121 matches
-
printr-o trăire autentică, plenară. Conștiință modernă, vie, uneori contradictorie, eroina verifică prin propria experiență anumite idei literar-filosofice ale vremii sale. În principal, tehnica narativă constă în rememorări ale personajului, în urmărirea fluxului psihic, având ca efect o sensibilizare, o poetizare a realului prin delicatețea și finețea estetică a percepției, prin rezonanțele trăirilor. Celelalte personaje, mediul social au rol de revelator, de termeni negativi în definirea protagonistei. Sentimentul alienării de propria ființă, provocat de căsătorie și de convențiile sociale, declanșează în
COTOVU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286451_a_287780]
-
prezente în b. (mituri, ritualuri, credințe magice, visuri, coșmaruri etc.), ceea ce se impune este literaturizarea lor, transformarea lor în imagini poetice, în constituenți ai unui discurs narativ de tip ficțional. Alegoria, fabulosul, feericul, miraculosul devin niște procedee de încifrare, de poetizare a realității de dincolo de real, o lume acceptată, ca și cum ar fi reală. Amestecul firesc al celor două lumi, relația de complementaritate ce se stabilește între ele constituie una dintre dominantele b. fantastic. B. popular a găsit în el însuși forța
BASM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285668_a_286997]
-
unui proces de evoluție a prozei literare franceze din ultimele câteva secole (investigația, selectivă, începe de la clasicii din secolul al XVII-lea și continuă cu Balzac, Flaubert, Lautréamont, Zola, Jarry, Proust, până la Sartre, Robbe-Grillet și grupul de la „Tel Quel”) către „poetizarea” ei, prin accentuarea progresivă a ponderii funcției poetice față de funcția referențială. Eseurile critice grupate în volumul Negru și alb (1979; Premiul Uniunii Scriitorilor) trasează, de asemenea, sensul unei convingător susținute demonstrații: cea vizând dialectica tranziției, în diacronie, de la simbolul romantic
CIOCARLIE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286252_a_287581]
-
realitate umană revelatoare, de multe ori foarte crudă și divulgând nu rareori sordide latențe. Visăria extatică propusă ca antidot al realității nu e altceva, să am iertare, decât o stupidă impostură. Tot așa de stupidă ca și alta înrudită, anume poetizarea sau, cu o expresie fără noimă, care se încetățenește: „poematizarea”. Nici un poet adevărat nu poetizează. Nici un scriitor adevărat nu știe ce e asta „poematic”. Poezia și arta nu sunt “înaripate” tocmai fiindcă sunt revelatoare de adevăr uman. A fi terre-à-terre
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
prozei anilor ’60-’80, scriitorul încearcă să autohtonizeze neorealismul italian. Elementul neorealist este revelator la nivelul expresiei, ca viziune, personaj, intrigă și construcție. Se mizează pe singularitatea situației, pe ciudățenia unor eroi și pe violența lor comportamentală. Accentul pus pe poetizarea unor scene, pe decupajul episoadelor vizualizează concretețea faptului de viață (un bătrân își pierde în război cei șapte feciori; într-un lagăr al morții, în atmosfera de teroare și exterminare, încolțește o dragoste nefastă; un fântânar mobilizat dezertează de pe frontul
IOVIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287616_a_288945]
-
substanța poeziei, astfel încât nimic nu mai poate surprinde, întrucât totul a devenit surprinzător. Cea de-a doua noutate rezidă în adoptarea unor poziții opuse în raport cu același „obiect” poetic: singurătatea doare și, totodată, încântă; moartea, suferința, trădarea etc. devin inofensive prin poetizare; caducitatea, vicisitudinea vremelniciei sunt tot atâtea prilejuri de nostalgică mirare, dar și trepte către Țara Himerei, căci mirajul însuși devine mai prietenos în măsura în care suferă, omenește, de temporalitate: „Se face târziu în iluzii.” Apoi marile spații neptunice și uranice sunt aduse
DUMBRAVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286901_a_288230]
-
