156 matches
-
culegere în două cărți cuprinzînd extrase din aceasta. în acest caz însă ar trebui să admitem că Macarie n-a știut cine este adevăratul autor al criticii creștinismului utilizate de el, pentru că într-un pasaj (III, 42) îl citează pe Porfiriu pentru a-și combate adversarul. Sub numele lui Macarie ne-au parvenit, în două manuscrise ottoboniene din Biblioteca Vaticana, unele fragmente exegetice despre Facere. însă G. Schalkhausser a demonstrat că trebuie considerat autentic doar un alt fragment, care apare în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din Asia Mică și îl cunoscuse pe Pofiriu, pe atunci un simplu călugăr, cu ocazia unui pelerinaj la Ierusalim, și rămăsese cu el; prin 396 a fost hirotonit diacon. Pofiriu l-a folosit pentru misiuni pe lîngă împărat. Viața lui Porfiriu compusă de Marcu, în aparență opera unui martor ocular, nu e lipsită însă de probleme. Forma greacă conține inexactități cronologice și nu numai, în timp ce prologul ei depinde de acela al Istoriei bisericești a lui Teodoret al Cyrului, așadar nu poate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și nici o anume subtilitate, iar un alt motiv ce ne trezește interesul constă în faptul că aici este folosit pentru prima oară pentru textul sacru termenul „introducere”, utilizat deja pentru operele analoage din filozofia păgînă, cum e cazul introducerii lui Porfiriu la logica lui Aristotel. Criteriile exegetice ale acestui scriitor necunoscut par apropiate de cele ale școlii antiohiene, pentru că Adrian pledează pentru evitarea interpretărilor prea îndrăznețe și pentru o lectură prudentă. Așa cum am spus, nu se știe cine a fost acest
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Mândru, G. V. Botez-Gordon, G. Murnu, Th. A. Naum, Gh. Vasiliu (sub pseudonimul G. Prut), Iuliu Predescu, Mihail I. Procopie, D. Iov, Eugen Ciuchi, Maria Dragu, Vl. Lăiniceanu, Alfred Moșoiu, în timp ce proza este semnată de N. Mihăescu-Nigrim, Mircea Alexiu, N. I. Porfiriu, Al. I. Zissu. În sumar intră și traduceri din Elena Văcărescu și Balzac, articole despre Ion Creangă (A. Mândru, 25 de ani de la moartea lui Creangă), Oscar Wilde sau despre românii din Valea Timocului. M. Pp.
STEAGUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289893_a_291222]
-
ulterior traducerii tratatului Peri archon al lui Origen, activitate care îi absoarbe întreaga energie pentru o perioadă destul de îndelungată. Nu va reveni asupra tratatului din 399 decât opt ani mai târziu (407), preocupat de explicarea profețiilor de la Daniel, împotriva lui Porfiriu, la rugămintea celor doi prieteni creștini, Pammachius și Marcella. Acestui comentariu în trei cărți (concentrat asupra primelor zece capitole din Daniel) el adaugă tratatul său anterior despre Anticrist, ca și interpretarea lui Origen la episoadele Bel și Suzana. Aceste adăugiri
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fiind redactată din perspectiva „alor noștri”, adică a scriitorilor creștini care s‑au ocupat deja de acest subiect. În momentul în care îl introduce în trama comentariului, Ieronim îl îmbogățește cu o cantitate însemnată de informații preluate din cartea lui Porfiriu, precum și cu alte istorii păgâne sau tradiții iudaice. Într‑adevăr, unele manuscrise ale Com. Dan. conțin versiunea dezvoltată, altele versiunea scurtă, fără referire la Porfiriu, versiune pe care Gloire o consideră, pe bună dreptate, în opinia noastră, forma originară a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
