553 matches
-
exprimă o delicatețe a desenelor tematice și o îmbinare aerisită a vocilor, cu frecvente elemente heterofonice, care dau impresia unei limpezimi cvasi-camerale a orchestrației. Scriitura favorizează mixturi de timbruri pe unison, iar amplificări ale discursului apar doar ocazional. Heterofonia și polifonia intermitentă enesciană este surprinsă în "Suita a treia" și ea se remarcă și în alte compoziții enesciene, ca "Vox Maris" și "Oedipe", iar aceste sintaxe nu numai că s-au impus ăn context național, dar „au rămas încă neegalate de
Suita Săteasca, op. 27 (Enescu) () [Corola-website/Science/336368_a_337697]
-
ploconirii în fața artei decadente burgheze". A continuat să lucreze și ca dirijor în diferite concerte simfonice din țară și din străinătate. Cu toate acestea, Matei Socor s-a remarcat în principal prin compozițiile sale muzicale, în care se remarcă măiestria polifoniei și subtilitatea armoniei. Compozițiile sale muzicale s-au inspirat din actualitatea socialistă a Republicii Populare Române, încadrându-se în muzica proletcultistă. Matei Socor este autorul muzicii pentru două imnuri de stat a României: "Zdrobite cătușe" (imn național între anii 1948
Matei Socor () [Corola-website/Science/307156_a_308485]
-
cameral, coral. O particularitate a personalității sale artistice este puterea de pătrundere a textului ales până în profunzimi, transpunerea lui în muzică fiind realizată cu un talent ieșit din comun." "Fugă în creația lui J. S. Bach", Editura Muzicală, București, 2000 "Polifonia secolului XX", Editura Muzicală, București, 2005 A obținut titlul de Doctor în Muzicologie și Stilistica Muzicală în anul 1983. A fost decorat cu Meritul Cultural clasa a II-a, cu Premiul "Mihai Eminescu", cu Premiul "George Enescu" și Premiul Academiei Române
Dan Voiculescu (compozitor) () [Corola-website/Science/320515_a_321844]
-
dată de rege. Întors la Leipzig, a scris pe această temă șapte ricercare, două canoane și o sonată á tre (pentru flaut, vioară și clavir). Reunite, aceste piese au fost trimise regelui sub titlul de Ofrandă muzicală, reprezentând exerciții de polifonie și demonstrații de virtuozitate tehnică. Între anii 1729-1740 a condus și “Collegium musicum”, societate muzicală studențească fondată de Telemann, fapt care i-a prilejuit crearea unor piese 159 instrumentale, uverturi-suite și cantate laice. Deși n-a scris muzică de operă
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
a vocii umane. Multe fragmente din aceste suite sunt monodice, căci linia melodică, fiind atât de expresivă, se dispensează de armonie („Allemanda” din Partita a II-a), iar arpegiile și pasajele de virtuozitate în mișcare rapidă ne dau impresia de polifonie sau de succesiuni acordice (Preludiul din Partita a III-a). Aceleași probleme pun Suitele pentru violoncel solo (1720), în care valorifică posibilitățile tehnice și expresive ale instrumentului. A scris pentru violoncel, instrument folosit și în orchestră, dar a compus și
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
