527 matches
-
trecut peste structuralism (cea mai atractivă maladie a criticii din jumătatea a doua a secolului) cum a trecut peste toate: cu ironie și finețe. Nu s-a îmbătat niciodată cu apă rece. Independența această de spirit a cronicarului ascunde un polemist. De felul lui, chiar dacă n-o arată mereu, cronicarul este un colțos. Are un umor care nu se remarcă de la început. Mulți vor părea mirați că-i găsesc umor lui Cornel Regman, în scrisul sau critic (în replică orală, în
Luciditatea cronicarului by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17739_a_19064]
-
seamă ai generației '60. Pentru E. Simion jurnalul și memoriile sunt opere de autoficțiune (le-a dedicat și o lucrare teoretică), idee împărtășită și de C. Coroiu, care-l admiră pe portretistul remarcabil de tradiție lovinesciană, ca și pe acerbul polemist cu așa-zișii "demolatori" Gh. Grigurcu și Alexandru George. Un alt articol substanțial din volumul despre care scriu este acela consacrat lui Gabriel Dimisianu, ca memorialist, pe care-l surprinde foarte bine în această postură: spirit echilibrat, ca și criticul
Un comentator colocvial by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8135_a_9460]
-
de citatele exemplificatoare. Tehnic vorbind, Gheorghe Grigurcu supune poezia sau critica unui decupaj expert și apoi compune un soi de colaje comentate. Inserțiile sale au adeseori și somptuozitatea, și aspectul paradoxal al modelului călinescian. S-a afirmat și ca un polemist acerb, mai ales după 1990, când s-a angajat în lungi campanii de promovare a principiilor morale în evaluarea istoriei literare române din perioada regimului comunist. În paralel cu critica, Gheorghe Grigurcu n-a încetat să scrie și să publice
Gheorghe Grigurcu () [Corola-website/Science/299159_a_300488]
-
anumit fel de critică, emanat din datele lui foarte personale, chiar atunci când lucrează împotriva propriului temperament. Înainte de a fi rezultatul unei opțiuni ideologice (cum se va întâmpla după 1920 în activitatea lui E. Lovinescu), critica era (pentru tânărul exeget și polemist din anii debutului cu Pași pe nisip) rezultatul unei fatalități psihologice. Dar această fatalitate trebuie provocată, confruntată cu imperativele timpului și, pe cât e posibil, trebuie modificată. Critica se dedublează într-o teorie a criticii, însă nu într-o formă abstractă
E. Lovinescu - 125 - Bovarismul ideologic (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10598_a_11923]
-
știe ceva în plus. Descoperă mereu elemente capabile să lumineze unghiurile aflate în penumbră ale unei cărți sau să încline decisiv balanța unei polemici. Niciodată agresiv la nivelul limbajului, dar extrem de tăios la cel al ideilor, Mircea Iorgulescu este un polemist de factură cu totul specială, din fața căruia este mai bine să fugi. Modul imperial în care este executată (fără drept de recurs) cartea Alexandrei Laignel-Lavastine este pe deplin edificator în acest sens. Metoda de lucru a cercetătoarei franceze este deconspirată
Bucuria de a citi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12772_a_14097]
-
o pagină de revistă, a unui domn Florin Lobonț, în care mi se impută cu expresii contondente idei pe care nu le-am avut niciodată, îmi sugerează că ceva nu este în ordine. De aceea, îi rog pe ce doi polemiști să renunțe pentru o clipă la eleganții lor ochelari de cal, să bea câte un pahar cu apă rece și să recitească, fără idei preconcepute, articolul meu pe care îl rezum: ca orice om normal cu o anumită pregătire sunt
Bucuria de a citi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12772_a_14097]
-