trama comentariului, Ieronim îl îmbogățește cu o cantitate însemnată de informații preluate din cartea lui Porfiriu, precum și cu alte istorii păgâne sau tradiții iudaice. Într‑adevăr, unele manuscrise ale Com. Dan. conțin versiunea dezvoltată, altele versiunea scurtă, fără referire la Porfiriu, versiune pe care Gloire o consideră, pe bună dreptate, în opinia noastră, forma originară a tratatului, redactat la cererea lui Paulin de Nola. În 407, în urma refacerii operei, Comentariul la Daniel, în versiunea completă, a fost dedicat însă prietenilor Pammachius
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
poporului și șaizeci și două după întoarcere, până la nașterea lui Cristos” (ibidem). El rezervă ultima săptămână sfârșitului lumii, împărțind‑o într‑o perioadă dominată de predica lui Ilie și o alta dominată de Anticrist. Apolinarie al Laodiceii (probabil în Apologia împotriva lui Porfiriu, astăzi pierdută), „detașându‑se complet de problema timpului trecut, se orientează spre viitor și avansează o idee primejdioasă” (ibidem). În opinia sa, primele șapte săptămâni încep cu Întruparea și se încheie cu cel de‑al optulea an al domniei lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cu versetul următor: Et stabit in loco eius despectus, et non tribuetur ei honor regius; et ueniet clam, et obtinebit regnum in fraudulentia (11, 21). „Până aici, scrie Ieronim, profeția urmează istoria pas cu pas și nu există divergențe între Porfiriu și noi” (11, 21). Din acest punct, interpretarea propusă de Biserică pentru textul Cărții lui Daniel diferă de cea oferită de discipolul lui Plotin. Într‑adevăr, acesta din urmă identifică personajul misterios de la Daniel cu Antiochos Epiphanes, fiul lui Antiochos
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
urmă identifică personajul misterios de la Daniel cu Antiochos Epiphanes, fiul lui Antiochos cel Mare, de care a fost vorba până aici, în timp ce Ieronim, urmând tradiției Bisericii, aplică ultimele profeții ale Cărții lui Daniel figurii Anticristului: „Ceea ce urmează până la sfârșitul cărții, Porfiriu înțelege ca referindu‑se la Antiochos Epiphanes [...]. Dimpotrivă, credința Bisericii este că tot ceea ce urmează este profețit în legătură cu Anticristul care trebuie să vină la sfârșitul veacurilor”. Iar celor care ar obiecta sau ar întreba: „Cum se explică faptul că profeția
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a evenimentelor istorice, despre care tocmai am vorbit, și ambivalența anumitor personaje sau a anumitor simboluri, cum ar fi acest rege despectus care se poate referi tot atât de bine la Antiochos Epiphanes și la Anticrist. Ieronim nu respinge deci interpretarea lui Porfiriu, ci o completează potrivit tradiției creștine care îi furnizează singurul cod de lectură acceptabil. În opinia lui Ieronim, profeția din Cartea lui Daniel se aplică parțial lui Antiochos și integral lui Anticrist: „Așa cum venirea Mântuitorului este închipuită de Solomon și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dintre regi, care a persecutat sfinții și a profanat templul -, o prefigurare a Anticristului” (11, 21). Metoda sa este simplă și clară: el comentează cele două capitole din Dan. (11 și 12) verset cu verset, prezentând mai întâi „părerea adversarilor” (Porfiriu și iudeii), apoi pe cea a creștinilor („ai noștri”: Eusebiu, Apolinarie, Metodiu, Hipolit). În cea mai mare parte a cazurilor, el se mulțumește cu această enumerare puțin mecanică, fără a adăuga o judecată de valoare și fără a‑și dezvălui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ajungând până la a se așeza în templul lui Dumnezeu dându‑se pe sine Dumnezeu. Și va propăși în voia sa până ce mânia lui Dumnezeu va ajunge la sfârșit, căci va avea un sfârșit. Noi, de asemenea, atribuim această profeție Anticristului. Porfiriu și cei care urmează părerii lui înțeleg că Scriptura vorbește aici de Antiochos Epiphanes, ca să arate că el se va ridica împotriva cultului lui Dumnezeu și că va crește în orgoliul său sacrileg până la a porunci să fie așezat chipul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