Matei, dar și arhitectura clasică a Concertului brandenburgic nr. 3 sau a fugii din Uvertura Suitei în si. În cele mai sobre compoziții polifonice, întrezărim și freamătul patetic al improvizatorului, iar în cele libere descifrăm logica sa componistică. Tributar vechii polifonii, el îmbină limbajul muzical al trecutului cu noul stil armonic. Conținutul generalizat, filosofic al muzicii sale, depășește formele create de predecesori, pe care le desăvârșește. În operele sale a sintetizat împlinirile muzicale anterioare, făurindu-și un limbaj inconfundabil și atingând
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
coruri cu un număr impresionant de soliști. Genurile preferate din acea perioadă erau messa, madrigalul (gen de obicei laic) și motetul. Perioada de apogeu a Renașterii în muzică a fost secolul al 16-lea, numit și "veacul de aur al polifoniei", principalul reprezentant fiind Giovanni Pierluigi da Palestrina (1525-1594). Barocul (sau Preclasicismul) începe odată cu nașterea genului de operă și se termină odată cu moartea celei mai importante personalități muzicale al acestui curent: Johann Sebastian Bach. Prima operă a fost compusă în 1595
Muzică clasică () [Corola-website/Science/306748_a_308077]
-
liniștit. Ar trebui să se liniștească. Acolo nu există stafii. Sunt numai oameni că ea, ca paznicul, tot înși din carne și sânge. De acum, ascultă fără interes, cum organistul duce acordajul până la capăt, apoi, intervine cu acel melanj de polifonie și messă medievală. Muzică de slavă crește În amplitudine, se Înalță, se boltește, nu mai are spațiu de respirație și face să pocnească sticlă Încorsetata În cositorul vitraliilor. Au asudat și pereții și fruntea oamenilor ghiciți În stranele foarte Înguste
Editura Destine Literare by Melania Cuc () [Corola-journal/Journalistic/99_a_392]
-
importanța muzicii în educația Greciei Antice, s-au păstrat foarte puține exemple de compoziții (aproximativ 50 de fragmente). O compoziție polifonică (de exemplu, un motet în stilul contrapunctului renascentist) este alcătuită din mai multe linii melodice de aceeași importanță. În polifonie, armonia a utilizat intervale, nu acorduri. De exemplu, un interval favorit în Evul Mediu a fost cvinta perfectă, care este intervalul dintre prima și a cincea notă dintr-o gamă. Armonia compozițiilor polifonice determină și este rezultatul evoluției acestor linii
Armonie () [Corola-website/Science/298865_a_300194]
-
perfectă, care este intervalul dintre prima și a cincea notă dintr-o gamă. Armonia compozițiilor polifonice determină și este rezultatul evoluției acestor linii melodice unele față de altele, de exemplu dacă variații în cvinte paralele sunt permise (discant) sau nu (contrapunct). Polifonia a fost înlocuită de omofonie în perioada barocului. Basul cifrat a fost principalul mod de analiză a armoniei unei compoziții în perioada barocului. În contrapunctul baroc, armonia este generată prin succesiunea bine controlată de intervale esențiale și neesențiale. Ca și
Armonie () [Corola-website/Science/298865_a_300194]
-
fost înlocuită de omofonie în perioada barocului. Basul cifrat a fost principalul mod de analiză a armoniei unei compoziții în perioada barocului. În contrapunctul baroc, armonia este generată prin succesiunea bine controlată de intervale esențiale și neesențiale. Ca și în polifonie, relațiile dintre liniile melodice în perioada barocului rezultă într-o armonie uneori greu de exprimat în limbaj tonal, legat de game și acorduri. Primul sistem al armoniei tonale a fost dezvoltat de Jean-Philippe Rameau în lucrarea "Tratat de armonie" (fr.
