457 matches
-
În lingvistică, polisemia sau polisemantismul este însușirea unui cuvânt de a evoca mai multe sensuri, capacitatea acestuia de a indica fie mai multe caracteristici semantice ale aceluiași obiect, fie caracteristica semantică comună a mai multor obiecte. Unii lingviști tratează și polisemia afixelor. Un cuvânt polisemantic dispune de mai multe corpuri fonetice identice reunite printr-o caracteristică comună. De exemplu caracteristica semantică „scălda”, „spăla” leagă formele "băi" („scalde”), "băi" („scăldători”), "băi" („camere de spălat”) și "băi" („localități cu instalații speciale destinate curei
Polisemie () [Corola-website/Science/331285_a_332614]
-
această relație motivantă fiind încă percepută de vorbitori. Se consideră că în general sensul de bază este independent de contexte, pe când sensurile derivate sunt condiționate sintagmatic de anumite îmbinări intrate în uz. Mare parte din lexicul unei limbi este polisemică, polisemia fiind un mijloc economic de îmbogățire a lexicului. Unii lingviști, de exemplu Michel Bréal, cel care a introdus termenul „polisemie” în lingvistică, văd o relație între dezvoltarea culturii pe care o vehiculează o limbă și îmbogățirea polisemică a cuvintelor. S-
Polisemie () [Corola-website/Science/331285_a_332614]
-
pe când sensurile derivate sunt condiționate sintagmatic de anumite îmbinări intrate în uz. Mare parte din lexicul unei limbi este polisemică, polisemia fiind un mijloc economic de îmbogățire a lexicului. Unii lingviști, de exemplu Michel Bréal, cel care a introdus termenul „polisemie” în lingvistică, văd o relație între dezvoltarea culturii pe care o vehiculează o limbă și îmbogățirea polisemică a cuvintelor. S-a observat de asemenea că polisemia depinde și de frecvența cuvintelor: cu cât un cuvânt este mai frecvent, cu atât
Polisemie () [Corola-website/Science/331285_a_332614]
-
îmbogățire a lexicului. Unii lingviști, de exemplu Michel Bréal, cel care a introdus termenul „polisemie” în lingvistică, văd o relație între dezvoltarea culturii pe care o vehiculează o limbă și îmbogățirea polisemică a cuvintelor. S-a observat de asemenea că polisemia depinde și de frecvența cuvintelor: cu cât un cuvânt este mai frecvent, cu atât are mai multe sensuri. Noțiunea de polisemie se opune altor două noțiuni. Una dintre acestea este monosemia, adică unicitatea sensului, cealaltă fiind omonimia. Chestiunea dacă în
Polisemie () [Corola-website/Science/331285_a_332614]
-
dezvoltarea culturii pe care o vehiculează o limbă și îmbogățirea polisemică a cuvintelor. S-a observat de asemenea că polisemia depinde și de frecvența cuvintelor: cu cât un cuvânt este mai frecvent, cu atât are mai multe sensuri. Noțiunea de polisemie se opune altor două noțiuni. Una dintre acestea este monosemia, adică unicitatea sensului, cealaltă fiind omonimia. Chestiunea dacă în cazul a două cuvinte cu corp fonetic identic este vorba de polisemie sau de omonimie nu este totdeauna clară. Pe de
Polisemie () [Corola-website/Science/331285_a_332614]
-
frecvent, cu atât are mai multe sensuri. Noțiunea de polisemie se opune altor două noțiuni. Una dintre acestea este monosemia, adică unicitatea sensului, cealaltă fiind omonimia. Chestiunea dacă în cazul a două cuvinte cu corp fonetic identic este vorba de polisemie sau de omonimie nu este totdeauna clară. Pe de altă parte, nu este totdeauna ușor de stabilit dacă un cuvânt are mai multe sensuri diferite sau doar un sens vag. Polisemia servește la îmbogățirea lexicului general, dar a fost deseori
Polisemie () [Corola-website/Science/331285_a_332614]
-