Paul Valéry. Trei cicluri din culegerea Lucruri și stele (2003) interpretează motive explicit autohtone (datini, sărbători, reminiscențe istorice, elemente de peisaj), multe evocând scene din copilărie cu specific local, transilvan, valorificând inedit procedee din folclor. Cu toată lunga tradiție a poetizării unor obiceiuri, poetul care a scris versurile din Ritualuri (1987) imprimă icoanelor construite de el un ce inedit, un inefabil individualizant, printr-o stilizare proprie. Noutatea rezultă fie din tratarea unui motiv folcloric în vers liber și alb, cu formulări
RAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289147_a_290476]
-
a lumii, dar și ironie detașată, aproape caragialescă. Un comentator contemporan identifica apartenența lui R. la direcția nouă, a prozei de călătorie „obiective”, în care experiența peregrinărilor nu este deloc „filtrată” de subiectivitatea autorului, vădit sedus de această lipsă de „poetizare”, în sens romantic, a spațiilor și climatelor culturale străbătute. Ceea ce dă farmec acestor note este, în adevăr, efortul spre obiectivitate: după citate celebre despre Nil, într-o ironică paradă livrescă, se relatează o plimbare prin „orașul mort”; mormintele califilor și
ROSETTI-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289378_a_290707]
-
o transpune și o comentează cu accente de sinceritate și de patos participant. După ce în Reflex de suflet și în Primitive (1916) poetul, în dispoziție contemplativă, se apleacă asupra propriilor stări și trăiri afective, în Golgota (1918) el ocolește orice poetizare a întâmplărilor, versurile aducând „icoane și momente din război” și avansând o literatură de notații realiste, care evocă viața aspră de pe linia frontului, cu frustrările și deseori cu tragediile trăite de combatanți. Și în acest volum, și în proza scurtă
LUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287863_a_289192]
-
care reflecția politică se vede adesea scurtcircuitată de diverse artificii postmoderne (aluzii livrești, puneri în abis, deschideri metatextuale). Ș. a mai publicat, în colaborare cu Viorel Mureșan, monografia Leonid Dimov (2000), care, deși suferă pe alocuri de un exces de poetizare, se remarcă prin exactitatea analizelor de text. SCRIERI: Călătoria de ucenic, Oradea, 1993; Femeia în roz, Oradea, 1997; Despre mistificare, Oradea, 1998; Ridicolul, Pitești, 1998; Tandrețea dintre noi, Botoșani, 1999; Despre calitatea umană, Pitești, 2000; Leonid Dimov (în colaborare cu
STEF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289897_a_291226]
-
D. Ioanid, C. V. Gerota, Const. D. Ionescu. Sunt publicate două recenzii la volumul al doilea din Memorii de E. Lovinescu, în care comentatorii, iar Al. Dima și C. V. Gerota, îl acuză pe mentorul „Sburătorului” de absența totală a obiectivității, de poetizare a materialului critic și de exuberanță imaginativă. Tot C. V. Gerota scrie un studiu intitulat Estetica lui Caragiale, iar Al. Dima și Ovidiu Papadima semnează articole despre Mihai Eminescu. S. conține și două articole comemorative de C. V. Gerota (Pe marginea lui
SECOLUL-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289599_a_290928]
-
petale/ lacrima”. Pretutindeni e o lume filtrată, ca la Blaga, în care stările și imaginile ating eul doar vămuite de șoapte, stropi, semințe, frunze, „așchii de sânge”, pleoape ș.a. Ceea ce conferă soliditate acestei lumi de senzații întretăiate de cugetare este poetizarea sistematică, încrengarea în plase metaforice, de unde și o oarecare monotonie. Ipostaza iubirii e de aflat în Jugastru sfiala, în care versurile conotează ideea maternității. Obsesia semințelor cedează locul dendrolatriei, imaginii poemului ca trunchi și spirit deopotrivă: „Sufletul, forfota ochiului/ nici o
URICARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290378_a_291707]
-
