353 matches
-
Macuto, de la care a primit și supranumele popular de „obelisco Macuteo”. A fost reînălțat la răsărit de biserica Santa Maria in Aracoeli, pe Capitoliu. După aproape trei secole și jumătate, în 1711, a fost dus în piața din fața Pantheonului, pe timpul pontificatului lui Clement al XI-lea. Papa a cerut arhitectului Filippo Barigioni (1672-1753) să așeze monolitul deasupra unei fântâni preexistente, fântână construită de Giacomo Della Porta (1533-1602). Monumentul, dăltuit din granit roșu de Syena (Assuan), are înălțimea de 6,34 metri
Obeliscurile Romei () [Corola-website/Science/326766_a_328095]
-
și jumătate, până în 1748. Atunci, sub papa Benedict al XIV-lea, a fost readus din nou la lumină, în fața edificiului cu numărul 3 din Piazza del Parlamento, acolo găsindu-se o placă comemorativă. Reinstalarea lui s-a făcut curând, sub pontificatul lui Pius al VI-lea, între 1787 și 1792, în Piazza Montecitorio, în fața palatului cu același nume, sediu al parlamentului italian din 1871. Diversele fragmente găsite nu au permis reconstituirea integrală a monumentului, mai ales la bază. De aceea i
Obeliscurile Romei () [Corola-website/Science/326766_a_328095]
-
chiar atunci, sau mai târziu, sub domnia lui Domitianus, cel care a ordonat reconstruirea templului devastat de un mare incendiu din Roma. Obeliscul a fost regăsit în 1655 și reamplasat puțin mai departe, în 1667, în Piazza della Minerva, sub pontificatul lui Alexandru al VII-lea. Maestrul Bernini a conceput atunci un piedestal ieșit din comun, sub forma unui elefant din marmură, atașând și o inscripție inspirată din înțelepciunea înaintașilor: (« Sapientis Ægypti / insculptas obelisco figuras / ab elephanto / belluarum fortissima / gestari quisquis
Obeliscurile Romei () [Corola-website/Science/326766_a_328095]
-
în onoarea fiului său Romulus, mort în 309 e.N. Acolo a fost găsit rupt în mai multe bucăți. Obeliscul nu a intrat în planurile urbanistice ale papei Sixtus al V-lea (Quintus). El a trebuit să aștepte până în 1651, sub pontificatul lui Innocentius al X-lea, pentru a fi restaurat și plasat de Bernini pe fântâna sa din Piazza Navona (Fântâna celor Patru Fluvii), fostul stadion al lui Domitianus. Este vorba de Fântâna celor Patru Fluvii. Obeliscul este dotat cu un
Obeliscurile Romei () [Corola-website/Science/326766_a_328095]
-
regăsit monumentul în sec.al 16-lea. În 1633, s-a mutat în grădina palatului Barberini, apoi în Cortilla della Pigna, la Vatican. În final, el a fost reînălțat, de către Giuseppe Valadier în grădinile de pe colina Pincio, în 1822, sub pontificatul lui Pius al VII-lea (1799-1823). Obeliscul nedezgropat. Se află încă acoperit alături de biserica Sfântul Ludovic a francezilor și este cel de al 14-lea obelisc al Romei cu existență cunoscută.
