80 matches
-
4. METODE DE STUDIU AL FACTORILOR GENETICI IMPLICAȚI ÎN DZ TIP 1 Vom prezenta în acest capitol principalele tipuri de studii ce pot fi efectuate în general pentru „depistarea” genelor implicate în predispoziția ereditară pentru bolile complexe (poligenice). Acolo unde este cazul, vom preciza particularitățile care se aplică în ceea ce privește studierea factorilor genetici din DZ tip 1. Tipuri de studii. Acestea pot fi clasificate în funcție de metoda de analiză folosită (linkage sau asociere), în funcție de structura lotului selectat pentru analiză (studii
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91980_a_92475]
-
1995) pentru a compensa numărul mare de markeri analizați concomitent și care crește probabilitatea obținerii unor rezultate fals pozitive. Redăm în tabelul 4.2 criteriile de semnificativitate statistică folosite în prezent pentru identificarea regiunilor de linkage în cazul afecțiunilor complexe, poligenice. Cea mai frecvent folosită modalitate de aplicare a metodei de analiză a linkage-ului la studiul DZ tip 1 (boală poligenică în care modul de transmitere a diferitelor gene implicate, penetranța genotipurilor și frecvența alelelor nu pot fi stabilite cu certitudine
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91980_a_92475]
-
în tabelul 4.2 criteriile de semnificativitate statistică folosite în prezent pentru identificarea regiunilor de linkage în cazul afecțiunilor complexe, poligenice. Cea mai frecvent folosită modalitate de aplicare a metodei de analiză a linkage-ului la studiul DZ tip 1 (boală poligenică în care modul de transmitere a diferitelor gene implicate, penetranța genotipurilor și frecvența alelelor nu pot fi stabilite cu certitudine) este reprezentată de Affected Sibpair (ASP) Linkage Analysis. În acest caz sunt analizate perechi de frați/surori ambii afectați, determinându
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91980_a_92475]
-
a reprezentat principala modalitate de investigare a bazei genetice pentru bolile moștenite genetic. Metoda a avut un succes deosebit în cazul identificării genelor implicate în bolile genetice simple (monogenice, cu transmitere Mendeliană) (Jimenez-Sanchez et al., 2001). În cazul bolilor complexe (poligenice, multifactoriale), cum este și DZ tip 1 de altfel, metodele de analiză a linkage-ului au avut doar un succes limitat (Altmüller et al., 2001), regiunile de linkage (și genele respective) descoperite prin această metodă explicând de regulă doar o mică
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91980_a_92475]
-
et al., 2001), regiunile de linkage (și genele respective) descoperite prin această metodă explicând de regulă doar o mică parte din genetica acestor boli. Există mai multe elemente care pot explica această lipsă de succes a linkage-ului în cazul bolilor poligenice. Acestea includ gradul mic de transmitere ereditară a majorității bolilor complexe, incapacitatea setului standard de microsateliți-marker folosiți în studiile GWS (și care de regulă sunt spațiați la 10-20 cM) de a oferi informații complete privind modul de transmitere, clasificarea fenotipică
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91980_a_92475]
-
însă unele limitări în ceea ce privește folosirea studiilor de asociere pentru bolile multifactoriale (Colhoun et al., 2003). Acestea derivă în primul rând din faptul că efectul unei singure gene predispozante este de regulă de mică amploare în cazul bolilor complexe (multifactoriale sau poligenice). Gradul redus de agregare intrafamilială a cazurilor pentru majoritatea bolilor poligenice și eșecul (cu unele excepții notabile) tentativelor de a depista efecte genetice puternice prin studii de linkage (Altmüller et al., 2001) indică cu putere faptul că astfel de efecte
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91980_a_92475]
-
Colhoun et al., 2003). Acestea derivă în primul rând din faptul că efectul unei singure gene predispozante este de regulă de mică amploare în cazul bolilor complexe (multifactoriale sau poligenice). Gradul redus de agregare intrafamilială a cazurilor pentru majoritatea bolilor poligenice și eșecul (cu unele excepții notabile) tentativelor de a depista efecte genetice puternice prin studii de linkage (Altmüller et al., 2001) indică cu putere faptul că astfel de efecte sunt puțin probabile. De aceea, în cazul bolilor complexe, poligenice, pentru
