005-14-05-senyational3 () [Corola-journal/Journalistic/283564_a_284893]
-
Acasa > Poezie > Credinta > FORME DE DUMINICI Autor: Zamfira Rotaru Publicat în: Ediția nr. 2249 din 26 februarie 2017 Toate Articolele Autorului FORME DE DUMINICI Lacrima cerului podidind cu îngeri Care locuiesc într-un ochi blând, Ochiul bunului Dumnezeu! În răsuflări de duminici mereu. Sufletul născut oarecând ridică... Forme până la cerul ce fusese grădina... Raiului... o formă pentru Adam și Eva, Formele au avut contur atunci.. dar și-
FORME DE DUMINICI de ZAMFIRA ROTARU în ediţia nr. 2249 din 26 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/384869_a_386198]
-
simeze între șipci și rânduri Am pus tablouri în culori aprinse Să îmi citiți simțirile cuprinse. Puteți intra, pășIți încet, agale, Să nu treziți nici formele banale Nici visul galben, roșu sau verzui. Tabloul meu abia atârnă-n cui, Îl podidește plânsul orișicui... Puteți vedea în fiecare zi Aceleași forme și contururi vii, Puteți intra în gândurile mele Le dărui să vă fie ochi de stele! Cândva am strâns comori și le-am ascuns, Iar până astăzi nimeni n-a pătruns
EU NU POT TRĂI FĂRĂ TINE de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1655 din 13 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384424_a_385753]
-
om vorbește de rău un alt om el nu îl iubește deajuns... S-a oprit din povestit, a luat de pe noptiera cană, a băut și apoi a spus: -Vă rog să mă iertați, nu mai pot să spun nimic, mă podidesc lacrimile și nu mai vreau să plâng, dar șiroaiele curgeau pe fața ei trasă, înnodându-se în bărbie. -Socrate, iti amintește de ceva numele acesta, Diana? -Da, doamna doctor, era un învățat, da, avea o metodă, moșitul, nu mai știu
ROMANUL DIANEI de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1388 din 19 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383759_a_385088]
-
să simtă parfumul acru al pielii ei, În păr, În barbă, sub unghii... — Cine ești? șopti. Ea Își Îndreptă degetul arătător spre piept. Chiar În lentoarea acestui gest, cercurile de aur vibrară, emițând obișnuitul sunet metalic. — Beatrice. Pe Dante Îl podidi un sughiț. — De unde știi? bâigui dânsul cu o voce sugrumată. Cine ți-a spus acest nume? Pietra, curva aia... — Beatrice, repetă femeia. Îmi vreau răsplata, adăugă ea cu un glas fără ton, ca și când nu ar fi priceput Înțelesul a ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
căciula de jder. Ține-mă, sfântă Născătoare! Eu sunt, sfinția-ta! întocmai eu! — în halul ăsta?! - făcu uluit Metodiu. Dar pentru care fapte? — Știu eu? Cică drept plată că am... dar aici cel gras nu mai putu continua, căci îl podidi plânsul. — Nullius tantum flumen est ingenii, nullius dicendi aut scribendi tanta vis, tanta copia, quae non dicam exornare, sed enarrare, res tuas gestas possit, mărite Domn! - spuse tătarul, adânc mișcat. — Mulțumesc mult! - răspunse cel cu căciula de jder, ștergându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vos scitis, pater, mater, filii et filiae familiam faciunt. Pater in campo arat. Mater panem parat. Filii et filiae scholam frequentant. Da, și? - făcu Metodiu. — Ego filiam habeo, o mândrețe de fată. Et... - vru să continue hangiul, dar plânsul îl podidi iarăși. — Omule, nu ne mai fierbe atâta! Ce s-a-ntâmplat? — Hodie, de dimineață m-am sculat să dau la porci. Am cinci porci, nici mai mulți, nici mai puțini. Puteam, nici vorbă, să am și mai mulți, dar m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
căptuși cu o chestie ordinară, apoi oftica era o „boală burgheză“. „S-a mistuit ca arsă pe rug“, zicea el. Deși de la acel episod trecuseră aproape cinci ani, vocea lui Bandura căpăta În acele momente inflexiuni grave, părînd gîtuită și podidită de tuse. Și nu atît din pricina alcoolului, deși, cinstit vorbind, Bandura era de pe atunci o ruină, părăsit de ai săi, aducînd cu o ditamai epava care eșuase la apă mică. „Fii fără grijă“, Îngăima Bandura, „nici o altă curvă din lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]