Obeliscurile Romei () [Corola-website/Science/326766_a_328095]
-
Schisme a Occidentului, papa a luat tot mai mult dubla înfățișare de cap al Bisericii Universale și monarh absolut al statului Bisericii: pentru problemela afacerilor politice ale Curiei romane, Martin al V-lea, a instituit Camera secretă; în 1487, sub pontificatul lui Inocențiu al VIII-lea, funcțiile acestei „Camere” au trecut la „Secretariatul Apostolic”: o comisie compusă din 24 de Cardinali Secretari Apostolici și prezidată de un Cardinal „Secretarius domesticus”, căruia Papa Leon al X-lea i-a dat alături un
Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun () [Corola-website/Science/304499_a_305828]
-
să asume direcția operativă a afacerilor de Stat. Odată cu afirmarea nepotismului, funcțiile Secretariatului Apostolic au trecut la „Cardinalul Nepot”, o rudă a papei, întotdeauna însă asistat de „Secretarius Intimus”, care era însărcinat și cu formarea și educarea Cardinalului Nepot. Sub pontificatul lui Paul al V-lea, titlul „Secretarius Intimus” este schimbat în Secretar de Stat și, de la Inocențiu al XI-lea, această însărcinare putea fi atribuită numai unui cardinal. Secretarul de Stat a devenit de sine stătător și cu puterea pe
Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun () [Corola-website/Science/304499_a_305828]
-
Criptei Papilor (în italiană: "Cappella dei Papi"), care conținea odată mormintele mai multor papi din secolele II-IV d.Hr. Se crede că această catacombă a fost creată de către viitorul Papă Calixt I, ce era pe atunci diacon al Romei, sub pontificatul Papei Zefirin, prin lărgirea hipogeului creștin timpuriu deja existent. Calixt a fost înmormântat în Catacomba lui Calepodius de pe Via Aurelia. Cripta a căzut în desuetudine și decădere după ce moaștele pe care le conținea au fost mutate din catacombe în diferite
Catacomba Sfântului Calixt () [Corola-website/Science/335817_a_337146]
-
sunt câteva cripte așezate deoparte, vizavi unul de altul, cu mormintele papei Caius (cu o inscripție) și papei Eusebiu, care a murit în Sicilia, unde a fost exilat de Maxențiu și al cărui corp a fost adus la Roma, în timpul pontificatului lui Militiade; pe o copie de marmură de la sfârșitul secolului al IV-lea (ale cărei fragmente pot fi văzute pe peretele opus) poate fi citită o inscripție a lui Damasus care evidențiază rolul lui Eusebiu în aplanarea schismei din biserica
Catacomba Sfântului Calixt () [Corola-website/Science/335817_a_337146]
-
era descedentul unei familii romane importante, iar tatăl său, Anastasie, purta titlul de "illustris". Împăratul răsăritean, Iustinian I l-a recunoscut oficial pe Papa Ioan al III-lea după patru luni de la decesul predecesorului său, Papa Pelagius I. În decursul pontificatului lui Papa Ioan al III-lea, s-au întâmplat schimbări majore pe plan politic, împăratul Iustinian I moare pe 11 noiembrie 565, iar succesorul său, Iustin al II-lea va perde două treimi din Italia în fața invaziei longobarde din 568
Papa Ioan al III-lea () [Corola-website/Science/305407_a_306736]
-
fostul guvernator răsăritean a îmbunătățit oarecum relațiile din Constantinopol și Roma, însă Narses, deși a reușit să salveze multe monumente din Roma, a atras mai multe violențe. Papa Ioan al III-lea fiind obligat să se exileze pentru tot restul pontificatului său într-o mănăstire din apropierea Romei. Ioan al III-lea a confirmat rezoluțiile celui de-al cincilea Conciliu Ecumenic din Constantinopol și le-a apărat cu mult zel. În timpul pontificatului său a fost terminată construcția "Basilicei Sfinților Filip și Iacob
Papa Ioan al III-lea () [Corola-website/Science/305407_a_306736]
-
III-lea fiind obligat să se exileze pentru tot restul pontificatului său într-o mănăstire din apropierea Romei. Ioan al III-lea a confirmat rezoluțiile celui de-al cincilea Conciliu Ecumenic din Constantinopol și le-a apărat cu mult zel. În timpul pontificatului său a fost terminată construcția "Basilicei Sfinților Filip și Iacob", astăzi chemată Bisilica Sfinților Apostoli, mai mult de atât, restaurația fiind extinsă apoi și asupra cimitirului martirilor. A decis ca pâinea, vinul și candelele pentru celebrarea "mesei romane" să fie
