524 matches
-
fi trebuit să se Întoarcă și să adune câțiva soldați, Înainte să se apropie de inchizitor. Însă acesta Îl zărise și se mișcă cu repeziciune prin spațiul pustiu al claustrului, parcă nerăbdător să ajungă din nou sub umbra ocrotitoare a porticului. — Mă bucur să te Întâlnesc În sediul oficiului dumitale, frate, Îi zise, Întinzându-i ostentativ crucea pe care o purta la gât. Dante mișcă Încet din cap, ignorând gestul. Celălalt Își retrase crucea cu iuțeală, fără să remarce Încălcarea ceremonialului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În răstimpul anilor petrecuți În serviciul Bisericii, probabil că văzuse și auzise multe pe coridoarele Lateranului. În gaura aceea de șerpi, moartea lui Celestin fusese cu siguranță obiect de anecdote. Trebuia să Îl constrângă să vorbească. Se opri la jumătatea porticului. Voia să Îi lase timp inchizitorului să ajungă la escortă și să plece, Înainte să o pornească și el la drum. Stătea cu privirea ațintită asupra treptelor când auzi că cineva Îl strigă pe nume. Se Întoarse taman la vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și le amintea făptura sa. Nimic, doar ecoul surd al Închipuirilor sale, ca și liniștea stridentă a grotei; sunetul liniștii, tihna timpului, lumina negurii. Apa somnului. Apa. 14. Carul intră hurducăind În cetate, iar sus, deasupra capului său, se Înălțau porticurile intersectate pe alocuri de albastrul cerului, printre bolțile de piatră albă, printre punțile aruncate peste maluri nevăzute, arcade de piatră, erau acolo, doar să Întindă mîinile care zăceau inerte de-a lungul trupului său vlăguit, Într-o stare aproape letargică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
făcea atît de bine sufletului său după atîta vînzoleală și zarvă, tot vis era? Glasul mulțimii amuțise, scîrțîitul carului Încetase, ca și opinteala oiștii. Razele soarelui, care pînă atunci Îi căzuseră drept pe față, acum pieriseră, poate zăvorîte de vreun portic nevăzut de el. Trupul i se odihnea pe pielicelele de miel, iar izul lînii Îi umplea nările ca și mireasma chiparosului, ca și adierea zilei Însorite și calde, ca și boarea mării. Cum pînă atunci moțăise ca-ntr-un leagăn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
făcînd o glumă din tot și din toate și, În plus, o glumă proastă. Profesorul Velázquez avea biroul la etajul al doilea al Facultății de Litere, În fundul unei galerii cu pardoseală cadrilată și cu luz en polvo ce dădea către porticul dinspre sud. L-am găsit pe profesor În ușa unei aule, parcă ascultînd o elevă cu o figură spectaculoasă, Înveșmîntată Într-un costum grena care Îi Încingea talia În clin (a cuchilloă și lăsa să se Întrezărească niște pulpe lucioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
CRIMELE LUMINII Pentru Riccarda Si probitas, sensus, virtutum gratia, census, nobilitas orti possint resistere morti, non foret extinctus Federicus, qui iacet intus. Palermo, vara anului 1240 Strălucirea amurgului răzbătea prin frunziș, Înflăcărând suprafața aurită a lămâilor. În grădina Închisă printrun portic din coloane de marmură, un intens parfum de flori se răspândea În văzduh, purtat de briza ce venea dinspre mare. Întins pe niște perne de purpură, Împăratul desena, distrat, cu o rămurică, forme geometrice pe pământ. Întinse mâna spre un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
curvă! Filosoful sări ca ars la acea Înjurătură neașteptată, surprins și el de un șuvoi căldicel de picături aurii care plouau din cer, Împreună cu melodia distonantă a unui cântec deocheat. Deasupra lor, În picioare, pe rămășițele unei cornișe a vechiului portic roman, unul din servitorii familiei Donati se descheiase la nădragi și urina pe adversarii săi, Înălțând cu jetul un magnific arc triumfal. Dante sări cât colo, blestemând, nemaibăgând În seamă pietrele care continuau să cadă de jur Împrejur. Se aruncase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
grijă să nu plece. La Priorat, În primele ore ale după-amiezii Probabil că ațipise pentru câtăva vreme, Învins de oboseală. Se ridică din pat cu mintea Încă Învolburată, stăpânită de imaginile din vis. Deschise larg poarta chiliei și ieși În portic, respirând cât Îl țineau plămânii. În aerul după-amiezii Începea să se simtă ceva din umezeala nopții, dar nu Îndeajuns pentru a stăvili văpaia soarelui, ce trona sus pe cer. Obișnuita animație a străzilor, dincolo de zidul mânăstirii, ajungea supărătoare până la urechile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
