64 matches
-
dintre două porturi (sau timpul de navigație în funcție de viteza și direcția vântului). Suporturile pe care erau executate portulanele puteau fi diverse. Spre exemplu puteau fi utilizate piei de animale (piele de capră sau piele de vițel). În general, construcția unui portulan era făcută pornind de la o linie care unea 16 puncte (cum este cazul hărții pisane) dispuse de regulă pe o circumferință. Cele 16 puncte nodale formau o rețea care delimita 16 zone de vânt (22˚30′). Folosind busola și compasul
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
calcularea distanțelor. Rezultatul acestei încercări este o hartă sobră, săracă în pete de culoare dar bogată în puncte și linii, dotată cu o nomenclatură precisă și fără decorațiuni particulare inutile. Un alt rezultat concret foarte evident a reprezentării Pământului pe portulane, este acela că în general față de reprezentările anterioare (spre exemplu hărțile TO), este redusă ca amploare suprafața Mării Mediterane. Spre exemplu, pe reprezentările lui Ptolemeu, aceasta era cu aproximativ 50% mai mare decât pe reprezentările cartografilor arabi. Pe baza portulanelor
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
portulane, este acela că în general față de reprezentările anterioare (spre exemplu hărțile TO), este redusă ca amploare suprafața Mării Mediterane. Spre exemplu, pe reprezentările lui Ptolemeu, aceasta era cu aproximativ 50% mai mare decât pe reprezentările cartografilor arabi. Pe baza portulanelor s-au dezvoltat adevărate școli cartografice cum ar fi cele din sec. al XV-lea și al XVI-lea (școala catalană, școala portugheză, etc.). Pentru a înțelege evoluția științei cartografice în această perioadă, este nevoie să facem un salt în
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
Alexandru al V-lea în 1409, de către Giacomo da Scarperia. Această lucrare a fost retipărită și actualizată după descoperirea Americilor, prin strădania lui Erasmus de Rotterdam în anul 1533. De remarcat faptul că Geografia Ptolemeică nu vine în contradicție cu portulanele. Faimoasa proiecție a lui Mercator (sec. al XVI-lea) care este utilizată și astăzi (vezi Peters), este probabil cea mai reușită sinteză între două exigențe din toată istoria cartografiei: aceea de imagine a lumii (viziune) și aceea de instrument de
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
etc., toate acestea au condus la o evoluție deosebită a științei cartografice în perioada Renașterii (sec. al XV-lea și al XVI-lea). Puterile maritime ale vremii (Italia, Spania, Portugalia, etc.) dezvoltă adevărate școli cartografice. Este perioada de aur a portulanelor. Astfel, tehnica elaborării portulanelor este adusă la rang de artă prin strădaniile unor specialiști: venețianul Batista Agnese, portughezul Diego Homen, genovezul Maiolo, cretanul Calapoda, Freducci, Roselli, Mohamed Raus și mulți alții. Paolo Toscanelli elaborează o hartă a lumii în secolul
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
condus la o evoluție deosebită a științei cartografice în perioada Renașterii (sec. al XV-lea și al XVI-lea). Puterile maritime ale vremii (Italia, Spania, Portugalia, etc.) dezvoltă adevărate școli cartografice. Este perioada de aur a portulanelor. Astfel, tehnica elaborării portulanelor este adusă la rang de artă prin strădaniile unor specialiști: venețianul Batista Agnese, portughezul Diego Homen, genovezul Maiolo, cretanul Calapoda, Freducci, Roselli, Mohamed Raus și mulți alții. Paolo Toscanelli elaborează o hartă a lumii în secolul al XV-lea, care
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
același an doi călugări franciscani polonezi uciși de lituanieni. În 1334, într-o corespondență a călugărilor franciscani este amintită o mănăstire a acestora situată în orașul Siret (Civitas Sereth). Prima atestare documentara a localității Siret datează din anul 1339, în portulanul lui Angelio Dulcert. Conform altor surse istorice 15 iunie 1340 este dată primei atestări documentare a Șiretului. Într-o scrisoare a călugărilor dominicani către papă din 1340 este descris orașul Siret ca fiind capitala unui mic ducat numit Valachia. Acest
Siret () [Corola-website/Science/297082_a_298411]
-