două cuvinte cu corp fonetic identic este vorba de polisemie sau de omonimie nu este totdeauna clară. Pe de altă parte, nu este totdeauna ușor de stabilit dacă un cuvânt are mai multe sensuri diferite sau doar un sens vag. Polisemia servește la îmbogățirea lexicului general, dar a fost deseori simțită ca o constrângere pentru gândirea științifică, de exemplu de către filozoful și matematicianul Leibniz. Limbajul științific și tehnic are tendința de a folosi termenii de specialitate cu un singur sens, pentru
Polisemie () [Corola-website/Science/331285_a_332614]
-
un aliaj al acestuia. Se poate observa că uneori unul și același cuvânt este tratat diferit în dicționare diferite: într-unul apare ca polisemic, în altul ca omonim al altui cuvânt, din cauza faptului că nu totdeauna se poate distinge net polisemia de omonimie. S-au încercat diferite criterii pentru a face distincția, dar fiecare are limite. Unul din criterii ar fi etimologia. Dacă două cuvinte sunt identice, dar se știe sigur că provin de la două cuvinte diferite, sensurile lor fiind complet
Polisemie () [Corola-website/Science/331285_a_332614]
-
schimb un cuvânt ca "mouse", cu sensul de bază (animalul) „șoarece”, folosit pentru a denumi un periferic al calculatorului nu mai este o metaforă ocazională, ci una care a dat cuvântului un sens nou. Unii lingviști includ în noțiunea de polisemie și sensurile diferite pe care le poate avea unul și același afix. Afixele de derivare țin și de lexic, și de morfologie. Un exemplu de astfel de afix, polisemic, este în limba maghiară sufixul "-ság/ség" care formează substantive din
Polisemie () [Corola-website/Science/331285_a_332614]
-
exemplu: În crearea sloganelor se aplică diverse figuri de stil: Unele slogane se realizează cu procedee ale limbajului poetic, precum: Ca să fie atrăgător, sloganul tinde să fie spiritual, chiar umoristic, de aceea face apel la jocul de cuvinte bazat pe polisemie ("Se dă la tuse" - pentru un medicament) sau pe omonimie: "Lego développe l’égo" „Lego dezvoltă egoul”. În același scop se mai practică și deformarea conștientă a altor tipuri de unități frazeologice pentru a le transforma în slogan. Astfel, "Surpris
Unitate frazeologică () [Corola-website/Science/335187_a_336516]
-
va fi fundamentală în "Metafizică". Problema este cea a semnificației multiple a ființei, desemnată prin fraza care va reveni pe întreg parcursul "Metafizicii" și va structura întregul demers aristotelic — „το ον λεгεΤαι Πολλαχος”: „ființa se enunță în mod multiplu”. Astfel, polisemia termenului "το ον" modifica în mod fundamental cercetarea "Metafizicii". Problema fundamentală a "Metafizicii" este "το ον η ον", adică „ființa în caracterul ei de ființă”. Determinarea multiplă a ființei, în sensul multitudinii semnificațiilor sale, înseamnă că determinarea sensului ființei se
Metafizica () [Corola-website/Science/303541_a_304870]
-
Ce putea aduce nou versiunea lui Mihail Nemeș? Ei bine, ea contrapune formulelor arhaizante ale lui Blaga ("figuri șovăitoare") și celor perifastice ale lui Doinaș ("figuri sfios-plăpânde") soluții dintre cele mai la îndemână, mai ferme ("figuri nehotărâte"), uneori chiar sacrificând polisemia originalului pentru claritatea formei. Spre deosebire de înaintași, Nemeș nu a jonglat, decât rareori, cu rimele compensatorii pentru a salva fondul, dând astfel întăitate formei. Traducerea marilor opere ale literaturii universale fiind, în fond - așa cum reiese dintr-o formulă programatic Joachim du
Mihail Nemeș () [Corola-website/Science/312944_a_314273]
-
un sentiment, cu naționalitatea, care desemnează o apartenență, fie politică sau juridică (în sensul de cetățenie), fie etnică. Cum sensul expresiei „identitate națională” variază de la o comunitate la alta, este dezirabilă definirea ei cât mai clară (fie și numai din cauza polisemiei termenilor "identitate" și "națiune"). În a doua jumătate a secolului XIX și în special în secolul XX, prin intermediul sistemelor lor educaționale, statele și-au asumat rolul de a forma „identitatea națională” precizând și definind „punctele comune”. Astfel, definirea identității naționale