scara din partea opusă, când un glas batjocoritor Îi răsună În urechi. - Oh, priorule, acum vii să Îmi aduci femei, În loc să le cauți aici? Ori micuța Pietra nu Îți mai este de ajuns? Dante se răsuci brusc, roșu la față. De sub portic ieșise o femeie cu privirea obraznică, Îmbrăcată În culori țipătoare. - Lagia, mă aflu aici din alte motive. E o mută printre femeile tale, dacă Îmi aduc bine aminte. O fată care știe limbajul semnelor. Nici aceasta... continuă el, arătând spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o limbă ciudată, nu se Înțelege totul, o tărie scurt. El ridică din umeri. Apoi, după ce reflectă o clipă, o luă pe mută de mână, Îndreptându-se spre ieșire. Auzi, În spate, cum șușoteala celorlalte femei se stingea În timp ce străbăteau porticul Îndărăt. Femeia părea extenuată. Încercă să se urce În car ținându-se de margine, dar căzu Înapoi, clătinându-se. Dante o prinse din spate, de șolduri, ca să o mențină În picioare, iar apoi o ridică pe capră. Pentru o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
unde se păstrează. Celălalt păru să cedeze. - Dar mai apoi va trebui să Îl anunț pe conducătorul breslei, scânci el intrând Într-o cămară de după ușă. Consultă grabnic un registru, iar apoi se Îndreptă prin curte până În cealaltă parte a porticului, urmat de Dante. Magazia era ticsită de mărfuri până la rafturile cele mai Înalte, din stejar masiv, care se Întindeau prin toată Încăperea. Urmându-l pe paznic, Dante pătrunse În acel labirint, Începând să urce peste pachetele Înghesuite din ce În ce mai mult spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dumneata, Bernardo... Mă bucur că v-ați găsit timp să asistați la umila mea disertație. Dar veniți, să părăsim spațiul acesta sufocant. Afară, În umbra răcoroasă a claustrului, ne vom putea continua conversația mai În largul nostru. Îi conduse afară. Porticul, susținut de niște subțiri coloane duble, Înconjura o grădină plină de viață, Împărțită În sectoare ordonate, unde călugării cultivau ierburi medicinale pentru farmacia mânăstirii. Într-un colț, un lămâi mare Își Întindea crengile către umbra porticului, lângă o mică fântână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nostru. Îi conduse afară. Porticul, susținut de niște subțiri coloane duble, Înconjura o grădină plină de viață, Împărțită În sectoare ordonate, unde călugării cultivau ierburi medicinale pentru farmacia mânăstirii. Într-un colț, un lămâi mare Își Întindea crengile către umbra porticului, lângă o mică fântână gâlgâitoare. Arrigo se aplecă să bea o Înghițitură lungă, cu aviditate. Dante profită ca să i se adreseze istoricului. - Nu mă așteptam să te găsesc la o lecție despre originile lumii create. Te credeam mai curând interesat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
al Arnului, de-acum aproape secat. Pentru o clipă, avu impresia că demonul amiezii alungase orice formă de viață. Apoi, o ușoară adiere de vânt Îi aduse la ureche sunetul unor glasuri omenești. Era cineva sus pe pod, sub micul portic al tabernacolului. Doi bărbați care vorbeau Între ei, cu voce joasă. Arrigo și Monerre. Începu să urce de-a lungul șirului de prăvălii din lemn, Închise după terminarea lucrului. Cei doi nu păreau să-l fi observat. Continuau să schimbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sclipire de tandrețe În ochi. Spuneau că planul tău a fost descoperit. Ziceau de un „fiu blestemat”. Dante merse până la ea și o strânse de un braț. - Ești sigură? Așa au zis? Ea se eliberă din strânsoare, zbughind-o prin portic. Rămas singur, priorul Începu să reflecteze furibund. Așadar, Acquasparta era la curent cu conjurația de restaurare a dinastiei imperiale. Dar știa el oare și numele fiului blestemat? Poate că nu, având În vedere că se aștepta la o mărturisire din partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
socotească după Înălțimea soarelui cât timp se scursese. Astrul trecuse deja de culme și Începea să coboare spre apus. Se ridică brusc, Încercând să Își pună În ordine ideile. Între timp, sunetele și glasurile din jur deveneau din ce În ce mai lămurite. Sub portic era un du-te-vino frenetic. Se apropie de ușă și o deschise larg. Un soldat al șefului gărzilor apăru În prag cu sufletul la gură. - Vino, priorule! A mai fost un asasinat! - Unde? Întrebă Dante alarmat, ieșind În pripă. - La Santa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
propriul elan, se agăță de ușor, privind În jur. Ceilalți alergau și ei Într-acolo, acum că toată năuceala și debandada provocate de groaznica prăbușire Începeau să se risipească. Locul era Înțesat de soldați Înarmați, răspândiți În spațiul deschis al porticului, care răpuneau cu lovituri de spadă bărbați și femei neînarmați, care se ghemuiau printre țipete de groază și vaiete. Totul era pierdut, pentru Cecco și pentru confrații lui. Cum ar mai fi putut opri masacrul care se anunța? Însăși autoritatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