De Administrando Imperii", îl pomenește cu numele de "Solina". Tot cronicile bizantine menționează că flota grecească a trecut pe aici în cadrul expedițiilor de apărare împoriva Bulgarilor, premergătoare bătăliei de la Ongal (anul 680). Apoi, Sulina poate fi întâlnită în mai multe portulane și hărți italiene din secolele XIV și XV, printre care se numără harta întocmită de Pietro Visconti în anul 1327 și portulanul genovez din secolul al XIV-lea, tipărit de către cărturarul Dimitrios Tagias. Cele mai multe informații despre localitatea Sulina încep să
Sulina () [Corola-website/Science/297212_a_298541]
-
de apărare împoriva Bulgarilor, premergătoare bătăliei de la Ongal (anul 680). Apoi, Sulina poate fi întâlnită în mai multe portulane și hărți italiene din secolele XIV și XV, printre care se numără harta întocmită de Pietro Visconti în anul 1327 și portulanul genovez din secolul al XIV-lea, tipărit de către cărturarul Dimitrios Tagias. Cele mai multe informații despre localitatea Sulina încep să apară din secolul al XVIII-lea, când turcii aleg drumul apei până la Constantinopol trecând pe brațul Sulina, devenit la acea vreme cel
Sulina () [Corola-website/Science/297212_a_298541]
-
ungurilor, apoi ocupă întreagă Macedonia, dar este ucis în bătălia pentru Salonic. Ulterior în istoria acestui stat, compozanta vlahică dispare treptat în favoarea compozantei bulgare, cu excepția ținuturilor dobrogene, unde va exista un despotat independent româno-bulgaro-grec în anii 1325-1388, care apare în portulanele (hărțile) epocii sub denumiri ca „Terra graecorum, blacorum et bulgarorum”, „Velacia minor” sau „Bulgaria tertia”. Istoriografia bulgară actuală neagă vehement existența însăși a compozantei vlahice a acestui regat pe care îl denumește „Al doilea Stat Bulgar”, iar rarii autori care
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
pentru unghiuri egale cu a treizeci și doua parte din orizontul vizibil se numește "rumb". Roza vânturilor, constând din două cercuri concentrice gradate de la 0° la 360°, este imprimată din loc în loc pe hărțile marine de navigație (încă din vremea portulanelor), cu ajutorul cărora se trasează pe hartă drumurile și relevmentele adevărate, în lipsa echerelor gradate. Deoarece pe direcția de mișcare a vântului se produce poluarea cea mai intensă, unii autori au conceput o ""roză a poluanților"", derivată din roza vânturilor, care are
Roza vânturilor () [Corola-website/Science/321438_a_322767]
-
1467 și 1471, unde Brăila este numită Brilago, apoi hărțile datorate cartografilor din atelierul lui Enrico Martello Germano din 1480-1493, unde orașul Dunărean este numit Brailano. Primele patru decenii din veacul următor nu aduc o creștere spectaculoasă a numărului de portulane, așa cum se va întâmpla după 1550, dar Brăila este întâlnită în continuare la Fr. Rosseli sub numele de Brailano, în vreme ce pe harta lui Andreea Vavassore (cca 1520) numele apare sub forma Brelago. Ultimele izvoare ce scot în evidență arealul brăilean
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
în Alexiada Annei Comnea, unde orașul este menționat ca fiind în stăpânirea conducătorilor pecenegi Sestav și Saccea, către sfârșitul secolului al XI-lea.. Prima mențiune cartografică i-ar aparține unui geograf arab - Idrisi și ar fi fost consemnată într-un portulan din anul 1154. Atestarea cartografică în cauză este controversată. În preajma invaziei tătare din secolul al XIII-lea și mai ales după aceasta nordul Dobrogei a evoluat semnificativ, având ca centru Vicina. Un acord încheiat în perioada 1261-1263 între Mihail al
Vicina (oraș) () [Corola-website/Science/335371_a_336700]
-
de "roșu ca un tăciune", format din latinescul "brasa" ("tăciune/jar") și sufixul "-il" (din "-iculum" ori "-ilium"). Hărți maritime au identificat o insulă numită "Bracile" în largul coastei de vest a Irlandei, în Oceanul Atlantic, începând cu 1325, într-un portulan realizat de Angelino Dulcert. Mai târziu, a apărut ca Insula de Brasil pe harta venețiană a lui Andrea Bianco (1436), atașată de una dintre insulele cele mai mari dintr-un grup de insule din Oceanul Atlantic. Această insulă a fost identificată
Brasil (insulă mitologică) () [Corola-website/Science/331668_a_332997]