noștri... Cretinule, nu ai fost Învățat să n-ai Încredere În oamenii papei? Pe tine trebuiau să te pună În frigare, nu pe nefericitul acela din Nola!“ „Dar atunci“’, zicea Belbo, „de ce atunci când Rozacruceeni se transferă În Franța, iezuiții, sau polemiștii ăia catolici care lucrează pentru ei Îi atacă sub pretext că sunt eretici și Îndrăciți?“ „Păi n-oți vrea să pretindeți ca iezuiții să se țină pe o singură linie, altfel ce iezuiți ar mai fi?“ Ne-am disputat Îndelung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
scriitor, Die Räuber; ci pur și simplu pentru că nu-l socotesc al meu (ceea ce nu înseamnă totuși că n-aș aprecia frumoasele însușiri cu care amicul meu Pella se afirma pe atunci, ca un ziarist de mare merit și un polemist plin de vervă și de vioiciune). Contraste Nu de mult, cenzura mi-a suprimat câteva fraze dintr-un articol apărut în "Adevěrul". Câteva fraze numai, e drept. Câteva fraze inofensive, cred eu. Câteva fraze care, departe de a exprima o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
universul eminescian are în Theodor Codreanu un partizan cu netăgăduite haruri analitice. Bănuiam că tot cercetând acest teritoriu încărcat de reacții contradictorii va da și peste capcane meschine și subminante, care-l vor frisona epistemic și rezonator. Doar ipostaza de polemist resoarbe aceeași acribie arătată anterior, dar impregnată de indignare, de consternare, de revoltă. Fraza sa, deși tot cu limpezimi de cristal, cumpănită și dreaptă, devine însă executorie și irefutabilă. Și lui, ca oricărui bun gospodar, îi place curtea curată. "Observator
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
continuarea cărții lui Th. Codreanu Dubla sacrificare a lui Eminescu. Incitante, scrise cu nerv, articole precum: Eminescu, hărtănit pe o masă rotundă, unilematică, Eminescu un caz de gândire arestată sau Eminescu un bilet pentru neant dezvăluie în autorul lor un polemist autentic, atent la nuanțe, capabil să găsească argumente neașteptate și să le împletească într-o structură greu de ignorat. Ideea că Eminescu a fost victima unor acțiuni conjugate de care se fac răspunzători nu numai oamenii politici ai vremii ci
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
la victorie cu puterea argumentelor irecuzabile. E foarte bine informat și are convingeri consolidate. Nu fixiste! Stilul său este alert, al urgenței, dinamic, decis, cursiv. Căci ce poate fi mai ispititoare decât o bună controversă, intelectuală decentă în pofida acidității ei? Polemistul nostru nu-i viforos ca Eminescu, nici neguros subiectiv ca G. Ibrăileanu, nici "imperturbabil" ca E. Lovinescu. Reacțiile lui per contrariam, repet, au vehemență temperată, argumentația permanentă și vioiciune stilistică. Să mergem la exemple. Campaniile demarează cu un text din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de acum 36 ani, Portrete eminesciene, îl contrazice pe Tudor Vianu care afirmă că portretul poetului este așa cum l-au "desenat" Maiorescu și Slavici (impersonalitate, indiferentism), nu așa cum apare în evocările lui Caragiale, "convențional", cu accent pe umanitatea poetului. Tânărul polemist, deloc sfios cu "monștrii sacri" ai eminescologiei, demonstrează fără putință de tăgadă că realitatea este tocmai inversă. Nici G. Călinescu nu are dreptate când înclină spre caracterizarea lui Maiorescu. Dacă e vorba de inepții ca acelea ale "psihanalistului" C. Vlad
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
învingător, un om fericit, chiar fără popularitatea zgomotoasă a "confraților" atât de implicați în mișcarea literară cea de toate zilele. Deși în aparență arată o molcomie vecină cu placiditatea, e un lucid care ascunde destulă afectivitate și o vehemență de polemist pur-sânge, departe de inhibițiile provinciale. Atuurile sale sunt: informația bogată până la erudiție o intelectualitate deopotrivă emoțională și analitică -, ritm stilistic adecvat, între vioiciune și deliberare bine temperată. Cu manuscrisul recentei cărți, Fragmentele lui Lamparia, Theodor Codreanu umblă în geantă de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