Papa Ioan al III-lea () [Corola-website/Science/305407_a_306736]
-
lui Maxențiu. Cunoscut în lumea vremii ca "Domul Faustan" sau "Casa Faustei", palatul Lateran a fost în cele din urmă oferit episcopului Romei de către Constantin. Data exactă a donării nu este cunoscută, însă se crede că s-a realizat sub pontificatul papei Miltiade, pentru a găzdui un sinod în anul 313 ce a alunecat în declanșarea schizmei donatiste, prin declararea donatismului ca erezie. Bazilica palatului a fost lărgită și înfrumusețată, devenind în cele din urmă catedrala Romei, scaunul papilor ca patriarhi
Bazilica Sfântul Ioan din Lateran () [Corola-website/Science/329192_a_330521]
-
Giovanni. Istoricii presupun că familie sa se trăgea din crescențieni. După decesul lui Silvestru al II-lea Giovanni al II-lea Crescențiu l-a făcut papă pe Giovanni, așa că era dependent de acest nobil. Bineînțeles, sunt puține fapte sigure din pontificatul său scurt. De pildă, încerca să intre în legătură cu Henric al II-lea în relații prospere , însă era împiedicat de Crescențiu. Cea mai importantă decizie a lui Ioan al XVII-lea era numirea lui Benedict (Benedetto) în rang de misionar și
Papa Ioan al XVII-lea () [Corola-website/Science/305421_a_306750]
-
britanice în eficiență tehnică și organizare, cucerind chiar și piața insulară. După unificarea oficială din 1871, Bismarck și-a orientat eforturile către desăvârșirea unității naționale sub umbrela prusacă. Atât conservatorismul catolic, conceptualizat de schimbarea reacționară a politicii Sfântului Scaun în timpul pontificatului Papei Pius al IX-lea, concretizată prin dogma Infailibilității Papale, ca și radicalismul clasei muncitoare, materializat prin apariția Partidului Social Democratic din Germania, au ajuns să fie îngrijorate de dezorganizarea diferitelor segmente ale populației datorată schimbării rapide de la economie bazată
Imperiul German () [Corola-website/Science/302427_a_303756]
-
cardinalii, după mai multe scrutine, l-au ales pe Giuseppe Sarto la 4 august, cu 55 de voturi din 60. Încoronarea sa a avut loc în duminica următoare, la 9 august 1903. În prima sa enciclică a spus că motoul pontificatului său va fi ""instaurare omnia in Christo"" (Efeseni 1,10). Ca urmare, preocupările sale cele mai mari au fost îndreptate spre interesele precise ale Bisericii. Înainte de toate, eforturile sale s-au îndreptat spre promovarea pietății credincioșilor, și a permis primirea
Papa Pius al X-lea () [Corola-website/Science/298424_a_299753]
-
al cărei secretar era cardinalul. Gasparri, și care urma să recodifice Dreptul Canonic. a modificat și organizarea Curiei romane, separând forul juridic de cel administrativ. Curia romană cuprindea, astfel, trei tribunale, 11 congregații și 5 birouri. În timpul primilor ani ai pontificatului său a mărit numărul diecezelor, înființând 28 dieceze noi, în special în Statele Unite, în Brazilia și în Filipine; în plus, a înființat 16 vicariate apostolice și 15 prefecturi apostolice. În câțiva ani Pius al X-lea a obținut rezultate importante
Papa Pius al X-lea () [Corola-website/Science/298424_a_299753]
-
10-11 ianuarie 1982, iar patriarhul Iustin Moisescu a trimis o telegramă de protest către papa Ioan Paul al II-lea, telegramă publicată în ziarele centrale din 14 ianuarie 1982. Papa Ioan Paul al II-lea se pronunțase încă de la începutul pontificatului său pentru scoaterea Bisericii Române Unite din ilegalitate. În septembrie 1988, printr-o scrisoare deschisă adresată papei Ioan Paul al II-lea, scrisoare difuzată de Radio Europa Liberă, disidenta Doina Cornea și alți cinci intelectuali clujeni au solicitat legalizarea Bisericii
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică () [Corola-website/Science/298828_a_300157]
-