trei ani și jumătate, perioadă care nu se poate asocia încetării cultului în templu din vremea domniei lui Antiochos Epiphanes, dat fiind că, potrivit spuselor lui Ieronim, persecuția desfășurată de acesta împotriva iudeilor „nu a durat decât trei ani”. Drept urmare, Porfiriu se înșală atribuind această profeție unui moment din trecutul istoriei iudaice. După trei ani și jumătate, adică o mie două sute nouăzeci de zile, Anticristul va fi dat morții, dar sfinții vor aștepta încă patruzeci și cinci de zile, conform profeției
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Acest paradox se observă, de asemenea, în discursul său anticristologic, desfășurat în etape în Com. Dan. și în manieră foarte sintetică în Epistola către Algasia. Cu toate că acceptă, în linii mari, lectura istorică și filologică a Cărții lui Daniel, propusă de Porfiriu, cu toate că citează, de asemenea, foarte des și fără a le respinge, unele interpretării iudaice, Ieronim rămâne totuși fidel sensului, metatextual, am putea spune, transmis de autorii creștini, care îi pare firește cel mai potrivit, fiind cel [mai] adevărat. Anticristul, în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
înțelese” (Epistole 18, 6). . Cf. Epistola 85. Despre toate aceste probleme, cf. Praefatio lui F. Glorie la ediția sa, S. Hieronymi presbyteri commentariorum in Danielem, libri III <IV>, op. cit., pp. 751‑759. . În cartea a XII‑a din Contra Christianos, Porfiriu arătase că scrierea lui Daniel nu fusese redactată în secolul al IV‑lea î.Cr., așa cum pretindeau creștinii, ci în secolul al II‑lea î.Cr., în vremea lui Antiochos Epiphanes. Teoria sa a fost respinsă de Eusebiu, Apolinarie și Metodiu (în legătură cu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
anii neutralității, scriu Al. Bogdan-Pitești, I. N. Teodorescu, Al. Tissescu, Ludovic Dauș, D. Karnabatt (cu o prezență diversă, susținută pe întreaga perioadă a funcționării publicației), Tudor Arghezi, F. Aderca, Petre Locusteanu (care folosește frecvent pseudonimul Sfredeluș), Traian G. Stoienescu, N. I. Porfiriu (sub pseudonimul Escamillo), Ion Scurtu, Ion C. Bacalbașa, Radu Corbea, Z. C. Arbore, Ion Lupu, Ilie Bărbulescu, C. I. Dicescu, Ion Rădulescu-Joldea, Al. Filipescu, Ion Gorun, Ion D. Filitti, Emil Isac, C. Stere (rar, în 1915), I. Radian. O rubrică
SEARA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289588_a_290917]
-
prelungă), Constanța Zissu, Ion Vinea (Tatiana, Moravuri ușoare, Cântec de noapte, Capitolul), Tudor Arghezi (Psalmul de taină, Îmi voi ucide timpul, Vino-mi tu), G. Bacovia (Nervi de toamnă, Plumb de iarnă, Plumb de toamnă, Romanță, Nocturnă), Mihail Săulescu, N. I. Porfiriu, Al. Vițianu, Ștefan Bascovici, Geri Spina, Ion Al-George ș.a. Se publică proză de Ioan Slavici, Mihail Sadoveanu (Iertarea), N. D. Ciotori, D. Anghel (Doi prieteni), N. Pora, H. Coșoi, Ion Minulescu (Ploaie de primăvară), Mihail Lungianu, Ernest Poldi, Adrian Maniu
SEARA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289588_a_290917]
-
publicistică sunt găzduiți Emil Isac, care în perioada neutralității României ține și o rubrică de „impresii de război” și una de „notițe”, I. Ludo (rar, o cronică ieșeană), Geri Spina, A. de Herz, Ion Vinea (Inspectorele artelor), Ion Costin, N. I. Porfiriu, F. Aderca (Parisul în 1914 și o rubrică „Desacorduri”, cu o patetică evocare a culpei evreiești în Rugăciune). Un supliment al gazetei, din mai 1911, reproduce lucrări de Iser, Camil Ressu, Francisc Șirato, Theodor Pallady, Ștefan Luchian, N. Vermont. Ziarul