prin preajma "exagerațiunii", se poate... Și gândul că T. Maiorescu a fost judecat cu multă asprime poate să fie... Cât de aspră și cât de dreaptă judecată este opinia autorului rămâne un reper, o problemă cu drept de recurs. Natura de polemist a autorului "justifică" parțial lucrurile pentru care s-ar căuta umbre de reproș... Eminescu, oricum, nu poate fi scos din cartea de citire a neamului. Cărțile lui Th. Codreanu conving, dacă mai era nevoie, că fenomenul numit Mitul Eminescu (și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Magna: I, 2007; II, 2008; III, 2009; IV, în curs de editare 16). Cunoscut ca exeget monografist al unor mari scriitori (M. Eminescu, I.L. Caragiale, G. Bacovia, Ion Barbu, Grigore Vieru, Cezar Ivănescu, Mihail Diaconescu ș.a.), teoretician al paradigmei transmodernismului, polemist de temut în apărarea valorilor fundamentale (literare, istorice, naționale), scriitorul Theodor Codreanu a debutat editorial, totuși, cu beletristică. Am semnalat toate acestea pentru a înțelege factura eterogenă a "însemnărilor" în radiografierea fenomenului socio-cultural, surprins în derulare, așa cum, sincronic, faptelor au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și ofensiva perifericilor", "postmodernismul și spaima de identitate națională" etc. Alături de eșafodajul savant al argumentelor literare, sociologice, antropologice și filosofice, în aceste apariții se impune constant de-a lungul anilor și o vervă polemică implicită. Theodor Codreanu nu este un polemist umoral. La el, bunăoară, nu vom regăsi pasiunea feroce a sublimei doamne Magda Ursache, ale cărei polemici, axate pe aceleași probleme și având în vizor cam aceiași "eroi", au, de obicei, alura unor ritualuri de alungare a dracilor din cetate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Noica, "lumenului" Părintelui Stăniloae, "nivelurilor de realitate" cu "terțul ascuns" al lui Ștefan Lupașcu și a sintezei transdisciplinare a lui Basarab Nicolescu. Problema cheie care a declanșat marea sofistică în jurul postmodernității este transcendența". În jurul transcendenței se dau și bătăliile "incorectului" polemist cu "minoritarii minții". Numai raportarea la absolut poate să fie dreapta măsură a adevărului, la fel cum numai raportarea la absolut poate să mijlocească și să îndreptățească o delimitare clară a adevărului de denaturările sale. Nu e o teză. E
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în prim-planul polemicilor lui Theodor Codreanu. Nimeni din ei nu a trecut pe lângă poetul național fără a încerca să-i adauge "tușa" personală din catranul înveninat al noii (vechi) ideologii planetare, contribuind, într-o competiție acerbă, la ceea ce "incorectul" polemist a calificat cu un titlu de carte, "a doua sacrificare a lui Eminescu". Că aruncările de pietre nu au fost un simplu joc "deconstructiv" sau o tentativă de a reîmprospăta și a revitaliza percepția operei eminesciene, precum se pretinde, ci
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
tainei antitezelor ("în ele, constată Theodor Codreanu, zace "diferența ontologică", marea cruce dintotdeauna a ontologiei"), mai departe nu poate să nu constate, cu obidă, căderea lui Virgil Nemoianu din filosofie în ideologie prin partizanatul expres față de una din antiteze. Un polemist din categoria miticilor zburdalnici ar fi împușcat mai multe salve (goale) de cuvinte și cu asta ar fi lămurit "teoria secundarului". Theodor Codreanu, care înțelege "incorectitudinea" în sensul unei înalte probități, recunoscând în persoana filosofului român din America un gânditor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