Identitate națională () [Corola-website/Science/314455_a_315784]
-
aici apare handicapul de a trebui să cunoști rădăcinile și semnificațiile lor generale, pentru a putea să afli, căutând în dicționar, sensul exact al unui termen, adică semnificația precisă a unuia sau altuia dintre membrii familiei generate de o rădăcină. "Polisemia și ambiguitatea textului nevocalizat" Fenomenului derivării radicale i se adaugă, ca o dificultate importantă a arabei clasice potențial responsabilă de diglosie în opinia unor autori, și faptul că sintaxa depinde mai mult de vocalizarea unei cuvânt decât de poziția acestuia
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
poate avea două semnificații opuse: "daraba al-șaeb(a) al-rajiul(a)" poate însemna fie "tânărul l-a lovit pe bărbat", fie "bărbatul l-a lovit pe tânăr". Un alt exemplu: Acest fenomen al derivării sensului exact prin vocalizare conduce la o polisemie a cărei efecte sunt considerate de unii autori parte din dificultatea generală care e responsabilă de diglosie. Numărul dual (două entități de același fel) mărturisește aceeași redundanță exagerată: singular, dual și plural: "kalbun" (un câine), "kalbăni" (doi câini), "kilăbun" (câini
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
lui Isus, fără să fie desemnate ca „frați”, erau numite "desposyni", de la grecescul δεσπόσυνοι, plural lui δεσπόσυνος, ceea ce înseamnă ”ai învățătorului sau aparținând Domnului”. Expresia este folosită de , un istoric de la începutul secolului al III-lea. Datorită lipsei indiciilor și polisemiei cuvântului „frate” în limbile semitice, au fost propuse următoarele interpretări, susținute de-a lungul timpului de diverși teologi sau istorici: Isus a avut „frați și surori”, după cum menționează evangheliile lui Marcu 6:3 și Matei 13:55-56. Evangheliile canonice numesc
Frații lui Isus din Nazaret () [Corola-website/Science/327994_a_329323]
-
gri. Dar este singurul tip de discurs în spatele căruia poți camufla politicile, ferindu-le de vulgarizare. În plus, este singurul tip de discurs oficial care are o traducere universală, pentru că toate cancelariile promovează același mod de comunicare. Discursul diplomatic folosește polisemia la maximum. Ajungi să te joci în funcțiunea conceptuală a cuvintelor; dacă te grăbești și identifici diplomatul cu limbajul, îți iese tot un personaj gri, fără profil, neinteresant. Fiecare diplomat capătă, în timp - pentru că nu există o școală, aici e
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
întrucât ia parte la aceeași mișcare descendentă, de la unicitate la multiplicitate. Pe de altă parte însă, nu trebuie neglijat faptul că lectura pe care o propune filosoful contemporan este una prin excelență non-inocentă. Cu alte cuvinte, valorifică implicit complexitatea și polisemia cu care alte interpretări au îmbogățit conceptele platonice 1. În plus, argumentația sa prezintă avantajul că, deși regăsește pe alocuri accentele poeticienilor neoclasici 1, nu își propune cu tot dinadinsul să organizeze termenii binoamelor amintite în opoziții ireconciliabile, ci mai
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
definiția aristotelică a mimesis-ului, avertizează totuși asupra anvergurii și complexității subiectului în discuție. Acestea devin mai evidente dacă analizăm cu atenție conexiunile dintre mimesis și posibil (ôÜ äõíáôÜ2), respectiv verosimil (ôo å?êüò). În descifrarea ambiguităților pe care le generează polisemia derutantă a acestor termeni, de un real folos ne va fi contribuția lui Giovanni Bottiroli 3, unul dintre cei mai avizați comentatori italieni ai textului aristotelic. Punând accentul pe dinamica imprevizibilă a categoriilor modale, acesta distingea - urmându-l într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