SEARA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289588_a_290917]
-
arhimandritul Emilianostc "Regăsirea paradisului. Note de lectură la arhimandritul Emilianos" Citește continuu și cu nesaț din cărțile învățătorilor despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Isaac Sirul Ereditatea misticii bizantinetc "Ereditatea misticii bizantine" Alături de Iosif Isihastul, Paisie Aghioritul sau părintele Porfirie sau Teoclit Dionisiatul, arhimandritul Emilianos reprezintă o apariție năprasnică pe scena monahismului atonit contemporan. Cunoscute cititorului român prin traducerile apărute la Editura Deisis în colecția „Mistica”, seria „Scrieri duhovnicești de la Simonos Petras”, cuvântările și catehezele arhimandritului Emilianos apar în trei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
BALTAG, Nicolae (6.XII.1940, Dorohoi - 20.II.1975, București), critic literar. Este fiul Margaretei (n. Alexandrescu) și al lui Porfirie Baltag, preot; frate cu poetul Cezar Baltag. După studii liceale urmate la Pitești, a absolvit, în 1966, Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București, cu teza Concepția despre poezie a lui Ion Barbu, publicată postum (1978) în
BALTAG-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285589_a_286918]
-
, Cezar (26.VII.1939, Mălinești-Hotin - 26.V.1997, București), poet, eseist și traducător. Este fiul Margaretei (n. Alexandrescu) și al lui Porfirie Baltag, preot, frate cu criticul literar Nicolae Baltag și soț al poetei Ioana Bantaș. În 1944, familia se refugiază din Basarabia și se stabilește la Mereni, județul Vâlcea. B. urmează Liceul „Nicolae Bălcescu” (fost „I. C. Brătianu”) de la Pitești și, din
BALTAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285591_a_286920]
-
numit și buciumul lui Duca Vodă, după ce a fost returnat în anul 1816, lângă icoana Sfinților Apostoli Petru și Pavel, este trecut și numele egumenului Cetățuiei, Iota arhimandritul, fiind domnul Matei în anul 1816 aprilie 23. La 1820 egumen este Porfirie. Între 1834-1844, egumen al Cetățuiei este Teofilact. Metodie și Gherasim apar ca egumeni între 1844-1862. Arhimandritul Ioachim Iurașcu și Arhimandritul Chesarie sunt egumeni în anul 1863. În anul 1864 mănăstirea în urma secularizării, a trecut sub administrația Mitropoliei Moldovei și Sucevei
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
până în 26 martie 1977 a fost Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. „În cuvântul rostit după călugărire, a făcut o mărturisire uimitoare: Viața lui, din 1935, după moartea soției, se împletise armonios cu a monahilor de la Mănăstirea Frăsânei. Impresia pe care stareții Porfirie și Simeon de la ctitoria Sfântului Calinic o lăsaseră asupra sa a fost atât de puternică, încât ar fi dorit să intre în viața monahală de acolo. Voia Domnului a fost să devină călugăr la Cetățuia și nu la Frăsânei”<footnote
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
vârful mânicii o lacrimă involuntară... capu să trăiască, că belelele curg din mila Domnului... De la D-zeu vin toate, și bune și rele, să le primim așa cum vin dacă nu le putem schimba. Frumoasa damă de casă se ivi și Porfirie-i sărută mâna. Stătură de vorbă până la prânz, când Maria-i chemă în sofragerie. Sofrageria era plină de persoane cari așteptau să se așeze după boieri. În frunte Vasile-i meni * locul lui Rufă și, pe rând, șezură toți, încît
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]