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91980_a_92475]
-
bolilor poligenice și eșecul (cu unele excepții notabile) tentativelor de a depista efecte genetice puternice prin studii de linkage (Altmüller et al., 2001) indică cu putere faptul că astfel de efecte sunt puțin probabile. De aceea, în cazul bolilor complexe, poligenice, pentru a avea o putere statistică suficientă pentru depistarea „susceptibilității reale” (și chiar mai mult pentru excluderea implicării unei variante genice), studiile de asociere trebuie să includă sute sau chiar mii de cazuri (Hattersley et al., 2005). Astfel, mărimea lotului
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91980_a_92475]
-
de asociere) se bazează pe tiparea mai multor variante genice ale genelor candidate (de regulă, polimorfisme simple de tip SNP) pe loturi de regulă de tip cazuri-control. Reprezintă poate cea mai folosită metodă pentru studierea factorilor genetici în bolile complexe, poligenice. b) Studii de resecvențializare a genelor candidate (Candidate-gene Resequencing Studies). Reprezintă cea mai amănunțită metodă de investigare a unei Gene Candidate și se bazează pe secvențializarea completă (stabilirea întregii secvențe de baze azotate) a genei respective pe un lot de
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91980_a_92475]
-
prin transmiterea lor verticală, intrând cu timpul în patrimoniul genetic și determinând ulterior diversitatea indivizilor unei specii. Din punctul de vedere al eredopatologiei, asemenea mutații stau la baza diversității între indivizi. În plus, ele sunt baza patologiei ereditare mono- și poligenice.83 83 J.-Cl. Kaplan et M. Delpech, op. cit., Médécine Sciences, Flammarion, 2007, p. 212. În ce privește mutațiile survenite în celulele somatice, acestea pot avea următoarele „destine“: a) fie se elimină și dispar cu timpul prin diluare; b) fie nu se
Oncogeneza virală by Petre Calistru, Radu Iftimovici, Ileana Constantinescu, Petre-Adrian Muțiu () [Corola-publishinghouse/Science/91991_a_92486]
-
Risch, 1987). Riscul de 15 ori mai mare la rudele de gradul 1 demonstrează puternică agregare intrafamilială a cazurilor cu DZ tip 1 și susține importantă factorilor genetici. Din punct de vedere genetic, DZ tip 1 este o afecțiune complexă, poligenica, cu multiple alele predispozante și protectoare care interacționează între ele (Todd et al., 1991). Totuși, rata maximă de concordanță la gemenii identici (monozigoți) este de doar 50-70% (Olmos et al., 1988; Kyvik et al., 1995), ceea ce subliniază importanța unor factori
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
genetici implicați în etiopatogenia DZ tip 1 vor fi prezentați pe larg în diferitele capitole ale acestei cărți. Aici, vom prezenta pe scurt principalele caracteristici genetice ale DZ tip 1. Din punct de vedere genetic, diabetul este o boală complexă, poligenica, în care intervin mai multe gene de susceptibilitate și unele gene protectoare, toate cu o penetranta incompletă și intercondiționându-se reciproc. Studiile de până acum au dovedit că două regiuni au contribuția cea mai mare la susceptibilitatea genetică din DZ
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
predicția DZ tip 1: genetici, imunologici și metabolici. Fiecare dintre acestia prezintă unele caracteristici, avantaje și dezavantaje. Markerii genetici (în special IDDM1 și IDDM2) indică predispoziția pentru DZ tip 1 dar nu și boală activă din moment ce, ca pentru majoritatea afecțiunilor poligenice, doar o minoritate din cei aflați la risc vor dezvolta boală. Markerii imunologici (autoanticorpii β-celulari) merg ceva mai departe, indicând apariția unui proces autoimun anti- β-celular. Chiar și în acest caz, riscul de progresie către DZ clinic manifest poate fi
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