confuză și neinteligibilă, din care priorul izbutea să deslușească doar un „blestemat” repetat obsesiv, printre alte numeroase imprecauții. Se apropie precaut de locul din care provenea glasul. Era un bărbat ghemuit În dosul unei coloane, ce părea să implore peretele porticului. Când ajunse În spatele lui, Îl văzu cum se ridică și se Întoarce spre el, În timp ce o lucire violacee sfărâma bezna compactă. Simți o mână lovindu-l peste gură. Din instinct Își ridică brațul, deviind lovitura pumnalului. Sub buze simțea gustul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nouă dimineață de-aș vedea Îngrămădind turnuri de basm pe cerul preaplin; Să văd că mirajele din văzduhul nesfârșit Sunt simboluri, nu fantasme ale visării... Dar vechea monotonie n-a pierit: Bulevarde de ploaie până la marginea zării...“ Amory stătea sub porticul de sticlă al cinematografului, privind cum primii stropi mari de ploaie cad și se lățesc, formând pete mari pe trotuar. Aerul luase culoarea gri-opalin; o lumină solitară a conturat brusc o fereastră de peste drum; pe urmă Încă o sută s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
filosofiei și văd cu ochi foarte răi numărul important de noi elevi ai lui Epicur și ai școlilor sale, unde oamenii se îmbulzesc pentru a se angaja într-o secesiune în raport cu lumea politică în care oficiază partizanii Academiei și ai Porticului. Cu atât mai mult cu cât succesul de care filosoful s-a bucurat în timpul vieții va dura multă vreme și după moartea lui: există încă practici epicuriene în secolul al II-lea după Isus Hristos în Asia Mică. Adică cinci sute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
pe epicurieni, Cicero, de exemplu, a contribuit la salvarea multor texte, idei sau fragmente din corpusul incriminat... Aceste polemici se desfășurau foarte posibil și pe alte terenuri, în special pe acela al societăților filosofice inspirate de modelele princeps: Academia platoniciană, Porticul stoic sau Grădina epicuriană... Arhitectura filosofică, sau războiul continuat cu alte mijloace! Epicurismul se răspândește foarte de timpuriu. încă din timpul vieții lui Epicur, comunitățile înfloresc mai peste tot: la Lampsakos, Mitilene, Apameea și Antiohia în Asia Mică, sau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
înțelepți, iar stoicii sunt adesea incapabili să suporte și să se abțină - maxima lor - cu eleganță... Să lăsăm deci în urma noastră ideea unui discipol al Grădinii egocentric, preocupat doar de sine și uitând de lume confruntat cu un adept al Porticului, angajat în treburile cetății, virtuos, măreț, mare senior, semănând până la confuzie cu clișeele peplumurilor... Versiunea lui Cicero spune mai multe despre incapacitatea unui om de a trăi la înălțimea idealurilor sale decât despre adevărul tezei lui. Pentru că există epicurieni implicați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
pseudo-epicuriană. O putem interpreta și ca pe o lecție stoică, cele două opțiuni sunt echivalente. Oricum, scena pare emblematică pentru epocă și pentru lupta pe care o duc cele două școli pentru a-și asigura dominația în câmpul filosofic. Adepții Porticului și ai Grădinii împărtășesc această idee a morții ca geniu conducător al gândirii: ineluctabilă, imperioasă și definitivă, ea înseamnă punctul final al oricărei aventuri existențiale. Bine, bine, dar până atunci? Zenon optează pentru asceza care renunță, pentru gestul moralizator, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
un suport elaborat, gândit, construit pe principiul unui papirus derulat pe mai multe coloane. Conținutul, contextul, aluziile istorice și mai ales datarea stilistică a epigrafiei atestă ca dată a construcției anul 120 al erei noastre. Ansamblul este plasat pe un Portic, lângă teatru, pe locul vechii agore din câte se pare. -2- Peripateticianul epicurian. Conform tradiției, Aristotel se plimba cu discipolii săi în timp ce le dădea lecții, de unde și numele școlii peripateticiene. Preocupate mai degrabă de reputația lor decât atrase de disertația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
va dubla suprafața acestuia, ajungând până la 1.450 ha., o nouă extindere, având loc în sec. al VII-lea, prin includerea cartierului de Nord al Vlahernelor, în care se afla celebrul sanctuar al Maicii Domnului. Strada principală era plină de porticuri și forumuri. Din păcate, contrastul era evident între splendoarea palatelor și construcțiilor publice și micile locuințe din lemn. La început orașul va fi deosebit de aerisit, plin de grădini de agrement și de cele cu zarzavaturi, de terase cu viță de
DESPRE IMPORTANŢA ŞI SEMNIFICAŢIA SFÂNTULUI ÎMPĂRAT CONSTANTIN CEL MARE ÎN ISTORIA BISERICII CREŞTINE – O ABORDARE ISTORICĂ, FENOMENOLOGICĂ ŞI TEOLOGICĂ. P. A II-A ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. [Corola-blog/BlogPost/361171_a_362500]