Speyer și episcopul Liutprand de Cremona. Se știe sigur că a fost rudă cu Alberic al II-lea, poate fiul Teodorei cele Tinere (sora Maroziei). Înainte de a fi papă a fost episcopul orașului Narni și bibliotecarul Bisericii Romane. Era în timpul pontificatului său un aliat fidel al lui Otto I. Pe Otto al II-lea l-a încoronat în 967, încă înainte de a-și asigura Otto succesiunea la tron în Imperiu. Tot în același an dieceza de Magdeburg a fost ridicată în
Papa Ioan al XIII-lea () [Corola-website/Science/305420_a_306749]
-
pe Ingeborg. Viața ei nu a fost prea fericită, dar victoria lui Inocențiu a fost clară: obligase pe cel mai puternic suveran, al celui mai tânăr regat național, să se supună legii morale. O influență puternică în sânul Bisericii, în timpul pontificatului lui Inocențiu al III-lea, a avut-o aprobarea Ordinului Franciscanilor. Întemeietorul, Francisc d’Assisi, a suferit, începând cu anul 1209, o transformare lăuntrică, marcată în special de pocăință și asceză. Când, la 24 februarie 1209, a ascultat Evanghelia despre
Papa Inocențiu al III-lea () [Corola-website/Science/305428_a_306757]
-
în istoria Bisericii Catolice a fost și a rămas major. Tot Inocențiu al III-lea a sprijinit începuturile ordinului domninican. Deși nu zăbovim asupra ei, nu putem trece sub tăcere calitatea de cruciat a lui Inocențiu al III-lea. În timpul pontificatului său a avut loc cea de a patra cruciadă, care a pus, pentru 57 de ani, sfârșit Imperiului bizantin, cucerind Constantinopolul, în anul 1204. Urmările au fost dezastruoase, pentru raporturile ulterioare, dintre apuseni și răsăriteni. Spre sfârșitul pontificatului, Inocențiu al
Papa Inocențiu al III-lea () [Corola-website/Science/305428_a_306757]
-
-lea. În timpul pontificatului său a avut loc cea de a patra cruciadă, care a pus, pentru 57 de ani, sfârșit Imperiului bizantin, cucerind Constantinopolul, în anul 1204. Urmările au fost dezastruoase, pentru raporturile ulterioare, dintre apuseni și răsăriteni. Spre sfârșitul pontificatului, Inocențiu al III-lea a convocat cel de al IV-lea sinod de la Lateran(1215), la care au fost prezenți peste 1200 de participanți, nelipsind ambasadorii principilor creștini. Biserica Răsăritului nu a fost reprezentată, la Constantinopol fiind un patriarh venețian
Papa Inocențiu al III-lea () [Corola-website/Science/305428_a_306757]
-
a stabilit organizarea unei noi cruciade, care să se organizeze în anul 1217. Dar nu a mai ajuns să vadă materializarea planului său, căci la 16 iulie 1216, pe când se găsea la Perugia, pentru cauza cruciadei, l-a surprins sfârșitul. Pontificatul lui Inocențiu al III-lea, reprezintă culmea puterii papale, deși, a spune acest lucru, nu este pe placul istoricilor catolici. Totuși, nici un alt papă, până la el și după el, nu a reușit să cârmuiască întregul Apus, iar regii să se
Papa Inocențiu al III-lea () [Corola-website/Science/305428_a_306757]
-
și Shenouda al II-lea (episcopatul: 1047-1077). În urma morții Papei Cyril al VI-lea, în data de 9 martie 1971, procesul de selecție a a hotărât alegerea Episcopului Shenouda în această funcție, începând cu data de 14 noiembrie 1971. În timpul pontificatului său, biserica coptă a crescut semnificativ. A numit primii episcopi pentru diocezele din America de Nord, care conțin acum peste 200 de parohii (214 în Statele Unite, 34 în Canada și una în Mexic), de la doar 4 în 1971. De asemenea, a numit
Shenouda al III-lea () [Corola-website/Science/313941_a_315270]
-
Sextus" (1298) și "Clementines" (1317). În sec. XX, Biserica Catolică a început să codifice aceste canoane, și astfel a luat formă Codul Canonic din 1917. O ediție revizuită, "Codex Iuris Canonici" (Codul de Drept Canonic, CIC) a fost publicat sub pontificatul Papei Ioan Paul al II-lea, în 1983, pentru a cuprinde și noile reglementări ale Conciliului Vatican II. Codul canonic în Biserica Catolică este un sistem juridic complet dezvoltat, având toate componentele sale (judecători, procuratori, avocați); cel mai mare grad
Cod canonic () [Corola-website/Science/299580_a_300909]