acești pacienți în absența hiperglicemiei (63). Acumularea produșilor finali ai glicozilării în anumite țesuturi poate explica prezența complicațiilor macrovasculare aterosclerotice la persoane cu modificări minime ale toleranței la glucoză. Aceste grupuri pot prezenta câteva anomalii genotipice, izolate sau combinate (boală poligenică). Din punct de vedere patogenic aceste grupuri clinice reprezintă heterogenitatea acestei boli, cu unul sau mai multe mecanisme dominante la un anumit individ. 3. Etiopatogenia DZ la vârstnici Îmbătrânirea se asociază cu deteriorarea toleranței la glucoză la aproape toți indivizii
Tratat de diabet Paulescu by Carmina Alexandru, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92225_a_92720]
-
fi: 1. Cauze genetice / insuficiența primară β celulară: tipic, T2DM cu debut tardiv este heterogen din punct de vedere genetic și doar în mai puțin de 5% din cazuri avem mutații monogenice, ceea ce sugerează că doar o combinație de mutații poligenice poate conduce la predispoziția genetică pentru insuficiență β celulară și deficit insulinosecretor subsecvent. Mai mult, insulinodeficiența mediată genetic este doar rareori suficientă pentru a produce DZ, la cei mai mulți pacienți trebuind să fie combinată cu insulinorezistența. 2. Amiloidul insular / insuficiența β
Tratat de diabet Paulescu by Carmina Alexandru, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92225_a_92720]
-
o serie de condiții dovedite a determina sporirea riscul de apariție a HTA: Ereditatea: Studiile care au inclus gemeni au demonstrat că HTA are o componentă genetică în 30-40% din cazuri (22, 23). Interrelația între HTA și susceptibilitatea genetică este poligenică și alelele susceptibile ale unor multiple gene pot interacționa cu factorii de mediu (dietă, efort fizic, stil 24 de viață, răspuns la stres, etc.) pentru a crea un model ereditar al HTA. Transmiterea de tip poligenic este demonstrată prin faptul
Mic ghid al practicianului HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ by Florin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/1679_a_3046]
-
și susceptibilitatea genetică este poligenică și alelele susceptibile ale unor multiple gene pot interacționa cu factorii de mediu (dietă, efort fizic, stil 24 de viață, răspuns la stres, etc.) pentru a crea un model ereditar al HTA. Transmiterea de tip poligenic este demonstrată prin faptul că incidența bolii este mai mare la membrii aceleiași familii comparativ cu populația generală (24, 25). Există și situații foarte rare în care mutația unei singure gene poate genera HTA (26, 27). Deși s-au făcut
Mic ghid al practicianului HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ by Florin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/1679_a_3046]
-
structura individului, coordonându-i la nivel bazal (ca necesitate fiziologică elementară) întreaga existență, atât a individului cât și a speciei din care face parte. Toate instinctele bazale sunt înscrise în structura genetică a ființei și speciei, marea lor majoritate fiind poligenice. Prin urmare instinctele determină comportamentul elementar, cu atât mai evident cu cât formele de viață sunt mai simple. Devine cu atât mai complex cu cât ne apropiem de formele superioare de viață, unde comportamentul este rezultanta interacțiunii dintre pornirile instinctuale
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
ca proces care modulează comportamentul bazal instinctiv, adaptându-l realităților concrete în care individul trăiește. Toate au, fără îndoială, o bază genetică, fie direct prin înscrierea în codul genetic la nivel de genă, sau indirect ca predispoziție genetică prin determinare poligenică. Natura instinctuală a conflictelor sociale Să vedem acum, din această perspectivă, care ar fi natura conflictelor sociale. Prima constatare ar fi că omul, făcând parte integrantă din natură, nu poate face excepție de la legile care o guvernează. Ca orice ființă
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
și alele recesive. Organismele homozigote pentru alelele recesive ale genelor răspunsului imun nu sunt capabile de a da un răspuns imun și această condiție este letală. Intensitatea variabilă a răspunsului imun dat de indivizii aceleiași specii denotă existența unui model poligenic sau a unui model de complementaritate în elaborarea răspunsului imun. Structura locusului genic ocupat de genele Ir este tipică pentru un fenomen de polialelie (alelism multiplu), genele Ir fiind reprezentate de diferite alele Ir -1A, Ir -1B, Ir - 1C etc.