Armonie () [Corola-website/Science/298865_a_300194]
-
Cocoșat, n. cca.1245-50 d. ?1285-88, sau după 1306) a fost un truver de origine franceză, adică poet-muzician. Creația lui muzicală și literară include: "chanson"uri și diferite dezbateri poetice ("jeux-partis") în stilul truverilor, motete și rondeluri polifonice, în stilul polifoniei liturgice timpurii și o piesă de teatru cu cântece, "Jeu de Robin et Marion" (cca. 1282-83), considerată cea mai veche piesă de teatru franceză, în stil laic, interpretată pe muzică. De altfel, Adam a fost membru în "Confrerie des jongleurs
Adam de la Halle () [Corola-website/Science/298319_a_299648]
-
de muzică la Ismail. Aici are ocazia de a cunoaște repertoriul coral bisericesc al clasicilor ruși. Fiind un iscusit dirijor de cor și având serioase înclinații spre compoziție, a fost trimis la Petersburg, unde a urmat cursurile de armonie și polifonie. Întors în țară (1872), Gavriil Musicescu este numit profesor de armonie la Conservatorul de muzică din Iași. Timp de mai bine de trei decenii, Gavriil Musicescu, cu competență și exigență, a îndrumat generațiile de discipoli, instaurând o tradiție de seriozitate
Gavriil Musicescu () [Corola-website/Science/302591_a_303920]
-
do la do#. Strategie întâlnită și în prima parte a lucrării „Muzica pentru coarde, celestă și percuție” a lui Bartók. Preludiul la unison prezintă forme aproximativ geometric distribuite, o desfășurare melodică de o expresivitate care nu mai necesită armonie sau polifonie. O altă modalitate de construcție deosebită ce se găsește în acest monument este prelucrarea a numai trei celule pe întreg parcursul primei părți și mai apoi ecoul acestora în următoarele. Mersul intervalic al celulelor mai poate fi regăsit și în
Suita I pentru orchestră, op. 9 - George Enescu () [Corola-website/Science/336383_a_337712]
-
părți adăugând doar pe cele de anticipație, cele din urmă fiind înrudite cu cele inițial. Menuetul utilizează ca procedeu de construcție acumularea vocilor. Vocile se adaugă progresiv urmând ca spre sfârșitul părții, reintrarea în Do (repriza formei de lied mare), polifonia să surprindă 5 voci, considerând contrabasul liber, iar tema de bază este a viorilor. Astfel menuetul vine ca o replică armonico-polifonică cel puțin egală a Preludiului. Ideea centrală a acestei părți se regăsește în măsurile: Tema este în La bemol
Suita I pentru orchestră, op. 9 - George Enescu () [Corola-website/Science/336383_a_337712]
-
din artă, în special în muzică și în arta dramatică. În ceea ce privește muzica, și-au bazat idealurile pe o percepție a dramei muzicale clasice (în special din Grecia Antică) care punea accent pe discurs și oratoriu. Prin urmare, au respins utilizarea polifoniei și muzicii instrumentale a contemporanilor și au discutat tehnici muzicale din Grecia Antică precum monodia, ce însemna un cântăreț solo acompaniat de o khitara. Primele puneri în practică a acestor idei, inclusiv lucrările "Dafne" și "L'Euridice" ale lui Jacopo
Barocul în muzică () [Corola-website/Science/330258_a_331587]
-
Euridice" ale lui Jacopo Peri, au marcat începuturile operei care, la rândul ei, a devenit un fel de catalizator pentru muzica barocă. În ceea ce privește teoria muzicală, utilizarea tot mai frecventă a basului cifrat repzezintă importanța dezvoltării armoniei ca bază liniară a polifoniei. Armonia este rezultatul final al contrapunctului iar basul cifrat este o reprezentare vizuală a acestor armonii implicate adesea într-o interpretare muzicală. Compozitorii au început să fie tot mai preocupați de progresiile armonice și au folosit și tritonul, perceput ca
Barocul în muzică () [Corola-website/Science/330258_a_331587]
-
din ideile fundamentale care au condus la ceea ce astăzi este cunoscut sub numele de tonalitate. Prin incorporarea acestor noi aspecte compoziționale, Claudio Monteverdi a promovat și mai mult trecerea de la renascentism la baroc. A dezvoltat două stiluri individuale de compoziție - polifonia renascentistă (prima pratica) și noua tehnică barocă de basso continuo (seconda pratica). Prin operele "L'Orfeo" și "L'incoronazione di Poppea", printre altele, Monteverdi a adus în centrul atenției noul gen al operei. Heinrich Schütz a fost cel mai important
Barocul în muzică () [Corola-website/Science/330258_a_331587]
-