verosimilitate, pe de alta, de necesitate. Iată așadar cum raporturile de forțe dintre posibil și realsimil apar inversate în viziunea lui Bottiroli: realsimilul nu mai reprezintă, nici pe departe, categoria cea mai cuprinzătoare, ci devine doar un semnificat minor în polisemia å?küs-ului. Minor, pentru că în accepțiunea lui Aristotel arta ar avea ca obiect atât posibilul, cât și imposibilul. Contează mai puțin dacă o operă propune o lume posibilă sau una imposibilă. Esențial rămâne efectul de verosimilitate. Imitarea realității cotidiene nu
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
ne îndreptățește să bănuim că, la urma urmelor, contradicțiile care subminează inevitabil pluralitatea funcțiilor detaliului pot deveni, de la un anumit punct, fertile. Pe bună dreptate Giovanni Bottiroli 133 atrăgea atenția asupra avantajelor pe care le oferă luarea în considerare a polisemiei conceptului de realitate și propunea - pornind de la distincția lui Barthes între studium și punctum - un model de analiză bazat pe convertirea sinecdocii în metonimie. Multiplicitatea modurilor în care se poate înfățișa realul este astfel reliefată cu claritate. Deși preferă, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
totuși și un alt tip de punctum, lipsit de legături directe cu forma: „acest nou punctum care nu mai ține de formă, ci de intensitate, e Timpul, este emfaza sfâșietoare a noemei (acest-lucru-a-existat-cândva), pura sa reprezentare”136. Din perspectiva acestei polisemii, punctum-ul ni se înfățișează, într-adevăr ca un mod de a pune metonimia în slujba (re)cunoașterii.137 În acest punct ar fi poate util să aruncăm o privire în urmă asupra parcursului deja schițat: scopul principal al demonstrației noastre
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
adevăr ca un mod de a pune metonimia în slujba (re)cunoașterii.137 În acest punct ar fi poate util să aruncăm o privire în urmă asupra parcursului deja schițat: scopul principal al demonstrației noastre este acela de a investiga polisemia termenilor realitate și mimesis, punând accentul atât pe diversitarea nivelurilor, cât și pe conflictul stilurilor, al regimurilor în care acestea ni se înfățișează. După cum am putut constata deja (re)cunoașterea joacă în acest demers un rol esențial, întrucât confirmă existența
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
întocmai ca în cartoon-urile postmoderne (de tipul Cow and Chiecken, să spunem), unde obiectele se antropomorfizează, ca sub efectul unei formule magice, rostite de maestrul-prestidigitator. Adeseori, ecartul dintre sensul propriu și cel figurat al unor cuvinte sau expresii, ca și polisemia altora, sunt exploatate, întocmai ca în lirica barocă și manieristă, în scopul obținerii unor efecte de umor absurd: tu ești salvarea mea, ești miliția mea, ești pompierii mei tu ești odorul meu, deodorantul meu, parfumul meu cu pompiță tu ești
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
atitudini, temperament, simbolistica numerelor, exponența unei teorii etc. -, din care autorul nu va prelua pentru alcătuirea propriei construcții decât elemente dispersate. În intenția de a restrânge relativismul demonstrației și al clasificărilor, explicitează cu prisosință, complicând logica raționamentelor, absorbit parcă de polisemia obiectului cercetat. Un mod de tratare similar configurează și Comicologia (1975; Premiul Asociației Scriitorilor din București), modificând doar acentuarea funcțională a părților componente. Și aici teoria literară își apropie întreaga sferă conceptuală a subiectului și impregnează discursul, subordonându-și mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288911_a_290240]