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
dintre CMH clasa I și bolile autoimune care sunt mai frecvente la bărbați și dintre CMH clasa II și bolile autoimune care sunt mai frecvente la femei. C. Factorii genetici. Se estimează că cele mai multe boli autoimune sunt determinate oligogenic sau poligenic, fiecare dintre aceste gene având o penetranță fenotipică redusă. Genele candidat pentru bolile autoimune codifică pentru proteine implicate în derularea sau reglarea răspunsul imun (exemplu, antigene de suprafață, diferiți receptori, elemente ale complementului etc.). Perioada preclinică variabilă, determinismul complex și
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
să fie aplicat pentru toate afecțiunile. Modelul de transmitere a bolilor autoimune a fost stabilit doar pentru afecțiunile determinate monogenic. Pentru cele mai multe dintre afecțiunile autoimune se consideră că se transmite predispoziția pentru boală și că aceasta este determinată oligo- sau poligenic. a)Bolile autoimune determinate monogenic reprezintă doar o mică parte din spectrul bolilor autoimune. Dintre aceste afecțiuni sunt considerate următoarele:- Sindromul limfoproliferativ autoimun este determinat de mutații în gena Fas sau în gena care codifică pentru receptorul Fas și este
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
nu demonstrează contribuția semnificativă a genei foxP3 la apariția formelor comune de DZ1. Trebuie precizat că deși aceste afecțiuni sunt determinate monogenic se consideră că există și alte gene care pot modifica severitatea clinică a bolii. b)Boli autoimune determinate poligenic Markerii moleculari din regiunea CMH au fost asociați cu diferite boli umane care au în etiopatogeneză și o componentă autoimună. O parte dintre asocierile raportate pentru cele mai comune boli sunt prezentate în tabelul 11.4. Două dintre bolile considerate
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
au fost asociați cu diferite boli umane care au în etiopatogeneză și o componentă autoimună. O parte dintre asocierile raportate pentru cele mai comune boli sunt prezentate în tabelul 11.4. Două dintre bolile considerate reprezentative pentru bolile autoimune determinate poligenic sunt spondilita ankilopoietică și DZ1. Spondilita ankilopoietică este o afecțiune autoimună care debutează în general înainte de 45 ani, caracterizată prin inflamația regiunii de inserție a ligamentelor și tendoanelor pe oase și prin diminuarea progresivă a motilității articulare (mai ales la
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
2 este inexorabilă de la insulinorezistență cu hiperinsulinism la insulinodeficiență absolută. Metodele terapeutice actuale pot întârzia/opri această evoluție, individualizat, un element extrem de important fiind momentul inițierii acestora. Din punct de vedere genetic, DZ de tip 2 este o afecțiune complexă, poligenică. Dintre factorii de mediu implicați, este recunoscut rolul sedentarismului, a obezității (și mai ales a obezității de tip central, abdominal sau visceral), a factorului nutrițional (consumul de glucide rafinate, alimente cu densitate calorică mare, conținut crescut de lipide saturate și
Noţiuni elementare de medicină internă by Viviana Aursulesei () [Corola-publishinghouse/Science/91886_a_92994]