Șerban Cioculescu observa „excesul vocal de «haut parleur» care-i sonorizează sensibilitatea” -, versurile scurte cu cele foarte lungi, operează cu o topică secționată inadecvat, întârziind ideea prin acumulări eliptice și descifrări amânate, amintind epigonic de topica lui Tudor Arghezi. În poetizarea cotidianului, a războiului, de pildă, singurele insule de lirism sunt susținute de câteva elemente provenind din copilăria autoarei, din dramele sale intime, unde emoțiile se exprimă cu accente firești în mici piese nutrite din atmosfera casei, saturată de moliciuni și
ZOTTOVICEANU RUSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290759_a_292088]
-
lirică, adesea excesivă, mai ales în ultima scriere. Sentimentalismul caracterizează, în cele din urmă, mai toate paginile lui Z., impresia de autentic dominând însă, creată atât prin atmosfera unei colectivități aparte, cât și prin ipostazele umane care ilustrează fatalitatea erosului. Poetizări superflue, tendințe intelectualizante sunt iarăși prezente, după cum se poate constata diluarea treptată a substanței epice. Dacă Z. și-a câștigat ca romancier un loc distinct în opinia vremii și a posterității, el s-a impus, totuși, în primul rând ca
ZAMFIRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290697_a_292026]
-
notabil și cu o conștiință lucidă a uzurii în timp, poetul se antologhează parcimonios în volumul Poeme. 1931-1965 (1965) și mai ales în Puterea iubirii (1971). Proza însă, cultivată cu precădere după 1960, îndeosebi pe subiecte istorice, uneori cu o poetizare a stilului în descendență sadoveniană, captivează prin claritate narativă, prin știința portretizării și intuiția psihologică și, în același timp, prin exactitatea reconstituirilor de epocă. O nuvelă amplă, Premieră de gală (1957), concentrează acțiunea într-o singură seară, din noiembrie 1955
POPESCU-25. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288946_a_290275]
-
o ironie ce face din râs suprema realitate a existenței umane. Și în Prologul „romanului” Magdalena (1915) autorul remarcă distanța între prozaismul vieții și literatura obișnuită (numită „repaosul duminical al sufletului”), propunându-și să relateze altfel, mai adevărat, fără nici o poetizare, o scurtă întâmplare amoroasă, în care naratorul, deși personaj principal, se detașează net de acesta, el fiind supraeul, spiritul lucid, sceptic, care se privește cu ironie, își comentează cu mult umor, cu superioritate sentimentele și faptele, menținând toată întâmplarea într-
PORSENNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288976_a_290305]
-
din teatrul occidental. Evidenta atitudine polemică a majorității pieselor lui nu a fost recunoscută de critici drept contestație de factură politică, aceștia menținându-se, în general, într-o rezervă prudentă față de un tip de dramaturgie „ce tinde spre alegorie prin poetizarea elementelor concrete ale vieții cotidiene” (Constantin Cubleșan). Seria de piese incluse după 1990 în volume sondează noua societate contemporană din România, surprinzând diverse ipostaze ale omului „postrevoluționar”. Își fac astfel apariția fostul disident care, pe parcursul căutării manuscriselor confiscate, devine conștient
NAGHIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288349_a_289678]
-
autorul Vânătorii de seară se simte „rupt din carnea voastră sfântă în care tace doina zării”. Simțul apartenenței, nu doar la geografia, ci și la geologia satului natal se exprimă adesea prin atracția spre vigoarea telurică, spre seve tari, prin poetizarea cu o figurație rubensiană. În butoaie „bolborosește [...] vinul de piatră acrișor”, la jăratic „se rumenesc berbecii în lungi frigări de măr sălbatic”, în „aerul tăiat de păsări se-amestecă miresme tari”, „între spini și verze”, „durerile pândesc [...] ca niște iepuri
MICU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288107_a_289436]
-
din nou, predilecția barocă pentru poeticitate, simbolistică și culoare (marea este, la B., un personaj și o metonimie recurentă). Chiar dacă în al treilea roman, Capra neagră, scriitorul părăsește ambianța orientală, alegând un cu totul alt spațiu (Berlin, Sibiu, Mediaș), voluptatea poetizării picturale se păstrează intactă. De data aceasta, stampele grațioase, lucrate meticulos și pasionat, portretele în palimpsest (cele feminine, de pildă), scenele caligrafiate bogat, trimiterile istorice și autobiografice întrețesute în pânza lirico-nostalgică a textului participă la individualizarea acestei scrieri, definită ca
BUCUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285907_a_287236]
-
cu el Însuși, scrie pentru a-și lichida angoasele. Această uzanța freudiană, prin care poetul de care ținem seama În aceste rânduri Încearcă decorticarea realului, poate fi tradusă și ca o execuție În alla breve de emancipare metafizică, trecând la poetizarea În forță a tot ceea ce mișcă În interiorul și-n exteriorul ființei sale. Am un amar de Început În gură. // Nu mai cred În cel care-și duce durerea În munți, / Nu mai cred În cel care-mi gospodărește sufletul
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
minulesciene (preluate, în mare măsură, după Istoria... lui G. Călinescu...), următoarele considerații: „Avînd, prin figurație (nave, trenuri) atingere și cu „«poezia spațiului», lirica minulesciană de dinainte de Primul Război este, în același timp, întru cîtva futuristă, în virtutea retorismului patetic și a poetizării produselor civilizației și tehnicii”. „Retorismul energic, viril”, vervos și extravertit, care îi plăcuse lui Caragiale, este o marcă temperamentală, un indice de mentalitate și o punte de legătură între un anume „muntenism” activ și plebeu (propriu inclusiv lui Arghezi) și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
În Modernismul românesc I, ed. cit, p. 82), D. Micu apreciază că: „Avînd, prin figurație (nave, trenuri) atingere și cu «poezia spațiului», lirica minulesciană de dinainte de primul război este, în același timp, întru cîtva futuristă, în virtutea retorismului patetic și a poetizării produselor civilizației și tehnicii”. Atitudinea futuristă era perfigurată încă, de fapt, din Romanțe pentru mai tîrziu (1908), unde un poem post-cronic („Romanța celor care vin“) amintește articolul-manifest din Revista celor l’alți: „Veniți cu toți cît mai e vreme/ Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
semnificație” în fabula lui Urmuz, și anume „denunțarea caracterului literaturizant al literaturii”, cu „persiflarea prejudecății nobleței”. În plus, „spre deosebire de Tristan Tzara, Urmuz poetizează excesiv, cu intenția clară de a discredita procedeul”. Nu se spune însă în ce ar consta această „poetizare”... După ce, în răspăr cu mitul precursorului absolut, criticul observă că „scriitorul nu apăruse din neant”, întrucît se produsese la începutul veacului „o restructurare a mentalității artistice”, el eșuează în clișeele critice ale anilor ’60-’70: „tragedia” generată de „neîncrederea torturantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poeziei metatranzitivetc "3.1 Încercare de definire a poeziei metatranzitive" Din toate cele spuse până acum s-ar putea deduce că „realismul” poetic de care ne ocupăm nu ar reprezenta altceva decât o tentativă de „de-liricizare” sau de „de-poetizare” a discursului în versuri, mergând până la ștergerea oricăror mărci distinctive care să permită diferențierea poeziei de alte texte (ficționale sau non-ficționale). Cufundarea în magma indistinctă a prozei nu ar avea, în sine, de ce să fie resimțită astăzi ca un criteriu
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
acest tip de literatură ce trădează, printre altele, o evidentă neîncredere în poezie și în gravitatea sa oraculară. Un discurs (liric) care să valorifice virtuțile limbajului prozaizant, întemeiat pe redare, indiferent la mijloacele de potențare, într-un cuvânt suprasaturat de poetizare, își poate găsi mai lesne locul și justificarea într-un climat normal, în cadrul literaturilor cu o îndelungată tradiție, unde vârstele și curentele literare par a-și fi epuizat resursele. Pe scurt, în cazul literaturii române, apariția acestei direcții ar putea
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]