față a României, dar nu una "nonromânească", ...d-l Patapievici n-a ajuns decât până la ura de țară, lăsând disperarea exclusiv lui Cioran". Nimic nu-i place autorului Politicelor la români. Atât de mult urăște el totul aici, încât "incorectul" polemist ajunge să se întrebe cu îndreptățire: "Enigma rămâne următoarea: de ce aceste odrasle ale unor foști kominterniști preferă, totuși, să rămână într-o țară atât de execrabilă?", dar să presupună și răspunsul, unul foarte aproape de adevăr: "Bănuim că pariază pe devenirea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Astfel, fiecare din aceste cinci însușiri a fost copios etalată de evenimentele anului de grație 1990, an radiografie pentru puturoșenia abisală a sătulului nostru suflet românesc". Cu ce poți răspunde acestei dezlănțuiri de blamuri și blasfemii? Iată însă că subtilul polemist de la o margine de țară le găsește clenciul, prinde în ele latura de fond, temeiul lor ideologic: "Vajnicul justițiar polemizează ...nu cu bolșevismul, ci cu martirii din pușcării, cu Mircea Vulcănescu, ...cu Mircea Eliade și cu Lucian Blaga, cu Noica
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și motivul pentru care rândurile de față nu se vor a fi decât o semnalare a cărții. Să reținem totuși distincția ce vizează cazul Ioan Petru Culianu. Atitudinea acestuia față de Eminescu, bunăoară, e pusă de comentator pe seama straniei exacerbări a polemistului care a fost inconfundabilul Ioan Petru Culianu. Acesta ar fi depistat, după cum afirmă Theodor Codreanu, "lucruri îngrozitoare despre Eminescu". Or, între atacurile sale la adresa marelui poet și asasinarea respectivului într-un loc nefericit, "nu poate exista o legătură cauzală, ci
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
numele, prin anagramare, al iubitei Helga, conectându-se și în scandinavicul nume al Zeiței Infernului / Morții: "(H)Elga Hel" p. 369), ci și "luciditatea" unui patos relansându-se de fiecare dată în apolinic, sau înaltul spirit deontologic-literar, capacitatea de excepțional polemist (antimanolescian) etc. Th. Codreanu, prin foarte importanta sa lucrare, Ion Barbu și spiritualitatea românească modernă (2011), "sparge" și "propulsează" orizontul acestui anotimp al cercetării / cunoașterii științifice, ori metaforice, din interiorul "barbianismului" ca "ermetism canonic", sau, mai exact spus, ca "paradoxizare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
aplică într-o hermeneutică de tip transdisciplinar. La o margine de țară, el scrie temeinic, după cum o demonstrează Ion Barbu și spiritualitatea românească modernă: ermetismul canonic (București, "Curtea Veche", 2011), lucrare străbătută de intenția de a inova la nivelul interpretării. Polemistul canonic Pornind de la o afirmație aparținând lui Barbu însuși ("Mă tem că nici Lovinescu nu mi-a înțeles poezia."), Theodor Codreanu "înfruntă critica", după cum bățos-polemic se intitulează prima parte a volumului. Rând pe rând, celor mai importanți critici interbelici li
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
imitație a internaționalismului moscovit." (p. 212) Invocându-l pe Mircea Eliade, Codreanu vorbește despre hibridarea culturală și etnică a Basarabiei, hibridare care astăzi funcționează din plin în româno-scepticismul populației din Republica Moldova, dar și în discursul presei filoruse. Propagandă, manipulare, agenturi Polemist redutabil, Codreanu respinge denaturările interpretative anterioare, precum și "legenda neagră" (pusă în circulație de NKVD și preluată de KGB) potrivit căreia România și-ar fi bătut joc de Basarabia, idee vehiculată inclusiv de Neagu Djuvara, ale cărui idei sunt amendate tranșant
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]