totală tonalității ca principiu structural. Acest aspect a fost evident în lucrările lui Jean-Philippe Rameau, care l-a înlocuit pe Lully drept cel mai important compozitor de operă francez. În același timp, prin lucrările lui Johann Fux, stilul renascentist al polifoniei a devenit bază pentru studiul compoziției. Combinația dintre contrapunctul modal și logica tonală a cadențelor creau impresia că există două stiluri de compoziție - compoziția omofonă dominată de considerații verticale și polifonia dominată de imitație și considerații contrapunctuale. Formele care s-
Barocul în muzică () [Corola-website/Science/330258_a_331587]
-
timp, prin lucrările lui Johann Fux, stilul renascentist al polifoniei a devenit bază pentru studiul compoziției. Combinația dintre contrapunctul modal și logica tonală a cadențelor creau impresia că există două stiluri de compoziție - compoziția omofonă dominată de considerații verticale și polifonia dominată de imitație și considerații contrapunctuale. Formele care s-au dezvoltat în barocul mijlociu au înflorit și au devenit tot mai diverse. Concertele, suitele, sonatele, concerto grosso, oratoriile, opera și baletele s-au bucurat de succes în toate țările. Formele
Barocul în muzică () [Corola-website/Science/330258_a_331587]
-
omenești apar șerpuitoare și crispate ("Figura serpentinata"), tablourile sunt încărcate cu multe elemente decorative, anunțând ivirea stilului "baroc". Reprezentanți valoroși ai manierismului sunt: În arhitectura Renașterii se pot deosebi două tendințe: Muzica din timpul Renașterii corespunde "vârstei de aur" a polifoniei. Genurile cele mai frecvente sunt "messele", "motettele", madrigalul și cântecele cu acompaniament instrumental. Din punct de vedere teoretic, importante sunt scrierile compozitorului flamand Johannes Tinctoris (1435-1511), în care prezintă și susține tendințele înnoitoare în muzică. Unul din cei mai importanți
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
anumitor tentative ale unor cântăreți greci (ca Manouel Gazis, Ioannis Plousiadinos sau cipriotul Ieronimos o Tragoudistis), muzica bizantină a fost privată de elementele care în Occident încurajaseră o dezvoltare neîngrădită a artei. Această metodă care a păstrat muzica departe de polifonie, împreună cu secole de cultură continuă, au permis muzicii monofone să se dezvolte. Împreună cu cântecul (bisericesc) bizantin, grecii au cultivat și împărțit în două cicluri, cel și cel . Cântecul acritic a apărut între secolele al IX-lea și al X-lea
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
o cântare tradițional monofonică (i.e., melodică, nearmonizată) derivată din cântarea bizantină adusă rușilor de misonarii greci veniți din Constantinopol. Armonizările stilului occidental au ajuns în uz în biserica rusă prin Lvov și Kiev datorită influenței Bisericii Romano-Catolice din Polonia, iar polifonia „brusc a dat buzna din Occident în cântarea liturgică rusă la mijlocul secolului al șaptesprezecelea”. La mijlocul secolului al XVIII-lea, dirijorii curții imperiale erau în special italieni, care ulterior au împins muzica bisericească rusă în direcția occidentală. În secolul al XIX
Cântarea rusească () [Corola-website/Science/333932_a_335261]
-
Johann Christian Bach (1735-1782), și prin Școala din Mannheim (Johann Stamitz, 1717-1757; Christian Cannabich, 1731-1798), cei trei mari compozitori ai clasicismului vienez - Haydn, Mozart și Beethoven - stăpânesc și perfecționează diferite genuri muzicale și procedee componistice, de la linia melodică populară, la polifonia barocă. Ei reunesc stilul galant și sentimental al muzicii preclasice cu diverse trăsături ale muzicii germane, franceze sau italiene, într-o mare varietate de creații, caracterizate printr-o înaltă virtuozitate a formei combinată cu dramatismul muzicii. Acest aspect se recunoaște
Clasicismul vienez () [Corola-website/Science/311772_a_313101]
-
trebuie (re)întemeiate pe transparență, încredere reciprocă, înlăturându-se suspiciunile, secretele, în ultimă instanță. Spiritul democrației ne cere așa ceva! Abia de aici încolo, putem formula câteva judecăți de valoare despre cartea Profesorului Cornel Ungureanu. Pentru el, cuvântul secret, înțeles în polifonia lui de sensuri, se poate explica sau motiva și în cazul scriitorilor consacrați, despre operele cărora s-au publicat exegeze, s-au realizat studii comparatiste, s-au desemnat ierarhii, s-au stabilit perspective, încadrări europene și universale. Ei bine, zice
Editura Destine Literare by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/85_a_445]